Aradul pierdut

Nu as fi vrut sa scriu acest post. Mi-ar fi placut sa incep cu alte cuvinte, sa asez un alt titlu in acea casuta, sa laud si nu sa deplang. Acest post si-ar gasi poate mai bine locul pe Istoriadepeloculdoi, insa am ales sa-l postez aici pentru ca este o chestiune de interes general. Este vorba de moartea unei parti extrem de importante a orasului Arad, si anume nucleu, zona de secol XVIII. Aceea era vatra orasului, cea mai veche parte. Citind in urma cu cateva zile monografia Aradului redactata in 1999, cea mai moderna si stearsa de anumite influente din domenii nestiintifice, am redescoperit acea pofta de a face sapaturi in timp, prin cautarea de cladiri din Arad. Si am citit despre acel centru vechi, inima unui Arad despre care se stie extrem de putin si tocmai aceasta lipsa a informatiior il face cu atat mai interesant. Si m-a facut mai dornic sa vad cu ochii mei acea zona. Ceea ce am vazut mi-a produs o dezamagire reala. As fi putut face multe fotografii insa nu m-a lasat inima. Cu parere de rau le-am facut si pe acestea care vi le pun inainte. Voi vorbi doar despre nucleul de cateva strazi (in monografie erau identificate strazile Tribunul Axente, Narciselor, Cozia, Grigore Alexandrescu) si voi posta doar putine imagini pentru ca mai mult vreau sa vorbesc despre aceasta eliminare a unor exemple de arhitectura unice in Arad.

Inca de la inceput tin sa precizez ca nu sunt expert in arhitectura si istoria artei. Sunt un biet amator ce stie cateva elemente de arhitectura prinse tocmai in perioada in care am cutreierat strazile orasului cautand istoria din ziduri. Asa ca nu ma voi erija intr-o autoritate care arunca in stanga si in dreapta cu acuze si nici nu va face o analiza detaliata a cladirilor, dintr-un simplu motiv. Nu am cunostiintele necesare. Recunosc, mi-ar placea enorm sa citesc studii despre evolutia urbanistica a orasului, insa pana in momentul in care vor aparea,  mi-e teama ca acestea se vor baza pe imagini de arhiva pentru ca acele edificii vor fi, fie nivelate, fie ciuntite in goana modernizarii.

Acum voi intra in subiect cat imi vor permite cunostiintele. Aradul e un oras placut vederii tocmai datorita faptului ca prezinta cladiri apartinand diferitelor stiluri arhitectonice. O calatorie de la Gara pana la Boul Rosu se aseamana unei calatorii in timp, pentru ca stilurile se vor schimba de la blocurile comuniste si pana la cladiri empire, baroc sau clasiciste din Piata Veche. Doar ca in acest moment, nu exista o miscare, o organizatie care sa fie protector neobosit al acestor crampeie de trecut. Nici macar nu exista o constiinta a existentei acestor comori. Fara a incerca sa ma laud, pot spune ca inainte de a incepe sa fac fotografii, internetul detinea foarte putine dovezi fotografice ale Aradului pierdut. Erau poze vechi, din care nu puteai scoate prea multe. Si totusi eu nu fac mare lucru, pentru ca in afara de o poza a fatadei, nu ma incumet sa fac mai mult. O istorie detaliata a epocii, a proprietarilor, a detaliilor, a transformarilor, ar fi fenomenala. Insa necesita timp, pasiune si cunostiinte. Eu nu posed decat abilitatea de-a doua, si ma simt legat la maini. Voi astepta pana cand cineva care are puterea de a face ceva, va trece la actiune. Pana atunci, insa s-ar putea ca imaginile de mai jos sa fie o amintire. 

Cum spuneam mai devreme am mers astazi pe toate acele strazi cautand cladiri vechi, purtand mici specificatii arhitectonice ale stilului baroc, clasicist, aceasta fiind singura zona din oras unde se gaseste o astfel de arhitectura. Din nou, pe baza infimelor mele cunostiinte de arhitectonice. Pot spune ca recunosc stilurile principale si cred ca pot diferentia un stil de altul. Dar atat. Cu teama, speranta si aparatul foto am pornit spre acea zona. Am fost dezamagit. Starea edificiilor este jalnica. Si am identificat trei cauze pe care le expun inaintea dumneavoastra. 

1. Renovari anterioare. Plimbandu-ma pe strazi am vazut elemente arhitecturale care tradau transformari produse prin anii 1880-1910. Asta pentru ca proprietarii sa fie "la moda". Aceasta nu este ceva neobisnuit. Acum imi vine in minte doar Palatul Rosznay (Nicolae Balcescu, colt cu Piata Avram Iancu) construit inca din inceputul secolului XIX, dar a carui fatada a fost refacuta in stil 1900. "Vinovatii" nu mai pot fi trasi la raspundere, si nici nu ar avea de ce. In acele vremuri putine se stiau despre protejarea unui patrimoniu istoric sau conservarea unor cladiri vechi. Din pacate aceasta mentalitate este prezenta si in zilele noastre.

2. Renovari contemporane. Proprietarii caselor le modifica fara a tine cont de faptul ca distrug inconstient ansamblul arhitectonic si sacrifica de fapt un spirit al vechiului, al trecutului. Termopane, eliminarea decoratiilor care faceau unice acele cladiri, vopsirea in culori tipatoare, adaugarea de inovatii moderne de decorare duc la trivializarea caselor. 

3. Ruina. Prima fotografie din cele pe care le-am postat vorbeste de la sine. Casele care scapa de metamorfoza sunt lasate in paragina. Chiar daca nu arata la fel de rau ca si aceasta, nu sunt departe. Oricine ar indrazni sa faca o calatorie in zona, va vedea cu ochii sai.

Mai mult de atat nu pot face. Astazi am ramas profund dezamagit de ceea ce am vazut, desi am avut parte si de impresii pozitive pe alte strazi apropiate celor mentionate mai sus. Am gasit acolo putina alinare si cateva cladiri care inca mai sunt in stilul vremii lor. Un ultim lucru vreau sa mai mentionez inainte de a incheia, pentru ca m-am lungit nespus de mult. Voi prezenta intr-o propozitie cam cum arata fiecare strada, pentru a va forma o idee. Strada Grigore Alexandrescu (imaginile 1,3,4,5) este in general atacata de problema intai. Majoritatea fatadelor sunt in stil 1900 sau in stil 2012, cu cateva exceptii. Imaginea 3 este o cladire omologata ca monument istoric si intradevar este o enclava baroca, una din foarte putinele din Arad. Ar trebui avuta mare grija pe viitor de ea pentru ca e o comoara intradevar. Pe strada Tribunul Axente situatia mi se pare de-a dreptul deplorabila, strada neavand nici macar asfalt, daramite ceva protectie in fata agresiunilor arhitectonice. Singura casa care mi s-a parut 100% in regula fiind casa Damjanics (promit ca dupa 1 octombrie ma voi ocupa de blog si voi repune cladirile pe care le-am eliminat), majoritatea caselor fiind intr-o stare jalnica. Singura strada care este intradevar in mare parte neatinsa este Cozia. Nu am postat poze pentru ca nu am prea gasit unghiuri bune (mobilierul stradal e de vina). Oricum, am vazut o cladire care dupa detalii pare a fi baroca, iar in jurul ei se remarca niste cladiri frumoase in stil clasicist cred. Ultima fotografie este de pe aceasta strada, si reprezinta sinagoga ortodoxa ridicata dupa Primul Razboi Mondial. Imaginea doua este o casa de pe strada Preparandiei care mi s-a parut ca se incadreaza in stilul anilor 1800 si inainte.
O concluzie pentru toate lucrurile care le-am insirat mai sus, mi se pare ca nu pot oferi. Pentru ca nu as dori ca aceasta sa fie o concluzie. Daca acest articol va fi citit si va fi luat ca un semnal de alarma, atunci va fi bine. Daca se va incerca o salvare a ceea ce mai avem e bine. Incepand cu anii trecuti am vazut ca incepe o valorificare a patrimoniului istoric. Preparandia, podul Traian, liceul Moise Nicoara, Prefectura veche si alte cladiri particulare au fost intinerite. Speranta mea este ca si teatrul vechi sa aiba parte de acelasi tratament. De fapt, eu as dori ca toate aceste cladiri superbe, ce inseamna pentru acest oras o marturie a vechimii sale, a elegantei sale trecute sa nu se piarda ci sa ramana in picioare indicand faptul ca Aradul nu este un oras oarecare, ci un oras care mereu a cautat sa fie in pas cu vremea si la inaltimea culturii artistice europene din orice perioada.

Rasu-plansu..

Sa rad sau sa plang? Pe bune, nu as putea sa imi gasesc starea de spirit potrivita. Citind o asemenea stire ajungi sa ramai in mare parte perplex analizand-o in adancime. Ah, nu v-am spus la ce ma refer.... Cica o librarie online (mi-am inchis pagina si mie lene s-o redeschid-Bookland, am redeschis-o) are o idee de a da calatorilor cu metroul ocazia de a se elibera de corvoada drumului intre statiile Dristor si Republica prin citit. Da, vor sa puna la capatul randurilor de scaune carti pe care oamenii sa le citeasca. Si da, aceasta initiativa este complet echipata cu lanturi pentru a preveni timpuria disparitia a tovarasilor acoperiti de litere.

Daca in acest moment ati cazut de pe scaun.....ati revenit? Bun... De unde sa incep? Initiativa e...tare, ce sa zic. E de apreciat (cu toate aceste, e un vin cu jucariile mele, asa ca tot cartile mele o sa citesc :D-stiu ca nu intereseaza pe nimeni, dar am nevoie si eu de un loc unde sa ma descarc) si chiar sunt curios sa vad cata lume va profita de acest lucru. Am experimentat un episod "literat" la mine acasa. Mergeam intr-o zi cu tramvaiul prin Arad si mergand spre centru era un timp mort de cel putin un sfert de ora. Normal, mi-am scos o carte pe care o citeam din rucsac. Pentru o clipa, intr-o statie, mi-am ridicat privirea din carte sa vad daca urca cineva. Am vazut insa ca lumea se uita la mine ca la un martian. Parca as fi cazut din cer. Mai ales ca citeam recent ca mini-englezii au alergie la carti si litere (mai vorbim peste 20 de ani cand arabi o sa cumpere insula aia inch by inch), Bookland e tare. Si nici nu pun Coelho sau carti de bucate. Articolu mentioneaza autori ca Preda sau Dickens. Heavy stuff...

Totusi, urmeaza ridicolul. Pe ce planeta s-a mai auzit de carti legate in lant? Doamne fereste de poporul care se fura carti din metrou! Si totusi, cu toata sinceritatea, as crede ca acest lucru e posibil. Din librarii se fura carti, se stie. Dar mi se pare, pe langa tot caragialismul situatiei, un simptom grav aceasta masura de protectie. Este intr-un fel totala opozitie a legendelor despre pocalele de aur de pe vremea lui Tepes care rugineau la capetele fantanilor asteptand sa fie umplute cu apa si asezate la loc, si nici intr-un caz in pungile unor borfasi. Atata ordine, in tara asta pare intradevar de domeniul istoriei indepartate sau mai bine, domeniul legendelor. Totusi, carti in lanturi, e visul totalitar de a tine cultura arestata (scuzata-mi fie gluma nelalocul ei)... Nu mai vreau sa continui, degeaba ma tangui, nimeni nu ma aude. Fac pe Toma necredinciosu si pana nu ajung in metrou la Republica nu cred. 

Inchei, sperand ca romanii, ca acei care isi vor intinde mana sa ia acele carti, avand in minte doar sa le deschida, sa le asculte vorbind, vor dovedi ca aceasta masura este necesara, este nepotrivita si primitiva pentru o tara ce se vrea a fi in secolul XXI intr-o societate ce doreste sa puna cartea in mana celor ce o vor.



UPDATE: Chiar au facut-o! Si le-a trebuit o singura zi! Am vazut astazi un reportaj pe Realitatea TV in care se anunta disparitia cartilor, impreuna cu lantul care ar fi trebuit sa opreasca furtul cartilor! Nu mai vreau sa comentez nimic, pentru ca este mult prea mult peste imaginea care tocmai am creionat-o. Si imaginea aceasta defineste prea clar societatea romaneasca. Imi place totusi perseverenta celor de la Bookland care nu renunta la initiativa. Un sfat totusi: cu siguranta ca acel pasionat al lecturii care si-a imbogatit biblioteca cu acele volume a facut acest gest datorita faptului ca nu a apucat sa termine de citit sectiunea dorita si nu a intles ca proiectul era special pentru metrou si nu pentru uzul..extern. Asa ca ii indemn sa i-a in considerare ideea de a lansa aceasta idee in intreg sistemul de metrou a Capitalei pentru un citit prelung si o prelungire a pastrarii cartilor la locul lor. Pana atunci, spor la pagini si Godspeed!

Luntrea lui 20

Lenea, si alte lucrari extra-laptoriale m-au facut sa nu ajung sa postez un mesaj pe blog in timp util. Nici in seara cand inca aveam 19 ani, nici in prima zi de Douazecist, ci doar amu cand mai sunt zece minute pana se va face 11 septembrie. Dar e bine si asa. E un semn bun care arata cat de punctual sunt (in relatiile cu alti oameni sunt punctual, chiar neamt; daca sunt chemat la 11 fix undeva, ajung la fix).
Si.....douaj' de ani. Ok, n-am ce zice. Nu mi-am pregatit un post in care sa expun metafizic calitatile, avantajele si minunatiile intrarii intr-un nou sistem de numarare. Ma simt ca si calendarul pe vremea cand papa Grigore a reformat vechiul calendar iulian. Sau ca un ceas care a fost tras si apoi lasat sa ticaie pe noi acorduri. Oricum, nu conteaza timpul, conteaza ce faci cu el. E o lectie si niste cuvinte care ar trebui scrise, nu stiu, pe fiecare usa a fiecare camere a fiecarei case, si ar trebui sa fie puse ca wallpapere la laptopuri. Noi oamenii am ajuns intr-un punct in care putem face atat de multe lucruri, putem citi atata, putem vedea atata, putem vorbi atat de mult, si de multe ori preferam sa pierdem timp intr-un mod stupid. Viata inseamna mai mult decat ore traite, reprezinta clipe memorabile. Un prieten, o carte, un film de calitate, o calatorie pana undeva, asta conteaza. Altfel, ma trezesc la a cincea schimbare de prefix gol, fara nimic in tolba memoriei. Asta e trist pentru ca multi oameni ajung in aceasta situatie. Eu, eu personal nu voi face asta. Voi face ceea ce vreau, ma voi invinge pe mine si imi voi trai viata frumos. Pentru ca 20 inseamna de fapt, o reluare. E viata la un nivel superior, 2.0, adica ceva mai mare, mai provocator si mai presant. Sunt tanar, dar nimic nu este etern. Nu vreau sa cad intr-o latura bacoviana asa ca ma opresc.
Vreau sa termin cu o ultima imagine. Mi-am adus aminte de tizul meu putin mai celebru, Iulius Caesar de la Roma care fiind in prejma varstei mele (nu mai stiu exact cati ani avea), vede o statuie a acelui tanar nebun (in sensul bun, Alexandru Macedon) si plange spunand ca la varsta sa, Alexandru cucerea lumea, iar el nu a facut nimic. Nici io, pana amu la 20 de ani nu am facut nimic care sa-mi treaca numele pe undeva. Important voiam sa zic. Dar timpul nu e pierdut. Ci incepe acum. Si, nu vreau sa-l pierd. Vom vedea daca voi avea dreptate. Pana atunci, multa sanatate si ani lungi sa se aseze naintea mea si a voastra celor ce cititi aceste randuri. GODSPEED.