joi, 28 aprilie 2022

Bufet literar. Mini-recenzii




 Săptămâna asta a fost spornică în lecturi. Am terminat patru romane, de dimensiuni mai mari sau mai mici și de toate am ceva de spus.

 

Martor mi-e Dumnezeu, Makis Tsitas; editura Art

Nu mai țin minte de ce am cumpărat cartea asta, dar am ținut-o multă vreme pe raft. Descrierea de pe coperta a patra m-a convins pentru că e vorba despre un om care a reușit să eșueze în toate domeniile vieții (singur, șomer, bolnav) dar care are puterea să râdă de situația sa. Cred că niciodată nu am fost mai prost direcționat în ceea ce privește conținutul unei cărți.

Dincolo de a fi o comedie sau o satiră, cartea este o dramă, o relatare serioasă despre un om obișnuit în fața căruia viața se destramă bob cu bob. Acțiunea cred că se petrece undeva după anul 2004, când Jocurile Olimpice s-au desfășurat la Atena și surprinde în tonuri foarte realiste situația economică dramatică a țării înainte de criza ce a urmat după.

La fel ca Grecia, Chrysovalandis trece prin propria sa criză. Are cincizeci de ani, a dus un stil de viață libertin care l-a ruinat și a rămas fără serviciu, chiar dacă a trudit ca un bou pentru un șef nerecunoscător. Trăiește cu speranța că lucrurile vor fi mai bune și că va reuși să se așeze la casa lui, acum că s-a și pocăit, apropiindu-se de cele sfinte.

După tot ce am zis, să știți că nu critic cartea. Este bine scrisă, poate puțin repetitivă, dar e un flux de conștiință, un monolog prelung al naratorului care remarcă asupra evenimentelor ce se înghesuie în viața sa. Pe lângă aceasta e o frescă fascinantă a societății grecești contemporane. Interesante sunt și prejudecățile prezente în discursul naratorului. Străinii sunt priviți cu ochi răi, în special vecinii albanezi, imigranți orientali și chiar tinerele ucrainience venite pentru a găsi un trai mai bun. Dar un capitol special îl ocupă rușii, priviți cu ochi răi și încondeiați în câteva vorbe de duh născute probabil din experiență.

[O carte interesantă, dar care nu va aduce vreun zâmbet pe buze celui care o va citi]

 

 

În spatele blocului, Mara Wagner; editura Nemira

Și pe asta voiam să o citesc de-o vreme. E o carte care te transportă înapoi în vremurile de descompunere a paradisului comunist, în ultimii ani dinainte de Revoluție. Protagonista e Maria, o fetiță de treisprezece ani, care are un frate și o familie obișnuită. Trăiește la bloc, împreună cu prietenii apropiați, trecând prin felurite situații familiare acelui timp.

Practic, romanul nu are o intrigă ci se preocupă cu descrierea unui an din viața Mariei, cu toate bătăile de cap pe care le-a întâmpinat un adolescent în acel timp. O vedem curățată de păduchi, îndrăgostită, având grijă de pisici, stând la cozi pentru alimente, mergând în vacanțe sau plănuindu-și ziua de naștere.

Mi-a plăcut destul de mult și probabil un sentiment de nostalgie a înclinat balanța în zona pozitivului. Evident nu am trăit în perioada de timp respectivă, dar la începutul anilor 90 multe din obiceiurile și comoditățile aflate la îndemână au fost moștenite de atunci. Așa că multe din experiențele pe care le trăise Maria le-am găsit familiare. De asemenea e și un sentiment de bine, de speranță pe care îl sădește cartea. De parcă lucruri bune stau înaintea protagonistei.

[O lectură plăcută, ușoară, încurajatoare]

 

Crimă prin mica publicitate, Rodica Ojog-Brașoveanu; editura Nemira

Am avut o experiență bună cu 322 de pisici negre, așa că am încercat acest volum. Are doar 77 de pagini, așa că e aproape o nuvelă. O femeie tânără, singură, se pregătește pentru o întâlnire cu un bărbat necunoscut, dar este găsită a doua zi în apartamentul ei moartă.

De aici începe o investigație condusă de Costache Dima, detectivul nostru. Nu se desfășoară pe o scară epică de marca unor alți polițiști faimoși, dar e suficient pentru o oră bine petrecută. Sunt și câteva răsturnări de situații și poante hazlii. Și te ține cu sufletul la gură până la momentul așteptat al punerii cătușelor pe mâinile criminalului.

[Lectură rapidă, incitantă, jucăușă]

 

 

Iisus, Alexandre Dumas; editura Dexon

Având în vedere că se apropiau sărbătorile pascale am vrut și o lectură mai înclinată spre seriozitatea momentului. De când am pus mâna pe carte am fost curios, vrând să văd cum a interpretat marele Dumas viața lui Iisus.

E o carte destul de scurtă, ceea ce probabil că l-a oprit pe romancier să se desfășoare cu toată puterea literară. Începe cu relatarea orelor dinaintea cinei de pe urmă și apoi ne transportă înapoi în timp marcând principalele evenimente din viața lui Iisus. Revenim apoi în prezent și suntem martorii arestării, procesului, execuției și învierii Mântuitorului. Principalele momente sunt marcate cu acuratețea unui metronom.

Dumas adaugă în text relatările evangheliștilor neschimbate plusând rar cu unele elemente de legătură necesare unei relatări coerente și continue. În celelalte locuri se folosește de tradițiile bisericești pentru a descrie copilăria sau anumite detalii referitoare la viața lui Iisus. E o biografie pioasă, care nu are totuși puterea de a se impune ca fiind definitivă.

Un plus sunt descrierile istorice ale secolului I, care conferă realism și profunzime povestirilor. Anumite pasaje m-au dus cu gândul la filmul Patimile lui Christos, criticat pentru violență, dar bine documentat. În principiu Dumas reușește ceea ce și-a propus, oferind o descriere a vieții lui Iisus, fără o grație sau tărie care să o așeze printre lucrările sale de căpătâi.

[O carte pioasă, bine informată, îmbinând lectura evanghelică cu tradiții bisericești]

miercuri, 6 aprilie 2022

In living memory, Asimov (1992-2022)

 



Internetul ajunge să joace rolul de memorie, ceea ce poate fi bine sau rău...

 

Altfel aș fi uitat că ziua de 6 aprilie este și ziua în care a murit scriitorul american Isaac Asimov. Acum treizeci de ani. E un ceas, dacă nu aniversar, măcar de rememorare. E considerat unul din cei mai mari autori de SF chiar dacă nu a reușit să intre în mentalul colectiv cum au făcut-o Frank Herbert, Tolkien sau Stephen King. Și nici serialul de pe Apple TV nu-i face mare cinste.

Cred că fiecare om are măcar posibilitatea acelei întâlniri unice cu un autor. Trebuie să se petreacă mai devreme în viață, pentru că mai târziu ar trebui să atingi punctul diversificării, al varietății literare, când nu mai poți să te pronunți atât de ușor asupra unui singur autor pentru că deschizi cărți fără prejudecăți.

În cazul meu a fost, evident Asimov. V-am povestit cum am ajuns să pun mâna pe acel volum destul de jerpelit al Fundației care, aș putea spune, mi-a reorientat interesele (sau mi le-a descoperit). A urmat vânătoarea pentru a completa viziunea literară imaginată de către bunul doctor.

Până atunci traiectoria mea literară a fost de la cărți de colorat, la antologii și cărți pentru copii. Ultimul popas a fost Jules Verne, față de care am avut o admirație dar nu suficientă pentru a-l adopta ca mentor tăcut. Doar după ce am încheiat Fundația mi-am lăsat imaginația să meargă mai departe pe drumul deja modelat din copilărie.

Îi sunt dator cu multe în ceea ce privește felul în care scriu. Chiar dacă ceea ce am publicat nu intră în categoria SF (minus vreo 2 povestiri), am fost inspirat de el. Eram la vârsta la care eram burete și stropitoare. Inspiram fiecare gram de idei, adăugam picături de originalitate și ieșea ceva aproape nou.

Primele cărți-de-sub-pernă intrau sub forma unor trilogii cu cărți separate în două fire narative. Planul acestora semăna bine cu ceea ce citisem în cărțile lui Asimov. Totul începea cu o epocă în care oamenii coabitau cu roboții pe care îi pierdeau mai înapoi și se sfârșea cu un Imperiu Galactic. E clar de unde mă inspirasem.

Până și felul de a scrie poartă o marcă asimoviană, mai ales din trilogie pe care o citisem în repetate rânduri. Acolo el a folosit mai degrabă dialogul și mai puțin descrierile lungi. Motivele sunt multe, unele legate de economia unei reviste și de tinerețea stilului. Până astăzi când citesc o carte trebuie să-mi înfrâng dorința de a sări peste părțile descriptive, căutând un dialog care să provoace la nivel intelectual.

Aș putea să vorbesc mult despre fascinația pe care mi-a produs-o universul său și despre felul în care visam cu ochii deschiși să văd Trantorul, Terminus, Solaria sau alte lumi imaginate. Pentru mine a avut același rol ca pentru alți adolescenți lumea lui Harry Potter, Middle Earth sau Panem. E o dovadă vie a puterii literaturii, care face ca visele unui tânăr american ce a trăit în SUA anilor 1940 să-l facă pe un adolescent român din anii 2010 să vadă lumea dincolo de coloritul cenușiu și monoton al existenței.