Bucuresti in alte poze

Fiindca astazi am fost pentru a doua oara la Gaudeamus voi scrie un post despre acest...oh, ba nu o voi face. Altfel n-as fi io. Asa ca o sa pun io niste poze din Bucuresti pe unde am mai fost si maine vedem poate si Gaudeamusul.

Ne pregatim de drum...

Mai am cateva ore pana sa ma sui in trenul care ma va duce napoi la ITA. Nu am absolut niciun bagaj facut, dar nu-mi fac griji. O sa ma pun sa caut ce trebuie sa-mi iau cu mine inapoi acolo. Mai e de mentionat si faptul ca o sa pun pe Facebook chipuri facute prin Arad si Macea. Si faptul ca in urma cu cateva minute a inceput sa ninga incet-incet. The winter is coming...

Ca sa nu ziceti ca mi-s ipocrit. Am zis ieri ca ma nisa prima data la Macea, dar din pacate, acea scuipareala n-o fost nici pe de parte zapada. Abia azi dimineata cand am mers la cursuri am fost "lovit" de zapada. Amu chiara ca the winter is coming...

Ce inseamna Peda?

In urma cu doua zile am postat din nou pe blog. La cererea fanului nr. 1 al acestui blog, voi posta acum un fel de continuare si reanaliza a celor spuse mai nainte. Pe scurt, unde-i bine, acolo e patria. Si patria nu reprezinta un loc, o zona bine stabilita care sa ramana imovabila. Ea poate sa se mute, cata vreme tu te muti, cata vreme reusesti sa creezi relatii cu oameni pe care ajungi sa-i pretuiesti si sa tii la ei.

Sa vedem acuma ce pot zice eu despre cladirea situata in poza de mai jos. De ce unii oameni raman legati de un anume loc, simt o stare de bine doar in jurul acelui punct fix, ramanand fideli acelui loc.

Din nou, tot ce spun eu nu este definitiv, nu e litera de lege, e doar un curent neuronal care s-a vrut asternut pe hartie. Sunt sigur ca o sa fie lume care nu o sa fie de acord cu parerea mea, dar pentru asta s-a inventat rubrica de comentarii, sa ma contrariati.

Revin, cu un caz in studiu foarte bun pentru ca l-am trait pe pielea mea. 4 ani, am locuit, pot spune in Liceul Pedagogic Dimitrie Tichindeal, am invatat, m-am jucat, am creat, ne-am prostit, am fost seriosi, am ras...am plans, am crescut. E un loc, un loc care mi-a marcat viata intr-un mod esential. Nu as fi ceea ce sunt astazi daca nu as fi fost pe bancile acestui liceu. Si m-am gandit ieri, cand mi-am propus sa scriu acest post, ce a insemnat pentru mine Peda, liceul care astazi a facut inca un pas spre bicentenar?

Sa fie cladirea, eclectica, ridicata in 1904, patria pe care o regret? Sa fie oare memoria anterioara, cei 200 de ani scursi de la Tichindeal in care aici s-a facut invatamant de calitate, in care a produs elevi remarcabili, si care a fost o lumina pentru zona Transilvaniei si pentru toata Romania? Sau poate profesorii, la randul lor remarcabili in actul invatarii? Sau sa fie colegii, cei care au fost alaturi de mine, banca langa banca, 24/7, zi de zi, impartasind toate simtamintele mele, pe care le exprimam, si care au vazut evolutia mea, si la randul nostru fiecare vazand cum am devenit de la niste simpli boboci veniti din diferite parti ale marelui nostru judet, o clasa unita si apoi niste oameni capabili sa fie studenti eminenti, fiecare la facultatea aleasa?

Eu le-as alege pe toate daca as putea. Dar nu se poate, doar un raspuns e valabil. Oricat de mult m-as mandri cu faptul ca am iesit din aceasta scoala, cu istoria ei atat de lunga si de luminoasa, nu ar fi indeajuns. In vara aceasta am ajuns la concluzia ca in general, oamenii normali si cei care incearca sa fie normali, nu pot trai in turnuri de fildes separati de restul lumii si ingropati in munti de enciclopedii. Desigur, temperamentul joaca si el un rol aici, dar in mod normal fiecare persoana simte la un moment dat nevoia de socializare. (nu ma starniti pe subiectul asta, am luat 9, 70 la sociologie). E nevoie de contact uman. Si nu pot sa nu ma gandesc ca momentele pe care mi le voi aminti de la Peda nu vor fi acelea in care citeam carti sau cand participam la actul invatarii. Vor fi momentele in care alaturi de colegii mei, prietenii mei am facut anumite lucruri: am mers la filarmonica, am copiat teme la matematica, am chiulit, am invatat pentru corigenta, am ras, ne-am bucurat...pentru mine, asta a fost o parte semnificativa a ceea ce a fost Peda. Nu cred ca as fi mers patru ani in aceeasi sala de clasa daca nu as fi stiut ca ma intampina persoane care iti pot spune o vorba buna, sau te pot face sa razi. E clar, pentru mine, Peda a fost patru ani patria mea, dar acum e doar o cladire pustie. Tin minte in vara asta ziua cand am mers sa-mi iau diploma de bac. Nu era nimeni acolo. Si din pacate, fara nazdravanii mei colegi, va ramane mereu un gol, desi traditia invatamantului de calitate tichindealian nu se va sfarsi nici dupa tricentenar...

LA MULTI ANI, TICHINDEAL (1812-2011)

Ubi bene, ibi patria-un pic de exegeza

Un celebru proverb roman spune asta: patria mea e acolo unde eu ma simt bine. Nu pot sa nu fiu de acord cu aceasta idee. Da' hai s-o discutam un pic de dragul vorbelor.

Nu intru intr-o discutie despre ce inseamna patria pentru ca proverbul se refefa la un loc specific, acest loc fiind nu neaparat o noua tara, ci poate un oras nou, sau o regiune noua in care persoana se muta. Nu e nevoie de o replantare intr-un "pamant strain". Asa...simt ca mi-am pierdut usurinta vorbelor de cand n-am mai postat ceva serios pe blog.

Revin, si ma gandesc doar la faptul ca o mutare dintr-un loc in altul produce in sufletul celui care paraseste punctul A, o anumita mutatie. Pot sa ma iau ca exemplu, pentru ca se potriveste bine aceasta comparatie. Eu, macean din nastere, crescut in Campia Aradului schimb mediul complet venind la studii la 16 km de Bucuresti, in Cernica, un sat muntean. Punem baza... Deci, mi-am mutat patria. Eu raman inca legat prin anumite conexiuni de Arad, din motive familiale, dar si din motive culturale. Ma mandresc ca-s macean si aradean si banatean, nu ma integrez complet in masa studentilor, imi pastrez identitatea. Pastrez ceea ce poate fi numit dor de casa, desi poate intr-o stare latenta. Si pentru a nu intra in contradictie cu proverbul, continui. Chiar daca pastrez aceste coordonate, nu simt nevoia, dorinta exagerata de a reveni acasa,de a poposi pe plaiurile natale. Pentru moment, aici este patria mea. Cu toate ca sunt rupt intr-un fel de locul originii mele, nu simt acut dorinta reintoarcerii. (ma repet deja...)

De ce, s-ar pune o intrebare valabila. Care sunt motivele pentru care cineva este in stare sa renunte in decurs de doua luni nefacute la placerea de a simti sub picioare pamantul natal? Un raspuns ar fi adaptabilitatea, acea disponibilitatea de a numi orice palma de pamant casa, de a nu avea un reper sub soare, un punct fix in jurul caruia se invarte realitatea. In situatia specifica a subsemnatului, pot adauga si anturajul (nu imi vine alta expresie in minte) prezent in noua locatie. Nu neg faptul ca in punctul A nu exista persoane cu care sa fi avut relatii excelente, dar atata vreme cat si in locul in care traiesti in prezent aceasta variabila este implinita nu exista niciun motiv care sa nu te faca sa vrei sa stai aici de placere, nu doar din obligatie.

Si cum e mai bine? Sa ramai legat de un punct fix, sa tanjesti dupa revenirea la "zidurile de aur ale Ierusalimului", sau sa fii universalist, adica sa vezi totul ca pe o noua incapere a casei care este Pamantul? Nu ma pot pronunta definitiv, pentru ca nu ar fi corect din punct de vedere al discursului si pentru ca oricum ar fi cineva care nu ar fi de acord cu mine. Dar pot sa-mi dau cu parerea. Eu recomand echilibrul. Eu, in mod specific, sunt o persoana care dupa cum ati vazut ma obisnuiesc in cateva zile cu orice loc si-i pot spune acasa. Totusi, niciodata nu voi uita de unde am venit, totdeauna voi privi in vest, la micul oras pe nume Arad ca la punct de plecare, loc al genezei personale si de aceea cand voi reveni de fiecare o voi face cu placere si cu un anumit respect. Totdeauna, va exista o diferenta, Aradul va fi pe o treapta mai sus decat restul pentru mine. E bine oriunde, pentru ca nu conteaza locul, nu conteaza mediul, daca sunt munti ori mare, cel mai important pentru sufletul uman este faptul ca este alaturi de persoane cu care poate relationa, pe care sa le poata pastra aproape de inima lui. Si doar asa iti poti forma o patrie a ta, o patrie fara frontiere, dar in care tot timpul te vei simti bine. Pentru ca niciun petec de pamant nu iti poate oferi implinirea pe care tio pot oferi acele diamante care sunt prietenii adevarati.

7 poze

Incep sa devin o gospodina foarte buna

Seara de ieri a fost una speciala pentru mine. Pentru prima data in viata mea am avut onoarea de a-mi spala rufele murdare. Am fost initiat in arta milenara a transformarii ciorapilor din bombe mirositoare in articole de purtat linistit fara sa te lase lat. Pana acum asta pot aprecia la Institut este faptul ca mi-am pus in ordine (la propriu) unele lucruri. Si aceasta este un lucru bun caci am invatat si io cum se lucreaza si ghici ce. E chiar distractiv, desi uneori tre sa recunosc ca uneori mi se cam acreste de la atata curatenie. Noah oricum, mai vorbim cand oi incepe sa calc sau mai stiu io ce...pana atunci Godspeed.