Final de bal-Închidere de Bookfest 17

So, azi a fost ultima zi de Bookfest. Să lipsesc? Nu prea cred! Pe lângă lansările de carte pe unde am ajuns, și altele pe care le-am prins cu coada, urechii, a ochiului, aparatului, au fost cărți. A fost lume, puhoi de lume ca de obicei. Călcare în picioare și multă-multă puștime. Parcă anul ăsta a fost mai multă carte de copii, cam peste tot, de la Humanitas, Nemira sau Polirom până la edituri mai mici.

Oricum, să vedem ultimele noutăți am mai prins. Ce să mai remarc? Să zic de Humanitas de unde am vrut să plec cu tot ce aveau pe acolo? Noi cărți la Polirom de asemenea? Și Art, o editură care începe încetul cu încetul să se instaleze acolo sus, cu romane clasice, cu o puternică divizie pentru copii și un braț SF ce publică Maeștrii cât și noi veniți. Sau Vellant, cu cărțile lor mișto de diferite mărimi și subiecte. Foarte buni! Sau despre Litera, mereu la înălțime cu cărți actuale.

Dar, să revenim. Ce mi-am luat proaspăt scos de la cuptoarele editurilor? De la Corint mi-am recumpărat o carte pe care am dat-o la un moment dat. Mesa Selimovic scrie bine de tot despre o stare de conflict mocnit într-o Imperiu Otoman decadent. Poate într-o zi voi ajunge să o recitesc.

În clasamentul personal al autorilor buni, Maalouf a crescut cu fiecare carte citită (până acum 2 din 7). Vom vedea dacă după al treilea roman rămân la aceeași părere. Și aștept ca Polirom să reediteze și restul de patru romane, care nu se mai găsesc pe piață.

Herald are multe cărți interesante și multe se regăsesc pe o viitoare listă de cumpărături. După ce am citit viața lui Khayyam în Samarkand (tot Maalouf :D), trecem la următorul stadiu. Recunosc, am acasă și Rubaiatele, dar nu puteam trece pe lângă această nouă carte, mai ales în acest frumos format grafic. 

Hm, un intrus pe acilișea, continuarea unei cărți scrise cu vervă, amuzament și realism ce întărește adevărul cotidian. O carte cu destinație, pentru destinații bune.

Dacă românii nu se prea obosesc să-l traducă pe unchiul Voltaire în graiul nostru universal superb, luăm și englezisme, până om părlăui pe vorba filosofului. 

Și în încheiere Humanitas. Dintre toate cărțile pe care le-aș fi luat am optat pentru acestea două, mergând și la lansarea lor. Oricum am privi lucrurile, anul ăsta va prinde ceva patină și poate nepoții noștri vor învăța la istorie despre #rezist și toate ce au fost pe vremuri. 

Poza de familie cu cei ce au venit astăzi...

Și tabloul general cu cele 14 noi achiziții din cele două zile de târg. O mică bibliotecă în sine. Mândru de ea, aștept să mă înfig în operele pe care le-am achiziționat. 

Se putea mai bine? Întotdeauna. Se va mai merge pe acolo? Cu siguranță! La anul și la mulți bani! (și cărți desigur) :D

Recenzie-Nikos Kazantzakis, Fratricizii

Nikos Kazantzakis este probabil cel mai cunoscut autor grec (dacă nu-l punem la socoteală pe Homer), oferind literaturii mondiale multe titluri traduse în multe limbi și care au devenit standarde pentru alți scriitori.

Fratricizii, cea mai nouă carte tradusă de către Humanitas, probabil că nu are faima lui Zorba grecul sau a Ultimei ispite a lui Isus, dar cu siguranță că nu este o carte inferioară. Pentru mine cel puțin e cea mai bună carte a lui pe care am citit-o până acum (am citit două :D), reușind să creeze un ton și să picteze o atmosferă similară tulburilor zile ale Războiului civil din Grecia.

Conflictul mare este tocmai acest Război civil purtat între forțele guvernamentale și rebelii comuniști dornici să pornească revoluția și la ei în țară aliniindu-se blocului comunist deja înstăpânit peste jumătate de continent. A fost un conflict crud, brutal și care a produs multe victime. Țara a ieșit slăbită și adânc divizată în urma luptelor.

Dar pe lângă această macro-ciocnire mai există ceva. Povestea lui Kazantzakis nu se referă la marea politică și la discuții de birou. Nu, autorul își mută ustensilele în câmp deschis privind lupta din mijlocul ei. Cum se vede războiul civil într-un sat unde cei care înainte se cunoșteau atât de bine luptă pe viață și pe moarte?

 Care e tăria argumentelor venite din gura vechilor amici a celor cu care înainte participai la toate activitățile obștii? Până unde merge până la urmă această camaraderie, și cât de puternice sunt ideile? O lume nouă se naște întotdeauna prin eliminarea celei vechi?

Totuși în centru se află imaginea părintelui Iannaros, cel care atâta vreme a oscilat: să țină piept valurilor roșii, încurajând trupele guvernamentale sau să treacă de partea comuniștilor, în tabăra cărora se afla chiar fiul său?

Tema centrală a cărții este alegerea, greutatea de a ajunge în punctul deciziei și consecințele pe care le va avea asupra comunității. Un preot se luptă cu un Dumnezeu aparent tăcut încercând să priceapă prefacerile prin care trece societatea. Kazantzakis aduce în fața noastră tumultul acesta, pictează în culori vii Decizia, identificând una din cele mai umane acțiuni și punând-o sub lupă. Ne vom găsi poate în aceeași îndoială și făcând echilibristica argumentelor, deși uneori deciziile noastre poate nu vor avea impactul vizibil în carte.

Kazantzakis este un pictor de cuvinte și în anumite momente surprinde în tușe vii o scurtă imagine, o străfulgerare a mediului, a țării sau a pietrei după voi autorului. Pe lângă micile explozii el reușește să așeze clar povestea într-un mare peisaj grecesc. Reușește să facă credibil și palpabil climatul sterp, căldura soarelui sau bătaia valurilor aproape de malul unei mări inospitaliere. Pe lângă densitatea poveștii e de apreciat și acest element estetic ușor de întâlnit și în alte opere ale sale.

Per total, Fratricizii este un roman bun, solid și care merită citit. Va reuși să creeze emoție, va convinge cititorul să întoarcă pagina pentru a afla soarta personajelor și deznodământul unui conflict ce poate schimba viața unui sat și de fapt a unei țări.

Ce-am găsit la Bookfest 2017

So, să lipsesc de la un târg de carte? Slabe șanse. E bine de tot acolo, frumos, călduț, plin de cărți și de oameni care vor să le ia acasă. Pe bune, îți vine să nu mai pleci de acolo. Au apărut niște cărți, la toate editurile ce contează... Recomand o vizită până la Romexpo. Până atunci, să mă laud cu noii mei prieteni.

Dintre toate cărțile noi apărute la Humanitas și după care simți că te atrage mintea și mâna am rămas cu două dintre ele. Prima, operă a lui Lev Tolstoi, acel Tolstoi care intrase în faza lui mistică este o repovestire a Evangheliilor având desigur atingerea prozei celui care ne-a îmbogățit cu Anna Karenina și Război și pace.

A doua carte pe care am poftit-o de când am văzut-o pe site a fost Integrala prozei antume a lui Franz Kafka. Cu siguranță o lectură fascinantă din partea celui care ne-a dat Procesul. Proza lui scurtă e de asemenea foarte lăudată și de dorit a fi citită. Și nu în ultimul rând, coperta și supracoperta sunt opere de artă!!!

La Polirom mai aștept niște noutăți care încă nu au fost lansate. Până atunci, un roman clasic ce își găsește locul în topul celor mai bune cărți ale lumii. 

Herald are multe cărți noi și bune (mai ales biografii) și această serie a unor mari gânditori moderni tipăriți cred că prima dată în limba română. Thomas Paine e o voce importantă a civilizației occidentale, așa că trebuie măcar ascultată.

Nemira, editură lăudată, titrată și aducătoare a multor romane de bună calitate publicului românesc. Dacă ai văzut filmul Arrival și ai rămas impresionat, să știi că la origine are o povestire a jos numitului Ted Chiang. Și alte povestiri probabil la fel de puternice în stil și gând. 

Și ca să terminăm en fanfare, Paladinul reușește să se încălzească bine de tot și să se apropie de finalul seriei Asimov, de care sunt interesat să fie gata de ani de zile. Apreciez accelerarea și mai ales, îmbunătățirea calității cărților. La începuturi te luptai să ții deschis vreun volum de la Paladin. De o vreme încoace însă, au intrat în normalitate. La mai mare!

Acestea sunt doar câteva din cărțile care mi-au sărit în geantă. Mai sunt multe, multe altele care pot face cu ochiul. Duminică vine tura a doua, încă vreo câteva cărți pe care le-am lăsat sub tejghea. Dar duminică e și vremea lansărilor de cărți. Vin oameni deștepți și e cazul să mai casc și mintea. Până atunci, să ne prindă weekendu cu o carte în mână! 

Te rog, urlă și în urechea altuia!

Românii au o obsesie cu lucrurile celorlalți. De la capra vecinului și până la privirile pline de invidie aruncate asupra casei tocmai reamenajată într-o formă sau alta, ochii par mereu îndreptați spre orizonturi dincolo de lungul nasului metafizic. 

Această periscopare continuă și expansivă se remarcă după cum ziceam în astfel de condiții și în multe, multe altele. Interesul de a lua măcar cu privirea puțin din spoiala celui de dincolo (de gardul fizic, de data asta) conduce la un profund sentiment de nemulțumire, bombăneală și evident compensare. Pentru că dacă el are de ce să nu am și io, dar mai mult decât el? Nu știu de când și nu știu de unde, dar românului îi place cantitatea și mai deloc calitatea. Trecând astăzi pe lângă o cafenea unde turuia un radio am prins cu coada urechii un anunț legat de un concert unde vor participa o mulțime de oameni. Am uitat cifra exactă, dar faptul că e mulți cumva ridică calitatea muzicii difuzate acolo.

Dar cu acestă ilustrație mă apropii de dulcele punct dureros al discuției. Această expansivitate și dorință de a deborda în străchinile altora a românului se remarcă tocmai în domeniul muzical. Să dau câteva exemple. De câte ori stând la semafor și holbându-vă la proasta întreținere a clădirilor monument istoric nu ați fost treziți din reverii de ultimul tip de mașină tunată? 

Cu tot tacâmul, de la eleroane, la tobe și geamuri fumurii până la evident, un sistem de sonorizare cu un bas cât mai apăsat. Așa că în periplul prin minunatele metropole te întâlnești, de voie de nevoie, cu hiturile care ung sufletele delicaților pasionați de mașini speciale. Un repertoriu care este într-adevăr divers, pitoresc, aproape nelimitat și care dă senzația unui anumit exotism și spirit cosmopolit capabil să aprecieze cultura variată a lumii. Așa că nu doar manelele în vogă (sau pentru nostalgici, marii rapsozi ai fenomenului) dar și reggaeton, muzică pop sau ușoară, toate aceste genuri par a-și face loc în inimile și urechile sărmanilor pietoni cu siguranță aflați într-un dezavantaj prin neaudierea acestor melodii nemuritoare.

Ceea ce frapează poate fi și răspândirea acestor dispozitive în multe locuri publice. E evident că atunci când vei trece pe lângă un restaurant, pub, local, cârciumă, birt și orice altă specie de loc de distracție volumul va fi dat cât mai tare (din nou cantitatea impune calitatea). Văd, sau mai bine zis aud, însă această infiltrare a muzicii în crăpături pe unde înainte bătea vântul.

 De exemplu, în fața unei instituții de învățământ superior. Ce le lipsea oare studenților de la Universitatea din București decât concerte și zbierete tot timpul. Nu-i așa că cultura intră mai ușor în cap dacă la parter îți lălăie cea mai în vogă vedetă?  Mai rău, se pare că și parcurile par a fi transformate în săli de audiție. Vrei să ai un moment de liniște, reculegere, dar poți când un ins își varsă dorul ritmat în urechile tale? Nu prea cred. Să zicem că am putea trage înapoi pe tradiția vechilor grădini publice și a orchestrelor care erau așezate în foișoare și care cântau și ele cele mai la modă melodii. Desigur, asta ar însemna să punem pe picior de egalitate Dunărea albastră și Sub pielea mea. 

În cele din urmă, ceea ce ar trebui să reiasă din această intervenție este tocmai lipsa tăcerii. Și eu am rupt-o când m-am pus să scriu, dar tot așa alții nu mă lasă să gândesc. Gălăgia înseamnă întotdeauna superficialitate și o altă tăcere, la nivele superioare. Când n-ai ce spune, vorbești și neapărat ridici tonul pentru că știi cât de subțire e gheața pe care vrei să patinezi. În loc să te lase singur, cu ce mai ai prin cap mai bine îți distrage atenția cu un ritm alambicat și primitor. Dar mai avem nevoie și de liniște. În liniște se naște omul care gândește, care înțelege. Care poate face ceva ce să rămână mai mult decât zgomotul de fundal al unei piese ce răzbește peste jumătate de cartier.

Cărțile pe care nu le-am citit până la 30 de ani

Sunt multe cărți pe lumea asta, amirite? Citești, citești și îți dai seama că din mormanul acela enorm pe care tot zici că-l termini se naște o altă și altă movilă. Nu spun că e ceva neplăcut, e bine să știi că scriitura bună nu piere și că din timp în timp apare vreun nou volum ce impresionează. Dar, sunt unele cărți mari de tot care ar trebui citite și poate scapă. Și odată cu trecerea anilor îți dai seama de lipsa lor așa cum îți dai seama de cariile din propria gură.

Acesta e un post ce, sper eu, va fi reeditat încontinuu. O listă relativ lungă a cărților pe care nu le-am citit și sper să le citesc. Am pus 25 de ani pentru că odată cu vârsta aia, trec o bornă simbolică după care mă pot plânge mai bine de faptul că am făcut sau nu umbră pământului degeaba. Așa că măcar de marile opere să pot profita. So, să vedem ce n-am citit.

-1001 de nopți

Alighieri, Dante-Divina commedie

Atwood, Margaret-Povestea slujitoarei

Austen, Jane-Mândrie și prejudecată. Emma. Persuasiune. Rațiune și simțire

Balzac, Honore de-Moș Goriot et al

Banks, Iain-seria Cultura

Baudelaire, Charles-Florile răului

Borges, Jorge-Aleph

Bronte, Charlotte-Jane Eyre

Bunyan, John-Călătoria creștinului

Camus, Albert-Străinul. Ciuma

Călinescu, George-Enigma Otiliei

Cervantes, Miguel de-Don Quijote

Chaucher, Geoffrey-Povestirile din Canterbury

Conrad, Joseph-Inima întunericului. Nostromo

Cooper, James Fenimoore-Ultimul mohican

Dickens, Charles-Marile speranțe

dos Passos, John-trilogia S.U.A.

Dostoievski, Feodor-Crimă și pedeapsă. Idiotul. Frații Karamazov. Demonii

Dumas, Alexandre-Contele de Monte Cristo

Dumas fille, Alexandre-Dama cu camelii

Eco, Umberto-Numele trandafirului. Cimitirul din Praga. Pendulul lui Foucault

Eliade, Mircea-Nuntă în cer. Noaptea de sânziene. Domnișoara Cristina

Ende, Michael-Poveste fără sfârșit (Neverending story)

Fitzgerald, F. Scott-Blândețea nopții. Cei frumoși și blestemați

Flaubert, Gustave-Doamna Bovary

Fowles, John-Magicianul

Frank, Anne-Jurnal

Goethe-Faust

Golding, William-Împăratul muștelor

Gras, Gunter-Toba de tinichea

Graves, Robert-Eu, Claudius

Grossman, Vassili-Viață și destin

Haldeman, John-Războiul etern

Hawthrone, Nathaniel-Litera stacojie

Heinlein, Robert-Străin într-o lume străină. Luna e o doamnă rea. Substituirea

Hemingway, Ernest-Pentru cine bat clopotele?, Bătrânul și marea

Hesse, Herman-Jocul cu mărgele de sticlă

Homer-Iliada. Odiseea

Hugo, Victor-Notre Dame de Paris

Ionesco, Eugen-Cântăreața cheală. Scaunele

Jerome, Jerome K-Trei într-o barcă

Joyce, James-Ulise

Kazantzakis-Hristos răstignit a doua oară, Zorba grecul, Căpitanul Mihalis, Fratricizii

Kerouac, Jack-Pe drum

Kundera, Milan-Cartea râsului și a uitării, Insuportabila ușurătate a ființei. Gluma. Ignoranța. Nemurirea

Lampedusa, Giuseppe Tommasi de-Ghepardul

Lee, Harper-Să ucizi pasăre cântătoare

Levi Strauss, Claude-Tropice triste

Lewis, C.S.-trilogia spațială

Mafhouz, Naghib-trilogia Cairo

Mann, Thomas-Muntele vrăjit. Casa Budenbrook

Marquez, Gabriel Garcia-100 ani de singurătate

McEwan, Ian-Ispășire

Mieville, China-Embassytown

Miller, Walter-Cantică pentru Leibowitz

Mitchell, Margaret-Pe aripile vântului

Niven, Larry-Lumea inelară

Orwell, George-Ferma animalelor

Ovidiu-Tristele. Ponticele. Metamorfozele

Pasternak, Boris-Doctor Zhivago

Pessoa, Fernando-Cartea neliniștilor

Petrescu, Camil-Patul lui Procust

Petrescu, Cezar-Întunecare

Preda, Marin-Delirul. Cel mai iubit dintre pământeni

Proust, Marcel-În căutarea timpului pierdut

Pușkin, Aleksandr-Evgheni Oneghin

Rabelais, Francois-Gargantua și Pantagruel

Rand, Ayn-Atlas shrugged

Omar al Khayyam-Rubaiatele

Rebreanu, Liviu-Răscoala. Adam și Eva

Robertson, Kim Stanley-trilogia Marte

Rushdie, Salman-Versetele satanice

Salinger, J. D.-De veghe în lanul de secară

Sagan, Carl-Contact

Saramago, Jose-Orbirea

Sartre, Jean-Paul-Ființa și neantul

Shakespeare, William-Opera omnia

Sofocle-Oedip rege. Electra.

Soljenițin,-Arhipelagul Gulag. O zi din viața lui Ivan Denisovici

Stapledon, Olaf-Last and First Men. Starmaker

Steinbeck, John-Fructele mâniei, Iarna vrajbei noastre

Steinhardt, Nicolae-Jurnalul fericirii

Stendhal-Mănăstirea din Parma

Stevenson, Robert L.-Misteriosul caz al dr. Jekyll și al domnului Hyde

Strugațki, A. și B.-Picnic la marginea drumului

Thackeray, W. M.-Bâlciul deșertăciunilor

Tolkien, J. R.R.-Stăpânul Inelelor+Hobbitul

Tolstoi, Lev-Anna Karenina. Învierea

Valmiki-Ramayana

Vergilius-Eneida

Voltaire-Candide

Vonnegut, Kurt-Abatorul 5

Woolf, Virginia-Spre far. Doamna Dalloway. Orlando


În cele din urmă îți dai seama că poate lista e incompletă, deși am verificat mai multe liste ale celor mai bune, citite, vândute cărți. Poate o să mai adaug și alte titluri sau autori pe care i-am uitat acum. Oricum, spor la citit.