miercuri, 29 august 2012

Intaiul calator al tarii-pe dealurile Iesilor


Iasi, cetate a Moldovei, casa voivodala de la Stefan citire, camin al marilor minti ale patriei romane, muzeu in aer liber al geniului constrans la haina de om. Un oras cum putine sunt in tara noastra si chiar pe acest glob pamantesc. Unde altundeva s-au mai intalnit asemenea destine titanice, asemenea nume care produc eclipse prin trecerea lor prin fata soarelui? Oras pe-al caror strazi treceau brat la brat Eminescu si Creanga, unde locuia Veronica Micle, acea Unica femeie pentru Luceafarul nostru, pol al credintei ortodoxe cu biserici superbe maiestrite in grai de dalta moldoveneasca, si oras cosmopolit, modern la orice vreme cu cladiri de inalta stiinta si case de boieri cocheti. Greu de ocolit Iasii pentru un calator avid de istorie si nu numai. Asa ca, hai sa facem o incursiune in acest Iasi atemporal, mitic, ce asteapta pe orice are rabdare sai ajunga la porti.
Prima cladire care ajunge in fata ochilor peregrinului este Gara orasului, o cladire impozanta construita dupa planul Palatului Dogilor din Venetia, distrusa in WWII, si refacuta prin anii 80 cum e amu.



Daca mergem pe strazi si ajungem aproape de centrul vechi, dam peste sinagoga orasului, scapata din pogromul din 40 si de asemenea cea mai veche din tara (1682). Momentan arata ca o ruina datorita restaurarii (sper) si este schelata (adica plina de schele). Pe viitor sper la o renastere a stralucirii trecute.

Urcand pe strada ce duce spre centru acest turn cu aspect medieval te intampina. Este turnul clopotnita al faimoasei manastiri Golia, ridicata de familia cu acelasi nume si purtand hramul Inaltarea Domnului. Este o priveliste frumoasa si care aduce cu vechile fortarete italiene sau spaniole.

Si acum, biserica manastirii o constructie maiestuoasa, care mi-a placut in mod special atat pe exterior cat si pe interior care pastreaza o atmosfera dumnezeiasca intre zidurile sale. Daca treceti prin Iasi, nu e de ratat.

Peisaj iesean. O straduta linistita care se hraneste din seva trecutului inca ascuns in vechile ziduri clasice, eclectice sau neobaroce.
 Prima institutie culta care iese in cale este Filarmonica orasului plasata intr-o mica piata si avand in centru statuia cronicarului Miron Costin. Cladirea din stanga este casa boierului Alecu Bals, iar in dreapta filarmonica Notre Dame de Sion.


Teatrul National Vasile Alecsandri, construit in 1897, de catre niste arhitecti vienezi pe locul fostei Primarii a orasului. In acelasi timp, langa teatru a fost inaugurata uzina electrica a orasului marcand inceputul iluminarii publice a Iasilor.

Primaria actuala, vechiul palat Roset-Roznovanu, o minunatie arhitecturala. A apartinut  unei mari familii boieresti moldove. In aceasta cladire a fost gazduit Regele Ferdinand si guvernul in Primul Razboi Mondial dupa ce a fost ocupat Bucurestiul.

Deasupra se afla catedrala mitropolitana Sf. Parascheva ridicata prin contributia a doua personalitati iesene, Mihail Sturdza si Veniamin Costache. Jos, aflata in apropiere biserica Sf. trei ierarhi, loc incarcat de istorie: ultima casa pentru trei domni (Vasile Lupu, Dimitrie Cantemir, Al. I. Cuza), casa temporara pentru Ion Creanga si casa a lui Dumnezeu.

 Biserica lipoveneasca, printre cele mai vechi din urbe. Ridicata in 1830

 Bahluiul curgand domol prin centrul orasului...

Cum ar spune francezul la cour de la Palas, si anume curtea Palatului Culturii care din spate mai ca seamana cu un castel de pe valea Loarei...

...iar din fata se claseaza printre cele mai frumoase cladiri din tara noastra.

Biserica Sfantul Nicolae Domnesc ridicata in 1492 de catre domnul Stefan. Cea mai veche biserica ieseana.

Casa celebrului parinte Dosoftei (1624-1693), autorul Psaltirii in versuri, unul dintre primii invatati romani care a promovat tiparnita in spatiul romanesc.

Biserica catolica veche, ridicata in 1789

Unul din atractiile orasului, Palatul Braunstein, situat in Piata Unirii. A avut mai multe destinatii, mai multi proprietari, a trecut nevatamat prin inundatii, cutremure si bombardamente si a rezistat. Astazi, nepasarea ii aduce incet moartea.

Grand Hotel Traian, opera a faimosului Gustav Eiffel (oau!)

 Si acum, desi stiu ca mai am de stat cel putin patru ani in Bucuresti...PARCUL COPOU ESTE MAI FRUMOS DECAT CISMIGIU.

Obeliscul cu lei, cel mai vechi monument din Romania (1834), ridicat pe vremea lui Mihail Sturdza (desigur)

Cea mai sus mentionata, pastrand chipul daltuit, Veronica Micle priveste inainte cautandu-si Luceafarul

Acea semnatura este prezenta pe tot pamantul Iasului pe care calci, pentru ca Eminescu si-a lasat urma piciorului sau prin targul acesta in lungile sale peregrinari cu prietenul sau Creanga.

Desigur, nu se poate sa mergi in Copou si sa nu te opresti in fata celui mai cunoscut copac din Romania, teiul strajuit de statuia Poetului.
 Cel care incheie aceasta triada ieseana de geniu, Ion Creanga priveste si el "strain" fara Eminescu, dar impreuna sub forma pietrei reci sau a bronzului atins de rugina.
Jos, este Universitatea din Iasi, cea mai veche din tara, izvor de geniu revarsat peste lume. Cladire monumentala, ce impresioneaza ochiul.


O, Moldovo! Pe mana cui ajunsai tu si cine te va purta spre maine?

O reprezentare perfecta a geniului Luceafarului, statuia din apropierea Bibliotecii Universitare. "Iar eu raman in lumea mea, nemuritor si rece."

Biblioteca Central Universitara Mihai Eminescu ridicata in 1934.

 Si aici se termina intaia mea calatorie in Iasi. Cu o fotografie facuta din masina a manastirii Barboi, capela funerara pentru membrii familiei Sturdza, pe care nu am apucat sa o vad pentru ca la fel a fost acest drum inspre Iasi, facut in fuga. Cu ajutorul lui Dumnezeu, va veni si ziua cand voi putea vedea acest oras frumos cum se cuvine, ii voi strabate ulitele pentru a vana orice monument pe care harta mi-l indica. Pana atunci raman cu ce am vazut si cu speranta in suflet.

Si-am incalecat pe-o sa si v-am spus povestea asa!



joi, 9 august 2012

Kaputt sau sunetul in care moare Europa...

Recunosc, nu am prea citit carti de memorii. Recunosc, Al Doilea Razboi Mondial reprezinta pentru mine o perioada din istorie care nu imi place sa o studiez si incerc sa o evit cat pot. Recunosc, am pacatuit luand o carte atat de buna la un pret atat de modic. (dar nu-mi pare atat de rau, ca altfel nu o citeam) Si totusi, o carte precum Kaputt scrisa de catre italianul Curzio Malaparte nu am mai citit. De ce indraznesc sa impovarez cu asa epitete aceasta carte? O sa astern mai jos cele cateva motive care m-au facut sa fiu atat de slobod la tolba cu fericiri.
Ce reprezinta de fapt Kaputt? O carte de marturii, o carte de memorii ale ofiterului italian Curzio Malaparte care trece in vremea Marelui Razboi pe mai multe fronturi vazand diverse popoare si raportarea lor la acel conflict devastator ce punea la pamant avutii atat materiale cat si spirituale. Este un razboi ca niciunul pana atunci, nimeni nu l-a prevazut a fi in acel fel si anii grei de lupte, schimba oamenii, le distruge primavara care parea a rasari in inimile oamenilor de la inceput de secol XX, si ii trimte direct intr-o iarna a disperarii, a dezumanizarii. Niciun om nu pare sa mai fie la fel. Razboiul, un cuvant, o insiruire de actiuni distructive arde sufletul uman si acest conflict are o intensitate mult mai mare. Autorul vede cum tinerimea Europei se schilodeste, isi pierde infatisarea pura, murdarindu-se si sperand intr-un maine mai bun. Ceea ce face ca aceasta carte sa fie atat de buna, in parerea mea este faptul ca e o fresca extrem de vie a locurilor pe care Malaparte le descrie. (mare parte a cartii consta in descrieri ale imprejurimilor, a mancarurilor sau ale oamenilor) Si pe deasupra pentru ca descrie atat de bine, atat de viu oamenii. Este despre oameni.  Autorul trece prin fata cititorului o suita de personaje din mediul diplomatic european, din conducerea Italiei, Germaniei, Finlandei, ministri de externe, ambasadori, militari, oameni simpli, animale....si demonstreaza aceasta teorema aratand cum razboiul schimba. Arata cum reactioneaza aceste personaje fata in fata cu razboiul cu victoria, cu infrangerea, cu cei invinsi. Si o face intr-un fel care te face sa intorci pagina dupa pagina fara oprire. Unele descrieri ale actiunilor ale sentimentelor te fac sa te simti ca traind intr-o epoca intunecata si avand de-a face cu despoti pagani, nu cu crestinii care lupta fur Gott und Vaterland. Si nu doar germanii isi pierd umanitatea, ci peste tot se remarca o pierdere care a aparut cand s-a tras primul glonte in septembrie 39. Croati, romani, rusi, italieni si toate popoarele peste care s-a abatut razboiul au pierdut, au pierdut spiritul liber, spiritul pur care s-a manjit de aceasta ura si placere a mortii. 
Peste tot unde merge autorul este raspandit un sentiment al ruinei, orasele infloritoare din trecut acum se afla la pamant reprezentand de fapt spiritul Europei trantit, desfigurat de incercarea "rasei superioare" de a se inalta deasupra tuturor pe craniile celorlalti. Se simte un aer apocaliptic, cioranian si dezastrul nu are implicatii doar in lumea oamenilor. Este un razboi contra pamantului, un razboi contra animalelor, cainii fiind omorati de frica sau somonii ajungand trofee de mare pret pe peretii unor generali ingamfati. Peste tot domneste o atmosfera de final.
Nu mai continui, pentru ca as adanci mai mult impresia aceasta de intuneric si teama raspandita in paginile cartii. Pentru cei care totusi tin mortis sa deschida cartea si sa afle pe pielea lor cum se vede razboiul altfel decat in documentarele de pe NGC, cartea aceasta este un remediu potrivit. O recomand cu placere tocmai pentru puterea de descriere a lui Malaparte. FIN.