Am stat sub o stanca....

...si n-am auzit de...

1. Facebook sa metamorfoza, din nou. Mie sincer imi place cum arata formatul Timeline, ii mai classy, mai ase...un fel de-a fi de doua feluri ca sa ma exprim academic. Imi place ideea cu anii, iti poti vedea evolutia ta de-a lungul vietii prin poze, prin posturile pe care le pui intr-o anumita perioada, deci ii tare.

2. din ciclul It's a good day to die. Am fost dublu socat afland vestile mortilor a doi oameni politici cunoscuti: Vaclav Havel si Kim Jong Il, doua personaje complet diferite ca si activitate. Nu zic mai mult de unu imi pare rau, de celalalt pot spune doar ca probabil moartea sa poate aduce o schimbare in viata sarmanilor oameni condusi de el.

3. Craciunul. Sarbatori fericite tuturor!

4. The dark knight rises. Am vazut prologul, am vazut trailerul si nu pot decat sa astept sa treaca cele 40 de saptamani pana la lansarea filmului.

5. ieri am fost la Arad si am mers la anticariatul din oras. Sunt multe carti, pe bune. O sa-mi ia o zi doar sa le vad pe toate. :)

6. btw, vinerea trecuta am fost la Oradea (si da, Oradea ii un oras fain) la un concert de colinde

7. cu catva timp in urma a aparut o carte despre oamenii de seama ai Aradului. Ieri am cumparat-o.

8. astea is doar cateva chestii.....

The undead laptop rises

In sfarsit, dupa mai mult de trei saptamani de seceta, si una de luptat cu vechiul PC, am reajuns sa pot fi stapan pe good ol' Lap. Asa ca am in plan niste posturi, stat pe net mult mai confortabil decat nainte...etc. N-are rost sa continuam caci am treaba...asa ca...

Bucuresti in alte poze

Fiindca astazi am fost pentru a doua oara la Gaudeamus voi scrie un post despre acest...oh, ba nu o voi face. Altfel n-as fi io. Asa ca o sa pun io niste poze din Bucuresti pe unde am mai fost si maine vedem poate si Gaudeamusul.

Ne pregatim de drum...

Mai am cateva ore pana sa ma sui in trenul care ma va duce napoi la ITA. Nu am absolut niciun bagaj facut, dar nu-mi fac griji. O sa ma pun sa caut ce trebuie sa-mi iau cu mine inapoi acolo. Mai e de mentionat si faptul ca o sa pun pe Facebook chipuri facute prin Arad si Macea. Si faptul ca in urma cu cateva minute a inceput sa ninga incet-incet. The winter is coming...

Ca sa nu ziceti ca mi-s ipocrit. Am zis ieri ca ma nisa prima data la Macea, dar din pacate, acea scuipareala n-o fost nici pe de parte zapada. Abia azi dimineata cand am mers la cursuri am fost "lovit" de zapada. Amu chiara ca the winter is coming...

Ce inseamna Peda?

In urma cu doua zile am postat din nou pe blog. La cererea fanului nr. 1 al acestui blog, voi posta acum un fel de continuare si reanaliza a celor spuse mai nainte. Pe scurt, unde-i bine, acolo e patria. Si patria nu reprezinta un loc, o zona bine stabilita care sa ramana imovabila. Ea poate sa se mute, cata vreme tu te muti, cata vreme reusesti sa creezi relatii cu oameni pe care ajungi sa-i pretuiesti si sa tii la ei.

Sa vedem acuma ce pot zice eu despre cladirea situata in poza de mai jos. De ce unii oameni raman legati de un anume loc, simt o stare de bine doar in jurul acelui punct fix, ramanand fideli acelui loc.

Din nou, tot ce spun eu nu este definitiv, nu e litera de lege, e doar un curent neuronal care s-a vrut asternut pe hartie. Sunt sigur ca o sa fie lume care nu o sa fie de acord cu parerea mea, dar pentru asta s-a inventat rubrica de comentarii, sa ma contrariati.

Revin, cu un caz in studiu foarte bun pentru ca l-am trait pe pielea mea. 4 ani, am locuit, pot spune in Liceul Pedagogic Dimitrie Tichindeal, am invatat, m-am jucat, am creat, ne-am prostit, am fost seriosi, am ras...am plans, am crescut. E un loc, un loc care mi-a marcat viata intr-un mod esential. Nu as fi ceea ce sunt astazi daca nu as fi fost pe bancile acestui liceu. Si m-am gandit ieri, cand mi-am propus sa scriu acest post, ce a insemnat pentru mine Peda, liceul care astazi a facut inca un pas spre bicentenar?

Sa fie cladirea, eclectica, ridicata in 1904, patria pe care o regret? Sa fie oare memoria anterioara, cei 200 de ani scursi de la Tichindeal in care aici s-a facut invatamant de calitate, in care a produs elevi remarcabili, si care a fost o lumina pentru zona Transilvaniei si pentru toata Romania? Sau poate profesorii, la randul lor remarcabili in actul invatarii? Sau sa fie colegii, cei care au fost alaturi de mine, banca langa banca, 24/7, zi de zi, impartasind toate simtamintele mele, pe care le exprimam, si care au vazut evolutia mea, si la randul nostru fiecare vazand cum am devenit de la niste simpli boboci veniti din diferite parti ale marelui nostru judet, o clasa unita si apoi niste oameni capabili sa fie studenti eminenti, fiecare la facultatea aleasa?

Eu le-as alege pe toate daca as putea. Dar nu se poate, doar un raspuns e valabil. Oricat de mult m-as mandri cu faptul ca am iesit din aceasta scoala, cu istoria ei atat de lunga si de luminoasa, nu ar fi indeajuns. In vara aceasta am ajuns la concluzia ca in general, oamenii normali si cei care incearca sa fie normali, nu pot trai in turnuri de fildes separati de restul lumii si ingropati in munti de enciclopedii. Desigur, temperamentul joaca si el un rol aici, dar in mod normal fiecare persoana simte la un moment dat nevoia de socializare. (nu ma starniti pe subiectul asta, am luat 9, 70 la sociologie). E nevoie de contact uman. Si nu pot sa nu ma gandesc ca momentele pe care mi le voi aminti de la Peda nu vor fi acelea in care citeam carti sau cand participam la actul invatarii. Vor fi momentele in care alaturi de colegii mei, prietenii mei am facut anumite lucruri: am mers la filarmonica, am copiat teme la matematica, am chiulit, am invatat pentru corigenta, am ras, ne-am bucurat...pentru mine, asta a fost o parte semnificativa a ceea ce a fost Peda. Nu cred ca as fi mers patru ani in aceeasi sala de clasa daca nu as fi stiut ca ma intampina persoane care iti pot spune o vorba buna, sau te pot face sa razi. E clar, pentru mine, Peda a fost patru ani patria mea, dar acum e doar o cladire pustie. Tin minte in vara asta ziua cand am mers sa-mi iau diploma de bac. Nu era nimeni acolo. Si din pacate, fara nazdravanii mei colegi, va ramane mereu un gol, desi traditia invatamantului de calitate tichindealian nu se va sfarsi nici dupa tricentenar...

LA MULTI ANI, TICHINDEAL (1812-2011)

Ubi bene, ibi patria-un pic de exegeza

Un celebru proverb roman spune asta: patria mea e acolo unde eu ma simt bine. Nu pot sa nu fiu de acord cu aceasta idee. Da' hai s-o discutam un pic de dragul vorbelor.

Nu intru intr-o discutie despre ce inseamna patria pentru ca proverbul se refefa la un loc specific, acest loc fiind nu neaparat o noua tara, ci poate un oras nou, sau o regiune noua in care persoana se muta. Nu e nevoie de o replantare intr-un "pamant strain". Asa...simt ca mi-am pierdut usurinta vorbelor de cand n-am mai postat ceva serios pe blog.

Revin, si ma gandesc doar la faptul ca o mutare dintr-un loc in altul produce in sufletul celui care paraseste punctul A, o anumita mutatie. Pot sa ma iau ca exemplu, pentru ca se potriveste bine aceasta comparatie. Eu, macean din nastere, crescut in Campia Aradului schimb mediul complet venind la studii la 16 km de Bucuresti, in Cernica, un sat muntean. Punem baza... Deci, mi-am mutat patria. Eu raman inca legat prin anumite conexiuni de Arad, din motive familiale, dar si din motive culturale. Ma mandresc ca-s macean si aradean si banatean, nu ma integrez complet in masa studentilor, imi pastrez identitatea. Pastrez ceea ce poate fi numit dor de casa, desi poate intr-o stare latenta. Si pentru a nu intra in contradictie cu proverbul, continui. Chiar daca pastrez aceste coordonate, nu simt nevoia, dorinta exagerata de a reveni acasa,de a poposi pe plaiurile natale. Pentru moment, aici este patria mea. Cu toate ca sunt rupt intr-un fel de locul originii mele, nu simt acut dorinta reintoarcerii. (ma repet deja...)

De ce, s-ar pune o intrebare valabila. Care sunt motivele pentru care cineva este in stare sa renunte in decurs de doua luni nefacute la placerea de a simti sub picioare pamantul natal? Un raspuns ar fi adaptabilitatea, acea disponibilitatea de a numi orice palma de pamant casa, de a nu avea un reper sub soare, un punct fix in jurul caruia se invarte realitatea. In situatia specifica a subsemnatului, pot adauga si anturajul (nu imi vine alta expresie in minte) prezent in noua locatie. Nu neg faptul ca in punctul A nu exista persoane cu care sa fi avut relatii excelente, dar atata vreme cat si in locul in care traiesti in prezent aceasta variabila este implinita nu exista niciun motiv care sa nu te faca sa vrei sa stai aici de placere, nu doar din obligatie.

Si cum e mai bine? Sa ramai legat de un punct fix, sa tanjesti dupa revenirea la "zidurile de aur ale Ierusalimului", sau sa fii universalist, adica sa vezi totul ca pe o noua incapere a casei care este Pamantul? Nu ma pot pronunta definitiv, pentru ca nu ar fi corect din punct de vedere al discursului si pentru ca oricum ar fi cineva care nu ar fi de acord cu mine. Dar pot sa-mi dau cu parerea. Eu recomand echilibrul. Eu, in mod specific, sunt o persoana care dupa cum ati vazut ma obisnuiesc in cateva zile cu orice loc si-i pot spune acasa. Totusi, niciodata nu voi uita de unde am venit, totdeauna voi privi in vest, la micul oras pe nume Arad ca la punct de plecare, loc al genezei personale si de aceea cand voi reveni de fiecare o voi face cu placere si cu un anumit respect. Totdeauna, va exista o diferenta, Aradul va fi pe o treapta mai sus decat restul pentru mine. E bine oriunde, pentru ca nu conteaza locul, nu conteaza mediul, daca sunt munti ori mare, cel mai important pentru sufletul uman este faptul ca este alaturi de persoane cu care poate relationa, pe care sa le poata pastra aproape de inima lui. Si doar asa iti poti forma o patrie a ta, o patrie fara frontiere, dar in care tot timpul te vei simti bine. Pentru ca niciun petec de pamant nu iti poate oferi implinirea pe care tio pot oferi acele diamante care sunt prietenii adevarati.

7 poze

Incep sa devin o gospodina foarte buna

Seara de ieri a fost una speciala pentru mine. Pentru prima data in viata mea am avut onoarea de a-mi spala rufele murdare. Am fost initiat in arta milenara a transformarii ciorapilor din bombe mirositoare in articole de purtat linistit fara sa te lase lat. Pana acum asta pot aprecia la Institut este faptul ca mi-am pus in ordine (la propriu) unele lucruri. Si aceasta este un lucru bun caci am invatat si io cum se lucreaza si ghici ce. E chiar distractiv, desi uneori tre sa recunosc ca uneori mi se cam acreste de la atata curatenie. Noah oricum, mai vorbim cand oi incepe sa calc sau mai stiu io ce...pana atunci Godspeed.

Blitz blog 2

1. Ieri s-a schimbat ora. Am stiut si apoi am uitat. Oricum, nu ma pot lauda ca am dormit pana la 11 jumate, ca deh, eram cu o ora in spate. (si de aceea am dormit asa mult)

2. am vazut trailerul pentru The Avengers. La asta nu mai am niciun comentariu, arata bine de tot.

3. asta o stiu mai demult dar azi m-am gandit sa am laud. Cate localitati din Romania stiti care sa fi avut in perioada interbelica vicepremier? Io stiu sigur una: Macea!

Blitz blog

Nu ma pot abtine sa nu pastrez in hrisoave ziua de azi. Chiar daca mai am cateva zile pana la venirea Micutului (totul va fi inteles la timpul potrivit), am de precizat 2 lucruri de o importanta...mare.

1. azi in general o fost o zi fain, trecand peste faptul ca e 13. Dar nu asta e ideea. Azi e o zi ce merita trecuta in manualele de istorie, pt ca e inca o zi in care devin tot mai...(pamantean/nebun/adaptat la societatea actuala/baiat normal-alegeti voi). Astazi, mi-am luat DIN PROPRIE INITIATIVA un obiect de imbracaminte pentru mine. Nici macar nu mai e nevoie de niciun comentariu. (si da, arata bine pentru ca l-am ales io)

2. din nou azi, revenind spre Cernica si cautand microbuz, am vazut unul de aceeasi marca cu un microbuz de trista amintire ce ma purta aproape zilnic spre liceu. Si ma sui drect in el. Si atunci m-a trasnit bine. Azi, a fost prima zi in care mi-am dat seama: am evoluat cel putin. Dupa o vara intreaga in care m-am lamentat referitor la terminarea liceului, pot spune ca locul unde ma aflu acum, este bun pentru mine. M-am impacat cu ideea avansarii. Lucrurile frumoase se termina ca sa inceapa altele si mai frumoase. Nu comentez. De aia e blitz blog. Godspeed.

Targ de carte á la Iuliu

Vinerea trecuta parca o fost la mallul din Arad (pardon, Atrium Mall, ca se inmultesc mallurile ca si puii de gaina) un super-ultra-mega targ de carte, cam slabut dupa parerea mea. Asa ca fac si io unu. Pe net.
M-am apucat sa-mi curat biblioteca si sa o aduc intr-o stare perfecta, conform standardelor mele. Doar ce-i bun si foarte bun ramane. Vreau sa fiu cat mai minimalist, tot ce este in plus zboara. In 19 ani am strans atatea lucruri inutile pe care acum le-am aruncat. Dar e bine. Acum e mai bine.
Revenind la carti, pe masa sunt expozate cateva dintre cartile sci-fi si fantasy pe care inca le posed. Si le dau ca sunt in plus in momentul de fata, dupa cum urmeaza:

-Star Wars: Razbunarea Sith (Matthew Stover). Despre cartea asta pot spune cu mana pe inima ca este una dintre cele mai bune citite de mine. Si pot spune ca am la activ Tolstoi, Orwell, Asimov sau Camil Petrescu. Pretul pentru aceasta carte buna este de 20 lei
-Stapanul inelelor: Copiii lui Hurin. 30 lei
-Isaac Asimov: Robots of dawn 15 lei
-A doua trilogie a Fundatiei 40 lei
-Dune-ul fiului (Jihadul butlerian, Cruciada masinilor, Paul of Dune, Hunters of Dune si Sandworms of Dune) Aici situatia e in felu urmator. Dat fiind ca-s mai multe si ca au legatura cu ele, se pot lua numa pe perechi. (Sandworms+Hunters si Jihadul+Cruciada, Paul se poate singur)
Nu de alta, dar una fara alta nu prea au sens. In ceea ce priveste pretul, cele romanesti ar fi 30 fiecare (le-am luat cu 50 lei fiecare), iar cele din SUA ar fi cam 20-25 lei fiecare.

Preturile sunt negociabile. In ceea ce priveste defectele, toate sunt de-o calitate foarte buna, le-am pastrat cu grija, nu sunt rupte sau altceva. Ultima carte din a 2 trilogie a Fundatiei are pe spate o cronologie si acolo am scris cu pixul anii dupa calendarul actual. Alte intruziuni nu imi vin in minte. Oricum, cine vrea sa ma contacteze pe blog sau pe Facebook si discutam mai pe larg. Dat fiind faptul ca io amu ma duc, si mai ales ca plec fara un pisi de pe care sa verific, s-ar putea ca raspunsul meu sa intarzie. Nu stiu cum va fi acolo cu disponibilitatea de calculatoare, pana cand voi fi mandru proprietar de laptop. Lasati totusi mesaje cei interesati, ca ma descurc io cumva. Pana ne vedem, cherios. Si multa sanatate.

Ultima noapte de licean, intaia noapte de student

Viata curge...curge precum un rau, si noi ne suim intr-o barca pentru a o traversa. Apele pot fi navalnice, pentru ca raul Viata nu este unul drept, nici molcom. Nava pe care urcam poate ca nu este de la inceput un pachebot. Poate ne trezim intr-un simplu cosulet din papura. Dar asta nu inseamna ca intr-o zi nu vom fi proprietari peste un vas mai mare, mai trainic cu care sa ne indreptam spre limanurile Viitorului.
Astazi, dupa ce in urma cu trei luni mi-am luat la revedere de la Liceul Pedagogic Dimitrie Tichindeal, si de la postura mea de elev a acelui stabiliment mi-am schimbat in sfarsit statusul de pe Facebook. Acolo unde nainte era scrisa vechea-mi scoala, acum e altceva. Ceva nou, deci interesant. Pentru mine aceasta a fost un fel de ritual, o rupere finala oficiala de Liceul meu. De acum, figurez doar la categoria istorie, catalogul clasei urmand sa ajung in arhiva. Am devenit trecut, in aceeasi masura in care si liceul a devenit pentru mine trecut. Toate clipele petrecute pe culoarele scolii, frumoase sau foarte frumoase, vor ramane in urma, vor ramane in memorie. Dar omul nu a fost facut si sa stea si sa se lamenteze privind la trecut. El trebuie sa inainteze spre viitor.
Maine, pe vremea asta oi fi intr-un tren care ma va duce la destinatia finala, Institutul teologic Cernica. Acolo voi petrece primele 12 saptamani in calitate de student, studiind materii noi si care imi vor testa cunostiintele si puterea de adaptare. Vremea leneviei a trecut, pentru mine va incepe un alt tip de viata, daca pot spune asa. Admit, ca mai ales in acesti ultimi patru ani m-am sedentarizat, datorita programul extenuat, dar totul se va schimba. Nu stiu, nu vreau sa stiu, pentru ca vreau ca sa fiu surprins. Chiar m-am gandit uneori, cum ar fi sa stii viitorul. Plictisitor, pentru ca mereu ai sti ce te astepta dupa colt. (nu vreau sa intru in polemici, afirmatia a fost facuta in general) Asa ca, cu cat stiu mai putin cu atat mai bine.
Inchei cu o chestie draguta. Am urmarit in lunile care au trecut un anime vechi japonez, Space Battleship Yamato. Povestea e lunga dar se poate gasi pe Wikipedia o explicatie a intamplarilor. Voiam sa fac o legatura cu inceputul postului. Revenind la nave, fie ele si spatiale, vreau sa fac referire la cantecul de la inceputul fiecarui episod. Exista o versiune cantata de un interpret japonez care incepe usor, nostalgic dar apoi se iuteste si se transforma in theme-ul obisnuit care este intr-un ritm alert. Asa pot descrie si aceasta trecere. Acum, sunt putin trist caci o perioada s-a terminat, a fost emotionat, mai ales finalul. Dar e un punct. Si dupa fiecare punct, vine o alta propozitie. Un nou inceput. Asta voi face eu. Voi incepe din nou. Voi lua de la zero si peste patru ani...mai vorbim atunci.

Dacia felix

Dupa lungi asteptari si deziluzii in sfarsit pot spune ca-s proprietar de Dacie. Nu orice Dacie, ci o Dacie 1300. O draguta de macheta de Dacie. Azi s-a lansat colectia Masini de legenda, cu starul evident, Dacia 1300, masina noastra nationala.

Pe langa macheta chipurita mai jos din diferite pozitii, dupa cum vedeti, mai este o revista in care zice despre modelul prezent, in cazul nostru Dacia. Mai erau inca vreo doua pliante in care aratau ce masini urmeaza si alt pliant de abonare la revista.

Masina arata absolut genial, ca un copil mare ce mi-s mi-a placut sa dau niste ture cu ea, dupa care am pus-o napoi pe piedestal.

Unul dintre motivele pentru care asta o sa fie cam singuru numar pe care o sa-l iau, este pretul. 11, 90 lei pret promotional, nu se compara cu 25 de lei pret normal. E adevarat, e lucru de calitate, dar vremile nu-s asa de roze incat sa dau cu banii in stanga si in dreapta pentru orice lucru, chiar remarcabil, si fain de achizitionat. Oricum, pentru mine, Dacia era limita. Ea e simbolul nostru.

Anunt de pace

...ca de razboi nu mai poate fi vorba. Asta va fi inca una dintre ratarile verii acesteia. Desi mi-am propus in mod negandit sa termin Razboi si pace pana la finalul acestei saptamani, mi-am dat seama ca va fi in mod practic imposibil. Pentru cele 430 de pagini am avut nevoie de 0 zi intreaga consacrata lecturarii cu cateva ajutoare din zilele trecute. Eu nu mai am acest timp fizic. Pe duminica viitoare eu trebuie sa-mi pregatesc ranita ca sa incep si io facultatea ca orice om normal de nouaspe ani. Asa ca lecturarea va lua o pauza. Totusi, ramane speranta ca voi apuca sa-l citesc acolo, de pe un calculator cu toate ca-mi voi incalca aversiunea fata de citit la PC, in acea situatie e cea mai buna optiune.
Si ca sa nu credeti ca voi lenevi mi-am propus sa termin totusi, celalalt roman inceput nainte de epopeea tolstoiana, si anume Dumineca orbului, scris de Cezar Petrescu. E chiar interesant, foarte interesant, ma bucur ca nu mi-l lua mai demult la anticariat cand am vrut sa-l dau. Imi plac personajele (Gina Alimanescu si Stefan Miclaus, si restul) si sunt curios pentru ca am citit din pacate o recenzie unde o dat spoileru al mare al cartii. Vreau, vreau sa stiu! Cat despre Tolstoi...pace!

Poate ca ii prea tarziu...

...dar oricum era prea tarziu. Inca de cand eram in Constanta am promis ca voi face chestia asta si o voi face. S-o luam cu inceputul.
Ca un historyfil ce mi-s ii clar ca am profitat de Constanta la maxim vizitand aproape tot ce era de vizitat in acel oras fain. Si bineinteles, regula nr. 1 pe care am invatat-o anul acesta: niciodata (repet, niciodata) nu plecati de acasa fara ghid. La Muzeul de Istorie si Arheologie din Constanta mi-am facut rost de o brosura in care erau expuse toate cladirile de interes istoric din oras. Si am pornit la drum, am vazut si ramase un obiectiv pe care doream sa-l vad: o basilica romana de secol IV. Singurul inconvenient este ca se afla localizata sub un hotel. Bine, pentru mine nu a fost niciun inconvenient ca si daca as fi fost singur tot m-as fi dus acolo si as fi intrebat. Oricum, am mers, am intrebat de basilica si dupa cateva telefoane am fost condusi la subsol intr-o camera bine inchisa in care se aflau vestigiile antice. Fotografii nu au permis sa se faca, dar am vazut cu ochii mei acea constructie. Bine, sunt doar cate pietre puse una peste alta, dar simtamantul de a sta pe locul unde in urma cu atatea secole era viata e coplesitor.
Si ce voiam sa fac? Ah, da. Voiam sa laud angajati si conducerea hotelului Ibis, care nici nu deteriorat monumentul si nici nu l-au inchis sub cheie. Sa mentionez faptul ca eu am fost primul cel putin de anul asta care a vazut basilica? Oricum, pasionatii pot merge linistiti anul viitor, in sezonul estival, dupa o pauza de plaja pana acolo pentru a se minuna de acel punct in care rezida istoria veche a Tomisului.

Asta-i pohta ce-am pohtit-o

Ieri, 20 septembrie, am reusit intr-un final sa-mi implinesc dorinta pe care am avut-o cu atat mai clara de pe 4 iulie anu asta. Care ar fi ea? Achizitionarea epopeei, cartii Razboi si pace a lui Lev Tolstoi, un monument literar, una din cele mai apreciate carti ale literaturii universale din toate timpurile, prin maretie, prin intriga, prin personaje. Si cat mi-am dorit-o inca de cand i-am vazut copertile alb-verzi ale editiei scoase de editura Leda. De ce nu am cumparat-o? Pai, un mic inconvenient ar fi pretul (intre noi fie vorba...100 lei) un pic cam piperat pentru un buzunar de om care n-are Mertan sau Audi la poarta. M-am pus cu botu pe labe pana la Bac. Pe langa minunatia de a-l trece, am facut-o si cu o nota bunicica (bine glumeam, e superfaina la cat m-am pregatit) si speram o rasplata meritorie. Dar ca sa citez un personaj din roman, scoteala de acasa nu se potriveste cu cea din targ. Dupa o serie de intamplari nefericite am ramas cu mana goala. Noroc cu putinele mele momente de sclipire. Si asta nu se refera doar la capodopera de fata. Io-mi pregatesc o biblioteca in care sa fie cantonate ale mai mandre carti din literatura universala si am facut progrese prin intermediul colectiilor de la ziare si prin intermediul anticariatului. Si totusi, pe de-o parte imi displac cartile vechi, vreau noi, faine pentru noul secol. Asa gandeam nainte. Dupa aia m-am trezit. Stai ma, io nu-s copilu lu Becali, sa dau 50 de lei pe o carte (accentuez O carte ). Mai bine le iau acuma cum or fi, si in momentul in care oi fi io cu banii mei cumpar ce si cum vreau io. Bun asa. Asa ca am mers glont la anticariat si am vorbit sa mi se puna deoparte aceasta carte fantastica. Si ieri iesii de acolo cu ea in punga.
Dupa cum se vede e impartita in patru volume, si dupa calculul meu, are 1760 pagini (pana acum cea mai lunga carte citita de mine) si sper sa o termin pana plec saptamana viitoare. Dupa cum mere, exista aceste premise. Am dat gata aproximativ 230 de pagini si sunt pe la jumatatea primei carti. Pana acum, nu mi se pare nimic iesit din comun, dar astept. Tolstoi si-a luat timp sa pregateasca totul, se vede dupa dimensiunea cartii. Ceea ce m-a pus in dificultate sunt personajele. Intr-o pauza de citit m-am gandit daca am mai intalnit la vreo carte aceasta problema. Raspunsul e nu, desi poate primele carti din seria Dune, au aceasta chestie desi intr-o masura mai mica. Ma refer la personaje. Sunt...multe. E prima data cand mi-am facut o schita ca sa pot sti cine-i unu si cine-i altu. (pe Wikipedia scria ca in carte sunt doar 550 de personaje) Si sigur ca am mai pierdut din ei pe drum. E complicat pentru ca e multigenerational. Avem vreo 4-5 mari familii nobiliare (Bezuhov, Bolkonski, Rostov, Kuraghin etc) si acolo e cu mama lu, cu varu lu, cu fiul fratelui unchiului bunicului si e destul de greu de tinut pasul. Am avut norocul ca odata cu incheierea primei parti actiunea sa se abata asupra anului 1805 si batalii ce vor culmina cu Austerlitz. Sunt foarte curios, si sunt curios cum se va desfasura povestea, pentru ca am citit, spre placerea mea ca se va intinde pe mai multe decenii (i love it). Vreau sa vad ce fac personajele, desi inca recunosc ca nu am niciun preferat, toti sunt nobili tipici. Dar astept. Nu spun niciun cuvant in plus.

Page count-1760

20 sept-1674 pagini
21 sept-1595 pagini
22 sept-1330 pagini

Dor de Eminescu....

Una din cele mai impresionante (pentru mine) secvente din documentarul Te salut generatie in blugi e momentul in care un stadion intreg la indemnul marelui Adrian Paunescu incepe sa cante melodia Dor de Eminescu. O asemenea energie, o asemenea dorinta, chiar dor dupa cel numit Poetul nostru... Si intradevar e un mare poet. Care merita statui la colt de strada. Mai jos e o colectie de poze cu statui de-ale lui Eminescu pe care le-am vazut prin preumblarile mele prin tara.

Mihai Eminescu-Gradina botanica Macea

Mihai Eminescu-Timisoara
Mihai Eminescu-Baile Herculane

Mihai Eminescu-la malul marii, la Constanta
Mihai Eminescu-Bucuresti, in fata Ateneului Roman

Mihai Eminescu-Iasi, in apropiere de Biblioteca Central Universitara ce ii poarta numele

Sfarsitul Exodului

Astazi este o zi istorica pentru mine. In urma cu cateva ore trupele loiale mie au reintrat in capitala restaurata a Casei Sturza Junior. Dupa cateva saptamani de exil in alta camera, astazi a avut loc reinstalarea comorilor nationale in locul dorit. Noile constructii specifice epocii moderne au inlocuit simbolurile vechiului si si-au deschis portile pentru a-mi primi suitele. Mai jos...poze.

Aici is cartile care mi-au stat la capatai in exil, fiind asezat cam in aceeasi formatie dar pe jos si din care am facut o selectie si doar putine au ajuns sa locuiasca in biblioteca imperiala. Mi-am adus aminte ca trebuie sa fac un post despre cartile cumparate din calatorie.

Asa arata terenul pustiu inainte de a colonizat de mine. Asta este biblioteca si in centru se afla cadoul primit anul acesta la ingerasul facut la noi in clasa-ma refer la vaza [(mersi Camelia :)]
Birouasul pe care inca nu era aranjat calculatorul (de cate ori l-am dezmembrat si refacut in cateva zile, deja ma pot declara experimentat la asta).
Inainte...dupa. Asa arata o biblioteca plina. Deasupra se afla statuete luate de prin turismarelile mele de prin Huniad si pana la Deva. Jos, troneaza steagul Romaniei, varat intr-un pahar cu bani marunti, mai jos un spatiu destinat revistelor, iar in stanga evident..carti.
Asta e doar partea de jos a rafturilor (usa nu a stat deschisa), aici fiind inghesuite cateva dintre cartile pe care le consider esentiale si fara de care nu pot dormi in camera.

In final, un prim-plan cu Upper-side. Vedeti suvenirurile, iar mai jos carti care stau mai bine pe raftul acela, cum ar fi dictionarul Longman, memoriile Reginei Maria sau ale lui Armand Calinescu. En fin...le fin.

Declaratie de dragoste

Nu am putut sa-mi inchipui niciodata ca esti asa de frumoasa. Te-am vazut mai inainte, dar atunci nu te-am bagat in seama, si atat de rau imi pare. Daca am fi vorbit mai mult inainte...dar e bine ca am recuperat timpul pierdut.
Aceasta vacanta, aceste cateva zile cat am stat impreuna au fost minunate, si ma bucur ca ne-am revazut dupa atat timp. Am aflat atatea despre tine, despre ce ai mai facut si ce planuri de viitor ai. Mi-a facut o reala placere sa te revad, mi-au placut plimbarile lungi pe care le-am facut si toate conversatiile noastre. Ochii tai, limpezi ca marea, m-au fermecat de prima data cand am stat in gara si te-am vazut zambindu-mi. Cand m-ai imbratisat, a fost ca si cum soarele m-ar fi incalzit si in acelasi timp, ca si cum briza marii m-ar fi racit. Nu pot uita calatoriile cu autobuzele, cand priveam prin geamurile transparente centrul vechi si imi povesteai de toate acele case vechi si edificii invechite de secole. Sa stii ca voi pastra mereu in minte plimbarile pe faleza pe langa cladirea Casinoului, care iti place atat de mult si pana la statuia lui Eminescu, din care mi-a placut mie sa-ti recit... M-ai plimbat prin salile muzeelor, cel de istorie sau cel de arta, mi-ai povestit tot ce ai stiut, m-ai incantat cu vocea ta cristalina. Au fost cateva zile pe care nu le voi uita. Atat de rau imi pare ca te-am parasit acum, dar am fost nevoit sa merg acasa pentru a ma pregati de facultate, dar imi vei ramane in minte si cu siguranta ca as dori sa pastram legatura pentru ca...pentru ca te iubesc, Constanta. :)

Topul cartilor

Am decis sa postez aici topul all time al cartilor citite de mine. Nu toate evident, pentru ca sunt o multime. Ma voi limita cred, la top 20. Inca este fluid, extrem de fluid si in speranta ca voi gasi carti extraordinare care sa urce cat mai sus in acest top.

Argumente pentru care am ales ordinea asta? Extrem de subiective, evident. In primul rand, ma atrage o carte daca imi arunca idei interesante, food for thought. Daca atunci cand o inchid ma face sa ma gandesc la carte in termeni buni. Daca totusi nu exista asa ceva, accept oricand o carte cu actiune antrenanta, cu scop. Si de asemenea, cu imagine. (gen Dune sau Mizerabilii) Si nu in ultimul rand, personaje remarcabile cu care sa ajung sa imi impart timpul. Apostol Bologa, Mara, Jean Valjean, Dorian Gray, Paul Atreides sau Oscar. Toti sunt niste personaje extraordinare care ridica o carte in ochii mei. Si cam asta ar fi. Topul se actualizeaza pe carte ce trece.

1. Mizerabilii
2. Imparatul zeu al Dunei
3. Dumineca orbului
4. Fundatia si Imperiul
5. Oscar si tanti Roz
6. Fahrenheit 451
7. Ubik
8. Vorbitor in numele mortilor
9. 1984
10. Nimic nou pe frontul de vest
11. Minunata lume noua
12. Morometii
13. Maestrul si Margareta
14. Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi
15. Dracula
16. Jocul lui Ender
17. 2001: odiseea spatiala
18. Mara
19. Conditia umana
20. Portretul lui Dorian Gray

Teaser-Bucuresti is coming...

Scriu din exil, de la Ovidiu de acasa, de langa Pontul Euxin. Calatoria mea e aproape de final. Am iesit victorios din razboiul cu foile de hartie si acum ma bucur de o vacanta meritata. Am evadat din trantorianul Bucuresti, un oras atat de amalgamant incat, daca as avea patru ani la dispozitie as face un blog numai despre el :). Dar nu o sa se intample asa ca...asa ca voi scrie cand voi sta la Pisiul meu, cu lux de amanunte si lux de poze, geniale ca de obicei, ce am vazut in decurs de vreo 5 zile. Si da, am vazut Casa Poporului, si da am mers si pe Calea Victoriei, deci pot spune ca sunt implinit in viata. :). Am chef de glume poate de la briza marii, aerul de aici e curativ de-a dreptul, total diferit de Bucuresti sau chiar de Arad. Abia astept maine sa-mi termin periplul prin Constanta, sa vad ce mai e de vazut. Si da, chiar daca nu-mi place s-o recunosc....MI-E DOR DE ARAD!

Drumul

Se spune ca viata e un drum, pe care-l poti parcurge fie pe sosea, fie pe calea ferata. E un drum care poate are hartoape, poate fi lin (putin probabil) sau poate avea foarte multe curbe, facand greu sa vezi ceea ce te asteapta dupa colt. Asta poate spune ca viata este plina de surprize si ca te poti lovi de schimbari, de evolutii la timp, sau nelatimp. Treci de o curba si trebuie sa te adaptezi, sa rasucesti de volan pentru a te putea incadra pe soseaua vietii, sau pe un drum de tara. 

Cu trenul este o situatie un pic diferita. Aici nu e vorba de tine, ci de faptul ca esti dus dintr-o parte in alta de altcineva, o situatie, soarta daca suna bine, si aceasta organizare a evenimentelor schimba ordinea normala a lucrurilor de pana atunci, in bine sau in rau. Te face sa regandesti, sa modifici poate planuri sau te pune la lucru, sa faci planuri noi, sa te reorganizezi. Observ ca bat campii, dar eu nu puteam sa scriu un mesaj de plecare, doar asa direct. Daca as face-o, n-as fi eu.

Da, plec. Ma duc. Nu ma duc cu totul, cel putin nu acum. Mai avem un ultim bal. Acuma imi dau examenul vietii (nu BAC-ul nu mi s-a parut mai mare decat o teza, desi la teza aveam mai multa libertate de a scrie), pentru ca dupa asta ma pomenesc cu o probabila meserie, si de aici urc pe panta necrutatoare a tineretii, iesind din "frageda pruncie", cantata de poeti si pierduta acum de mine. De aici urmeaza un suis care trebuie sa fie greu si atunci cu siguranta ca va fi si frumos, si fructuos, si apoi un timp de coboris pe ailalta parte, moment de analiza a lucrurilor pe care le-am facut pana atunci. Devenim prea deprimanti si prea nostalgici asa ca ma opresc. Am aici doua poze pe care mi-am construit scheletul postului. Prima e o poza facuta de mine astazi seara, cu peronul garii din Curtici, punctul A. In a doua poza se poate vedea peronul Garii de Nord, din Capitala, punctul B. Va marturisesc faptul ca aceasta este prima data cand vad Bucurestiul, dar sper sa ma uimeasca in sens pozitiv. Dupa ce voi termina cu examenele, io sper sa-mi primesc vacanta pe care am planuit-o intreaga vara, un tur turistic tumultos pe care-l voi dezvalui abia peste vreo doua saptamani, cand ma voi intoarce. Pana atunci, toate cele bune si imi urez calatorie placuta. Godspeed.

Sociologie

Sa fiu sincer? Exista o expresie care spune ca daca taceai, filosof ramaneai. Ideea e ca...eu am dat bacu din sociologie, asa ca pot sa nu bag in seama aceasta afirmatie. Acest post poate fi considerat un raspuns dat putinilor elevi care amus trei luni, tot intr-o vineri s-or trezit cu foaia de examen pe care scria sociologie in fata. Intrebarea ar fi urmatoarea : cum te-ai fi descurcat acuma? Si eu as raspunde: nu atat de stralucit.

Pentru ca in aceasta zi, ordinatorul meu, si-o luat o pauza logica nu pot tine mai mult de o pagina deschisa si nu indraznesc sa mai deschid odata subiectul. Si asta nu de teama, nu, nu, nu ma face pe mine un examen in care iti cere sa scrii orice peste jumatate de pagina.

Sa revenim, pentru ca subiectele voiam sa le "discut". Nu e atat de mult de discutat, pe cat e de multumit lui Dumnezeu de fiecare data cand ma uit pe diploma de bac in locul unde scrie 9,70-sociologie ca mi-o picat un subiect mult mai accesibil decat cel prezent astazi. Principala problema pe care as fi intalnit-o in rezolvarea testului ar fi fost evident, confruntarea cu problemele ridicate de itemii legati de metodele de cercetare sociologica. Aici se aplica proverbul din primul paragraf. Sunt sincer NU AM INVATAT ULTIMUL CAPITOL, LEGAT DE METODOLOGIE, CAND M-AM UITAT PESTE EL, M-A LUAT CU DURERI DE CAP SI AM INCHIS CARTEA. Asa, trecand peste aceasta marturisire, pot spune ca restul probei nu e atat de grea. Cunostiintele mele de acum sunt deja subrezite, dar daca as fi primit testul asta in iunie (de fapt a fost pe 1 iulie, consemnez de dragul cronicii), nu mi-ar fi pus probleme la nivel de socializare, status, rol sau relatii culturale in epoca contemporana. Concluzia ar fi ca bacul din vara a fost perfect pentru mine, m-a ajutat sa am o parere buna despre mine si sa-mi para rau ca s-o terminat liceul. NU o sa intru pe panta deprimarii, liceul a fost doar o etapa in viata mea, frumoasa intradevar, dar trebuie sa ne maturizam si trecem mai departe. Devin prea serios...FIN

Cultivatul de mine

Printre lucrurile pe care imi place sa le fac, este sa ascult muzica clasica. Si cum am decis sa o rup cu downloadatu de melodii de pe net, imi iau cd-uri din colectia Mari compozitori. Din pacate, observ in ultima vreme ca dau de colectiile bune, doar cand ele sunt deja incepute. Nu asta e important. Pe langa cd-ul de astazi (Chopin, ala cu Nocturnele pe care le punea in desenele cu Tom si Jerry) , am vazut pentru prima data suplimentu Jurnalul de duminica.  E o brosura foarte interesanta, cu multe articole de calitate, in prim plan aflandu-se inceputul Festivalului George Enescu. Printre ele, unul mi-a atras atentia. Poarta titlul Istoria ca tragi-comedie, e semnat de Cristian Crisbasan si e primul dintr-o serie. Interesante mi s-au parut datele prezentate.

Autorul prezinta cateva date istorice mai putin cunoscute din Cel de-al doilea razboi mondial extrem de interesante si care pot oferi o alta perspectiva conflagratiei. Pun trei ciudatenii pentru ca poate fac vanzare la ziar :) 

-primul soldat german mort in razboi a fost ucis de trupele japoneze (in China in 1937). Primul soldat american cazut in razboi a fost ucis de trupele sovietice, in Finlanda-1940

-militarul american cu cel mai mare grad ucis in razboi a fost general-locotenent Lesley McNair. El a murit in urma unui bombardament al aviatiei americane, incident care avea sa fie denumit mai tarziu "friendly fire"

-in momentul  atacului japonez de la Pearl Harbour, comandamentul suprem al fortelor navale SUA se numea CINCUS-si se pronunta exact ca si "sink us" (scufundati-ne); emblema de umar a soldatilor diviziei 45 de infanterie USA continea si o zvastica; trenul personal al lui Hitler se numea America

Concluzia? "Toate aceste discrepante au fost remediate imediat, din motive de imagine!" (asta era la ultima liniuta)

No coment

Serios, nici nu as putea sti ce sa mai adaug...sunt atatea perle aici! Nu as mai avea ce sa mai pun, caci deja sa pus bonboana pe coliva. Asadar, fara alte alte prezentari, cu multumiri aduse siteurilor de stiri, sa vedem cateva dintre vorbele de duh ale bacalaureatilor:

"Trasaturi ale genului epic: blonda, 60-90-60, ochi albastri - frumos gen epic"

"Intr-o zi vine la Moara Gheorghita si Ana, copiii lui Mara"

Tot un elev a inventat cuvântul DINIOARĂ. O DINIOARĂ, DOUĂ DINIORI.

“Aceasta nuvela psihologica se desfasoara la hanul de porci. Aceasta este realizata in spatiul urban, descriind taranul si dezumanizarea banului”

"Dor nam, ca nu stiu cei aia, dar cand ma doare ceva, multi prieteni e prezenti la mine, sa majute cu ce pot fiecare. Astia da prieteni fara chestii de dor."

Uitai

Sa nu mai zica nimeni ca-s istoric. Cum pot uita o asemenea zi? Mai am 9 minute pana la fix asa ca inca este 30 august, 71 de ani de la Dictatul de la Viena. Oricum, mentionez acest fapt. Si pentru ca o sa fiu plecat, mai mentionez celalalt eveniment trist din aceasta perioada. Adica 7 septembrie 1940, momentul in care Cadrilaterul trece la bulgari. Dar da, cu o zi in urma, adica 6 sept, a avut un loc un eveniment bun pt Romania, dar prea tarziu: Carol II cel inapt o plecat. Amin. Anul 1940 o fost crunt pt tara noastra. Viitorul suna totusi...FIN

M-am visat iara!

Nu stiu...sincer nu stiu. Nu stiu ce au vedetele cu mine. Io nu am nimic. Sincer. Numa ca tot le visez. Chiar si cand nu vreau. Adica, nu vreau, nu incerc si ma trezesc (vorba vine) cu ele-n vis. Am mai zis si-n celalalt post ca io nu incerc sa-mi stabilesc ce visez, doar ca...puf...apar. Asa s-a intamplat si aseara.

Mai spre dimineata, m-am visat cu Olga Kurylenko, una din cele mai frumoase rusoaice. Bineinteles ca nu mai tin minte visul, doar unele scurte secvente. Stiu ca am vorbit cu ea...ma aflam intr-o masina...si ea cred ca era suparata...cautati pe net stiri sau contactati Twitteru ei. E bine, s-o certat? Atat am avut de zis. FIN

Neste critica

Nu cred ca e vreun secret pt cei care ma stiu ca sunt fan Eminescu (si pe Facebook :) ). De ce? Pentru ca e un poet foarte bun, care stie sa scrie poezii extrem de bune, chiar daca astazi pot parea invechite datorita stilului clasicist.

Dar tocmai de aceea imi place mie Eminescu. Pentru acea perioada, poezia romaneasca era inca incipienta, iar influenta europeana s-a facut simtita in poezia eminesciana si nu numai, dupa cum remarca si Titulescu in articolele sale despre penetratia culturala europeana pe plaiurile mioritice. In zilele astea, am avut ocazia sa merg la Arad sa "vizitez" magazinele de mobila pentru a pleca de acolo cu marfa. Si cum mie mi se pare atat de fascinant, am facut cel mai normal lucru. Mi-am luat un dvd...de fapt in afara de asta. Mi-am luat cartulia cu poezii de Eminescu si am citit cateva poeme mai putin cunoscute. Si am ramas surprins. Surprins nu de geniul lui Eminescu, ci de alte fatete ale sale, sau mai mult de intaririrea motivelor literare descoperite din alte poezii.

Sa incepem... Am vrut sa citesc mai multe poezii ale altor poeti, chiar straini dar nu am apucat. Asa ca nu-l pot compara pe Eminescu cu altii. Dar sunt sigur, ca el este unul dintre marii versificatori ai planetei si doar bariera limbii i-a blocat drumul spre faima internationala.
Ce mi s-a parut mie uimitor la poezia lui Eminescu a fost forta versurilor, puterea emanata din rime, sentimentul extrem de puternic pe care-l exprima Eminescu. El iubeste...si aceasta iubire este una imposibila, niciodata fiind implinita. Si aceasta se vede in tristetea eului liric, in golul sufletesc si dorinta extrem de puternica de unire cu sufletul pereche. Poezia Renuntare mi-a atras atentia in mod expres. Acolo, eul liric se imagineaza ca un mare cuceritor, unificator al lumii, care isi lasa sceptrul planetei la picioarele femeii iubite. Mai exista si alte poezii in care Eminescu se asemuieste cu o forta, prin prisma geniului sau, dar cu toata aceasta putere, devine un copil timid in fata Femeii, pe care o pot numi fantasma blonda. Da, in toate poeziile citite, Eminescu, perfectiunea feminina are podoaba capilara balaie. (sincer nu stiu daca Veronica Micle era blonda) Revenind la tema din poeziile sale, Eminescu este un titan recunoscandu-si ascendenta asupra majoritatii oamenilor prin talentul sau dar recunoscand de asemenea dorinta de apropiere de o femeie, sa simta dragostea adevarata, pura in bratele Ei, acea fantasma. Aceasta idee mai apare si in Luceafarul, cand Hyperion, tanjeste dupa dragostea Catalinei, dar este dezamagit de inferioritatea ei. De asemenea, in poeziile citite se simte si singuratatea, dorinta de a muri, de a disparea din lume, pana si amintirea sa cerand sa fie uitata (Rugaciunea unui dac). Este uluitoare forta ce reiese din poezii si...noah bine nu mai stiu ce sa zic. Am zis ce-am avut de zis, si atat. FIN

Fotoreportaj-Zilele Aradului

Niciodata nu am fost la Zilele Aradului. De ce? Nu stiu, multe motive care nu pot fi explicate sau ar lua prea mult sa fie explicate...nu asta conteaza acuma. Vrem sa vedem targu, asa ca hai sa vedem targu.Aceasta pancarta te intampina la intrarea pe ceea ce este banda de circulatie ce duce de la Primarie pana la Teatru. Este un mesaj de intampinare la fel de calduros ca si temperatura de afara. Au fost peste 30 de grade. Dar asta nu inseamna ca nu putem vedea ceva frumos, nu?

Si pornim! La umbra, insotiti de destui oameni la fel de curiosi sa vada ce urmau sa le ofere standurile insirate pe vechiul Corso. De mult doream sa ma plimb de-a lungul Bulevardului Revolutiei si acum am avut ocazia.

Ce ne intampina? Mancare! Unul din cele doua standuri unde se vindeau Kurtoskalacs, specialitatea secuiasca prezenta in forma ei obisnuita si cu mirosul specific si desigur gustul ei de nerefuzat.

La un alt stand vedem obiecte de factura religioasa, niste picturi ce-l deseneaza in culori vii pe Mantuitorul sau alti sfinti. In poza de aici se pot vedea sculpturi ce de asemenea prezinta Cina cea de taina (sus) sau ipostaze ale lui Iisus Hristos. Oferta este variata.

Intr-un cort putem vedea proiectele pe care doreste Primaria sa le demareze. Si nu sunt deloc lipsite de curaj. Un pasaj deasupra autostrazii, transformarea fabricii de zahar intr-un centru sportiv sau amenajarea Cetatii Aradului in scop turistic, intregesc avantul autoritatilor de a exploata turistic monumentele istorice.

Pita! Oh, da. Un stand de patiserie de unde puteau fi achizitionate pe langa paine si alte bunatati care sa indestuleze stomacul. Foamea si setea nu au fost o problema pentru vizitatorii care puteau sa stea cat doreau.

Obiectele de factura traditionala nu au lipsit de la acest targ. Am fost mirat chiar si eu de aceasta multitudine prezentata in standuri ce reprezentau diferite zone ale tarii.

A fost si un targ la care arta culta nu a fost uitata. Am numarat cel putin trei standuri la care erau expuse picturi, peisaje, portrete sau scene istorice. Pentru toate gusturile.

Din nou un stand traditional unde am vazut expusa o ie feminina reprezentand spiritul romanesc traditional rural inca prezent.
Obiecte de ceramica traditionale, cosuri, oale... Numa sa avem ce sa punem in ele
O panorama a standurilor cu Teatrul tronand pe fundal. Nu prea am multe cuvinte, las pozele sa vorbeasca.
Am reusit in final sa fotografiez cum trebuie aceasta cladire. Imi statea in gand, doar ca slalomul printre masini nu era o optiune.
Final...Stateam pe o banca si ascultam fie Vivaldi, fie Celine Dion si ma gandeam la ce am vazut. A fost un targ interesant, divers, care a prezentat ce are Aradul mai bun si ce poate ajunge. Multumitor. FIN

Fotoreportaj-Strada Preparandiei

Prima data cand am mers pe aceasta strada a fost acum trei ani, intr-o excursie cu clasa initiata de profesorul de istorie, binecunoscutul in cercurile culturale aradene, Doru Bogdan. In acea zi am facut pentru prima data cu unele dintre monumentele culturale ale orasului. Printre ele si Preparandia, inaintasa Liceului Pedagogic, si alte cladiri importante. Dupa aceea, am mai mers pe acea strada putand fi remarcat stadiul extrem de...rural al dezvoltarii. Ca sa mai tai din introducere, o sa facem un now and then.Asadar, pornind din Piata Sarbeasca, vedem primul indicator al locatiei noastre. Pornim pe drumul asfaltat de curand care a inlocuit vechiul drum si pamantul inca prezent pe unele strazi marginase ale municipiului.

Inainte de a intra pe strada, in fata noastra se profileaza Biserica sarbeasca, o constructie din secolul XVIII, una din cele mai vechi ale orasului, si un lacas de cult in stil neobaroc restaurat si care ofera o buna priveliste vizitatorului.
Intram pe strada avand in dreapta niste gherete ale muncitorilor. Atunci cand se pun pe lucru, se pare ca romanii chiar o fac. Daca viata este un drum aceasta strada poate fi o buna metafora pentru ca pe perimetrul ei, se vad o multime de aspecte ale vietii de zi cu zi.

Linile de tramvai, venele orasului, se intind facand din strada un punct de legatura cu alte zone ale urbei. In aceasta zona, care reprezinta intr-un fel centrul centrului vechi, aceste linii duc mai departe istoria, transportandu-si calatorii prin spatiu, dar in acelasi timp si prin timp, caci vechile cladiri inca rezista, iar in unele zone chiar alterneaza cu edificii contemporane.

Aici este un bun exemplu. Trecand peste materialele care arata munca febrila de renovare, vedem doua cladiri extrem de diferite, una datand probabil din perioada 1880-1910, cealalta purtand pe fatada stearsa detalii ce ii tradeaza stilul interbelic. Aceste cladiri probeaza o mutare a populatiei in zona acestei strazi si dincolo de ea in perioada dintre razboaie si deci un avant economic si demografic. Totusi diferite, dar imbinate, opuse ca stil, prima avand o tenta clasicista, a doua utilitarista, ele completeaza bogatia arhitectuala a orasului si combinatiile inedite ale stilurilor.

Trebuie totusi sa nu aruncam cu noroi vazand aceasta imagine. Aceste buruieni crescute in exces inca exista pentru ca exista alte lucruri mai importante decat plantarea de pomi placuti privirii. La vremea potrivita, acest rond va fi plin de flori atragatoare si copaci falnici.
Aceasta casa, ofera un indiciu despre posibila origine a proprietarului. Curtea intinsa, mare, poate prezenta ca stapan pe un om care nu s-a nascut in urbe, ci a venit din mediul rural. Si totusi, cu toate ca pare inoportuna, aceasta casa se imbina perfect in ansamblul stradal creind un si mai mare melanj arhitectural.

Cladirile vechi sunt incarcate cu ornamente, simboluri ale stilului, a ceea ce mie imi place sa numesc joie de vivre, placerea de a trai a vechilor aradeni. Ei nu doreau sa aiba case anoste, case lipsite de identitate. Asa ca isi decorau fatadele cu diferite ornamente, inspirate din mitologie, sau orientandu-se spre ceea ce era la moda.

Vechimea cladirilor se probeaza si prin aceste rani deschise. Desi nu sunt periculoase pentru om, sunt totusi inestetice si lezeaza poate, privirea posibililor vizitatori. Peste tot in oras exista asemenea exemple de cladiri care sunt lasate sa decada. O comparatie buna ar fi cu o dantura cu carii.

Dar nu sunt pesimist si opozant. Exista si exemple pozitive. Strada Preparandiei abunda de case ale caror actuali proprietari nu au ezitat sa investeasca pentru a pastra vechiul spirit al orasului, mentinut printr-o fatada luminoasa si ingrijita.

Tot din cauza restaurarii...gunoaiele din pacate nu sunt adunate de pe jos aratand intradevar inestetic. Totusi, tind sa cred cu teama, ca aceasta realitate, a lipsei de educatie a unor cetateni sa perpetueze acest "obicei" al marcarii teritoriului.

In sfarsit starul acestei strazi, Preparandia. Amandoua. Pentru cei care nu stiu, exista o disputa legata de locul in care s-ar fi aflat scoala condusa de Tichindeal. Cladirea restaurata, cea de pe colt, sau cealalta cladire cea de langa. Cea de pe colt se presupune ca ar fi apartinut primarului Sava Arsici, care vazand rezultatele bune ale elevilor lui Tichindeal, si-a donat casa. Doar ca, se parea ca avea doua case, si cea micuta ar fi fost "adevarata" Preparandie. Aceasta ar dovedi marturiile istorice ale igrasiei si lipsei spatiului pe care le precizau dascalii preparandisti. Totusi, stilul actual al casei mici pare sa infirme acest lucru. Pentru a confirma aceasta teorie, probabil ca pe locul acelei case s-a aflat edificiu preparandial, care apoi a fost daramat, datorita degradarii. Totusi, trebuie sa nu uitam ca reabilitatea casei de pe colt ofera un spatiu mai intins, mai bun pentru dezvoltarea muzeului dorit. Adevarul istoric poate nu va fi aflat niciodata, dar important este faptul ca prin cultura s-a reusit sa se faca un proiect care a adus beneficii acestei parti a oraslui.

Si totul se incheie cu o panorama. Vechi si nou, clasicist sau interbelic, strada Preparandiei le are pe toate. O plimbare pe aceasta strada este o incursiune in trecut, o analiza micro a intregului oras, caci lucrurile care se afla aici pot fi vazute in intreg Aradul, referindu-ma la imbinari arhitecturale, atitudini nu chiar civilizate, proprietari care tin la simtul estetic si cel mai important istorie traita. Caci oricine care merge pe aceste strazi, nu atat de circulate nu poate sa nu plece fara sa simta ca macar pentru cateva minute a umblat pe aceleasi strazi unde a inceput totul, pe strazi care compun centrul vechi si care pastreaza inca in cladiri, in asfalt, in insasi esenta de vechi pe care o elimina in aer si prin care Aradul devine un oras unic, imposibil de uitat.