joi, 30 iunie 2022

Iuliu Cezar Sturza, creator de ficțiune

 


În urmă cu câteva zile, mai lungi sau mai scurte, am dat peste o situație interesantă. Recunosc, când îmi aduc aminte mă mai googlesc. Nu e chiar dovadă de modestie, dar sunt curios să mă privesc prin oglinda internetului. Uneori am avut surprize plăcute.

Acum, am aflat că fruncea-mi bănățeană se găsește pe un site numit Asociația Scriitorilor de Ficțiune. La început m-am panicat pentru că nu am cerut să fiu băgat acolo și mă întrebam cu ce se mănâncă. M-am liniștit apoi când mi-am dat seama că am devenit pur și simplu filă de index. Sunt notă de subsol în istoria literaturii române! Achievment unlocked!

Probabil cel mai paradoxal lucru este că în ultima vreme nu am prea fost înclinat înspre scris. Am un program destul de haotic și tot cititul ăsta pe care-l vedeți încorporat în mini-recenzii e cronofag rău de tot.

Așa că la fel ca orice bun român, am hotărât să-mi bat în piatră trecutul. Să întocmesc o listă (deschisă, sper din suflet) în care să adaug toate cele ce m-au făcut demn de o așa titulatură. Aici intră doar ficțiunea, în rest am scris o grămadă de articole și recenzii pentru Respiro și pentru Timpul.

 

Romane

Labirinturi de lut

Zece ani de pribegie

  

Colecții de povestiri

Ocolul inimii și-al clipei

 

Povestiri

La Praga vremea este instabilă-pentru Optmotive

Pasul cât o viață-pentru revista Gutenberg

Fiecare lucru are o poveste în spate

Numărătoarea de fier

Zumzet de rugină și minciună

Ușa ce nu se poate închide

Adevăr curat murdar

Legenda banului fără pereche

 

 

Și altele...

marți, 14 iunie 2022

Pe unde am umblat de Rusalii. Foto-reportaj

 E bine acasă, dar mai bine e când poți pleca de acasă pentru câteva ceasuri.

 

Am profitat de ziua de luni și am luat-o din loc plecând înspre un loc despre care am auzit doar în cărți. Știu, sunt intrigant, misterios, dar există și o altă latură a monedei. Un loc poate să fie neimportant și să apară doar în enciclopedii și indexuri.

 


Însă omul sfințește locul. Iar pasiunea îmbinată cu tânjirea după frumos dau naștere la ceva deosebit. Ați văzut fotografiile nu are rost să mențin suspansul. Locul ăsta transplantat din basme se găsește în județul Arad (evident), mai exact în satul Mailat.

 


Undeva la marginea satului se găsește un câmp mare cu lavandă, pe care o poți admira, mirosi și culege după regulile proprietarilor. De asemenea, foarte important, printre rânduri au fost așezate câteva stații fotografice în care doritorii pot imortaliza experiența.

 


A fost tare mișto, o panoramă serenă și fotogenică, și ceea ce mi-a plăcut suficientă liniște pentru sufletul unui introvertit. Cât am stat acolo, oamenii au continuat să vină aproape încontinuu, răsfirându-se de-a lungul câmpului și simțindu-se bine.

 


La intrare sunt înșirate mai multe tarabe de unde se poate cumpăra lavandă (evident!), kurtos kalacs, pâine, plăcinte, miere, chestii hand made și așa mai departe. Toată treaba asta festivă ține până pe 19 iunie, duminică. Pentru alte informații deschideți un Facebook și căutați pagina Lavandair.

 


După ce am plecat, a trebuit să oprim un minut și în fața bisericii romano-catolice din Mailat, o clădire impunătoare construită în 1879. Am apreciat curățenia din centrul satului.

 


De acolo ne-am îndreptat acasă cu o ultimă escală la Vinga. După ce am servit masa, am mers în centru, căutând principala atracție turistică și culturală a comunei, biserica romano-catolică.

 


A fost o potrivire interesantă având în vedere că tocmai ce trecuse pe acolo vicepremierul Bulgariei, sărbătorind 130 de ani de la ridicarea lăcașului de cult. Am venit în urma delegației și ne-am mirat de asemenea de ordinea locului.

 


Biserica e masivă, neogotică, restaurată excelent pe interior. Pe dinafară îți dă impresia de măreție, de victorie și greutate. Pentru curioși, înălțimea turnurilor este de 65 metri. În comparație Arcul de triumf are 30 de metri, Palatul Telefoanelor are 53 metri, Catedrala Încoronării de la Alba Iulia 58 metri, Turnul cu ceas din Sighișoara are 64 metri și Biserica Neagră are 65 metri.

 


E frumos să pleci de acasă, dacă ai unde. Județul Arad are multe de oferit, mai are multe de învățat despre cum să le promoveze. Și are oameni talentați și harnici care fac din piatră seacă un colț de paradis.



luni, 13 iunie 2022

Distopie, dramă, dezastru. Mini-recenzii



 Săptămâna trecută am înfulecat trei romane pentru că mi-am impus în program și o carte de non-ficțiune, pentru echilibru. Dar e suficient de povestit.

 

Amintiri din epoca lui Bibi, Andrei Cornea

E o carte îndrăzneață printr-un simplu motiv: este un sequel pentru 1984, cartea lui George Orwell. Astfel, se continuă povestea dictaturii din Air Strip One care se pare că a fost răsturnată în acel an de mare faimă.

Acum Anglia este din nou o țară liberă deși seamănă mai mult cu un stat post-comunist din Europa Răsăriteană. Paralelele sunt cu siguranță intenționate. Winston Smith este unul din puținii oameni care-și mai aduc aminte de opresiunea cvasitotală de dinainte. Ceilalți au apucat-o pe panta nostalgiei (era mai bine înainte) sau se scufundă în uitare, căutând să fugă de trauma pe care au suferit-o.

Dar Winston vrea să scrie o carte de memorii, Amintiri din anul 1984, pentru a-i trezi la realitate și a le aduce aminte cetățenilor ce s-a întâmplat cu adevărat. Din discuția cu un editor se înțelege că ar fi mai de dorit un roman care să aducă în ficțiune acele evenimente, dar Smith e încăpățânat. În spatele acestor tratative se ascund alte adevăruri care sunt pe punctul de a schimba societatea britanică post-revoluționară.

Cel mai fascinant lucru la această carte este partea de meta-narațiune, pentru că însuși George Orwell există în lumea cărții sale. Cum e posibil asta? Autorul coase laolaltă o intrigă profundă care scoate în evidență rolul cărților, impactul acestora și linia dintre ficțiune și realitate.

Mai sunt multe de spus, unele le-am notat în recenzia scrisă pentru revista Timpul:

 https://portal.revistatimpul.ro/timpul-londra/pata-nestearsa-a-adevarului-amintiri-din-epoca-lui-bibi-andrei-cornea/ 

 

Pe plaja Chesil, Ian McEwan

Fără mare angajament, se preia o dramă familială ce expune problemele societății britanice din anii 1940-50. Doi tineri proaspăt căsătoriți, își încheie cina, ultimul eveniment care îi desparte de consumarea căsătoriei. Entuziaști și naivi, nu știu cum să întâmpine acest eveniment ce păstrează o nuanță de mister datorită tabieturilor și obiceiurilor timpului. Totul se încheie în cel mai rău mod posibil, acest obstacol reprezentând și finalul unei povești de dragoste suficient de sinceră.

McEwan operează analitic și non-liniar pentru a ne familiariza cu cele două personaje. Ni se deapănă povestea lor pentru a înțelege mai bine acel act ratat. Aici depinde de gustul cititorului dacă găsește captivantă sau nu această expunere prelungă a întâlnirilor trecute, a pasiunilor și relațiilor familiale, fiecare reprezentând o cărămidă în acțiunile lor de peste ani.

E un roman despre tabuuri, despre secrete și naivitate. Despre reacții dure și tăcere care mai târziu ucide orice comunicare. Nu e de mirare că finalul conține un what if al protagonistului care își regretă deciziile și cuvintele rostite într-o noapte pe plaja din Chesil.

 

Convoiul mieilor, Lucia Dărămuș

O carte despre Holocaust și copii. Nimic mai groaznic decât atât, prin subiect, nu prin felul în care e scrisă cartea.

E povestea Hanyei Moscovici, o fetiță evreică din Clujul ocupat de Ungaria hortystă. Ea trăiește tragedia poporului ei prinși în vâltoarea maniacală a unui dictator ce visa puritate prin vărsare de sânge. Ajunge în lagărul de la Auschwitz împreună cu tatăl ei și își duce zilele încercând să supraviețuiască.

Partea unică a cărții este faptul că ea și-a creat încă înainte de a ajunge acolo o lume imaginară, Limelfia, în care evadează când lucrurile devin prea cenușii în realitate. Va rezista și lumea asta asaltului dement al ucigașilor eficienți și letali?

Nu am să spun mai multe, doar câteva idei. Romanul îmbine perfect lumea colorată a Limelfiei cu cenușiul lagărului de concentrare. Aici e și durerea cărții, care adaugă un strat în plus dramei deja familiare. E un salt care face inima cât un purice și care te deprimă prin acuitatea realității acelor fapte.

E o carte care se citește cu pauze, cu mâini tremurânde și teamă după fiecare pagină. E o carte bine scrisă care merită citită, chiar dacă există șansa să-ți frângă inima. Pentru că vorbește despre noi oamenii de ieri și de azi. Despre speranță, vis și dezamăgire.

marți, 7 iunie 2022

Anul ăsta nu am fost la Bookfest

 


V-ați prins că o să fie ceva atipic din titlu, așa-i?

 

De obicei lumea postează despre lucrurile pe care le fac și locurile pe care le văd. E o combinație de entuziasm și mândrie care în unele cazuri face bine și celor care se bucură virtual de realizările altora. În plus, dacă am începe să facem liste cu lucrurile pe care nu le-am făcut, e un drum lin și scurt înspre frustrare și neîmplinire.

Dar parcă totuși aș vrea să vă spun că anul ăsta nu am fost la Bookfest.

Nu sunt genul de persoană formală și nu mă dau în vânt după ritualuri și repetiții. În unele cazuri, le apreciez. Însă, îmi place spontaneitatea și lucrurile noi, pe cât permite sufletul unui introvertit.

În vremurile bune calendarul meu avea două date esențiale, de neratat și așteptate cu sufletul la gură. În glumă le-aș putea numi praznice, sărbători mari ale cărților: Gaudeamus și Bookfest. Câtă vreme am fost în vecinătate nu am lipsit niciodată. Chiar și după ce m-am mutat temporar în nord, am luat trenul și am mers la Gaudeamus 19, ultima sărbătoare normală înainte de molimă.

Și acum, reîntoarcerea. Momentul reînnodării lucrurilor frânte, o calculare a celor pierdute și o repunere pe linia de plutire, cât o fi de stabilă. De la crize acute ca războaiele învecinate, la cele cronice, cum ar fi numărul impresionant de români care nu citesc, măcar pe fugă. Dar un târg de carte e o altă poveste.

E ca momentul ăla din Jurassic Park (primul film) când văd pentru prima dată dinozaurii, și bagă muzica lui John Williams. Te ia cu fiori. Doar că în scenariul nostru, cărțile nu vor să te mănânce de viu. Îți cer doar timp să le ții de mână.

Fără a dramatiza prea mult am privit de departe și superficial evenimentul. Mi-ar fi plăcut să-mi găsesc cale într-acolo, dar nu a fost momentul. Deși la toamnă, Gaudeamus scrie pe mine, în afara unui eveniment de forță majoră (să batem cu toții în lemn).

Adevărul e că nu prea știu ce aș vrea să mai scriu în continuare. Nu am avut un plan în minte, doar această idee, eu și târgul de carte separați. Știu că în chiar aceste ore sunt oameni care pierd mult mai mult decât o simplă plimbare printre standuri doldora de cărți, dar fiecare absență și prezență reprezintă un popas în harta vieții noastre. Ne aduce aminte de cât de bine stăm cu sufletul.

Nu trebuie să fim neapărat în niciun loc anume, dar dacă ne găsim unde simțim că ne e locul, discret ne cresc aripi. Și când nu ajungem, ne potolim cu speranță și mergem mai departe, știind că încă nu e prea târziu. Nici pentru un târg de carte, nici pentru alte lucruri mai importante.


*fotografia e făcută în 2019, evident :D 

vineri, 3 iunie 2022

Iluzii, regrete și minciuni. Mini-recenzii


 

Săptămâna asta nimeni nu e cu adevărat fericit...

 

Să nu pronunți noapte, Amos Oz

Într-un orășel din deșertul Negev trăiește un cuplu, el fiind arhitect, iar ea profesoară de literatură. A venit aici în speranța că lucrurile o vor lua din loc și vor fi martori ai revitalizării acelui pământ sterp. Dar anii trec și niciun proiect nu capătă formă în acea comunitate redusă numeric.

Intriga se declanșează odată cu sinuciderea unui student conectată la consumul de droguri. Printr-un complex de împrejurări s-ar părea că acel elev o apreciase pe Noa. Tatăl său absent o roagă (și o finanțează) să deschidă în acel oraș un centru pentru reabilitarea adolescenților dependenți.

Însă până și o faptă bună nu ia naștere cu ușurință, Noa ciocnindu-se de prejudecăți, de birocrație și de o întrebare chinuitoare legată de rolul ei în această poveste neobișnuită și neașteptată. Relația dintre ea și Teo e testată de acest act de bunătate. În jurul lui se îngrămădesc meditații despre viața la marginea civilizației, dragoste și posibilități ratate.

Atuul lui Oz se găsește în stilul său. Este încet, calculat, șoptit parcă, reușind să deseneze în tonuri colorate tabloul unei scene. Chiar și cele mai banale gesturi cotidiene capătă o gravitate în acest context. De asemenea, reușește să contureze personaje credibile, rupte din realitate, chiar și dincolo de cei doi protagoniști naivi și cinici în același timp.

 

Nopțile patriarhului, Tatiana Niculescu

O poveste contemporană, românească, cusută cu dibăcie în jurul unei lupte pentru putere.

Patriarhul Bisericii Ortodoxe, un om în vârstă, care a condus destinele instituției în vremurile aspre ale dictaturii comuniste se apropie de sfârșitul vieții. Un fapt care îi certifică aceasta este o problemă la prostată, care-l chinuie noaptea și-l provoacă la o revizitare a trecutului pe care l-a străbătut în forță și cu înverșunare.

Această problemă de sănătate, șoptită pe la colțul Palatului Patriarhiei, ridică tabere opuse care deja văd tronul liber, pregătind viitorul conducător. Actualul ierarh are un candidat în minte, dar există alte interese care i se opun. Pe măsură ce problema de sănătate se agravează, cuțitele se ascut și se pregătește un deznodământ al acestei crize.

E un roman interesant, plin de intrigă, care reține unele elemente din istoria trecută și le îmbină pentru a crea o imagine complexă a acestei instituții care se ocupă cu destinul spiritual al celor mai mulți români. Uneori e nevoia ca politica și religia să ajungă în aceeași barcă, alteori pornesc voit pe același drum. Rezultatul va rămâne la mâna sorții sau a oamenilor puternici care vor încerca să se facă de folos Providenței.

 

 

O hologramă pentru rege, Dave Eggers

O firmă de consultanță americană este chemată în Arabia Saudită pentru o demonstrație a unui sistem de comunicații holografic. Alan Clay, portavocea grupului, va afla foarte repede că între realitate și vorbe rostite în vânt e o mare diferență.

Ajung în orașul nou al regelui Abdullah care ar trebui să rivalizeze cu Dubai-ul. Însă în afară de câteva clădiri neterminate, nimic nu indică vreo evoluție pozitivă. Iar persoana de legătură cu regele întârzie astăzi, mâine, amânând prezentarea pentru un viitor incert.

Clay trece printr-o pasă proastă ca om fără perspective. Ne aflăm undeva prin 2012 în plină criză economică. Și-a investit toți banii într-un proiect local, fără să-și dea seama că astfel de operațiuni se realizează cu forță de muncă plătită slab peste ocean. Fata sa așteaptă să meargă la facultate, dar el nu mai are bani să-i plătească educația. Aceasta e șansa lui de a face bani.

În acel purgatoriu deșertic descoperă o versiune a sa liberată (sau libertină) care se dezbracă de unele conveniențe sociale care îl încorsetau. Ajunge să cunoască un trai simplu, natural care pare să-i restarteze sistemul, chiar dacă în fața sa se deschid mai multe răspântii. Depinde de felul în care le va folosi.

Eggers se pricepe destul de bine la creat personaje secundare și la crearea unui tempou hilar în anumite situații jenante. Povestea lui Clay s-ar putea să fie uneori prinsă în niște clișee, dar conferă personajului o justă judecată.

De asemenea autorul e preocupat și de aspectele globale ale acestui mic test. E o analiză succintă a felului în care Statele Unite s-au schimbat din punct de vedere economic, bazându-se pe alte piețe de muncă și de desfacere, menționând impactul pe care l-a produs asupra societății, dar și mentalității americane în general.