Referitor la conectarile interpersonale si postarile mele de aseara

Ceea ce a inceput ca o gluma nevinovata si negandita s-a extins intr-un mod nedorit. La fel ca si farsa lu' nenea Orson Welles referitoare la invazia Americii de catre martieni.

Sa incepem cu inceputul. Facebookul are o tendinta enervanta la a mi se baga in viata mea personala destul de mult. Asta fiind si in cadrul relatiilor mele personale. Si m-am gandit hai sa fiu mai destept decat prevede legea. Si ca sa-mi dea pace am zis sa-mi pun si io o nevinovata "prietena" ca sa pot trai fara sa ma agaseze cu intrebari idioate.

Aseara am hotarat sa-i joc o festa. Asa ca imi trecui la relationship, relatia mea de dragoste cu laptopul meu de care sunt foarte atasat. Doar ca nu imi aparea. Asa ca am zis hai trecem la next level. Am facut o pagina cu titlul Mea Biblioteca, dedicata iubitei mele biblioteci personale ce numara 1000 si ceva carti. Si mai trecui intr-o relationship.

De aseara pana astazi insa m-am inteleptit otara. Am renuntat la aceasta sarada si o sa accept sa-l las pe big brother 'book sa ma sacai si sa revin la adevarul curat. Am sters pagina "iubitei mele" biblioteci si am renuntat la prostii.

Asadar, ca sa punctez in linii mari pentru cei care credeau in realitatea glumei mele sa  o luam asa:

-nu am avut o prietena pana acum
-nu am fost oficial intr-o relatie pana acum
-nu am acum nicio relatie oficiala cu vreo fata in acest moment


Noah...cam atat. Aici Lupul singuratic, signing off.

Ganduri ratacite-o parte intai

Dupa un moment de introspectie prelunga am ajuns la o concluzie. Poate va fi interesanta tema venita din partea mea, insa este o tema general analizata sau cel putin pusa in practica de cei care se afla in acelasi cadran de varsta ca si mine. Ma gandisem la esenta si la felul in care ne raportam la momentul in care alegem sa fim impreuna cu cineva. Cu o persoana cu care din acel moment incolo veti impartasi viata. Si mi-am dat seama ca de multe ori, cel putin eu, am pornit cu stangul in calatorie. Chiar daca nu am ajuns departe in incercarile mele de a gasi pe cineva, pot spune ca am avut incercarile mele. Si de fiecare data, in acel moment de "dupa", analizam. Ma gandeam ce nu a mers bine, ce nu a prins si ce as fi putut face mai bine pentru a reusi sa castig acel premiu aflat sub semnul literei "I". Si recent (ma rog, astazi) mi-am dat seama ca de multe ori am privit gresit problema.

De multe ori se spera prin expunerea unor momente din viata personala a cuiva, a unor concluzii la care a ajuns in mod...empiric sa fereasca pe cel care citeste de a cadea in aceeasi groapa. Voi face si eu la fel. Dar gandurile mele pot sa-si mai aiba salas in mintile altora care poate nu le-au expus in scris, sau poate au facut-o si n-am ajuns sa le citesc. 

Am tratat in mai multe ocazii acele intamplari sub umbrela unei "iubiri egoiste". Ar trebui sa fie un oximoron insa de prea multe ori este o realitate. Natura unei relatii intre doua persoane ar trebui sa fie aceea de impartire, de divizare pentru a forma un tot comun. Se are in vedere cautarea unui bine comun. Insa, putem cadea intr-o capcana. Cautam mai repede binele nostru. Oamenii sunt fiinte egoiste din principiu. Cata vreme persoana are pentru sine, se implineste pe sine insusi, este destul. Si se poate ca si in aceste legaturi speciale sa se ajunga la asemenea derapaje. O stiu pentru ca de multe ori gandurile mele au ajuns in asemenea tinuturi reci si insipide.

Si am ajuns la o concluzie. Acolo nu poti obtine nimic care sa produca Bine. Un Bine mare. Atat pentru propria persoana cat si pentru cealalta. Cata vreme cauti beneficii proprii in altcineva, vei ajunge fie un profitor, fie un nefericit care bate din poarta in poarta. A lua ca atare, a intelege si a renunta la pretentiile care murdaresc sensul pur al cuvantului infasurat in "D", este intradevar iubire. Nu cauti in altcineva o lista, un lucru ce iti lipseste, nu te cauti pe tine clonat. Si in primul rand nu cauti sa dai. "Este mai ferice sa dai" (Fapte 20:35), spune Biblia si pe buna dreptate. Caci cel ce da, va gasi intotdeauna pe cineva care ii va oferi lui cel mai mare dar. Acel de mai sus, dar fara oximoroane.