Ce ti-ai dori de Craciun...pe raft?

Acest post s-a nascut dintr-o combinatie de factori. Acum cateva minute, am vazut pe Facebook o intrebare ratacita "Ce ti-ai dori de Craciun"? In acelasi timp, imi zbura prin minte ideea de a face anumite book haul ale unor carti fenomenale care au aparut sau vor aparea la marile edituri ale patriei. Si avand in vedere ca in urmatoarele cateva minute nu am ce face... uitati-va va rog, la recomandarile mele de carti valoroase de la the Big Four.

Incepem cu Humanitas... cateva din cartile nou editate:

Din partea lui Michel Onfray, Scurt manifest hedonist (http://www.humanitas.ro/humanitas/scurt-manifest-hedonist), o carte pe care probabil ca o voi citi cu interes. O reeditare care atrage atentia este Memorialul durerii al Luciei Hossu Longin (http://www.humanitas.ro/humanitas/memorialul-durerii-1). O carte pe care am avut ocazia sa imi arunc ochii intr-o librarie este In intimitatea secolului XIX scrisa de Ioana Parvulescu (http://www.humanitas.ro/humanitas/%C3%AEn-intimitatea-secolului-19-2) si care are ca subiect...secolul XIX. O alta carte ce se cere citita este cartea semnata de Jane Hawking (http://www.humanitas.ro/humanitas/dragostea-are-11-dimensiuni), sotia marelui savant Stephen  Hawking si care povesteste viata celor doi impreuna.

Editura Herald a pregatit o carte clasica de care ma bucur ca a aparut in limba romana, a marelui Joseph Campbell (http://www.edituraherald.ro/carti-a-z/e/eroul-cu-o-mie-de-chipuri-detail#.Urh4avQW2YM) in care este analizata structura mitului si felul in care apare imaginea eroului in mentalitatea umana.


Editura All scoate la iveala o carte ce a pornit o revolutie, (http://www.all.ro/colectia_in-nuce/simtul-comun.html) a lui Thomas Paine si expeditia indrazneata a lui Heyedahl peste Oceanul Pacific (http://www.all.ro/carte/kon-tiki-cu-pluta-pe-oceanul-pacific.html)

Ultima oprire la Nemira care are pentru pasionatii de poezie au o carte a marelui Nichita Stanescu (http://www.nemira.ro/targul-online-de-craciun/111-cele-mai-frumoase-poezii--2266). Pentru cei care se intreaba, a aparut cartea (http://www.nemira.ro/anticipatia/totul-are-o-explicatie--2273) si pentru pasionatii de istorie si pentru mine o editie paperback a unei carti din colectia Byzantium. (http://www.nemira.ro/byzantivm/irina,-imparatul-bizantului--2252)


Lista mai continua dar portofelele noastre nu sunt eterne :)... Sarbatori fericite si rafturi pline!

Masca noastra cea de toate zilele

M-am tot gandit la subiectul despre care voi scrie in continuare. Este un obicei pe care cu siguranta ca fiecare dintre noi l-am "practicat" cel putin odata in viata. Daca nu vom recunoaste asta in mod deschis... inseamna ca tocmai ai intrat sub luminile rampei si te-ai identificat cu acel cuvant. Care? Poate starni discomfort, te poate face sa te foiesti pe scaun daca esti acuzat in fata de acest lucru. Si totusi, de multe ori ajungem in situatia sa fim... ipocriti. Da! Acesta este cuvantul in jurul caruia ne vom invarti pentru cateva minute (asta desigur daca nu veti alege sa plecati simtind ca nu este ceva demn de a va opri privirile)

Ipocrit, fatarnic, om cu doua fete, fariseu, daca putem imprumuta limbajul religios pentru o clipa. Toate aceste cuvinte reprezinta, indica, stampileaza aceeasi stare de fapt. Minciuna, dar o minciuna care poate parea mai perfida. Pentru ca persoana care este ipocrit are o alta culoare a rusinii (de fapt, ii lipseste) si pe langa alte forme de minciuna, aceasta poate rani adanc. Este ca si cum cineva care este impotriva consumului de alcool are acasa o crama. Ca si cum cineva care apara pacea, in mod secret incurajeaza lupta. Iti zambeste in fata, te asigura ca starea de fapt este intr-un fel, dar el insusi o incalca. Cade sub incidenta unui rau profund. S-ar putea sa o faca pentru ca este fortat, dar de multe ori o persoana ajunge sa fie asa prin alegere proprie.

Inainte de a va da ochii peste cap si a va face anumite prejudecati despre scrib, vreau sa spun ca principalul motiv pentru care am ales sa scriu despre un astfel de subiect este tocmai experienta personala. De multe ori cu gura spuneam anumite lucruri insa pus in fata faptului implinit ajungeam sa ma contrazic. Este un fenomen interesant. Denota multe despre un om, nu? Standarde impuse prea mari, un caracter prea mic care nu este in stare sa se ridice la inaltime... M-am gandit la cauza si cred ca inraurirea sufleteasca a fiecaruia aduce pana la urma la ascunderea in spatele unei masti. Din teama, uneori. Ce spunem cu gura poate este prea mult pentru sufletul care doreste, dar nu poate realiza. Si asta scuza momentele de lipsa? Nu cred, nu ofera decat o alta cauza. Si poate ca ar oferi o simpatie in plus fata de persoana care poarta o masca doar pentru a atinge un scop. Un scop care pana la urma ii face bine lui si nu celor din jur. Imi vine in minte exemplul lui Avraam (Geneza 12 pentru cei ce doresc referinta) care in momentul in care a fost pus intr-o situatie critica a ales sa minta ca sa se scape pe sine in primul rand ("ca sa-mi mearga bine"-v 13) si abia apoi manifestand interes pentru cea care ii era sotie. Deznodamantul acelei mincinuni a fost fericit doar datorita unor interventii din afara si nu datorita ideii patriarhului.

Imi dau seama de masivitatea, profunzimea si largimea subiectului. N-as putea trata nici macar un sfert intr-o pagina de blog. Sunt extrem de multi factori care ar trebui scosi in fata. Pentru asta as avea nevoie poate de un eseu intins pe mai multe pagini de caiet studentesc (poate exagerez), dar asta ar insemna ca pe langa asta ar trebui sa mai fie si alte eseuri care sa formeze o carte si pentru asta...e nevoie de sprijin. Pot spune ca am incercat sa fac macar o pauza, un moment in care sa ne gandim la ceea ce spunem, la cum si de ce o facem. De multe ori ascundem ceea ce este in sufletul nostru si scoatem inainte ceva ce ne este strain. O realitate straina noua si pe care dupa aceea trebuie sa o mentinem. Chiar daca trece peste principiile noastre. Si asta, fara sa ne gandim pe termen lung, poate provoca rani in sinele nostru cel mai adanc. Il poate masca in asa fel incat sa isi piarda chipul frumos ce-l avea inainte.

Incordari de pumni

Nu sunt adeptul niciunei optiuni politice romanesti. Mi se pare toate prea intinate pentru a-mi atrage vreo simpatie. Cu toate acestea si contrar gandirii unei portiuni a populatiei, nu putem trai fara ei. Prin mainile lor ne primim atat lucrurile bune, cat si lucrurile rele. Politica e o meserie veche si momentan, in lunga noastra istorie s-a dovedit ca ar fi mai bine sa avem in fruntea popoarelor minti luminate (sau...depinde de context).

Si ma opresc la noi cei de astazi. Terra secolului XXI a devenit un teren diferit de oricare alta configurare socio-politico-economica din trecut. Avem mai multa autonomie umana individuala decat oricand in trecut. Capitalismul si ideile de libertate au ajuns sa fie acceptate cel putin de o parte a lumii civilizate. Si cu timpul aceasta a dus la nasterea unei noi voci pe scena politica: aceea a multimii. Nu neg faptul ca in trecut oamenii care s-au strans laolalta nu au declansat un suvoi care de multe ori a rasturnat imparatii ce pareau de granit. Insa acum i s-a adaugat o noua componenta, si anume cea informationala. Putem sa stim, sa vedem, sa aratam ce este rau si ceea ce nu ne convine. Si in lumea de astazi sunt multe lucruri care nu ne convin.

Revenind la conducatorii nostri ma gandesc doar la o situatie specifica ce se desfasoara in prezent in Romania si nu numai: goana dupa energie. Peste tot se incearca sa se gaseasca noi forme de energie, noi zacaminte gata sa fie exploatate. Nimic nou sub soare. Romania a pierdut in anii recenti in detrimentul unor companii straine petrol de sub insula serpilor, aur din  Rosia Montana si lista cred ca poate fi completata. Nimic nou. Si nu suntem noi singurii in aceasta situatie. Lumea noastra, lumea libera, civilizata exista si se mentine asa doar pentru ca sta pe gaturile unei alte lumi care sufera pentru ca binele sa existe in acele regiuni. (intrevad usor o paralela cu universul distopic al Jocurilor Foamei, daca as apela la cel mai recent scenariu de groaza) Nimic nou. 

Ceea ce m-a facut insa pe mine sa scriu acest articol este o intrebare. Pana unde? Pentru ca aceia care cauta, care sapa si rod scoarta acestei planete dispun de o arma infioratoare: stiinta. Nu ma declar un habotnic gata sa intoarca lumea la "vremurile bune ale oilor si caprelor", dar ar trebui tras un semnal de alarma. Stiinta se dezvolta pe zi ce trece, intr-un ritm ametitor si fara limite. Ceea ce nu e neaparat rau. Important este insa de retinut si pe mainile cui inca descoperiri care chiar daca la inceput sunt bune, pot fi convertite (amintiti-va doar de cazul dinamitei lui Nobel). Si ceea ce imi inspira teama pentru viitor este faptul ca aceste tehnologii devin tot mai periculoase, atat de periculoase inca ameninta viata oamenilor si mai important viata planetei. Putem lasam cicatrici de nesters pe fata acestei planete. Ne gandim doar la noi si nu ne imaginam ca poate peste cativa zeci de ani, copiii nostri vor trage ponoasele unei goane negandite dupa profit. Atunci macar sa speram ca va mai ramane cineva care sa ne judece. Si poate sa nu ne gaseasca usori in cantar.