Vise de Bookfest 2024

 Ar trebui să prefațez postarea menționând că nu am reușit să adun nici până acum cărțile pe care le-am notat referitoare la festivalul de anul trecut. Din diferite motive sunt încă pe drum și vor ajunge, deși poate nu suficient de devreme pentru postarea legată de Bookfestul de la anul.

Oricum, Bookfest! A doua cea mai mare bucurie și teroare pentru cititorii români, ăia puțini câți mai sunt. Toată flora și fauna literară strânsă într-un loc expunând cărți vechi și cărți noi gata să sară în rucsacuri, genți și pungi, vorba lui Caragiale, după buget!

Și e timpul să salivăm de la distanță privind la noile apariții încă aburinde scoase din cuptoarele editurilor. E momentul să ne facem sânge rău și să privim la cărțile pe care ni le-am dori, măcar să ne atingem și să răsfoim, dacă nu altceva.

Intrând pe site-ul celor de la Humanitas simți cum crește tensiunea și scade pulsul. E atât de ofertat buchetul literar. E o listă subiectivă așa că imediat ce am văzut cartea Înainte să se prăbușească. Modernism și Art Déco în București, mi s-a luat piuitul. Altă noutate pe care o aștept este cartea lui James Vanderkam, Manuscrisele de la Marea Moartă. Nu mai puțin epic pare volumul Erik cel Roșu și alte saga scandinave. Iar la categoria confesiuni Cartea depresiilor. 24 de confesiuni despre tristețe, teamă, disperare și alți demoni. Ah, și să nu uit de Meditații despre Don Quijote scrisă de Ortega y Gasset. Nu că nu ar fi și alte volume la fel de valoroase, dar e suficientă durere pentru o editură.

Nemira este o editură care dozează de-a lungul anului aparițiile așa că nu apare nimic senzațional. Ar fi interesant de văzut volumul Buddha scris de Karen Armstrong, sau poate noua ediție a lui Hyperion Cantos, opera lui Dan Simmons.

La Corint avem trei pretendenți la portofel. Primul,  Aristocrația. O poveste despre putere și lux în istoria modernă, urmată de Războiul Sfânt al României. Militarii, motivația și Holocaustul și de vedeta anului, Oppenheimer: un prometeu american, carte care a stat la baza filmului regizat de Christopher Nolan și care a luat Oscarul anul trecut.

Trei are cel două volume cu pretenții. Primul este Cultura. Surprinzătoarele conexiuni și influențe dintre civilizații, de Martin Puchner ce se pregătește pentru bătălia bestsellerelor. Altul este continuarea uriașei opere a lui Joseph Campbell, Mitologia occidentală. Măștile Zeului - vol. III, penultimul volum, din câte știu.

La Litera, ca titlu de noutate cel mai interesant este Pacea care a pus capat pacii. Caderea Imperiului Otoman si crearea Orientului Mijlociu modern, o carte interesantă și care sigur va avea conexiuni relevante cu situația ce se desfășoară în prezent în acea regiune.

Mai poposesc și la Herald pentru o lectură nu atât de solicitantă, Pestisorul negru. Basme, povestiri si legende persane. O să spuneți că de pe listă lipsesc lucrările de ficțiune, e adevărat, dar bugetul sigur răsuflă ușurat. În plus, mai lasă puțin mister pentru cei care vor să scotocească rafturile editurilor după ceva pe gustul lor.

De la Vremea, pentru pasionații de arhitectură și clădiri vechi mi-au făcut cu ochiul două volume tare interesante. Clădiri&Studii, un studiu al lui Petre Antonescu e un must have pentru o privire profundă în opera unui vizionar. De asemenea, Mahalale de patrimoniu: Sfânta Ecaterina și Flămânda scrisă de Ana Rubeli (pe Instagram cunoscută ca Aiciastat) propune o călătorie la fel de fascinantă prin bătrânii București.

Închei cu o ultimă carte de la o editură cu nume răsunător, și anume Spandugino. Au mai multe apariții ce merită citite, dar las aici doar una care promite o lectură plină de notițe: MARELE COD — BIBLIA ȘI LITERATURA, scrisă de Northrop Frye.

Cam aici se încheie coșul imaginar de la Bookfest 2024. Am spus la un moment dat că este subiectiv și lipsit de spontaneitate. Mai degrabă pentru a stârni curiozitatea de a scormoni prin portofoliile editurilor prezente și care propun reduceri în mediul online. Rămânem cu speranța ca într-o zi să punem mâna pe cărțile pe care le visăm și să împărțim împreună cu ele ore fericite.

 

Ridicați un pahar de apă plată pentru visători!

Hăul Ispășirii, Alastair Reynolds. Impresii

 Gata, ultima carte din Revelation Space! Deși se pare că mai există o continuare. Care corectează ce s-a întâmplat în volumul acesta. Yay!

Să trecem direct la săgeți

 

Începutul în alte sfere; să apreciem faptul că Reynolds nu reîncălzește aceeași ciorbă de trei ori. De această dată e aproape ca și cum am începe o serie nouă cu alți protagoniști. E drept, în timp vom înțelege care-i rostul lor, dar pentru o vreme înnotăm într-un mediu străin și aparent fără legătură cu ultimele aventuri. E greu să-mi imaginez reacția cuiva care a așteptat ani de zile să citească noul volum și să-l găsească sub forma aceasta.

Cartea începe pe la pagina 200; evident, nu există un standard referitor la felul în care un autor trebuie să-și scrie cărțile, dar în cazul de față în primele 199 de pagini (după ureche numărate) nu se întâmplă mare lucru. Adică se întâmplă chestii, care au repercursiuni asupra intrigii, nu știu dacă trebuie expuse atât de detaliat, dar asta e altă poveste. Oricum, lucrurile încep să se miște abia după ce o piatră zguduie apa din lac

Repetiție; v-am mai spus cât de mult îi place lui Reynolds să reia ceea ce deja a scris, nu? Așa că și eu pot să-mi exprim frustrarea față de pasaje în care este reluată cu deamănuntul câte o situație pe care deja am experimentat-o

Personaje în treacăt; mergând pe aceeași idee, protagoniști din celelalte volume apar din nou aici dovedind că într-un fel a fost o pierdere de timp să-ți bați capul cu ele. Mă rog, e vorba doar de un personaj care literalmente apare în vreo două scene după ce în cartea anterioară nu a avut mare lucru de făcut. Cât despre alte două personaje importante din volumul anterior, acestea vin pentru o confruntare finală destul de dezamăgitoare (chiar dacă într-un fel se potrivește cu personalitatea lor)

Catedrale pe roți; dacă unele chestii stilistice scârțâie iar personajele nu-s tot timpul bine conturate, când vine vorba de idei și de viziuni cinematografice, ai ce citi. De exemplu un cult religios care construiește biserici mobile pentru a nu rata un eveniment astronomic înțeles ca fiind un miracol. Mai trebuie să adaug ceva?

Convergențe; e fascinant cum deja am descoperit un al treilea autor SF care creează un personaj a cărei conștiință este trezită în uter, are cunoștințe despre viitor și se comportă ca un adult înainte de vreme. Să închinăm un pahar pentru Dune, Hyperion și Revelation Space!

Inventivitate; parcă simt nevoia să las o rubrică specială pentru talentul autorului. Pe frontul ăsta nu am fost deloc dezamăgit, având niște imagini imprimate pe ochiul minții fără mare efort. Reynolds reușește să creeze o tapiserie cosmică în care crește diferite facțiuni extraterestre fascinante. Parcă ai vrea să afli mai mult decât ceea ce se găsește deja în această trilogie.

Prăbușirea Casei Brannigan; unul din cele mai insolite personaje, atât din carte și cred că din galeria protagoniștilor SF este căpitanul navei devenit parte a acesteia; sunt multe de spus despre el, însă la final trebuie menționat că ultima sa scenă reușește să stârnească o reacție emoțională, ceea ce poate fi văzut ca un punct forte pentru autor

Traducere; mă simt parcă puțin stânjenit să aduc în discuție subiectul, dar de data asta a sărit în ochi. Eu am o condiție medicală datorită căreia pot citi o carte și în același timp să văd felul în care a fost tradusă din original. Se întâmplă doar în limba engleză, slavă Domnului, dar uneori mă scoate din poveste. Mai ales acum, când de multe ori exprimările au fost prea brute. Parcă era nevoie de o corectură și puțin mai mult lucru la adaptarea în limba română. Nu știu motivul însă probabil și alți cititori au simțit aceste hârtoape lingvistice.

Deus ex machina; să vorbim și despre cel mai mare cucui al seriei, cel puțin până acum pentru că nu am citit Inhibitor Cycle? Soluția e scoasă din pălărie spre final iar în cele din urmă victoria aduce de fapt o bătaie de cap și mai mare. Iar finalul este muuult prea deschis pentru a fi considerat satisfăcător. Intră în galeria altor încheiere ambigue cum ar fi Fundația și Pământul sau Canonicatul Dunei. Deși, cu a patra carte lucrurile par să fi fost modificate (sper că nu în stilul lui Simmons din dubletul Endymion)

 

Concluzia referitoare la această carte... citiți-o pentru concepte, pentru lumea imersivă pe care o crează. Dacă aveți o conexiune cu personajele s-ar putea să fiți mulțumiți cu felul în care ajung, sau nu. E o carte lungă, care avea nevoie de editare, și care oferă un final care poate să frustreze. Pentru fanii lui Reynolds bănuiesc că nu-i grea alegerea lecturii, pentru pasionații SF de asemenea oferă suficiente motive pentru a marca și acest volum în galeria cărților citite. Din nou, pentru cititorii moderați care vor să descopere un gen nou de literatură, ar fi mai bine să vă îndreptați spre zări mai liniștite unde veți găsi povești mai ușor de acceptat.

Arca Mântuirii, Alastair Reynolds. Impresii

 Te cuprinde o senzație mișto când termini de citit o carte și apoi vezi unde că asta e mai bună decât cea care urmează. Nu-i așa?

Am ajuns la jumătatea seriei, o altă cărămidă space opera pe care am măcinat-o ușor în aproape o săptămână. Trebuie să recunosc măcar faptul că omul se pricepe să te țină curios. Vrei să afli sfârșitul chiar dacă până acolo s-ar putea să te apuce nervii.

Verdictul general pentru Arca Mânturii este unul favorabil cu bătaie spre mai multe nemulțumiri. Lucrurile de apreciat continuă din prima carte, iar Reynolds este memorabil prin imaginația sa, prin felul în care reușește să creeze niște imagini baroce și provocatoare. Are de pierdut când vine vorba de elementele de stil și organizare care de multe ori vin împotriva lui. Să menționez și faptul că prima carte are vreo 650 de pagini și a doua sare de 800?

Dar să trecem la câteva puncte specifice

 

-mai multe technobabble; omul e savant, e rafinat în lucrurile care țin de hard SF. Și nici nu mă pot plânge de faptul că există pagini întregi în care descrie până în cele mai mici detalii astfel de dispozitive. E un lucru care sare în ochi și poate părea stresant pentru un neinițiat în ale SF-ului

-intrigă mai dezvoltată și mai multe personaje; prima carte e destul de simpluță chiar dacă urmează două tablouri ce se unesc în final într-unul singur; ele se alipesc destul de ușor unul peste altul. Aici însă apar mai multe complicații, mai multe personaje, la care se tot adaugă altele noi, fără a căpăta neapărat o profunzime psihologică. Eu am resimțit o respingere având în vedere că nu au reușit să mă cucerească complet de-a lungul narațiunii

-repetitiv; uneori autorul simte nevoia să reia evenimente din prima carte, ca explicație pentru personajele noi sau ca o reverie a personajelor vechi. Alteori pur și simplu reia motivații și dezbateri din nou și din nou fără a ajunge neapărat într-un punct nou

-intriga e puțin trasă de păr; o să descriu un semi-spoiler: punctul culminant al cărții este legat de o evacuare din fața unui pericol; însă asta nu se poate face tam-nisam pentru că oamenii își cam ies din fire în situații de criză; așa că apare un alt protagonist care e chemat să fie un fel de salvator al acestora; felul în care se dezleagă ițele acestui plot point împing limita credibilității

-finalul incomplet; asta a fost de-a dreptul frustrant. Pe măsură ce ne apropiem de finalul cărții, tocmai în punctul culminant, câteva evenimente importante sunt pur și simplu sărite. Urmează să se întâmple asta... și s-a întâmplat. După pagini cu descrieri detaliate ale unor arme, acțiunile sunt pur și simplu povestite ca breaking news. E frustrant mai ales când vine vorba de un protagonist din primul roman pe care-l vedem ultima dată.

-descrieri spectaculoase; cu toate acestea, paginile în care Reynolds vorbește despre ceea ce-i place sunt fermecătoare; se vede că în acestea a pus suflet și a lăsat ca latura creativă să se dezlănțuie la capacitate maximă

-mitologie galactică impresionantă; nu în ultimul rând, felul în care este organizat universul Revelation Space este captivant. De la diferitele facțiuni umane, la Inhibatori și alte rase prinse într-un război de dinaintea istoriei, este o scenă pe care se desfășoară într-adevăr o dramă impresionantă

(să vedem cum va încheia saga în ultimul volum. Și apoi în cel publicat în 2021)

 

Ca o recomandare finală, citiți dacă v-a plăcut primul volum. Citiți dacă faceți parte din categoria celor care vor să completeze o serie odată începută. S-ar putea să nu mai aibă acea scânteie ca prima carte dar duce mai departe povestea protagoniștilor de acolo adăugând alte personaje confruntate cu o amenințare existențială dincolo de posibilitatea de a o înțelege. Cu toate acestea romanul, și poate seria, este de căutat în special de către cei care citesc mai ales SF, fiind mai greu de acceptat de alți cititori mai puțin experimentați cu subiectele genului.