Colet nou!

De ce iubim promotiile? Pentru ca suntem rupti de foame si totusi ne plac cartile. E atat de simplu. Si cand site-ul http://www.elefant.ro/ lanseaza o serie de astfel de promotii cum poti sa rezisti? Si mai ales cand e vorba de carti despre religie si spiritualitate? Si uite asa m-am facut cu doua carti noi-noute care isi vor astepta randul sa fie citite de subsemnatul. Mai jos...chipuri. Veti vedea pachetul masacrat pentru a verifica cartile si chiar cele doua opere in mai multe pozitii si un cuprins. Is faine. Pe afara. FIN

Vorba Eclesiastului...

Azi am fost in Bucuresti. Am avut treaba, dar nu am reusit sa ne croim drum in labirintul de strazi, bulevarde si alte minunatii. In schimb pentru a rascumpara o dupa amiaza am decis sa mergem in centru. (noi inseamna io si inca doi colegi) Am mers la monolitu ala de Mall din Piata Unirii (recunosc ca m-am plimbat azi cu metroul cum nu m-am plimbat de cand am venit in Bucarest) si cand am iesit am vazut de departe hotelu Intercontinental. N-am putut. Toate celulele trupului meu o cereau sa merg acolo. In Piata Universitatii. Normal.

Calatoria pana acolo a fost fructoasa din punct de vedere culturalo-turistic. Am vazut crampeie ale strazilor vechi si pur si simplu am ramas trasnit. Daca ar avea loc o reabilitare generala a acelor case, capitala noasta n-ar fi cu mai nimic mai prejos decat orasele aste europene mai importante. Peisajul urbanistic iti ofera o panorama a vechiului Bucuresti in cea mai pura forma. Inca poti simti mirosul vechi al acelui oras Belle epoque, sufocat atat de otrava comunista dar si de miasme capitaliste.

Nu vreau sa ma opresc aici. Drumul meu s-a oprit intr-o intersectie mare, cu Teatrul National in fata si cu un grup de protestari asezati in kilometru O al libertatii. Am fost martor in direct al unui eveniment istoric ce va ramane consemnat in analele prezentului transformat in trecut. O rabufnire sociala a romanilor la inceputul anului 2012. Tot timpul inca de cand citesc [asta pentru ca mi-a placut istoria de la o varsta mai frageda (clasa a IV-a) si nu eram pe atunci in stare sa prind toate detaliile] istoria lumii m-am gandit cum au fost receptate anumite evenimente istorice in epoca. Batalia de la Hastings, de la Nicopole, asediul Constantinopolului. Atunci cand ai cartea in mana iti pare ca o lumina din ceruri indica locu ala si-l face centrul lumii. Dar adevarul e ca odata ce te departai de sursa, semnalul devenea tot mai difuz pana se pierdea in eter in totalitate. Mi se parea ciudat de exemplu momente in care citeam despre bataliile purtate in Primul Razboi Mondial, in care zeci de tineri piereau, dar la kilometri distanta alti oameni probabil dadeau o serata dansanta si se simteau bine. Aceeasi impresie am avut-o astazi.

Am vazut un grup de oameni care strigau oful impotriva actualei conduceri a tarii aflati in acel loc simbolic al victoriei unui principiu in momentele incipiente ale democratiei romanesti. I-am vazut imprejmuiti, stransi intr-o chinga mediatica, fiind asaltati de berbecii televiziunilor ce incearca sa obtina cel mai bun cadru cu protestatarii sau cel mai savuros strigat al multimii. Am vazut nepasare. Masini treceau gonind fara sa le pese de ce se intampla...oameni ce treceau pe langa demonstratie fara a avea un pic de interes sau privind toate aceste evenimente ca si ceva ciudat, insolit, nepotrivit cu lumea lor. Am vazut inutilitate. Am simtit inutilitate. Pur si simplu atunci cand ii priveam am simtit o empatie inspre acei oameni care intradevar credeau in ceea ce strigau si doreau o schimbare, a modificare a status-quo-ului actual. Dar, totul se petrecea intr-o cusca unde se poate spune ca era scrisa istorie. In afara, era doar banal, viata continua rece, nepasatoare.

Si ajung la Eclesiastul. E o carte biblica care mie imi place in mod special, desi are un ton pesimist. Cea mai cunoscuta fraza a cartii este:"Desertaciune a desertaciunilor, totul este desertaciune." (Ecl. 1:2) Acesta a fost unul dintre primele ganduri ce mi-au rasarit in minte. Cu toata mediatizarea,cu toata ridicarea unei anumite parti a populatiei din intreaga tara...e desertaciune. Nimic nu se urneste din loc. Nu are loc niciun deus ex machina, ceva extraordinar care sa schimbe totul. Strigatele de disperare sau opozitie se topesc in aerul purtat apoi in atmosfera. Totul se termina cand ei pleaca. Nu vreau sa mai continui. Nu spun ca-i sustin, sau ca nu ii sustin, este dreptul lor sa faca acest lucru si realitatea pare sa le dea dreptate. Nu vreau sa fac o dezbatere politica. Nu vreau decat sa mentionez un lucru. Am avut ocazia in drumurile facute astazi sa ma gandesc bine. Noi oamenii facem atatea lucruri, construim, ne extindem, ne luptam sa fim cat mai bine...si totusi pare a fi bataia unui gong in desert. E gol. Conteaza ce faci, dar trebuie sa aiba o rezonanta, un ecou in viitor. Ca sa nu fie calificat ca si desertaciune. Si e greu. Caci pana la urma multe lucruri cad in aceasta categorie. Prea putine lucruri sunt cu adevarat bune, si acelea sunt facute de putini oameni care inteleg intradevar ca pe acest pamant goana in vant este un sport olimpic, si toti concureaza pentru locul intai. Eu sincer, incerc sa nu mai fac pe plac acestor conceptii. Poate mai voi explica mai pe larg altadata. Acum, inchei nehotarat, nestiind deloc cum sa o fac, cu acest gand in minte si poate cu o speranta ca ceea ce voi ajunge eu sa fac in viitor nu va fi pierdut apoi in inaltul cerului.

Azi a fost iarna

Da. Doar astazi,nu vreau sa mai aud aburelile alea cu anotimpuri si mai stiu io ce. Planeta asta ii destul de dereglata inca aceste acorduri sa nu mai ramana in picioare. Si conform Dictionarului Explicativ Cezarian, o iarna se caracterizeaza prin prezenta unui element specific doar acestui anotimp, prezent in mare masura pe solul patriei. Daca nu v-ati dat sama despre ce vorbăsc, îi în mod clar zăpadă, adică omăt. Şi până-n sfântă zi de sâmbătă, 21 ianuarie nu am văzut zăpadă, aşa că păntru mine nu o fost iarnă până amu. Şi odată ce-şi gată domnia zăpada pot zice ca îi orice altceva numa iarna nu-i. Atât.

Rubrici noi

In ultima vreme m-am tot gandit la unele lucruri pe care as putea sa le postez pe blog. Si dintre ideile care mi-au levitat printre neuronii mei blendariti in acest dans extatic al ideilor. Si pot prezenta titlul a doua noi rubrici pe care le voi inaugura...candva.

Numarul 1 poarta titlul Cartile care m-au facut ce is. Pe parcursul a cateva posturi voi prezenta si analiza succint cateva titluri de carti care m-au facut ase cum mi-s amu. Depinde de cei care ma stiu sa interpreteze aceasta afirmatie. (orice comentariu pus legat de aceasta tema va fi sters imediat) Nu-s multe, si poate sa vi sa para interesant nu-s carti de beletristica multe. De fapt, cam una ii...cred. Io ma refer aici mai ales la perioada preistorica ce incepe acum 450000 de ani cand am fost in clasa I si pana la inceputul liceului in urma cu 3500 de ani. Atunci au avut loc evenimentele si au fost citite cartile care mi-au produs niste deregla....schimbari sinaptice indreptandu-mi mintea intr-o directie diferita decat ceea ce era in acel moment.

In al doilea rand, intram pe un taram mai complex aci. Rubrica numaru doi poarta titlul de Arta la granita dintre bine si rau. In primu rand sa clarifcam un lucru. Arta nu trebuie luat in sensu de tot, arta sa fie pictura, sculptura etc etc. Nu, eu ma voi referi strict la domeniul literaturii si al artei cinematografice in special. Si puteti intreba de ce am pus titlul asta ca nu o sa va zic. Glumeam, l-am pus fiindca suna mult mai atragator si bombastic. Si asta ii rolul unui titlu, nu? Hai ca ma stiu si cu marketingu...

Revenind la subiectul postarilor ce vor fi sa vina, am ales sa dezbat cu mine insumi subiectul prezentei binelui si a raului in literatura si a felului in care sunt privite in anumite opere literare sau cinematografice. Voi incerca sa inteleg cum afecteaza povestea, cum sunt reprezentate personajele din cele doua puncte de vedere si cum ar putea afecta pe cititor o anumita afinitate indreptata spre latura buna sau rea a personajelor. Sunt curios cum vor iesi si tocmai de aceea nu ma apuc sa scriu din capul locului, pentru ca vreau sa fie ceva solid, logic, argumentat si capabil sa fie pus intr-o carte. (ma rog, cel putin de primele criterii sa treaca).

Asadar, v-am dat teasearuri pentru rubricile aste si sper ca v-am pus pa jar. FIN

Daciuta me

Azi, e o zi in care aparu o noua Dacie in colectia Masini de legenda. Recunosc ca Dacia 1100 nu mi-am luat-o pentru ca nu reprezinta atat de mult pentru mine. Dar, aceasta Dacie pick up a existat mult mai pregnant in "trecutul" meu. Asa ca n-am putut s-o cumpar. Si deja m-am indragostit de ea. Ii mult prea faina. Calitatea pozelor e cam slaba pentru ca nu o s-o scot din invelis pana ma intorc in Garaj, la Macea, unde o voi aseza langa celalalte. Peste doua saptamani voi face pauza pentru ca Moskvitchul care apare imi pare ca seamana prea mult cu Lada. Astept urmatoarea.

Despre Eminescu...parerea mea

Fiind ziua lui Eminescu si fiindca imi fac bagajele si caut ce-as putea sa-mi duc inapoi la facultate, am gasit o foicica de care-s mandru. E un test la limba si literatura romana pe care as vrea sa-l postez aici pentru ca...e despre Eminescu. Si da...am luat nota 10.

Am gasit si citatul dupa care am scris acest extemporal si il postez aici ca sa stiti de unde am pornit. Trebuie sa scuzati unele expresii mai ciudate, dar ganditi-va ca noi trebuia sa compunem un text argumentativ logic si cuprinzator in cel mult 40-45 minute. E imposibil chiar si cu un scris hieroglific ca al meu sa obtii un text calinescian bun de pus intr-o carte. E bun doar pentru nota 10. :)

Scrie un eseu de 2-3 pagini, despre tema iubirii, reflectata intr-un text poetic studiat/ in texte poetice studiate din opera eminesciana, pornind de la ideile exprimate in urmatoarea afirmatie:"Pentru Eminescu iubirea este un leagan de gingasii erotice, o necesitate spirituala de a trai viata spetei cu toate deliciile de ordin sufletesc, superior. [] El este un idealist, nici vorba, un om cu maini intinse spre fantasma femeii desavarsite, pe care n-o va gasi niciodata, pentru ca dragostea este cautare, insa idealitatea lui nu e simbol cu aripi, ci o aparitie concreta si tangibila ."(G. Calinescu, Viata lui Mihai Eminescu)

Eu sunt de acord cu parerea criticului George Calinescu referitoare la reflectarea iubirii in opera lui Eminescu. El ofera mai multe idei referitoare la conceptia poetului despre iubire si despre femeie. In poeziile sale, Eminescu tinde spre un anumit fel de dragoste care este nu doar una carnala,ci are si un caracter spiritual care sa il satisfaca din postura sa, de geniu. El cauta un anumit tip de femeie pe care sa o iubeasca, dar recunoaste ca nu o va gasi, resemnandu-se cu ideea ca dragostea reprezinta cautare.

In primul rand, temele iubirii si a geniului sunt prezente in poemul Luceafarul unde sunt explorate mai pe larg. Reprezentarea lui Eminescu in opera este sub forma lui Hyperion, Luceafarul, o fiinta nemuritoare ce este in esenta absolutul ca o imagine a geniului detasat de lume si lipsit de dragoste. Totusi, el se indragosteste de Catalina, o fata de imparat, iar el merge pana acolo incat ii cere Demiurgului sa-l dezlege de nemurire, doar pentru a fi fericit alaturi de ea. Acesta refuza si ii arata adevarata fata a fetei care se afla in bratele pamanteanului Catalin. Ea tindea spre evolutia care ar fi adus-o la un nivel superior, egal cu al Luceafarului, insa nu reuseste, in acest fel lasandu-l pe Luceafar in lumea lui nemuritor si rece. Acesta este un prim argument in favoarea ideii ca Eminescu este incapabil sa gaseasca fantasma femeii desavarsite, pentru ca aceasta nu e in stare sa se ridice la nivelul sau, lucru vazut si in poezia Floarea albastra unde se petrece acelasi fenomen.

In al doilea rand, ideea ca iubirea este o necesitate spirituala prin care se poate atinge o existenta superioara este prezenta in ambele poeme. Din punctul meu de vedere, pentru Catalina iubirea Luceafarului ar fi reprezentat ascendenta spre un plan superior al realitatii. Prin dragoste, Luceafarul, incapabil de simtiri prin natura, a reusit sa vada ce inseamna un deliciu sufletesc interzis lui pana atunci. Si in Floarea albastra el considera dragostea ca un mijloc de a atinge un nivel superior al cunoasterii, iubita lui tinzand la acelasi ideal, chiar daca incearca sa-l scoata din meditatie si sa-l aduca cu picioarele pe pamant. Ea nu intelege acest fapt si ii provoaca o reactie negativa si intarind ideea fantasmei femeii ideale.

In al treilea rand, pentru a sustine ideea ca dragostea este un leagan de gingasii erotice se poate oferi ca argument imagini din ambele poezii. Fiind un poet de factura romantica, Eminescu foloseste tema naturii cu precadere ca loc de intalnire a indragostitilor, datorita faptului ca este un loc tainic, ascuns de ochii lumii unde cei doi isi pot arata sentimentele fara teama. In Floarea albastra cei doi se intalnesc sub un copac in mijlocul naturii profitand de cadrul ascuns idilic. In celalalt poem, la intoarcerea de la Demiurg, Hyperion ii gaseste pe Catalin si Catalina tot sub un copac impartasindu-si dragostea. Asadar, dragostea e un loc pentru gingasii erotice, iar locul ideal in opinia lui Eminescu este in cadrul naturii.

In ultimul rand, pentru a sustine ideea ca Eminescu a fost un idealist, se poate face referire din nou la ambele opere. Dupa parerea mea faptul ca atat Luceafarul, cat si barbatul din poezia Floarea albastra incearca sa gaseasca dragostea in bratele celor doua femei arata speranta lui Eminescu de a gasi femeia ideala care sa-l faca fericit, chiar daca esueaza.

In concluzie, sunt de acord cu opinia lui Calinescu despre ideile din opera eminesciana referitoare la dragoste. Ea este un ideal, ceva la care poetul aspira prin personificarea sa in cele doua ipostaze, dar este si o cautare eterna, Eminescu avand speranta ca intr-un final va gasi adevarata dragoste si va ajunge la un plan al existentei superior prin infaptuirea acestui deziderat.

Eminescu day

Astazi nu-i o zi buna de sarbatorit. Dar nu conteaza amu.

Fiindca maine seara voi fi pe drum si nu voi putea fi la laptop, am hotarat sa incep sarbatorirea in stil evreiesc, adica de la apus la apus. Asadar, dupa calendarul evreiesc este 15 ianuarie si pot spune ca il pot sarbatori pe Eminescu. :) .

Vreau sa incep de anul acesta sa pastrez acea zi ca o zi speciala in care sa rememorez viata, opera marelui Eminescu. Nu stiu ce sa mai spun, ce as mai putea spune, vedeti pe profilul de Facebook un chip cu mine si cu statuia Luceafarului din parcul de la Macea. Va indemn, luati-va volumele prafuite ale lui Eminescu si cititi-le, veti vedea multe poezii, multe perle geniale ale intelectului romanesc. Punct.

Intaiul calator al tarii-Oradea II

Bine ati revenit! Oradea va asteapta sa o vizitati prin urmatoarele poze. Am avut onoarea de a o vizita in persoana, dar m-am inselat ca as putea vedea chiar cele mai importante monumente intr-o singura zi. Chiar si cu niste foi unde erau insemnate cladirile, tot nu poti sa vezi totul deodata. E ca un tort din ala bun, pe care ai vrea sa-l mananci dintr-o data, dar e imposibil.

Mai jos, ca punct de pornire luam Palatul Baroc (1762-1777). E o cladire impunatoare, foarte frumoasa, in stil baroc (nu v-ati fi dat seama, nu?) si ca si o caracteristica interesanta este faptul ca are 366 de ferestre, una pentru fiecare zi a anului. Din cate am inteles a fost un scandal legat de retrocedarea cladirii catre episcopia greco-catolica (nu-s sigur). Ce-am vazut cu ochii mei e ca edificiul poate sa sufere niste renovari, nu s-ar supara nimeni. E un monument important si nu merita sa fie lasat in paragina.

In acelasi parc, se afla bazilica catolica Sfanta Maria (1752-1780). Imi plac bisericile catolice in general datorita arhitecturii monumentale si aceasta nu incalca regula. E masiva, cea mai mare constructie religioasa baroc din Romania si una dintre cele mai mari din Europa. Pentru informatii despre fiecare parte, va imping tot la Wikipedia.

Aici am revenit de la cetate si ne-am indreptat spre centrul istoric. Toate cladirile pe care le-am vazut si care formeaza frontonul stradal sunt renovate si te cuceresc prin marime. Pavajul este in stare buna (vedeti maine ce vreu sa zic), traficul este unul sanatos si reteaua de transport in comun este extinsa si am vazut tramvaie destul de bune (pana apare Imperio in Arad, sunt mai buni decat noi).
Sinagoga! Evreii aveau o mare comunitate mare in Oradea si martore raman cele 6 sinagogi raspandite prin oras. Aceasta este asezata chiar la "intrarea" in centrul istoric.
Vulturul Negru, simbol al palatului cu acelasi nume. Asteptam sa vad acest loc. Intreg palatul este fantastic pe interior dupa cum vedeti mai jos, aducandu-mi aminte de pasajul Villacrosse din Bucuresti. Si ca sa ma laud, cunosc pe cineva care cunoaste pe fiica celui ce a facut restaurarea picturii. :)

Aici vedem palatul de afara. Anul de constructie este 1908, in stil seccesion, in voga in acea perioada (se vede si in Arad sau Timisoara). E o cladire enorma, cum imi place mie, ocupa aproape juma de strada, are un turn dragut cu un ceas si inauntru are tot ce-ti poti dori: hotel, restaurant, banca etc etc
Fata in fata cu Primaria este biserica catolica Sf. Ladislau, una din cele mai vechi lacase de cult din oras. (1742) Este in stil baroc, are cel mai vechi altar (ca biserica, din oras).
Biserica cu Luna, ortodoxa,1790, este mult mai cunoscuta. Asta datorita neobisnuitului sistem prin care indica fazele lunii (se poate vedea o bila neagra chiar in centru sub turla). E maiestuoasa, interiorul e...tipic pentru o biserica ortodoxa, dar e greu de pozat intr-una pentru ca are 55 de metri. Mare rau.
Palatul parohiei greco-catolice. There's a funny looking building. 1903, in stil eclectic si cu o culoare foarte...luminoasa.
Primaria, si aceasta este o cladire masiva. Cam peste tot pe unde am mers am dat peste asa ceva. Este construita in anul 1903 in stil eclectic. Este cunoscuta pentru turnul inalt de 50 de metri (turnul Primariei din Arad are 54 metri. ha!) Este o cladire foarte frumoasa, demna de a fi palat administrativ.
Crisul, apa care trece prin mijlocul urbei. Nu stiu sa zic mai mult. Bucurati-va de poza.
Ioaaaaaaai. De-aveam aci un aparat din ala Nikkon-rupe-tot, iesea o poza geniala. Asa, e doar pe jumatate geniala. Am luat in cadru cateva din marile monumente pornind de la sinagoga si pana la Primarie. Foarte tare asezarea. Pe mine m-a cucerit. I love you Oradea.
Asta a fost cu adevarat o surpriza pentru mine. Am vazut-o de la o strada distanta si cautand turlele am gasit-o. Pana am intrat inauntru am fost sigur ca era o biserica catolica. Nu e. E evanghelica. Doamna care avea grija de cladirea m-a lamurit. (trebuia sa-mi dau seama cand am vazut strada Jean Calvin) Datorita numarului mare de credinciosi, s-a decis ridicarea acestui mastodont enorm care a gazduit la inceput 7000 de membri (memoria imi joaca feste). E mare pe dinafara, e mare si pe dinauntru. E in stil baroc, am uitat sa mentionez.
Teatrul de stat, o cladire asezata la inceputul zonei pietonale. Ridicat in anul 1900 in stil eclectic. Nu stiu ce sa mai zic. E fain.
Statuia marelui om politic Aurel Lazar, aflata in zona pietonala, chiar langa libraria Mircea Eliade. Baiatu asta o fost printre cei care or realizat Marea Unire si a scris pe un celebru birou (care se afla astazi la Alba) declaratia de emancipare a romanilor din Ardeal.
O alta biserica catolica masiva.
Acum, avem doua palate din multele cladiri de patrimoniu din oras. Asta e Palatul Apollo, ridicat in 1914, in stil secession.
Ultima cladire pe ziua de azi este Palatul Moskovits (1905), ridicata tot in stil seccesion. Este intr-o stare intensiva de degradare. Chiar ar trebui sa faca ceva legat de acest palat, pentru ca mi-a placut inca de prima data cand am zarit-o.

Aici se termina turul nostru virtual in Oradea. Sper ca v-ati delectat cu aceste imagini si ca veti da toti buluc sa vedeti centrul istoric al acestui oras european care e cu nimic mai prejos ca si celelalte centre de pe continentul nostru. FIN

Intaiul calator al tarii-Oradea I

As vrea sa incep azi o noua rubrica, in care sa ma laud cu locurile prin care am trecut. Incep normal cu Oradea. Fiindca orasul e plin de monumente o sa fie mai multe posturi, in primul axandu-ma doar pe Cetatea Oradiei.

Asa, punem putina istorie? Pe locul cetatii de acum au fost mai multe fortificatii, primii dintre cei care au profitat de asezarea strategica a Oradiei au fost craii Ungariei Mari din secolul XI. Descoperirile arheologice recenta din cetatea ce este restaurata au adus la lumina vechea catedrala episcopala in care sunt ingropati sapte regi maghiari. Revenind la cetate, actuala fortificatie a fost ridicata intre anii 1570-1618 in forma stelara.

In prezent, cetatea este in curs de refacere, Primaria obtinand o finantare europeana, urmand linia cetatii Vauban Alba Iulia refacuta in anii recenti. In imagine bastionul Ciunt

Sincer, in momentul de fata am o problema cu identificarea stilurilor cetatilor romanesti, in special cele 4 mari: Arad, Oradea, Timisoara, Alba Iulia. Odata, cineva le-a bagat in aceeasi oala aruncand asupra lor eticheta de Cetate Vauban.

Bastionul Bethlen

Totusi, in alte articole pe care le-am citit (dupa ce am realizat autointitulatul tur Vauban), se pare ca fiecare din ele apartin unei alte epoci si acea ideala sistematizare nu are acoperire. Asa ca...pe toate tablitele informative ale cetatii o vad trecuta ca si cetate renascentista. Fie. Nu stiu, nu zic nimic.

Nu ma pun sa explic de fiecare bastion in parte (articolul de pe Wikipedia acopera foarte bine toate sectiunile). Pot spune ce mi-a placut, ce nu mi-a placut. Lucrul care l-am putut remarca din prima si care m-a iritat a fost biserica catolica din cetate. Inainte sa va ganditi la orice, pot spune doar ca este intro stare excelenta comparativ cu biserca omoloaga din cetatea omoloaga a Aradului. E proaspat refacuta, sau cel putin deo vreme si se incadreaza perfect in tot cadrul cetatii. (Cred ca o sa ma informez si o sa scriu un post despre Vauban si dominatia habsburga in Ardeal)

Palatul Princiar

Palatul este in plin proces de renovare mai ales pentru ca este enorm. De fapt, cercul interior, constand din Palat, magazia de alimente si biserica sunt lipite. Mai jos e o imagine din curtea formata prin unirea acelor cladiri. Dupa cum vedeti reparatiile sunt in toi.
Biserica dupa cum vedeti e baroca, construita odata cu cetatea. Ca sa treci dintr-o curte in alta tre sa treci pe sub biserica printr-un mic pasaj. Mi-a placut tare mult pentru ca-ti aduce aminte de toate desenele si filmele pe care le-ai vazut cu cei trei muschetari. (in afara de ultimul. Aia e abominatie)

Ca si concluzie caci nu mai am ce spune la capitolul cetatii, imi place. Chiar daca e mai mica decat Alba Iulia

este totusi impresionanta si originala, nu e o copie a celeilalte. Dar, hai, sa merem in oras! Alons-y!

The dark knight dreams

Cum am mai enuntat si-n alte dati, imi iubesc visele.

Noaptea trecuta se pare ca am avut parte de o surpriza neasteptata din partea inconstientului meu. Pe langa festinul de vis pe care mi l-a oferit in saptamana aceasta cu doua productii foarte bune din punct de vedere al imaginii. Si aseara, am avut onoarea sa fiu primul om care sa vada un film pe care il astept de foarte multa vreme, si anume The dark knight rises.

In mod ironic se pare ca marele Christopher Nolan poate accesa chiar si visele (deh, doar a regizat Inception) asa ca nu m-am putut bucura pe deplin de aceasta reusita cinematografica. Adica, am trecut de prolog, primele 6 minute, am intrat in actiune l-am vazut pe Batman si chiar pe Bane luptand si in acel moment, rola s-a blocat. Asa ca tot mai raman 190 zile pana voi putea vedea ce se va intampla cu the best superhero.

PS: si da, cand mam trezit din somn am inceput sa rad fara motiv

Un cadou de Craciun....

Iarna. Frigul inca ii ramase in oasele tanarului student care tocmai se urcase in masina. De cateva minute revenise inapoi pe plaiurile natale, iar noaptea de nesomn nu putea fi resimtita. Era acasa. Bineinteles, va avea parte si de aceste comoditati imediat ce va ajunge cu adevarat acasa, la el acasa. Inainte de toate insa, avea nevoie de o confirmare. Vorbi incet, pentru ca era racit si pentru ca era atent si la cararea serpuita pe care o pastrase atata timp doar ca o amintire departata. Printre atatea imagini familiare, atatea nume vechi asezate in straturi de memorie, auzi un da pe care il asteptase.

Timpul trece. Activitate peste activitate, revederi, odihna si refacere umplu zilele. Pe langa acestea, un zvon soptit creste in intensitate: vine Craciunul. Si odata cu venirea evenimentului, trebuia adusa la indeplinire promisiunea. Asa ca in aceeasi zi in care in urbea de pe Cris avea loc un concert de colinde rasunator, studentul si mama sa se urca in primul tren si nu se opresc pana in statia finala. Baiatul era multumit: va avea in sfarsit sansa sa viziteze orasul la care jinduise atata sa-l vada. Cu sprijin local si tinand in maini pergamente care ofereau indicatii prin orasul vechi pornira la pas facand un tur de forta, inregistrand toate monumentele falnice, acesti martori ai istoriei vechi ai Oradiei. Si atunci cand noaptea isi lasa pelerina neagra peste lume, si cand ceata invalui taramul feeric incarcat de trecut, isi facura drum spre Filarmonica de stat, locul unde urma sa fie cantata nasterea Mantuitorului.

Vreme de trei ore, numeroase formatii muzicale s-au perindat pe scena desenand cu ajutorul notelor muzicale scene evocatoare ale marelui eveniment culminand cu interpretarea Cantatei Betleemului, ce a strans fragmente din povestea Intruparii in diferite game insufletind audienta. La final, toti erau patrunsi de importanta si de spiritul primei Veniri.

A urmat drumul spre casa si saptamanile ce au urmat s-au scurs ca si niste fire de nisip intr-o clepsidra mult prea mica. Tanarul student a mai reusit sa vada orasul de pe Bega, o alta destinatie importanta pentru el si a ajuns chiar si in Arad, locul de care se simtea legat prin vechile amintiri din anii ce au trecut. Si totusi, clipa revenirii pe campul de lupta al cunoasterii se apropia. Trecuse chiar si granita noului an. Isi impachetase tot, sperante, idealuri, carti, haine, examene si era pregatit. Era ultima zi. La noapte trebuia sa ramana ca paznic neadormit al tenebrelor. Dar dimineata cand se trezi si se privi prima data in oglinda, inima ii statu in loc. Fata lui capatase culori neobisnuite. Parca era o harta stelara ce indica sori cei mai fierbinti ai galaxiei...un doctor a fost chemat, un diagnostic a reiesit, si o concluzie s-a tras.....

Cica baiatu asta nu a fost atat de contratimp incat n-a reusit sa faca bolile copilariei in copilarie si a trebuit sa sufere an dupa an cate un astfel de amuzament. Si pare-se ca in acest an, rujeola (sau rubeola, sincer n-am prea fost atent) a venit la rand. Si asta e, ca altele expuse mai nainte doar un cadou primit in dar de Craciun, caci in urma cu trei saptamani, tanarul student a mers la Oradea chiar in mijlocul unei epidemii a acestei boli incurabil de trecut peste. Asa ca, subsemnatul este "binecuvantat" cu o vacanta prelungita pana la intalnirea cu primul examen, chiar saptamana aceasta. Now that's what I call a Christmas gift!!!