Un
citat care circula demult in inteleptciunea lumii dar care si-a imprumutat
geneza mai multor capete imbatranite spune asa:" Cel care iese învingător
din lupta cu ceilalţi este puternic, dar cel care câştigă o bătălie cu sine
însuşi este atotputernic". Biblia spune ca "cine este stăpân pe sine
preţuieşte mai mult decât cine cucereşte cetăţi." (Prov. 16:32) Am inceput
sa dau dreptate acestor idei, de fapt ideii comune din ambele texte.
Cred ca
in viata fiecarui om exista un moment in care se simte neputincios in fata unei
situatii. Gaseste inaintea lui un munte pe care nu-l poate rasturna oricat de
mult te-ai chinui. Cred ca este un lucru normal pana la urma urmei. Nu suntem
Supermani niciunul dintre noi, si tehnic vorbind, pana si Omul de Otel, are mai
multe slabiciuni.
Ceea ce
ma intereseaza este momentul acela. Punctul in care ajungi. Parca l-as simti
cum imi face umbra in zilele acestea. Si realizez ca oricat de bine m-as vedea,
acest munte care il am in fata mea si pe care inca n-am reusit sa-l catar ar
putea provoca o paguba mai mare decat m-as gandi vreodata. Dupa cum spuneam,
folosind imaginea muntelui pentru acest post, greutatea aceea e o lipsa
personala, poate crescuta ani intregi, ca o buruiana pe care ai lasat-o, ai
domesticit-o, fara sa-ti dai seama ca ea de fapt iti salbaticeste totul in
jurul ei. Si cand realizezi ce s-a intamplat, stransoarea este prea ferma. Si
nu te mai poti misca.
Ramai
cu doua optiuni logice. Prima, fugi. Renunti, o lasi balta. Te lasi inghitit,
imbatat, adormit la loc de soaptele vrajite si speri ca intr-o alta zi va veni
momentul potrivit sa starpesti plaga asta. Pare cea mai acceptabila solutie. Nu
doare pe nimeni. Maine este pentru oricine. Astazi este doar al celor care vor
ceva. Si mai exista a doua optiune. De a nu renunta. Pentru ca daca renunti
pierzi ceva. Ceva, ce ai cautat demult, si pe care ai ajuns sa-l stii ca pe o
briza ce rasufla intr-o zi cu naduf. Si daca ai stii ca ai pierde acel
ceva...ai recastiga desertul dinainte. Asa ca singura solutie ramane sa lupti.
Sau sa pieri incercand.