Arheologie editorială. Isaac Asimov

 Pentru autorul ce se laudă cu aproape 1000 de cărți publicate avem multe de detaliat. Asimov e un nume mare pe care orice consumator de SF îl știe, iar operele sale se găsesc în bibliotecile personale, măcar volumele esențiale. Pentru că în peste 40 de ani, Bunul Doctor a fost publicat de mai multe edituri în haine de tot felul. Și din această cauză o să avem mai multe subîmpărțiri, plecând de la cărțile mai puțin cunoscute înspre capodopera sa, saga Fundației.

Să începem cu non-ficțiunea, Asimov fiind recunoscut ca un scriitor ce s-a ocupat cu popularizarea științei, iar editurile românești au atins foarte discret acest potențial greu de măsurat.

Prima carte apărută în limba română a fost Civilizațiile extraterestre, mergând alături de curiozitățile legate de OZN-uri ale anilor 80. A apărut la editura Politică în traducerea lui Andrei Bacalu în 1983. După Revoluție editura Elis publică volumul Ce știm și nu știm încă despre Pământ și Cer în traducerea lui Gabriel Anca în 1995. Dar Teora rămâne locul unde se strâng cele mai multe titluri.

În 1994 apare Autobiografia lui Asimov, doar una din cărțile de acest gen semnate de către autor, în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu. Tot el va traduce următoarele două cărți de non-ficțiune apărute la Teora, Planeta care nu a existat, în 1998 și Atomul, un univers în anul 2000.

Am încheiat cu non-ficțiunea, să trecem la operele sale de ficțiune. Plecând în sens invers, aș vrea să vorbim mai întâi despre colecțiile de povestiri scurte publicate în limba română, care cuprind o porțiune din ceea ce a scris Asimov. Din nou, ele există datorită efortului editorial al editurii Teora, în mare parte.

Primul volum, Povestiri cu roboți, apare sub traducerea Georgetei Stancu în 1995, având o a doua ediție în 1999.  De aici încolo, Mihai Dan Pavelescu se va ocupa de traducerea a încă șase volume: Perioada Campbell, Întemeietorii, Visele sunt sacre (în 1998), Vântul schimbării, Calea marțiană (împreună cu Mihai Bădescu) și Întrebarea finală (în 1999). O ultimă apariție în format scurt este la editura Lucman în 2004, cu volumul Magie în traducerea Smarandei Nistor.

Un capitol interesant al traducerilor îl reprezintă ficțiunea polițistă, Asimov fiind un fan declarat al acestui gen. Iar în limba română avem două romane de acest tip. La editura Andante apare romanul Respirația morții în anul 1993 tradus de , iar în 1997 la editura Z este publicat Crima de la Aba în traducerea lui Dumitru Constantin Pălcuș.

Mergem mai departe, la penultimul punct, romane SF standalone. Din nou Teora s-a ocupat de publicarea în limba română a majorității acestora.

Colecția va debuta în 1993 cu romanul Zeii înșiși, tradus de Mihai Dan Pavelescu, cu o a doua ediție în 1999. A urmat Căderea nopții în 1994, în aceeași traducere (a doua ediție în 1999) și Sfârșitul Eternității (idem 1999), tradusă de Anca Răzuș.

În 1995 apare Băiețelul cel urât, tradus de Dana Pătrănoiu, ce va avea o a doua ediție în 2001. Peste un an vede lumina tiparului Omul pozitronic în traducerea lui Mihai Dan Pavelescu (a doua ediție în 1999). Nemesis apare în 1997 tradus de Ioana Magdalena Manea. Tot în același an apar două cărți cu tematică medicală. Călătoria fantastică tradusă de Liviu Radu și Destinația: Creierul, din nou tradus de Mihai Dan Pavelescu.

După Teora, o altă editură, Lucman începe un proiect inedit, traducerea seriei David Starr, din care apar din păcate doar trei volume din cele șapte scrise de către Asimov. Avem așadar Rătăcitor în spațiu din 1998 tradus de Virgil Pastoreanu, Fantomele soarelui tradus de Virgil Dorobanțu și Dorin Preisler, ultimul volum Robotul de pe Jupiter fiind publicat în traducerea lui Dorin Preisler și Virgiliu Păcurețu.

La final rămâne cea mai cunoscută serie publicată de către maestrul SF, cea care încă se găsește pe rafturile librăriilor din țară, Fundația. Să vedem istoria complicată a aducerii acestei serii în limba română.

Totul începe în epoca comunistă cu editura Tineretului unde va apărea prima ediție a cărții Eu, robotul în traducerea Danei Crivăț. Următorul volum este Soarele gol, apărut în 1975 la editura Univers tradus de Florin Ionescu. Peste șase ani va apărea O piatră pe cer în traducerea Mariei-Ana Tupan. Ultimul volum de la Univers va fi Cavernele de oțel apărut în 1992. În 2007, în colecțiile Cotidianul va apărea o nouă ediție Soarele gol cu același traducător.

Unul din cele mai importante evenimente SF a fost apariția în premiera a sagăi Fundația în limba română, la editura Nemira. Cam aceasta e ordinea publicării lor: Fundația (Gabriel Stoian-1993), Fundația și Imperiul (Gabriel Stoian-1993), A Doua Fundație (Emilian Bazac-1994), Marginea Fundației (Gabriel Stoian-1994), Fundația și Pământul (Emilian Bazac-1994), Preludiul Fundației (Emilian Bazac-1994) și Fundația Renăscută (Emilian Bazac-1995).

Întorcându-ne la Teora, ei au preluat sarcina de a completa saga, publicând restul romanelor din celelalte două serii, Roboți și Imperiu.

Totul a început cu Soarele gol, în aceeași traducere în 1993 (ediția II-a 1997). în 1994 apar Eu, robotul în traducerea veche, Pulbere de stele (ediția a II-a 1999) în traducerea lui Andrei Bantaș, Curenții spațiului tradus de Florin Șapac și O piatră pe cer în traducerea anterioară. (ediția a II-a 1999). În 1996 și 1997 sunt traduse pentru prima dată în limba română Roboții zorilor împreună cu Roboții și Imperiul, de către Georgeta Stancu. Pentru prima dată, cele 15 volume erau la dispoziția publicului românesc, chiar dacă nu într-un format unitar.

Acesta a fost următorul pas, încercat de către Teora. La începutul anilor 2000 au preluat seria Fundației de la Nemira aducând tot universul asimovian într-o ediție coerentă.

Astfel în 2003 apare Cavernele de oțel (Mihai Dan Pavelescu), fiind urmate de o ediție cartonată a Preludiului Fundației și de restul cărților în formatul paperback: în 2002 e publicată Fundația (Mihai Dan Pavelescu), anul următor Fundația și Imperiul (Gabriel Stoian), A Doua Fundație (Mihai Dan Pavelescu), Marginea Fundației (Gabriel Stoian), Fundația și Pământul (Mihai Dan Pavelescu) și în 2004 Înainte de Fundație (Mihai Dan Pavelescu).

Cu toate că acum toate cărțile lui Asimov se aflau într-un loc, editura Teora a trecut prin dificultăți financiare așa că volumele se găseau greu pe piață chiar la puțini ani după prima ediție. Și pentru mai bine de un deceniu opera a mai fost disponibilă doar pe tarabele anticariatelor.

Fundația a reintrat pentru scurt timp în atenția publicului tot datorită Adevărul Holding și a colecției 100 de cărți pe care să le citești, în 2010 tipărind trilogia Fundației în două volume păstrând traducerea anterioară. Dar restul seriei a rămas inaccesibil noilor cititori.

Asta până când editura Paladin, nou formată a început proiectul unei noi traduceri a întregii serii de la cap la coadă, dus la bun sfârșit în urmă cu câțiva ani.

Pentru ultima dată, numărăm volumele seriei: în 2012 apare O piatră pe cer (Horia Nicola Ursu), în 2013 Curenții spațiului (Nicu Gecse), Fundația (Mihai Dan Pavelescu), în 2014 Praf de stele (Antuza Genescu), Fundația și Imperiul (Mihai Dan Pavelescu), A Doua Fundație (Mihai Dan Pavelescu), în 2016 Marginea Fundației (Ana Veronica Mircea), în 2017 Fundația și Pământul (Ana Veronica Mircea), Preludiul Fundației (Ana Veronica Mircea), Zorii Fundației (Ana Veronica Mircea), Eu,robotul (Alexandra Fusoi), Caverne de oțel (Alexandra Fusoi), Soarele gol (Alexandra Fusoi), în 2019 Roboții din lumea zorilor (Alexandra Fusoi), încheind cu Roboții și Imperiul (Alexandra Fusoi) în 2019.

În 2014 cele 3 romane din seria Imperiul au apărut într-un format paperback în aceeași traducere. Tot la Paladin a apărut în 2021 romanul Sfârșitul Eternității în traducerea Iuliei Anania. Ca ultim amănunt în același an toată seria a apărut într-o nouă ediție ce atestă continuitatea de la primul până la ultimul volum.

A fost un periplu lung de-a lungul operei unui scriitor care a rămas în lumina reflectoarelor datorită talentului și imaginației sale. Chiar dacă nu întotdeauna a fost ușor să fii fanul lui Asimov (îmi aduc aminte zilele când aveam volume lipsă sau așteptam cu sufletul la gură publicarea noilor cărți), astăzi e ușor să intri în posesia acestor cărți și să le citești, permițând să pătrunzi în acest univers vast și fără sfârșit la fel ca toți ceilalți ce au început acest drum în anii de dinainte.

Informațiile și amănuntele preluate de pe site-ul TârgulCărții.ro

Arheologie editorială. Frank Herbert

 

Ca să treacă dorul de Dune până la anul, să vedem ce s-a publicat în limba română din opera autorului

 

Frank Herbert este printre cei mai titrați autori de SF la nivel mondial și este popular, în special fiind recunoscut ca autorul sagăi Dune. În total a scris 29 romane, câteva fiind disponibile și publicului din România. Să le vedem povestea.

Ușor de anticipat, numele lui Frank Herbert ajunge pe buzele cititorilor datorită editurii Nemira care în 1992 scoate primul tiraj din această operă. Înainte de a ajunge la cea mai cunoscută operă a sa, aș vrea să le amintesc pe cele care se găsesc numai în stocurile anticariatelor.

În 1993, la editura Baricada este publicat volumul Experimentul Dosadi în traducerea lui Ion Doru Brana. Peste un an, la editura Loreley apare Steaua și biciul tradusă de Diana Morărașu. În același an la Uranus e scos volumul Ciuma albă tradus de Oana Chiriță-Ceară. Acestea trei reprezintă romane de sine stătătoare și cele mai depărtate de saga Dune publicate în limba română.

Tot în perioada primei publicări a ciclului arrakian, la editura Nemira vede lumina o altă trilogie, Pandora, scrisă împreună cu Bill Ransom. Așadar, Incidentul Iisus, Efectul Lazăr și Factorul Înălțare în traducerea lui Emilian Bazac. După prima ediție din 1995-96, va apărea o a doua ediție în anul 2006, odată cu lansarea formatul de buzunar al seriei Nautilus.

De aici lucrurile se simplifică, pentru că urmează să vorbim despre seria Dune. De la prima publicare și până în prezent aceasta se află sub patronajul editurii Nemira, reprezentând fanionul colecției Nautilus și în prezent Armada. Din 1992 încoace, cele șase volume, în traducerea lui Ion Doru Brana au fost îngrijite și aduse înaintea publicului prin atenția acestei edituri.

Ar merita probabil menționate datele când au apărut noile ediții ale ciclului herbertian.

După cum am mai spus, în perioada 1992-1996 sunt publicate pentru prima dată în limba română, în iconicul format negru cu coperți psihedelice. În 1998 Dune și Mântuitorul Dunei apar ca un singur volum în cadrul seriei Nautilus. Următoarea ediție va fi tipărită în 2003 probabil în sincronizare cu miniseria Children of Dune de pe SciFi Channel.

În 2005, odată cu apariția formatului de buzunar, Dune îmbracă haine noi. Asta până în 2012 când apare o ediție hardcover a seriei, anul următor fiind publicate și în paperback. Ultima ediție, cea mai recentă, s-a lansat în 2019 sub steagul Armada reprezentând debutul unei noi perioade a editurii.

Merită amintit că în 2021, odată cu apariția primei părți din ecranizarea lui Denis Villeneuve, a fost produsă o ediție ce are ca supracopertă unul din posterele filmului. Și tot în același an a apărut primul volum din romanul grafic Dune în traducerea lui Dan Doboș.

O apariție inedită merită semnalată în anul 2009, când romanul Dune a apărut, în două volume, în colecția 100 de cărți pe care merită să le citești îngrijită de ziarul Adevărul, în traducerea consacrată.

Frank Herbert a aprins imaginația a milioane de cititori prin opera sa și o va face în continuare. Chiar dacă dincolo de limitele universului arrakian s-a pășit mai timid, nu se știe ce poate aduce viitorul.

Arheologie editorială. JRR Tolkien

 Dacă în cazul primului autor trecut în revistă, opera sa a fost răspândită printre presele de tipar ale mai multor edituri, în cazul celui mai faimos autor de fantasy, lucrurile stau mult mai simplu. De mai bine de douăzeci de ani este publicat la o singură editură, chiar dacă la început găsim o situație atipică. Să vedem cum a stat situația în ceea ce privește apariția operei legendare a  lui JRR Tolkien.

Vorbeam despre inedit, iar primul contact al publicului român cu autorul britanic s-a petrecut în comunism. La editura Ion Creangă, cu specific în literatură pentru copii, apare în anul 1975 o carte cu titlul O poveste cu un hobit în traducerea Liviei Rusz. După această unică apariție insolită a fost nevoie de schimbarea regimului politic pentru ca publicarea să continue. Tot neobișnuită este prima tipărire de după 1990, la editura Elit sub titlul Povestea unui hobbit, într-o traducere nouă semnată de Junona Tutunea.

Din acest moment editura Rao preia drepurile de autor și le păstrează până în prezent. Aici va apărea în anii 1999-2000 trilogia fantastică a lui Tolkien. De traducere se vor ocupa Irina și Ion Horea, Cele două turnuri fiind traduse în română de către Gabriela Nedelea. Profitând probabil de apariția primului film regizat de Peter Jackson, în 2001 este publicat un nou tiraj, cu copertă broșată.

Peste un an va apărea prima ediție a Hobbitului de la Rao, în traducerea lui Catinca Ralea și Leon D. Levitchi. În 2003 este publicat pentru prima dată Silmarilion în traducerea duo-ului Irina și Ion Horea. În 2004 apare volumul pentru copii Roverandom, tradus de Cristina Iliescu. Urmează volumul de fragmente Povestiri neterminate ale Numenorului și Pământului de Mijloc tradus de Irina Horea. Anul 2006 aduce Scrisori către Moș Crăciun, o altă scriere pentru copii, realizată de Fabiola Popa.

Odată stabilit acest portofoliu urmează o serie de reeditări. Prima în anul 2006 când opera lui Tolkien apare într-un format de buzunar cu coperte albe. Ca noutate, ediția Hobbitului este tradusă tot de către Irina și Ion Horea. O altă carte pentru copii, Domnul Bliss apare în 2007, tradusă de Diana Lupu. Copiii lui Hurin, editată de Christopher Tolkien și tradusă tot de Irina Horea apare în 2008, în același timp cu lansarea internațională.

În 2010 pentru ultima dată trilogia Stăpânul Inelelor este editată de altă editură, Adevărul Holding, prezentă în colecția 101 cărți de citit într-o viață, cu coperte roșii. În același an Rao propune un alt tiraj în format de buzunar cu coperte negre, apropiat de forma iconică prezentă la editurile străine. De asemenea Povești neterminate... apare în același format.

Anul 2012 marchează începutul noii trilogii de filme regizate de Peter Jackson. Asta duce la mai multe ediții ale Hobbitului, una pur imaginativă, celelalte două prezentându-l pe Bilbo Baggins. În același an apare volumul Legenda lui Sigurd și Gudrun, separat de universul Middle Earth și mai aproape de opera livrescă a autorului englez. Traducerea aparține lui Bogdan Nicolae Marchidanu.

2013 reprezintă un nou tiraj al trilogiei, pe coperta principală fiind așezate imagini din filmele lui Peter Jackson. Este momentul și pentru o nouă ediție a Silmarilionului, în format cartonat. De asemenea este publicată o ediție ilustrată a Hobbitului, în aceeași traducere.

Urmează o perioadă de pauză, abia în 2019 fiind publicată Povestea lui Kullervo, o traducere a lui Tolkien dintr-o operă de origine nordică, fără conexiuni directe cu legendariumul său. În afară de apariția trilogiei în format softcover, mai merită menționată ediția din 2023 a celor trei cărți, având pe copertă imagini ce corespund cu lansarea serialului Rings of Power pe Amazon.

Rao rămâne depozitarul importantei lucrări a lui Tolkien și a făcut o treabă bună să mențină în atenția publicului opera sa și să adauge unele lucrări inedite, cât și volume care tratează construcția universului fantastic. Ar putea fi loc și de alte volume, având în vedere că înainte de moartea sa Christopher Tolkien a avut grijă să dea lumii crâmpeie din legendele pe care tatăl său nu a apucat să le spună pe deplin. Nu putem ști ce ne aduce viitorul, dar putem spera într-un catalog lărgit al operei marelui savant.