De cateva zile ma lupt cu o carte (din cauza programului) interesanta, intriganta si plina de idei. Nu sunt de acord eu cu toate, dar una mi s-a lipit mai usor de minte si imi straluceste din cand in cand printre sinapse. Cartea este "Adevar si revelatie" a lui Nikolai Berdiaev, un mare ganditor rus. Scurtand introducerea, ma refer acum la ideea, conceptul care m-a condus la introspectie. Doua cuvinte. Mari, profunde, impresionante: istoria ca esec.
Pentru un pasionat al istoriei, orice incercare de sistematizare, chiar filosofica ma atrage. Nu ma pot considera mai mult ca o persoana care poate trece de nivelul incepator al cunostiintelor istorice, dar pot spune ca am o imagine panoramica, de ansamblu al intregului proces al istoriei. Si din timp in timp am incercat sa dau personal un sens acestei lungi insiruiri de an care baga spaima in inima oricui ar fi interesat sa o studieze. Si parca n-am ajuns la nicio concluzie. Exista multe idei despre curgerea istoriei si spatiul de pe un blog nu-mi permite sa le insir pe toate. E frustant de mult materialul si descurajator in momentul in care ai incerca sa iti prezinti propria conceptie. Dar o sa trec peste rusinea si stanjeneala care ar putea aparea si o sa vorbesc. L-am luat pe Berdiaev ca orientare. De aici incolo inot singur.
Fara sa-mi arog calitati innascute, pot spune ca am rezonat intru totul cu tonul expus de catre ganditorul sus-numit. Istoria e tragica. E o carte cu coperte sangerii si care pe fiecare pagina are urme de degete inrosite, cu pete si dare de sange. Istoria este statistica si de aceea este crunta. Pentru ca ajunge sa cuantifice doar, si atunci cand gropile comune se inmultesc, piere dezgustul initial. Ca un macelar caruia nu i se mai face rau cand ucide marfa, dupa ani de zile. E imun. Si istoria daca ar fi personificata ar putea fi identificata cu o astfel de entitate impartiala, mecanica si lipsita de vointa de a-i pasa.
As vrea sa ma leg momentan si de episodul numit Ucraina 2014. In clipa in care notez aceste ganduri, pe agentiile internationale se da stirea ca Iulia Timosenko este eliberata din inchisoare si glasurile multimii preiau indemnul care anunta ca dicatura s-a sfarsit. Intradevar inainte era un regim autoritar cu un presedinte a caruia autoritate iesea din matca democratica si inghesuia anumite drepturi cetatenesti prin statura sa. Se pare ca soarele rasare pentru poporul ucrainean. E bine. Imi permit insa sa fiu realist pentru un moment avand experienta, trecutul si desfasurarea istorica in calitate de martori.
Nu este prima revolutie de gen din istorie. In istoria anumitor popoare au existat momente in care oamenii au spus "destul!". Noi le-am trait pe ale noastre, cea mai recenta inca aratandu-si cicatricele dupa atatia ani. Francezii le-au avut pe ale lor. Englezii, rusii, maghiarii, americanii, arabii si nu numai s-au ridicat impotriva unui regim considerat asupritor in acel moment. Si a fost bine. Dar aici fac apel la o idee a lui Berdiaev: "pana si cele mai nobile idei se denatureaza". (pg. 93)
E un adevar dur care nu lasa loc de speranta. Sa-l negi nu ai cum pentru ca vei vedea ca intotdeauna euforia de dupa ramane doar atat. Il tratam ca pe un sentiment si ca orice sentiment, in timp se va estompa. Frank Herbert in magistrala sa opera Dune pune in gura unui personaj o idee asemanatoare:"Orice revolutie poarta in ea insasi semintele distrugerii sale." Imparatul-zeu al Dunei trateaza teme precum conformism vs progres prin durere si mai incolo poate vom trece si prin aceste idei.
Revenind la ce spuneam inainte, tot ce pare roz isi va pierde in timp culoare. Se va innegri, isi va da in cele din urma arama pe fata. De ce? Pentru ca exista un secret al istoriei pe care nu l-am mentionat. Istoria este adeseori analizata din prisma unor fenomene istorice sau supraistorice, si cei care discuta privesc la forte oarbe care indreapta incoace si incolo destinul umanitatii. Sa prezentam insa o persepectiva interesanta: istoria e facuta de oameni.
Nu neg faptul ca in unele perioade s-au implinit anumiti factori care au indreptat istoria pe o anumita cale si au schimbat zeitgeistul intr-un mod radical. Dar, aceste schimbari au fost facute de oameni. Revenind la Ucraina, Timosenko declara ca revolutia a fost facuta de oameni si nu de politicieni. Tind sa-i dau dreptate cel putin la un nivel primar. Dar in cele din urma oameni au iesit in strada, au scandat, si-au aparat drepturile, au murit si au castigat. De acum urmeaza cealalta parte. Victoria a fost varful muntelui, biruinta dupa ascensiune. Acum, urmeaza coborirea. Vorbesc detasat, impersonal, si probabil ca mi se va da dreptate peste timp. Nu cred ca va urma o perioada intunecata si marcata de violente incredibile. Nu asta am in minte.
Ma folosesc din nou de un exemplu literar pentru ca unele adevaruri sunt cuprinse foarte frumos intre metafore. In Fundatia si Imperiul, generalul victorios discutand despre recentele infrangeri ale Fundatiei il chestioneaza pe prizonier despre parerea lui. Acesta dorea sa soarba teama si nesiguranta din vorbele comerciantului. Insa acesta spune, parafrazandu-l, ca multe nu se vor schimba pentru planetele cucerite. Doar cativa de sus vor fi dati la o parte pentru a fi pusi altii in locul lor. Restul va ramane la fel. Taxe, impozite, durerile de zi cu zi vor fi iminente.
Ma gandesc si eu la asta. Distantandu-ma de exemplul ucrainean si revenind la ideea de istorie ca esec, in timpul totul va fi pus intr-o rubrica in cartea de istorie cu un an si va insemna materie in plus de invatat pentru studentii din viitor. Nu exista o finalitate sau o iesire din tiparul prestabilit. Eclesiastul marcheaza pe un ton aproape funebru acest verdict:"nu este nimic nou sub soare." (Ecl. 1:9) Toata istoria sta intr-un fel sub un simbol al "banalitatii raului", dupa cum spunea ganditoarea Hannah Arendt. Aici este primul popas in intelegerea istoriei. Mai mult, mai incolo.
(Va urma)
