Îmi place Herman Hesse, se pare. Mi-am dat seama involuntar, așa cum se întâmplă de obicei cu autorii care ajung să îi apreciez. Sau doar mie mi se întâmplă fenomenul acesta. Am citit prima dată Lupul de stepă, și probabil fiindcă eram pe tren nu i-am prins toate subtilitățile și temele așezate acolo. M-a captivat totuși ideea lupului de stepă, a singuraticului care nu își găsește locul în societate. Cu toate că poate fi o asemănare palidă, a rezonat cu introvertitul din mine (poate excepție făcând finalul destul de psihedelic al cărții). Așa că l-am notat pe undeva ca fiind un autor pe care aș mai vrea să-l citesc.
A urmat seria de trei povestiri unite într-o carte și scoasă de editura Rao: Gertrude, Rosshalde, Ultima vară a lui Klingsor. Ar trebui să răpesc o secundă pentru a vorbi despre aceste volume scoase de către editura Rao. Sunt excelente. Recunosc, cele pe care le am până acum le-am cumpărat prin diferite promoții pentru că sunt puțin scumpe, dar a meritat. Sunt de pus în vitrină și admirat. Frumos colorate, cu imagini sugestive și supracopertă. Nota zece. Aceste trei povestiri se ocupă mai mult sau mai puțin despre această temă a excepționalului ce este marginalizat prin însăși calitățile sale. Pe lângă tema principală, mici conflicte ale artistului, greu de înțeles, mai greu de acceptat de ceilalți oameni. Din nou mi-a plăcut și provocat această viziune.
Nu în ultimul rând am citit Narcis și Gură-de-Aur. O parabolă, viața unui tânăr care nu se putea regăsi, care ajunge în diferite medii ale Europei vremii căutând ceva anume. Preot, pribeag, meșter, aceste trei tablouri în care este surprins demonstrează vitalitatea și căutarea de care este capabil spiritul uman. Prietenia dintre Narcis, rămas călugăr și Gură de aur este frumos creionată și dovedește mult talent. Ideea călătoriei în scopul obținerii cunoașterii de sine, puternic subliniată mi-a atras atenția mai ales datorită evenimentelor din viața mea care păreau a oglindi această reînțelegere a sinelui.
Astăzi am terminat de citit Siddhartha. Mai am o altă povestire, dar voiam să vorbesc despre prima. Scriind acum despre Narcis și Gură de aur am întrevăzut unele paralele. Autorii își mută temele preferate din carte în carte abordându-le din unghiuri diferite. Așadar, tânărul Siddhartha este un indian ce caută să înțeleagă viața, să ajungă să pătrundă în tainele învățăturilor religioase hinduse. Pentru aceasta pleacă de acasă, trece prin diferite stadii ale existenței, mai aproape sau mai departe de răspunsul său. La capătul vieții ajunge să primească un răspuns care îi aduce liniștea.
Nu știu prea multe despre autor, n-am căutat pe Wikipedia cine era Herman Hesse, dar am văzut epoca în care scria aceste cărți. Omul se autoanalizează, încearcă să se descopere pe sine, să își găsească locul în societate, să înțeleagă rostul său într-o lume care de multe ori îi dă ecuațiile peste cap. În astfel de situații se naște personajul enigmă, care nu se încadrează în limitele societății, și suferă trecând prin viață acceptând să trăiască precum un lup, mergând din loc în loc, reinventându-se sau expunându-se privirilor și gândurilor ostile și neștiutoare.
Sunt doar câteva gânduri care mi-au trecut prin minte. Pe măsură ce crește numărul volumelor pe care le citesc din opera lui Hesse, încerc să înțeleg și să adun o viziune unitară. Citisem undeva opinia aceasta despre cum este bine să citești: pe cărți, pe autori, pe națiuni etc. Probabil că axându-te pe un autor îți faci o bună imagine despre filozofia lui despre viață. O vezi crescând pe măsură ce autorul scoate cărți noi. Și tot așa poți evolua și tu înspre bine dacă găsești de bun ceea ce scrie el. Să sperăm că toți putem avea această încântare a lecturii provocatoare pentru minte.
