In conformitate cu unele evenimente din zilele trecute, m-am simtit intr-un fel constrans sa ma gandesc la subiectul inaintementionat in titlu: legi, si mai ales un aspect interesant al oamenilor in general, pofta, nonsalanta, impulsul (parca) de a le incalca. Vreau sa fac o mentiune inca de la inceput. Discursul acestui post nu va fi deloc din pozitia unui judecator situat deasupra tuturor, care isi permite sa arunce sentinte morale, nu sunt Nea infailibilu. Doar ca simt nevoia sa pun inainte aceasta interesanta interesanta dilema.
De cate ori ma aflu in fata Facultatii de Istorie, vizavi de libraria Mihai Eminescu am simtamantul ca sunt batut in cap,practicant al unei mode desuete. Ma refer desigur la statul la semafor, o actiune cat se poate de normal si cat se poate de reglementata in legea rutiera. Si totusi nu de putine ori m-am trezit singur, ca un simbol al unei traditii de mistere, in care sunt initiati doar "putini alesi", fascinat fiind de intensitatea culorii rosu care ma obliga in mod invariabil sa stau locului, in vreme ce alte persoane isi continuau mersul de parca trotuarul nu continea vreun baraj.
De ce multa lume trece pe rosu? De ce se trece prin loc nepermis? De ce nu se poarta centuri de siguranta? (din nou, nu trec deasupra, le-am facut si eu pe toate) Lista poate continua. Nici macar nu vreau sa dau exemplele clasice ale copiilor care fac tocmai in contra parintilor, legiuitorii acceptati ai varstei.
Daca stau sa ma gandesc ce argument logic as fi dat daca m-ar fi intrebat pe mine politistul de ce nu am purtat centura, atunci cand am fost tras la raspundere, as fi ridicat din umeri. Ceea ce pentru el era vital (pentru siguranta mea, desigur) mie imi parea secundar. Nu incerc sa fac o apologie a centurii de siguranta, incerc doar sa ofer o ilustratie. Pot da alt exemplu in domeniul gastronomic. "Nu manca mancaruri cu grasimi! Cartofii prajiti provoaca cancer!" Insa cand stai sa te gandesti la gustul lor, toate aceste avertizari destul de sumbre par sa scada in importanta. Mai pregnanta e pofta stomacului ce functioneaza mai abitir decat al unei femei gravide. (din nou, sa nu credeti ca eu sunt un strict al adept al verdeturilor)
Din aceste doua cazuri diferite putem scoate la lumina o atitudine comuna. Un anumit fel de comportare a noastra, a oamenilor care salasluieste in fiecare creier si se da pe fata prin actiunile noastre: dorinta de a face ce vrem noi. Adica, cineva spune ceva, dar eu cred ca stiu mai bine decat acea persoana. Cu toate ca inainte s-a dovedit faptic opusul a ceea ce eu sustin. (vezi exemplele de mai sus, sunt atat de evidente incat cu siguranta ca ai auzit argumente contra) Si totusi, cu toate astea ne exprimam interesul in a ne conforma unor anumite norme sociale. Suntem anomici (in afara legii) in aceste aspecte doar de dragul de a fi, doar pentru a ne demonstra cat de importanti suntem sau pentru a ne indeplini o placere proprie. Este o mostra de imaturitate si denota o coordonare a actiunilor noastre bazata nu atat de mult pe ratiune, ci pe afecte, pe sentimente. (e o alta discutie unde ar trebui sa fie trasa linia in acesta problema) Suntem departe de "modelul" poate uneori comedic al vulcanianului Spock, lipsit complet de emotii, si plin de logica dupa care isi calibreaza fiecare decizie. Nu-i iau partea, nu mi-ar placea sa vad omenirea transformata intr-o armata de masini ce calculeaza fiecare decizie a vietii, si nu introduc o nota de viu, de simtamant in acea decizie. Dar, ma gandesc si sper ca poate si in dreptul meu, din cand in cand ar prinde bine un dram de logica. Cel putin in dreptul unor chestiuni atat de importante cum sunt legile.
