Iacă am ajuns în 2026 și la începutul unei călătorii lungi de nouă cărți. Intrăm pe un teren străin pentru că de acum înainte, avem sprijin extern. Despre asta, la momentul potrivit, dacă fotografia nu a dat de gol aranjamentul.
Să intrăm în pâine. Faimosul Expanse, care are legat de coadă un serial extrem de lăudat pe care nu l-am văzut, parțial și pentru că voiam să nu fiu spoilerizat pe deplin. Nu avem un scriitor, ci doi, care au binecuvântarea unuia din cei mai așteptați și aclamați scriitori contemporani, George RR Martin. Pare interesant, nu?
Cartea începe cu sfârșitul. Unui echipaj care e cale să moară. Și cu o tânără care nu renunță la luptă. Mai apoi, avem două perspective. Prima este a unui detectiv care trăiește pe satelitul Ceres din Centură, cele mai îndepărtate colonii umane. Cealaltă este cea a căpitanului Holden, un simplu cărăuș de apă din aceeași regiune. Lucrurile se complică dramatic atunci când acea fată, pe numele ei Juliette Mao intră în viața lor și pornește o criză galactică de proporții.
Părerea mea inițială este una complicată. Din toate seriile citite de-a lungul anilor, unele care m-au impresionat plăcut sau mai degrabă nu, acesta îmi pare pentru moment cea mai temperată. De aceea mă așteptam la mai multă monedă bătută pe aspectul politic, pe jocul dintre Pământ, Marte și Centură. Există așa ceva, în fundal, riscul unui război pe cale să erupă. Însă nu se fructifică, cel puțin nu în primul volum.
Nu e vorba de partea tehnică. Cartea e bine scrisă. Are tot ce-i trebuie, alertă, acțiune, intrigă, răsturnări de situații, personaje suficient de credibile și un final relativ neașteptat. Pentru mine nu are acel ceva care să-mi aprindă imaginația, să o seteze într-o direcție nouă și de aceea nu câștigă multe puncte. Dar nu pentru că este o carte slabă.
Cel mai interesant aspect a fost legat de dilema morală privind informațiile. De mai multe ori în timpul acțiunii, eroii găsesc informații secrete pe care imediat le divulgă publicului. Reacțiile sunt în general catastrofice pentru că nu există un timp de reacție și recul. Să înseamne asta că cenzura este bună și necesară?
De asemenea, artefactul extraterestru. Să nu facem spoiler degeaba. A fost o idee fascinantă și terifiantă, momentul care m-a dus cu gândul la ceva ce ține de romanele Revelation Space ale lui Alastair Reynolds. Cei care au citit deja, știu ce zic. De asemenea, m-a dus cu gândul la celălalt film SF faimos al anilor 70. Dacă zic prea multe, iarăși dau de gol prea mult.
Per total, este o lectură aerisită, mai degrabă previzibilă. Sunt convins că cei cu adevărat detectivi și-ar fi dat seama de dinainte de unele răsturnări de situație care pe mine m-au surprins. Nu înseamnă că e rău, departe de mine să zic asta. E o carte bună, dar să nu aveți așteptările unui roman profund. Aș spune că e teribil de cinematic, ușor de imaginat pe peliculă. Probabil de aceea a fost adaptat și premiat.
Pe de altă parte, s-ar putea să fie și ceva ce aș numi efectul Tolkien. Când urci pe-un munte înalt, toți ceilalți îți par dealuri. Vă spun sincer că după ce am recitit Stăpânul Inelelor până și Asimov și Herbert și-au arătat limitările mai ușor. Nu este deloc o critică, ci doar o opinie teribil de subiectivă și adevărată. Mă gândeam că trebuie să citesc 100 pagini pe zi ca și cu opera lui Tolkien, dar dacă ai destul timp, s-ar putea să înghiți 200 fără să-ți dai seama.
Așadar, am pornit la drum cu Rosinanta și nu mă opresc până nu se prăbușește iarăși Leviatan peste opt volume. S-ar putea totuși să nu fie o lectură unitară, mi-e teamă de saturație. Am înțeles că se pot lua pauze la final de arcuri narative. Am să inserez alte lecturi pe alocuri. Am motive mele pentru această decizie. Le voi destăinui în timp.
Verdictul e pozitiv. Cauți o carte SF plină de acțiuni, răsturnări de situații și personaje care te prind? Vrei să vezi dacă seria asta e de tine? Citește Trezirea Leviatanului și decide dacă mergi mai departe, sau drumul tău ocolește universul creat de James SA Corey.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu