Zilele astea m-am zbătut printre paginile unei cărți care mi-a solicitat neuronii în mod special, punându-mă pe gânduri dincolo de tema cărții. Evident, asta a dus la titlul postării și la ceea ce veți urma să citiți.
Am să încep cu o mărturisire și o vulnerabilizare care pare necesară. Una dintre cele mai durabile realizări din viața mea (involuntară, pe deasupra!) a fost de a-i convinge pe alții că sunt deștept. Accentul ar trebui totuși pus pe confruntarea cu această situație, pentru că n-a fost în interesul meu să-mi aclam talentele.
De-a lungul timpului m-am confruntat cu o părere bună pe care o aveau diferiți oameni față de ceea ce scoteam pe gură sau mai ales, așezam pe hârtie. Era într-un fel surprinzător și pentru mine, dar ca un bun introvertit, nu mi-am permis altceva decât să zâmbesc și să aprob opiniile celorlalți.
Scurtând, există o fărâmă de adevăr, mai degrabă în compartimentul curiozității. Dincolo de presupusele talente intelectuale, rămâne o poftă de a înțelege cât se poate lumea înconjurătoare. Asta se rezolvă prin citit. Mi-e teamă că dacă cineva ar avea răbdare să treacă prin lista mea de Goodreads, ar crede că a găsit un geniu sub acoperire. Nimic mai departe de adevăr.
Îmi place să citesc, dar simt că de multe ori nu reușesc să ating profunzimea necesară unei recompense depline. Citind o carte despre un subiect străin mie, e ca și cum aș mătura zăpada un metru în jurul meu. Dar nici nu pot urmări mai departe subiectul pentru că apare altceva la fel de interesant, și mai rămân informații din domeniul în care mă consider insider, fără a pleda pentru cunoștințe extrem de avansate.
S-ar putea să nu aibă sens ce am scris mai sus. E o demonstrație a efectului Dunning-Kruger (?). Cu cât citești mai mult, cu atât îți dai seama că ești mai prost. Parafrazez, desigur. Rămâne atunci întrebarea pentru ce îți mai bați capul? Rămân două opțiuni strălucitoare și lipsite de cost.
Prima este o abdicare deplină și un trai fără bătaie de cap, plonjând în marea plăcerilor care nu stimulează capacitățile mai avansate. Ce folos să citești cărți că și așa le uiți? A doua, aparent acceptabilă academic, ar fi să rămâi în brazda ta. Ești pasionat de istorie, bagă frate toată viața cărți de istorie. Mai mult decât atât, fii specific. Citești tot ce e publicat despre Imperiul Asirian, arhitecți bizantini sau muzica de cameră vieneză din secolul al XIX-lea.
Fără a așeza verdicte referitoare la cele două opțiuni, care oricum sunt îmbrățișate de indivizi, parcă lipsește ceva. Și mie în mod natural lecturile se îndreaptă spre cărările bine bătătorite, dar parcă simt uneori nevoia unei priviri de ansamblu. Sau a unui plonjon microscopic.
Contrar a ceea ce am putea crede, lumea ne poate oferi extrem de multe subiecte pe care să le descoperim, plecând de la biologie, până la geografie sau alte materii pe care le detestăm când suntem în școală și abia așteptăm să scăpăm de ele. Totuși, ele compun un tablou al unei lumi fascinante de care încă ne putem bucura. De cealaltă parte rămâne lumea creată de mintea umană, cultura întinsă de-a lungul mileniilor. Aproape imposibil de cuprins într-o viață de om, totuși ar fi un mare păcat să nu aruncăm o privire măcar fragmentar asupra a ce ne poate oferi.
Cel puțin asta-i motivația mea când mă așez față în față cu o carte care știu că nu-i de nasul meu, dar din care sper să prind măcar una sau două idei care să mă facă să privesc lumea cu alți ochi.
