Despre tus si schimbari de tari

Maine Romania va plange cu  ochi si va rade cu celalalt. Sau viceversa. Maine se va declansa marea masinaria umana a democratiei in numele carora oameni si-au expus parerea, mai vocal sau civilizat, oamenii au incetat sa vorbeasca cu apropiati si care a facut ca lumea sa simta nevoia sa iasa in strada. Pentru ca se poate. Si totusi pentru ca nu e bine.

A iesi in strada e normal. Te doare capul, iei o pastila pentru a alunga durerea. E una dintre binecuvantarile unei democratii.  Pentru ca unii fac ceva si ceea ce fac nu e bine. Ingradeste. Nemultumeste. Si pentru acest lucru, maine vor fi taxati. Fiecare pleaca fiind  siguri pe argumentele din mintea lor ca fac alegerea cea buna. Ca acela care merita sa fie votat este Solutia pentru aceasta tara. Si poate ca asa este. Sau poate ca nu.

A fost multa agitatie in Romania in ultima vreme. Oameni care s-au raliat unui steag si au purtat 'lupte" la nivel conceptual sau prin cuvinte mai taioase decat era necesar. Asta e, suntem balcanici si sangele clocoteste mai usor la tensiune inalta. Chiar daca una dintre optiuni degaja un anume calm ce taie orice elan bataios, se gasesc altii ce sa-si imprumute energia proprie cauzei. Si au facut-o pana acum.

Maine, e ultima fila. Maine, lumea voteaza. Alege ce e mai bun. Iese ce e mai potrivit. Acela care captiveaza mintile celor mai multi intr-o viziune cat mai paradisiaca a tarii noastre. Asa s-a intamplat mereu. Cel putin la inceput. La inceput...totul este bine.  Laptele si mierea inca nu expira si nu mucegaieste. Traim pe un val de euforie.

Si totul se schimba dupa un timp. Redevenim romani simpli care vor astepta urmatoarele alegeri ca sa gaseasca din nou  Solutia. Si iar ne facem cete-cete de razesti gata de lupta impotriva dusmanilor de propaganda. Gata sa aparam un vis ce parca nu ne viziteaza.

Pentru ca pana la urma, Solutia s-ar putea sa nu fie neaparat acolo. S-ar putea ca noi sa pierdem esentialul.  Tara noastra are aceasta dragoste de tron, orice forma ar avea in mentalul nostru si mereu ajungem sa ne punem speranta in tron ca ne va salva. Si uitam o forma practica zicatoare a inaintasilor nostri latini.

Audaces fortuna iuvat. Soarta ii ajuta pe cei ce se ajuta singuri. Visam sa fim o tara europeana.  Vrem o tara ca afara si ne punem cumva speranta in cei de sus ca o vor realiza. Da, au si ei umarul lor de pus la intemeierea unei natiuni noi, dar tronul nu e tot. Romania nu se creeaza doar la Palatul Cotroceni sau Victoria. Romania se naste in casele fiecarui roman care hotaraste ca sa fie un bun cetatean. Un cetatean care alege sa lucreze bine, sa investeasca in sine, in viitor, in societate. Care vede dincolo de imediat si de interes.

Unele vise nu se implinesc acum. Nu au cum. Romania, acea Romanie buna s-ar putea sa ramana doar un vis pentru noi. Dar cel mai important e ca macar cei ce vin dupa noi sa se bucure de ea. Si fiecare om poate pune umarul la implinirea acestui vis prin felul in care este roman si isi traieste viata. Marile momente din istoria nationala nu au fost infaptuite de oameni care sa se vada pe sine, ci doar pe semenii lor.

De maine Romania se va intoarce altfel dupa soare. Cu alti oameni care sa stea pe tron. In bine sau in rau. Solutia nu e noua revolutie ca sa aduca pe altii mai buni. Poate acum nu exista. Dar mai exista ziua de maine, cand cei care spera se vor putea bucura de roade a unor seminte asezate inca de pe acum intr-un pamant ce pare sterp. Si asta, e cea mai buna Solutie pentru o Romanie cu adevarat buna.

Despre timp si pierderea lui

Una dintre ideile mele preferate despre om este ca el este o fiinta care isi recunoaste finitudinea si danseaza (metafizic) in jurul Timpului. Limitarea la o anumita perioada de activitate duce la aparitia unor anumite comportamente din partea fiecarui om. Alegeri care ii definesc personalitatea si care creioneaza la final, un destin, o viata.

Si Timpul joaca un rol foarte important in viata noastra. Altfel, nu ne-am fi inconjurat cu ceasuri, calendare si cronometre. Viata noastra este segmentata, impartita, divizata la puteri omenesti si supraomenesti in asa fel incat ar parea un fluviu pe care s-au ridicat diguri din loc in loc.

 Dar nu mi se pare a fi ceva si e normal pana la urma. Nici eu nu sunt ferit de aceasta reactualizare la minut a vietii, fiind destul de scrupulos in privinta secundelor ce imi compun o zi, o viata.  Si zilele trec vijelios, precum o furtuna. In urma, raman doar consecintele (pentru unele persoane, chiar pagube) ale ceea ce noi am facut.

 Insa vreau sa privesc putin dincolo de limita cea mai de jos a divizarii pe care ne-o facem. Sa ma gandesc la acel taram mistic ce poarta numele de Viitor. E locul unde vrem cu totii sa locuim. Aici toata lumea isi termina cu bine dietele, inchide ultima carte din cele 100 propuse spre citire si vorbeste mult mai bine ca inainte pentru ca si-a incheiat exercitiile de dictie. Dar, pana acolo e drum lung. Timpul are prostul narav de a se interpune intre noi si scopurile noastre.

Si aici omul pune piciorul in prag. De fapt, el insusi pune bazele unui "prag", unei punti de legatura cu acest viitor ipotetic. Este uimitor pentru fiiinta umana cum este ea in stare sa vada acel viitor. Sa stie ca peste ani ceea ce e gand, chiar va exista. Si cu toate acestea, se poate pentru persoanele care pun punti intre ei si Viitor.

Problema cu puntile metafizice este ca se aseamana prea mult cu omoloagele lor din lumea fizica. Ele se pot rupe, se pot paragini, rugina mancand toata rezistenta. Pot fi uitate si atunci, se pierde Visul. Viitorul devine un proiect esuat, o epava ce poate mai bantuie prin mintea omului in noptile in care somnul fuge mai repede ca si pagubitul.

Dar fiecare dintre noi avem dreptul sa visam. In jurul nostru,  totul pare sa se rupa, sa se sfarame. Puntile acestea poarta atatea nume incat nu ajunge un blog sa le spui pe nume. Sunt legaturi intre oameni, meserii  si sperante legate de mai binele semenilor sau trecutului. Toate se pot deforma si isi pot pierde valoarea pentru Omul care le leaga. Si el le tot rupe.

Cu toate acestea, la finele acestei postari nu exista elixirul magic. Sfantul Graal e ascuns in alta parte. E doar o concluzie faptica a unei realitati care se petrece in jurul nostru. In acelasi timp, reprezinta si o speranta. Pentru aceia care citesc aceasta postare, pentru altii care viseaza si pun tot efortul in punti cladite din material ce nu se rupe. Pentru astfel de persoane, as scoate in evidenta un respect pentru determinare si in acelasi timp pumni stransi pentru ca Visele lor sa treaca hotarul secundei zdrobitoare si sa se uneasca cu un Viitor ce tine mainile intinse spre cei ce vor...