Nu e genul de problemă care să preocupe 90% din populația lumii, nu-i așa? Dar nici nu vă puteați aștepta la altceva de la un blog ca al meu. Așa că să purcedem.
În primul rând, ai nevoie de răbdare. Este o calitate necesară în perioada când scrii cartea. Mult mai importantă în perioada în care o periezi și o verifici de toate boalele. Și apoi nerăbdarea de a ține în brațe rodul muncii. După toate acestea, urmează lansarea. În unele cazuri, mai târziu decât te-ai fi așteptat.
De aceea e important și momentul. Cine-l stabilește? Soarta, întâmplarea, pronia? Nici prea repede, poate prea târziu. La momentul exact când trebuie să fie? La asta nu știu cine poate să răspundă. E clar că pe neașteptate se poate deschide o ușă, și ar fi lipsă de înțelepciune să nu intri prin ea.
De mare folos este și echipajul, oamenii din spate, cei care pun la cale un astfel de eveniment. De obicei, clișeul îl prezintă pe scriitor ca fiind cu capul în nori, slab adaptat traiului în societate. Există cazuri de autori în stilul lui Hemingway care ia taurul de coarne, dar aș îndrăzni să spun că ar fi mai degrabă excepția și nu regula. Astfel, în spatele unei astfel de ocazii, sunt cei care plănuiesc detaliile, de la sală, la scaune, la mese, la șervețele și temperatura ambientală.
Totuși autorul nu intră în hibernare până la eveniment. Este unicul moment în care i se permite să se umfle în pene, să-și desfacă penajul asemenea unui păun. Așa că face tot posibilul să arate ce-i poate imaginația și tentează pe posibilii cititori cu ce are el mai bun și mai colorat. Aici ar fi de apreciat dacă ar mulțumi ilustratoarei care duce la viață ideile. Pentru că are mai multă încredere în talentul unui om priceput, decât în algoritmii unei mașini.
O altă etapă importantă este escaladarea muntelui. O lansare e frumoasă și este vorbele calde și încurajatoare sunt de folos. Dar ar fi incompletă dacă nu ar împrăștia printre participanți măcar un volum din cărțile la care a muncit atâta. Ziua are două momente importante. Înainte, când privește marele deal ce trebuie urcat. Și momentul de după când vede cât s-a micșorat acest deal.
Are nevoie și de o pauză așa că se poate uita două minute la această veveriță care a fost crezută ca fiind vidră în magazin.
După clipa de liniște vine îmbarcarea. Sosirea la locul evenimentului. Așezarea unei mese pe care bunătățurile literare sclipesc. E intersecția dintre activitatea solitară a scrisului și momentul în care frânturile imaginației devin proprietatea celor mulți.
Apoi urmează sufocarea. Un alt clișeu izvorât din realitate spune că majoritatea autorilor sunt mai degrabă retrași, decât histrionici. Mai mult Blaga, mai puțin Caragiale. Aici vine trădarea pentru că o lansare de carte este și o lansare de autor. Așa că trebuie să stai în fața unui public și să faci slalom printre cuvinte frumoase și încurajări, care sunt bine primite dar care sunt copleșitoare.
Pe neașteptate se testează și dexteritatea. Ca unul care scrie în alfabete neinventate, ești recunoscător pentru tastatura electronică prin care se uniformizează caracterele. La locul faptei însă, se cere tocmai ceea ce este personal, semnătura și căldura intimă și unică a literelor. Și este o dragă plăcere pe care autorul o îndură.
La final e liniștea. Ca o trezire dintr-un vis. S-a întâmplat oare? S-a terminat cam repede. Timpul devine subiectiv și alert, fără să lase timp pentru o respirație adecvată. Dar a fost cu adevărat. Amintirile revin treptat pe măsură ce entuziasmul se reașază. Și se detașează satisfacția de a da drumul în lume gândurilor ce crezi că merită a fi citite de cei ce încă mai cred în puterea literelor.
Poate totuși la final ar trebui așezată comunitatea. Deși scrisul este un act solitar, în acel moment scriitorul nu e singur. Își împărtășește temător creația cu alții. Cu toții iau parte la eveniment cu așteptări, precauții și curiozitate. E o uniune fascinantă între cel ce este pus într-un fel în lumina reflectoarelor, cei ce nu există dar vorbesc de pe paginile cărților, și cei care îi primesc în casele lor pentru a le fi musafiri. Și pentru asta merită să treci prin toate încercările unei lansări de carte.
Două fotografii preluate de pe pagina de Facebook Căminul Cultural Macea, restul chinuite de mine
Sunt convins că vor veni și alte lansări de carte. Și vor veni la timp, adică în scrt timp după ce gândurile au devenit „realitate” și parfumul acela de carte nouă, de cerneală, încă nu s-a disipat. Succes, Iuliu!
RăspundețiȘtergere