No coment

Serios, nici nu as putea sti ce sa mai adaug...sunt atatea perle aici! Nu as mai avea ce sa mai pun, caci deja sa pus bonboana pe coliva. Asadar, fara alte alte prezentari, cu multumiri aduse siteurilor de stiri, sa vedem cateva dintre vorbele de duh ale bacalaureatilor:

"Trasaturi ale genului epic: blonda, 60-90-60, ochi albastri - frumos gen epic"

"Intr-o zi vine la Moara Gheorghita si Ana, copiii lui Mara"

Tot un elev a inventat cuvântul DINIOARĂ. O DINIOARĂ, DOUĂ DINIORI.

“Aceasta nuvela psihologica se desfasoara la hanul de porci. Aceasta este realizata in spatiul urban, descriind taranul si dezumanizarea banului”

"Dor nam, ca nu stiu cei aia, dar cand ma doare ceva, multi prieteni e prezenti la mine, sa majute cu ce pot fiecare. Astia da prieteni fara chestii de dor."

Uitai

Sa nu mai zica nimeni ca-s istoric. Cum pot uita o asemenea zi? Mai am 9 minute pana la fix asa ca inca este 30 august, 71 de ani de la Dictatul de la Viena. Oricum, mentionez acest fapt. Si pentru ca o sa fiu plecat, mai mentionez celalalt eveniment trist din aceasta perioada. Adica 7 septembrie 1940, momentul in care Cadrilaterul trece la bulgari. Dar da, cu o zi in urma, adica 6 sept, a avut un loc un eveniment bun pt Romania, dar prea tarziu: Carol II cel inapt o plecat. Amin. Anul 1940 o fost crunt pt tara noastra. Viitorul suna totusi...FIN

M-am visat iara!

Nu stiu...sincer nu stiu. Nu stiu ce au vedetele cu mine. Io nu am nimic. Sincer. Numa ca tot le visez. Chiar si cand nu vreau. Adica, nu vreau, nu incerc si ma trezesc (vorba vine) cu ele-n vis. Am mai zis si-n celalalt post ca io nu incerc sa-mi stabilesc ce visez, doar ca...puf...apar. Asa s-a intamplat si aseara.

Mai spre dimineata, m-am visat cu Olga Kurylenko, una din cele mai frumoase rusoaice. Bineinteles ca nu mai tin minte visul, doar unele scurte secvente. Stiu ca am vorbit cu ea...ma aflam intr-o masina...si ea cred ca era suparata...cautati pe net stiri sau contactati Twitteru ei. E bine, s-o certat? Atat am avut de zis. FIN

Neste critica

Nu cred ca e vreun secret pt cei care ma stiu ca sunt fan Eminescu (si pe Facebook :) ). De ce? Pentru ca e un poet foarte bun, care stie sa scrie poezii extrem de bune, chiar daca astazi pot parea invechite datorita stilului clasicist.

Dar tocmai de aceea imi place mie Eminescu. Pentru acea perioada, poezia romaneasca era inca incipienta, iar influenta europeana s-a facut simtita in poezia eminesciana si nu numai, dupa cum remarca si Titulescu in articolele sale despre penetratia culturala europeana pe plaiurile mioritice. In zilele astea, am avut ocazia sa merg la Arad sa "vizitez" magazinele de mobila pentru a pleca de acolo cu marfa. Si cum mie mi se pare atat de fascinant, am facut cel mai normal lucru. Mi-am luat un dvd...de fapt in afara de asta. Mi-am luat cartulia cu poezii de Eminescu si am citit cateva poeme mai putin cunoscute. Si am ramas surprins. Surprins nu de geniul lui Eminescu, ci de alte fatete ale sale, sau mai mult de intaririrea motivelor literare descoperite din alte poezii.

Sa incepem... Am vrut sa citesc mai multe poezii ale altor poeti, chiar straini dar nu am apucat. Asa ca nu-l pot compara pe Eminescu cu altii. Dar sunt sigur, ca el este unul dintre marii versificatori ai planetei si doar bariera limbii i-a blocat drumul spre faima internationala.
Ce mi s-a parut mie uimitor la poezia lui Eminescu a fost forta versurilor, puterea emanata din rime, sentimentul extrem de puternic pe care-l exprima Eminescu. El iubeste...si aceasta iubire este una imposibila, niciodata fiind implinita. Si aceasta se vede in tristetea eului liric, in golul sufletesc si dorinta extrem de puternica de unire cu sufletul pereche. Poezia Renuntare mi-a atras atentia in mod expres. Acolo, eul liric se imagineaza ca un mare cuceritor, unificator al lumii, care isi lasa sceptrul planetei la picioarele femeii iubite. Mai exista si alte poezii in care Eminescu se asemuieste cu o forta, prin prisma geniului sau, dar cu toata aceasta putere, devine un copil timid in fata Femeii, pe care o pot numi fantasma blonda. Da, in toate poeziile citite, Eminescu, perfectiunea feminina are podoaba capilara balaie. (sincer nu stiu daca Veronica Micle era blonda) Revenind la tema din poeziile sale, Eminescu este un titan recunoscandu-si ascendenta asupra majoritatii oamenilor prin talentul sau dar recunoscand de asemenea dorinta de apropiere de o femeie, sa simta dragostea adevarata, pura in bratele Ei, acea fantasma. Aceasta idee mai apare si in Luceafarul, cand Hyperion, tanjeste dupa dragostea Catalinei, dar este dezamagit de inferioritatea ei. De asemenea, in poeziile citite se simte si singuratatea, dorinta de a muri, de a disparea din lume, pana si amintirea sa cerand sa fie uitata (Rugaciunea unui dac). Este uluitoare forta ce reiese din poezii si...noah bine nu mai stiu ce sa zic. Am zis ce-am avut de zis, si atat. FIN

Fotoreportaj-Zilele Aradului

Niciodata nu am fost la Zilele Aradului. De ce? Nu stiu, multe motive care nu pot fi explicate sau ar lua prea mult sa fie explicate...nu asta conteaza acuma. Vrem sa vedem targu, asa ca hai sa vedem targu.Aceasta pancarta te intampina la intrarea pe ceea ce este banda de circulatie ce duce de la Primarie pana la Teatru. Este un mesaj de intampinare la fel de calduros ca si temperatura de afara. Au fost peste 30 de grade. Dar asta nu inseamna ca nu putem vedea ceva frumos, nu?

Si pornim! La umbra, insotiti de destui oameni la fel de curiosi sa vada ce urmau sa le ofere standurile insirate pe vechiul Corso. De mult doream sa ma plimb de-a lungul Bulevardului Revolutiei si acum am avut ocazia.

Ce ne intampina? Mancare! Unul din cele doua standuri unde se vindeau Kurtoskalacs, specialitatea secuiasca prezenta in forma ei obisnuita si cu mirosul specific si desigur gustul ei de nerefuzat.

La un alt stand vedem obiecte de factura religioasa, niste picturi ce-l deseneaza in culori vii pe Mantuitorul sau alti sfinti. In poza de aici se pot vedea sculpturi ce de asemenea prezinta Cina cea de taina (sus) sau ipostaze ale lui Iisus Hristos. Oferta este variata.

Intr-un cort putem vedea proiectele pe care doreste Primaria sa le demareze. Si nu sunt deloc lipsite de curaj. Un pasaj deasupra autostrazii, transformarea fabricii de zahar intr-un centru sportiv sau amenajarea Cetatii Aradului in scop turistic, intregesc avantul autoritatilor de a exploata turistic monumentele istorice.

Pita! Oh, da. Un stand de patiserie de unde puteau fi achizitionate pe langa paine si alte bunatati care sa indestuleze stomacul. Foamea si setea nu au fost o problema pentru vizitatorii care puteau sa stea cat doreau.

Obiectele de factura traditionala nu au lipsit de la acest targ. Am fost mirat chiar si eu de aceasta multitudine prezentata in standuri ce reprezentau diferite zone ale tarii.

A fost si un targ la care arta culta nu a fost uitata. Am numarat cel putin trei standuri la care erau expuse picturi, peisaje, portrete sau scene istorice. Pentru toate gusturile.

Din nou un stand traditional unde am vazut expusa o ie feminina reprezentand spiritul romanesc traditional rural inca prezent.
Obiecte de ceramica traditionale, cosuri, oale... Numa sa avem ce sa punem in ele
O panorama a standurilor cu Teatrul tronand pe fundal. Nu prea am multe cuvinte, las pozele sa vorbeasca.
Am reusit in final sa fotografiez cum trebuie aceasta cladire. Imi statea in gand, doar ca slalomul printre masini nu era o optiune.
Final...Stateam pe o banca si ascultam fie Vivaldi, fie Celine Dion si ma gandeam la ce am vazut. A fost un targ interesant, divers, care a prezentat ce are Aradul mai bun si ce poate ajunge. Multumitor. FIN

Fotoreportaj-Strada Preparandiei

Prima data cand am mers pe aceasta strada a fost acum trei ani, intr-o excursie cu clasa initiata de profesorul de istorie, binecunoscutul in cercurile culturale aradene, Doru Bogdan. In acea zi am facut pentru prima data cu unele dintre monumentele culturale ale orasului. Printre ele si Preparandia, inaintasa Liceului Pedagogic, si alte cladiri importante. Dupa aceea, am mai mers pe acea strada putand fi remarcat stadiul extrem de...rural al dezvoltarii. Ca sa mai tai din introducere, o sa facem un now and then.Asadar, pornind din Piata Sarbeasca, vedem primul indicator al locatiei noastre. Pornim pe drumul asfaltat de curand care a inlocuit vechiul drum si pamantul inca prezent pe unele strazi marginase ale municipiului.

Inainte de a intra pe strada, in fata noastra se profileaza Biserica sarbeasca, o constructie din secolul XVIII, una din cele mai vechi ale orasului, si un lacas de cult in stil neobaroc restaurat si care ofera o buna priveliste vizitatorului.
Intram pe strada avand in dreapta niste gherete ale muncitorilor. Atunci cand se pun pe lucru, se pare ca romanii chiar o fac. Daca viata este un drum aceasta strada poate fi o buna metafora pentru ca pe perimetrul ei, se vad o multime de aspecte ale vietii de zi cu zi.

Linile de tramvai, venele orasului, se intind facand din strada un punct de legatura cu alte zone ale urbei. In aceasta zona, care reprezinta intr-un fel centrul centrului vechi, aceste linii duc mai departe istoria, transportandu-si calatorii prin spatiu, dar in acelasi timp si prin timp, caci vechile cladiri inca rezista, iar in unele zone chiar alterneaza cu edificii contemporane.

Aici este un bun exemplu. Trecand peste materialele care arata munca febrila de renovare, vedem doua cladiri extrem de diferite, una datand probabil din perioada 1880-1910, cealalta purtand pe fatada stearsa detalii ce ii tradeaza stilul interbelic. Aceste cladiri probeaza o mutare a populatiei in zona acestei strazi si dincolo de ea in perioada dintre razboaie si deci un avant economic si demografic. Totusi diferite, dar imbinate, opuse ca stil, prima avand o tenta clasicista, a doua utilitarista, ele completeaza bogatia arhitectuala a orasului si combinatiile inedite ale stilurilor.

Trebuie totusi sa nu aruncam cu noroi vazand aceasta imagine. Aceste buruieni crescute in exces inca exista pentru ca exista alte lucruri mai importante decat plantarea de pomi placuti privirii. La vremea potrivita, acest rond va fi plin de flori atragatoare si copaci falnici.
Aceasta casa, ofera un indiciu despre posibila origine a proprietarului. Curtea intinsa, mare, poate prezenta ca stapan pe un om care nu s-a nascut in urbe, ci a venit din mediul rural. Si totusi, cu toate ca pare inoportuna, aceasta casa se imbina perfect in ansamblul stradal creind un si mai mare melanj arhitectural.

Cladirile vechi sunt incarcate cu ornamente, simboluri ale stilului, a ceea ce mie imi place sa numesc joie de vivre, placerea de a trai a vechilor aradeni. Ei nu doreau sa aiba case anoste, case lipsite de identitate. Asa ca isi decorau fatadele cu diferite ornamente, inspirate din mitologie, sau orientandu-se spre ceea ce era la moda.

Vechimea cladirilor se probeaza si prin aceste rani deschise. Desi nu sunt periculoase pentru om, sunt totusi inestetice si lezeaza poate, privirea posibililor vizitatori. Peste tot in oras exista asemenea exemple de cladiri care sunt lasate sa decada. O comparatie buna ar fi cu o dantura cu carii.

Dar nu sunt pesimist si opozant. Exista si exemple pozitive. Strada Preparandiei abunda de case ale caror actuali proprietari nu au ezitat sa investeasca pentru a pastra vechiul spirit al orasului, mentinut printr-o fatada luminoasa si ingrijita.

Tot din cauza restaurarii...gunoaiele din pacate nu sunt adunate de pe jos aratand intradevar inestetic. Totusi, tind sa cred cu teama, ca aceasta realitate, a lipsei de educatie a unor cetateni sa perpetueze acest "obicei" al marcarii teritoriului.

In sfarsit starul acestei strazi, Preparandia. Amandoua. Pentru cei care nu stiu, exista o disputa legata de locul in care s-ar fi aflat scoala condusa de Tichindeal. Cladirea restaurata, cea de pe colt, sau cealalta cladire cea de langa. Cea de pe colt se presupune ca ar fi apartinut primarului Sava Arsici, care vazand rezultatele bune ale elevilor lui Tichindeal, si-a donat casa. Doar ca, se parea ca avea doua case, si cea micuta ar fi fost "adevarata" Preparandie. Aceasta ar dovedi marturiile istorice ale igrasiei si lipsei spatiului pe care le precizau dascalii preparandisti. Totusi, stilul actual al casei mici pare sa infirme acest lucru. Pentru a confirma aceasta teorie, probabil ca pe locul acelei case s-a aflat edificiu preparandial, care apoi a fost daramat, datorita degradarii. Totusi, trebuie sa nu uitam ca reabilitatea casei de pe colt ofera un spatiu mai intins, mai bun pentru dezvoltarea muzeului dorit. Adevarul istoric poate nu va fi aflat niciodata, dar important este faptul ca prin cultura s-a reusit sa se faca un proiect care a adus beneficii acestei parti a oraslui.

Si totul se incheie cu o panorama. Vechi si nou, clasicist sau interbelic, strada Preparandiei le are pe toate. O plimbare pe aceasta strada este o incursiune in trecut, o analiza micro a intregului oras, caci lucrurile care se afla aici pot fi vazute in intreg Aradul, referindu-ma la imbinari arhitecturale, atitudini nu chiar civilizate, proprietari care tin la simtul estetic si cel mai important istorie traita. Caci oricine care merge pe aceste strazi, nu atat de circulate nu poate sa nu plece fara sa simta ca macar pentru cateva minute a umblat pe aceleasi strazi unde a inceput totul, pe strazi care compun centrul vechi si care pastreaza inca in cladiri, in asfalt, in insasi esenta de vechi pe care o elimina in aer si prin care Aradul devine un oras unic, imposibil de uitat.

Declaratie

Acest act este o urmare a unei discutii purtate in urma cu doua seri...

Subsemnatul Iuliu Sturza, macean, aradean, ardelean, banatan, roman, european, liber-schimbist, capitalist, renascentist declar ca,
Am fost nerealist. Da, recunosc asta. Vreme de aproape un an, cata vreme am fost prins de fascinatia cladirilor vechi ale Aradului, am refuzat sa recunosc realitatea. Am incercat cu disperare sa dovedesc faptul ca cel mai bun mod in care monumentele trebuie sa arate este cel din primul an de constructie. Ca urmare, ar fi fost nevoie de o restaurare in forta a tuturor cladirilor si readucerea lor la starea initiala. Nicidecum nu as fi acceptat, de exemplu, punerea de geamuri termopan albe pe cladiri (inclusiv Hotel Ardealul) sau orice alt retus stilistic stricand originalul.
Totusi, acum inteleg. Am gandit altfel aceasta problema, reabilitarea strazii Metianu jucand un rol important in acest schimb de pareri. Si bineinteles, discutia aceea. Exista probleme mai presante, alte locuri unde pot fi distribuiti banii care ar putea ajunge in programe de interes general benefice pentru o mai larga patura a populatiei.
Totusi, nu pot incheia inainte de a recunoaste faptul ca nu mai voi dezbara in totalitate de vechile obieceiuri. O sa tac daca voi vedea cladiri care nu sunt reabilitate, dar care isi pastreaza forma. Dar, nu voi tacea daca voi vedea niste modernizari cu totul in afara spiritului cladirilor situate in centrul istoric.
De ce sunt eu atat de ultras pentru cladirile vechi? Astazi chiar, am facut o plimbare prin centrul vechi pe unele strazi pe care nu am ajuns pana in prezent si pot spune mai clar, pentru ca am avut timp de gandire. De ce? Pentru ca ele reprezinta o epoca pe care eu o admir, in unele aspecte, pentru stilul in care au fost ridicate aceste monumente, pentru clasa, pentru creativitatea de care au dat dovada vechii proprietari. Pentru asta, pentru faptul ca acei oameni si-au dat toata silinta sa-si faca niste case in stilul vremii, si care peste veacuri dau o anumita fata unica Aradului, ar merita respectul nostru si incercarea de a le pastra intr-o stare cat mai buna. Astfel, nu am mai avea nevoie de renovari. FIN

Poate aveau dreptate...

In urma cu vreo o suta de ani si coborand, or fost niste baieti cu mult timp liber care s-or pus, in mod ciudat, sa scrie carti. Chestia asta cu scrisu de carti pare ca nu are bariere nici ca si spatiu si nici ca timp fiind o indeletnicire veche de cand lumea si care se pare ca nu se stinge inca. Dar nu asta ii ideea.

Baietii astia, romani fiind, s-or gandit ei sa critice societatea, moravurile vremii lor si sa arate ce era rau in acea perioada (stiu ca is repetitiv, numa ca nu am gasit alta rima :) ). Si baietii astia or ajuns sa fie respectati pentru operele lor, sa fie citati si pe marginea acestor carti sa se faca dezbateri legate de temele pe care le-au analizat. Despre una vreau sa vorbesc amu, si vad ca am facut o introducere cat scotia de lunga. Tema este balcanismul tarii noastre.
Nepotrivit termenul? Poate, doar ca nu stiu cum pot altfel sa descriu acest fenomen numit poporul roman. Stiind istoria, traind pe teritoriul Romaniei (din fericire, din pacate, inca nu m-am hotarat) observ anumite caracteristici care se perpetueaza peste timp. De aceea unele obiceiuri care apar in carti ca si Ciocoii vechi si noi sau Crai de Curtea-veche sunt inca prezente in societatea moderna de astazi. La ce ma refer? Pai, avem lene, ignoranta, incultura, superficialitate, in cazul religiei o indreptare spre superstitie mai mult, acceptarea influentelor negative ale occidentului. Unele sunt inca din perioada dacilor (cum ar fi aprecierea peste masura a licorilor ametitoare, fenomen care folosit astazi de catre toate firmele de profil de parca le-am luat berea de la gura nemtilor.) altele au fost preluate. Termenul de balcanism se potriveste pentru ca poporul roman s-a format in acest creuzet (merita sa citesti dictionare) in apropierea atator popoare diferite ca mentalitate, ca mod de a trai. Am luat lucruri rele si de slavii care ne-au inconjurat, poate si de la unguri, poate de la popoarele barbare ce au tranzitat Dacia... Oricum, cea mai rea influenta cred ca a venit din Anatolia. Atunci cand ne-au cucerit turcii, cred ca s-a rupt filmul. Tot ce au avut mai rau baietii astia, am importat si noi. Mita, pesches, numirile rudelor in functii (nu vreau sa spun ca turcii au inventat asta, ci doar ca au semanat acele "virtuti" intr-un sol fertil) si o inapoiere de secole. Cultura a fost lasata en retard cu vreo cateva veacuri. Am ratat Renasterea, am ramas analfabeti pana in epoca lui Dumas, si in afara de cateva palatele mai rasarite, romanii traiau in colibe. Transilvania e o exceptie pentru ca ne-au luat ungurii si nemtii au primit cateva zone. Acolo au aparut orase prospere, centre de cultura si primele carti. Dar nici asta nu a fost indeajuns. Marea Unire si perioada interbelica au fost niste pasi inainte, au avut loc incercari de potrivire la ora Europei si atunci am avut niste oameni destepti (printre care si acei baieti care or scris cartile alea). Apoi a venit WWII si comunismul. Din nou o perioada de inapoiere...De aici s-a mostenit frica, teama de a spune ceva, de a se opune si turnarea vecinului contra vecinului. Si toate astea cred ca au adus la situatia de azi.
Deci, enumerarea asta nu era atat de necesara pentru ca stim prea bine toate aceste flageluri. Ideea e ca, datorita acestor calitati societatea occidentalizata pare mult prea departe de o integrare in Romania. Motivul pentru care am scris postul acesta este o stire de pe Adevarul de Arad. In planul de reabilitare a Aradului, se vrea o transformare a strazii Metianu dupa modelul Ringului Vienez, adaugand pe langa o renovare a cladirilor si o schimbare a ambientului prin plantarea de arbusti si desfasurarea de activitati culturale. Si de ce am scris postul acesta? Simplu: pentru ca mi-a venit in minte o imagine actuala a strazii. Nu pot trece peste gropi, peste masinile parcate pe o strada pe care este interzis acest lucru, peste magazinele de muzica ale caror triluri se aud bine de departe, si nu as vrea sa uit si magazinele care nu se potrivesc cu spiritul transformarii prevazute de Primarie. Nu vreau sa zic ca nu o sa reuseasca sa duca la indeplinire planul, chiar as vrea caci sunt (sau eram) nebun dupa cladiri renovate. Doar ca, stiind ca incerci sa faci asta in Romania, o tara unde, mergand la Cetatea Devei ti se pare ca o biata placuta nu sta bine si trebuie indoita, unde cosurile de gunoi stau mai bine latite pe asfalt...am indoielile mele. E tara lui "las-o ma ca mere asa", e tara a carui opera de baza este Miorita, o tara in care majoritatea oamenilor se complac intr-o stare negativa. Nu generalizez, exista si romani demni de admirat care nu se includ in aceasta enumerare. Doar ca, ma gandesc uneori cand imi amintesc de romanele citite care par ca descriu ceea ce se intampla azi, si ma gandesc ca poate aveau dreptate...dar sper ca nu.

Prieten pana la 37

Acesta este numarul de prieteni pe care mi-i mai pot face pana ajung la limita. La 250 deja is un caz de Mocrea. Asa zic cercetatorii cica: daca ai 250 de prieteni pe Facebook...esti singur. Adica, facand o teorema, cu cat ai mai multi prieteni pe retele de socializare si petreci mult timp in "mediul virtual", cu atat mai mult vei simti ca esti singur si vei avea nevoie de afectivitate. Chiar daca cei care au facut studiul sunt britanici, inclin sa le dau dreptate. Nu pot vorbi acum pe larg, da intr-o zi ma intind la subiectu asta. Ideea principala e ca daca ne legam tot mai mult de calculatoarele noastre, ne va fi mai greu sa ne legam de oameni. (intr-o relatie....de prietenie...adica sa legi cateva vorbe...) Va urma.

Simboluri

Cred ca de asta imi place mie Adevarul. Trecand peste unele stiri, transformate in headline-uri, dar care nu ar face pagina 5, au unele campanii interesante. A fost aia cu demolarea Romaniei (bravo) si acum simbolurile oraselor. Nu stiu cat de extinsa va fi, dar sincer cu cateva zile nainte ma uitam pe pozele facute pt blogu alalalt si ma gandeam care ar fi simbolul Aradului. Sper sa pot sa ma dau cu parerea. Ieri a fost Bucurestiul, azi e Timisoara. Sa vedem...Io o sa insirui mai jos orasele pe care sper sa le puna in discutie. Eu imi pun propria mea alegere, urmata de ceea ce decid cititorii ziarului. Sa vedem ce iese...

Bucuresti-Ateneul Roman/
Timisoara-Catedrala metropolitana (votata)/
Iasi-Palatul Culturii
Cluj-Catedrala Sf. Mihail/
Sibiu-Biserica Evanghelica/
Brasov-Biserica Neagra
Arad-io merg pe Primarie, Catedrala catolica sau Teatru (o sa aleg una)/
Galati-
Alba Iulia-Catedrala Reintregirii Neamului/
Oradea-
Constanta-Cazinoul
Suceava-Cetatea Sucevei
Craiova-
Hunedoara-Castelul Huniazilor
Caransebes-

Pentru restul am nevoie de documentare. I'll be back

Pastila de cultura

Citez din memorie:

"To be or not to be: this is the question
Whaeth'r is nobler in the mind to suffer
the slings and arrows of outrageous fortune,
or to take arms against a sea of trouble
and by opposing end them?"

Ps: serios ca nu am tras cu ochiul in carte.

Pps: raspunsul la intrebarea ce m-o apucat, este: mi-am luat Hamlet in editie bilingva, discursul era pe spate si fiindca am avut timp mort, l-am invatat. FIN

Mi-a sosit coletul!

In sfarsit, rasplata pentru o nota meritorie la BAC a sosit. Din ziua in care au fost postate rezultatele mi s-au pus in mana 50 de lei, si mentiunea ia-ti ce vrei. Am stat, tot m-am gandit ce pot sa fac cu ei pana cand intr-o zi intrand pe Cineshop am gasit o oferta dementiala. Vazuse cu cateva zile nainte The dark knight asa ca eram entuziast. Si nu puteam sa raman cu gura cascata cand am vazut filmul (2 disc special edition) la pretul de 30 de lei. Dupa ce m-am ridicat de jos fiindca am cazut de pe scaun de uimire, am cautat si bam! norocu a fost de partea mea. Am gasit Batman begins, la 19, 90 lei. Urmatorul lucru pe care l-am vazut in fata ochilor a fost pagina pe care am pus comanda.

Acuma sincer, oricat de mult mi-ar placea filmele, pe care le vizionez cum pot, nu mi-as cumpara dvd-uri cu orice fime. Eu aleg doar ceea ce e chiar bun. Si Batman...multumesc lui Dumnezeu pentru Nolan de fiecare data cand ma uit la filme. Ceea ce a facut cu imaginea lui Batman e uimitor si diametral opus cu seria trecuta de filme. Abia astept ca la anu sa vad ultimul film care va incheia aceasta saga. Sunt atat de curios... Oricum am totala incredere in Nolan, oricate voci ar fi impotriva primelor imagini si fotografii ce apar despre The dark knight rises.
De ce am cumparat dvd original? Poate va ganditi, ui la diliu' n-o avut ce face cu banii. Putea sa-si ia carti. (ultima e de la mine). Da, de ce si-ar lua cineva un dvd original, cand torrentele stau la dispozitie la doar un click distanta? Raspunsul meu ar fi: extras. Se vede din poze ca ambele sunt 2 disc special edition. Pe un dvd sunt filmele, iar al doilea e incarcat cu extras. Interviuri, explicatii despre cum a fost filmat, despre cum au fost concepute costumul, atmosfera orasului etc. Pentru asta da, mi-as lua un dvd original. Bineinteles, daca preturile nu ar fi asa de piperate. (amintiti-va ce am zis despre Sotia calatorului in timp). Atata vreme cat filmu e abia scos, dvd-u nu scade sub 50 lei. Si fiindca nu-s fiul lui Obama, nu-mi permit. Da' uite, o promotie, o ocazie din asta si iau ceva de calitate. Chiar filmele care apar cu ziare nu mi-s asa aproape de inima. Ai filmu, da atata. Te uiti la el, pui in carcasa si te minunezi ce afacere ai facut. Daca preturile nu ar fi asa mari, daca ar fi aduse la un 20-30 lei cu siguranta ca ar fi vanzari mai mari, si o piraterie mai scazuta. Si a da, mai am o chestie care ma nedumereste. De ce filmele romanesti costa atat de mult? Am vazut filme gen Baltagul, Mihai Viteazul, Revansa etc. si costa cel putin 40 lei. Fara nimic. Foarte sperietor de clienti. Oricum, sunt mandru de dvd-urile mele. FIN

Sa moara el!

Daca ieri am incercat sa bag o impresie despre muzica, azi vreau sa trec la alt nivel: la cel al povestirilor. Fie ele scrise, sau expuse pe un ecran. M-am gandit la ceea ce face o poveste sa mearga, sa fie apreciata, sa fie iubita pana la disperare de fani infocati. Desigur, poate ca si elemente de decor, descrieri din varf de pix, idei inovatoare pot face unele carti sau filme sa fie catalogate drept foarte bune. Dar un lucru cu siguranta ca trebuie adaugat. Si anume personaje.
Poate ca-s prea fugitiv, dar concluzia e asta: fara personaje bine creionate, de care te poti atasa, si de care sa-ti pese o poveste nu poate functiona. (asta daca nu te cheama Asimov. Asta e exceptia de la regula). Si m-am gandit sa ma opresc asupra unui aspect legat de personaje: momentul lor final, moartea lor.
Am citit vreo cateva carti, am vazut vreo cateva filme si seriale la viata mea, si consider ca moartea personajului e la fel de importanta ca si viata lui. Scena finala trebuie sa fie ceva reprezentativ pentru acel personaj si sa-i ofere o iesire asa cum trebuie. Vreau sa punctez niste chestii fara alte introduceri.
-moartea eroica. Probabil printre primele imagini care rasar in minte sunt cele din filme ca Gladiatorul, Ultimul samurai sau 300. Aici avem personaje bine stabilite, care de-a lungul calatoriei cinematografice s-au dezvaluit in fata noastra. Dar, trebuie sa moara pentru ca si-au indeplinit rolul sau prin moartea lor vor accede la un alt statut. Unul din filmele aparute anul trecut dar care nu au avut asa mare trecere la publicul romanesc a fost Space Battleship Yamato, film inspirat dintr-o serie animata de prin anii 70. Finalul filmului a fost foarte emotionant incheindu-se cu un sacrificiu. Si acea moarte, a dus la perceperea ultimelor cadre intr-un alt mod. Nu pot sa nu uit finalul filmului Terminator 2, cand Arnie se sacrifica scufundandu-se in acel furnal pentru a proteja prezentul. Chiar daca tanarul John Connor plangea, era clar ca misiunea sa era incheiata. Asta ar fi partea a doua.
-personajul viu nu se potriveste in poveste. Probabil ca Darth Vader nu s-ar fi integrat bine in noua Republica fiind un simbol al vechiului Imperiu, al opresiunii oricat de mult ar fi fost si tatal lui Luke si al Leei. De aceea, moartea sa pe langa ca il salveaza pe el ii ofera o iesire demna.
-personajul va fi reinviat la un moment dat. Pentru cei familiarizati cu comicsurile X-men si de fapt cam toate apartinand companiei Marvel, se stie faptul ca acestia au aceasta placere de a ucide personaje in momente cruciale (Captain America in Civil War) ca apoi sa le reinvie mai tarziu, sub o forma schimbata. Legat de sarmana Jean Grey nu se mai poate spune nimic ea patind aceasta soarta de foarte multe ori, incat a devenit ceva banal.
-personajul nu moare cand trebuie. O, aici voiam sa ajung. Chiar si in filmul recent Transformers 3 am avut parte de aceeasi experienta cu personajul Bumblebee. L-am cunoscut inca din primul film ca fiind prietenul lui Lebouf, a luptat alaturi de Optimus, a fost un brav soldat, dar in timpul luptei este capturat. Avand in vedere faptul ca e ultimul film din trilogie, io zic ca Bay si-ar fi perims sa omoare personajul. Nu, serios. Aia mi s-a parut una dintre cele mai intense scene din filme, cele mai pline de dinamism, si chiar cand era sa moara, bam este salvat. Chiar m-a suparat chestia asta. Mai bine nu faci asta decat sa strici un astfel de moment. Oricat ar fi personajul de important sau iubit de copiii, adica fani.

Inchei, sperand intr-o lume in care personajele pot sa moara intr-un mod onorabil, si in care sa nu se mai profite de pe cei care nu mai scot bani decat fortat. Si ca ultim gand, da mi-ar placea ca in ultimul film, Batman sa moara. Ar fi ceva interesant. Dar ma indoiesc. FIN

Vorbe ritmate

M-a plesnit acuma. Ce poate fi catalogata drept muzica buna? Exista multe categorii, multe impartiri, multe injurii aduse de unii care asculta un anumit segment de muzica celorlalti. Toate in numele muzicii. Muzica buna e aceea care vinde, cu artisti care castiga extrem de multi bani? Muzica buna e aceea care peste 200 de ani inca e ascultata? E cea care ne gadila frumos urechile? Cea care atunci cand o asculti iti depaseste urechile si se lipeste direct de suflet?

Muzica este in mod clar subestimata. Ea are o anumita putere asupra omului, asupra intelectului si asupra sentimentelor. Ii poate controla pe oameni ii poate chiar robi. Imi amintesc de film pe care l-am vazut in urma cu secole la Telecinemateca: Lili Marleen. Era vorba despre o cantareata germana care la cererea expresa a regimului nazist a compus o melodie care ii incuraja pe soldatii de pe front. E clar, unele melodii pot produce o anumita influenta la nivel psihic facandu-ne sa ne simtim mai puternici. Cei care sunt patrioti atunci cand aud imnul national, simt nevoia sa-si puna mana pe inima, inconstient, stiind ca acele acorduri reprezinta Tara lor. Se poate obtine efectul invers. Unele genuri de muzica pot duce la depresii. E demn de remarcat cazul muzicii emo care a produs atata durere in mijlocul famililor care nu stiau despre starea copiilor lor. Unele melodii pot produce acea scanteie creatoare prin care se obtin idei pentru carti sau pentru poezii, fiind de un folos real autorilor. (eu sunt aici ca martor in favoarea acestei afirmatii)

Dar care muzica e buna? Clasica, rock, manele, folk, populara. Toti isi aroga dreptul la revelatie unica. Cine asculta un anume gen de muzica poate fi considerat paria, om cu o cultura inferioara. De ce? De ce nu? De ce un anumit tip de muzica este asezata pe o treapta inferioara, alta pe o treapta superioara? De acord, nu doresc sa fac o comparatie intre Beethoven si Guta, Mozart si Bon Jovi sau mai stiu io ce. De fapt, ideea e ca fiecare muzica apartine unei alte vremi. Pe atunci, aia era muzica, cea de azi probabil ar viola urechile oamenilor ce au trait in epoca baroca. Tot asa, multi care azi asculta un tip de muzica nu suporta un alt gen. Muzica de azi e creatia societatii. Sa nu uitam asta. Avem parte de o societate instant, o societate aparent superficiala, care nu doreste sa se confrunte cu acordurile linistitoare ale unei viori sau a unui pian. E normal in ziua de astazi, zgomotul este un zeu, mai ales in orasele noastre.
Din nou, nu pot sa-mi raspund la intrebare. De fapt, e un fenomen destul de interesant. In zilele noastre, s-a ajuns intr-un fel la un moment in care s-a produs un fel de punga. Sau o plasa de pescar. Pe langa muzica vremii noastre, avem muzica ce avanseaza inapoi in timp pana in evul mediu. Daca inainte pe largi segmente temporale muzica s-a pastrat in aceleasi limite, in ultimii 70-80 de ani, preferintele s-au schimbat foarte rapid. Totul a depins de oameni, de felul in care au receptat ei realitatea, si despre modul in care ei au raspuns inapoi realitatii prin muzica. Si acum, pe langa cei care prefera muzica azi, sunt cei care sunt obisnuiti cu muzica ieri. Mai sunt putini fascinati de muzica altaieri pe care o considera sublima, restul fiind doar un produs decadent, si lipsit de sens. Fiecare ramane pe pozitii aparand ceea ce cred, si aruncand cu noroi in restul, neintelegand principiul pe care l-am enuntat mai sus. Putini cred ca sunt cei care accepta mai multe genuri muzicale asezandu-le pe aceeasi pozitie.
Nu aici doream sa ajung. Am disecat problema diferentelor muzicale, dar nu am ajuns la o concluzie: ce e muzica buna? Eu nu stiu. Pentru mine e foarte subiectiv. Toata lumea poate fi subiectiva. Pot spune muzica clasica, ce poate egala concertele lui Bach sau sonetele lui Vivaldi? Iti ofera o pace, te departeaza de lume. Altul poate spune: Mie imi plac muzica house. Pe ritmurile alea te poti distra, te poti descatusa linistit. Eu raman subiectiv ca intotdeauna si astept totusi obiectiv raspunsuri si pareri. Cine are pofta sa ma contrazica (nu doar unu), poate comenta, sa se dea cu parerea. Sunt curios. FIN

Batman adict

Voiam sa scriu un post combo, cu arestarea Iuliei Timosenko si cu Anne Hathaway, da' am stins deja pagina cu imagini si mi-e lene. Asa ca jucam asa.

Este 6 august 2011. Este seara. Si imi pare rau ca nu este iulie 2012. De ce? Imi place asa mult luna care-mi poarta numele? (ma rog, printr-o intamplare a istoriei, un nent,tiz de-al meu o facut ceva chestie si fanii lui or zis sa puna numele lunii dupa numele lui. Si oricum avea numele meu, da pocit) Poate si aia...pentru ca atunci apar de obicei puii de Nolan, mai ales aia din specia lilecilor. Amus patru anu aparea genialul The Dark Knight, pe care de cand l-am vazut l-am indragit datorita intunecimii sale, datorita dilemelor morale si personajelor cu siguranta deranjate la cap [un miliardar imbracat intr-un liliac, un clown diliu, un avocat cu o pasiune pentru o moneda cu un singur cap (adica fara pajura)]. Si la anu pe vremea asta o sa ma uit cu siguranta in sevraj la scenele geniale care vor incheia geniala trilogie a genialului Christopher Nolan, genial.

Pana atunci, trebuie sa ma multumesc cu sfarmurile pe care ni le arunca Marele Arhitect al Imaginilor Miscatoare. L-am vazut pe Bane-Tom Hardy, aratand super-lud suit pe Bat tumbler in mijlocul Philadelphiei. La naiba, am vazut un mire si o mireasa suindu-se pe Bat-tumbler. (asta nu-i din film). Am vazut chiar si pe Marion Cotillard in niste imagini care indica faptul ca ea va fi pe langa Miranda Tate si Thalia al Ghul, fata lu ala rau din Batman begins. Dar lipsea ceva, lipsea sarea si piperu...adeca Catwoman.

Printre lucrurile care mi-au marcat copilaria, cu siguranta ca va ramane si filmul Batman returns, un film fain, cu un final care l-am detestat mereu si pe care nu-l puteam privi (cum sa omori atatia pinguini nevinovati, si mai era si jocul actoricesc a lui Danny de Vito...). Si astazi, toate temerile mi s-au risipit. Din nou. Nolan a scos mata din sac.

Da, prima imagine oficiala a Annei Hathaway in costumul de Catwoman, calare pe Bat-podul folosit de Batman in filmul anterior. Scena este filmata ziua si dupa cate imi dau seama din decor face parte din scena de lupta extinsa din fata primariei Gotham City pe care am vazut-o filmata. Atunci o sa fie o mare armata de tipi (de parte lu Bane si politai) batandu-se ca chiori, totusi privirea cautandu-i pe Batman si Bane care se infrunta mano i mano. Si poate, intr-un ultim moment, cand Lilacul nu mai poate apare Catwoman si il scapa. I don't know da stiu sigur ca filmu asta o fi dileala universului.

Nimeni nu s-a asteptat ca The dark knight sa fie atat de bun, reusind sa treaca prin valoare deasupra lui Batman begins. Si acum doar doua optiuni apar. Ori Nolan face ceva care ne va lasa pe toti masca (sa trecem peste posibile glume), ceva atat de bun incat va urca in top 1 si va ramane acolo pana la sfarsitul lumii, sau va fi un film slab. Nu mediocru, nu exista cale de mijloc. Oricum, pana in iulie 2012, mai avem vreo cateva zile de asteptat.

It's here!

Inca un update livresc. Dupa toate incercarile de a o gasi, am reusit sa pun mana pe ea. La propriu. Vorbesc despre Biblia King James, una dintre cele mai vechi traduceri in engleza si care in acest an "implineste" 400 de ani de la aparitie. Am facut eforturi sa o gasesc, desi prima data m-as fi multumit cu o Biblie in limba engleza. (ceea ce am si facut. Am cumparat o New International Version de la anticariat, apoi am gasit o versiune modernizata ca limbaj-New Living Translation). Dar apoi, m-am gandit ca trebuie sa am si cea mai buna versiune. Exista ceva in traducerea asta ce lipseste din celelalte. Eu zic ca e acel limbaj vechi, ce poate e invechit dar ofera lecturii o placere, reuseste sa impuna o atmosfera potrivita cu intamplarile sau invataturile oferite. Si cu toate ca am incercat sa-mi aduc una de peste balta, cu toate ca am cautat cam prin toate librariile crestine online, locul unde am gasit-o a fost la libraria Eminescu. Si cum am vazut-o nu m-am lasat pana nu am comandat-o. Asta a fost sambata seara trecuta. Si astazi sta in fata me. Mai jos, neste chipuri.

Dupa cum se poate vedea (eu am vazut doar cand am avut-o in mana), Biblia este chiar aniversara celebrand cei 400 de ani. Va spun sincer ca nu mi-au cazut ochii pe aceasta informatie, eu doream cartea. Ca detalii tehnice, nu este acel model tipic cu coperti negre, pe prima fata fiind citate mari personalitati care isi spun parerea despre Biblie. (sper ca calitatea sa fie destul de buna incat sa se poate vedea) Din poza a doua se poate vedea masivitatea ei. Are 1408 pagini, e scoasa de Harper Collins, in Angliterra, si poarta sigiliul regal pe pagina de titlu. Nu este cartonata, scrisul este marunt, dar usor de citit, si textul nu este asezat ca si in mod obisnuit pe doua coloane, fiind ca si o carte normala. Din cate am citit cateva pasaje, am vazut ca se pastreaza vechiul grai englezesc pe care l-am dorit.

In concluzie, chiar ma bucur ca am reusit sa o cumpar si astept sa o studiez cum trebuie pentru ca...de aia am luat-o. FIN

Paradisul filmelor posibile astazi

Nu toate filmele insipirate din carti pot fi facute in momentul in care se vrea. Din diferite motive. Dar, astazi, datorita tehnologiei cam orice film poate aparea pe orice subiect si situat pe orice taram datorita atotputernicului CGI. Acesta este si cazul adaptarii epicului poem englezesc Paradise lost a lui John Milton.

De cand am vazut prima imagine oficiala, (http://www.cinemagia.ro/stiri/priveste-in-ochii-lui-lucifer-din-paradise-lost-18640/), care mi-a luat ochii, am asteptat acest film. Pe scurt, poemul descrie revolta lui Lucifer, izgonirea sa din Cer, si ispitirea lui Adam si Eva toate intr-un ritm...
iambic. In momentul de fata chiar citesc aceasta opera si am ajuns pana la cartea a treia din douasprezece. Pana acum pare extrem de interesanta, discursurile personajelor, declamari oratorice magistrale, atrag prin putere, iar peisajul Iadului incandescent infierbanta imaginatia. Alex Proyas, regizorul (nu ma gandesc la Eu,robotul, nu ma gandesc la Eu,robotul) a dat un interviu si m-a facut sa astept filmul cu mai mult interes. El vrea sa indrepte atentia filmului spre 2 aspecte. Unul, relatia dintre Lucifer (jucat de Bradley Cooper, cunoscut mai ales din The hangover) si arhanghelul Mihail (s-ar putea sa-l joace Benjamin Walker), tradarea, lupta, o poveste tipica de prieteni ajunsi dusmani de moarte. (ex. Star Wars, X-Men: first class etc). Foarte fain, imi place intr-un film sa vad personaje dezvoltate. Al doilea aspect se refera la imaginile, descrierile lumilor, a universului care emana putere si ies de pe pagina. Si acum cu ajutorul tehnologiei motion-capture, totul este posibil sa apara pe ecran intr-o maniera cat mai potrivita. Chiar ultimele versuri citite astazi, descriind ultimele stadii ale calatoriei lui Lucifer din Infern spre Pamant mi-au produs o placere vizuala, imaginandu-mi actiunea. Ceea ce reiese dupa ce citesti sunt dimensiunile monumentale, personaje care se intind prin spatii...nu mai vreau sa zic nimic, ca stric totul. Cartea e minunata pana acum. Trebuie citita nu ascultata cum o povesteste altul.

Ca sa inchei, daca va fi regizat cum trebuie, acest film poate intra in categoria filmelor cult, a filmelor fantastice care vor ramane in istoria cinematografiei. Dar este prea devreme sa ma dau cu parerea. FIN

Procesul

Sic transit gloria mundi....-Asa trece gloria lumii

Scriu postu asta astazi pentru ca ieri pana s-a incarcat filmuletu mi-a luat mult prea mult si nu am mai rezistat.

Oricum, voi face referire la unul din procesele care sigur vor intra in istoria incadrandu-se intr-o serie pe care o pot numi "seria proceselor tiranilor". Si aici intra procesul de la Nurnburg, a lui Adolf Eichmann, Ceausescu (nu vreau sa discut acuma modul in care a avut loc), Saddam Hussein etc. Altii mai sunt pe lista, mai ales dintre dictatorii arabi, dar randul lui Hosni Mubarak a venit.

Ieri vedeam pe CNN cred imagini cu temutul dictator egiptean, aflat in suferinta, adus la proces intr-un pat si in perfuzii, raspunzand intrebarilor judecatorilor din spatele unei usi metalice, jurnalistii "inchizandu-l" pe Mubarak intr-o cusca. De ce au facut-o egiptenii? Pentru siguranta lui, pentru a-l umili, pentru a-si demonstra puterea? Nu stiu. Important este ca va fi judecat, impreuna cu doi fii ai sai, pentru crimele sale contra poporului egiptean pe care l-a condus in mod autoritar. Dar ceea ce m-a mirat a fost reactia oamenilor, celor pe care i-a asuprit 30 de ani. Au fost intervievati unii oameni obisnuiti pentru a le afla parerea. Si ciudat, am vazut mai multe femei care chiar au declarat ca le pare rau pentru situatia neplacuta in care se afla Mubarak. Eu cred ca asta a fost ceva deasupra milei umane. Adica, nu le parea rau doar pentru persoana Hosni Mubarak, ci si pentru Presedintele lor care i-a condus cu mana de fier. Aceasta este o caracteristica interesanta a oamenilor, indiferent de cultura sau asezare georgrafica: chiar dupa inlaturare, sau dupa moarte, inca se gasesc unii care ii apreciaza sau duc dorul unor conducatori pentru care democratia era buna, dar aplicata in alta parte. Si aici se deschide o lista luuuunga: Hitler, Stalin, Ceausescu, Napoleon, Tito si altii nu imi vin acum in minte pe moment. Este ceva interesant si as vrea sa citesc studii pe marginea acestui subiect. Sigur, s-au scriu doar ca nu am avut interes sa caut.

Revenind la proces, nu stiu cum se va incheia. Spanzuratoarea promis atat lui Gaddafi, si lui Ben Ali, ar putea sa-l prinda mai intai pe Mubarak. Sau poate inchisoare pe viata, cum dorea un egiptean, pentru ca sa poata suferi cum au facut-o ei. Inchei, asteptand sentinta, gandindu-ma la citatul din maresalul Antonescu, prin care el impunea dictatorilor ca singura solutie de incheiere a carierei, sinuciderea. Asta nu inseamna ca acei spanzurati sau impuscati de altii nu au fost buni dicatori...

Julius productions presents...

Azi am fost la Arad. Din nou. Dar de data aceasta pentru un timp-foarte-scurt-petrecut-mai-ales-pe-fuga-si-mergand-pe-strazi-paralele-pentru-a-ajunge-repede-fara-a-ocoli. Si intr-o clipa in care am putut sa-mi trag rasuflarea, am incercat sa filmez niste, evident, filmulete de prin Arad cu Nikki. Dupa cum puteti vedea mai jos se descurca destul de bine, desi am vazut ca soarele ii kryptonita pentru bietu aparat. De ce as filma eu Aradu? Ehe...poate veti afla... Oricum, Julius productions presents...Piata Avram Iancu

Bunatati

Azi am fost la Arad. Multa plimbare, reprize de ploaie si carti multe. Printre altele am fost pe la anticariat sa dau niste carti, am si luat una pe care am pus ochii mai demult. Si am fost si pe la Mall, de unde am mai facut niste cumparaturi.

Prima carte este Faust, faimoasa piesa de teatru a lui Goethe, o carte pe care ar fi trebuit s-o citesc mai demult. E bine si acum. Tot de la anticariat am mai luat si Timpul dezarticulat, o carte a lui Philip K. Dick. Trebuie sa recunosc, aceasta carte este cea mai realista ca sa zic asa dintre toate. Comparativ cu celelalte pe care le-am lecturat (nu multe, recunosc), asta mi se pare cea mai ancorata in realitate, fiindu-i cunoscuta perceptia extrem de nesigura asupra materiei si timpului.

Dupa aceasta runda de "shopping" , mersei la mall. La Diverta evident. Si acolo am dat peste o promotie absolut geniala. Destul de multe filme, unele filme bune la pretul de 10 lei. Deci, da filme gen Surrogates, Twilight sau Shrek la pretul de 10 lei. Sunt mai multe titluri printre care si cel cumparat de mine: Time traveller's wife. Oau, demult l-am vanat dar pretul normal de 54 de lei ma cam indeparta. Dar la 10 lei...prada usoara. Nu in ultimul rand, am dat niste carti vechi si am primit reducere 20% (o alta promotie faina de la Diverta) si mi-am aruncat ochii in raftul cu carti de la Jurnalul [acum is intr-o perioada in care vreau sa citesc marii clasici romani (in lumea mea, John Milton, ii tot roman) si cum JN are colectia...] si am luat Morometii I, ca sa nu raman descompletat. Cam atat pentru acum.