Viata curge...curge precum un rau, si noi ne suim intr-o barca pentru a o traversa. Apele pot fi navalnice, pentru ca raul Viata nu este unul drept, nici molcom. Nava pe care urcam poate ca nu este de la inceput un pachebot. Poate ne trezim intr-un simplu cosulet din papura. Dar asta nu inseamna ca intr-o zi nu vom fi proprietari peste un vas mai mare, mai trainic cu care sa ne indreptam spre limanurile Viitorului.
Astazi, dupa ce in urma cu trei luni mi-am luat la revedere de la Liceul Pedagogic Dimitrie Tichindeal, si de la postura mea de elev a acelui stabiliment mi-am schimbat in sfarsit statusul de pe Facebook. Acolo unde nainte era scrisa vechea-mi scoala, acum e altceva. Ceva nou, deci interesant. Pentru mine aceasta a fost un fel de ritual, o rupere finala oficiala de Liceul meu. De acum, figurez doar la categoria istorie, catalogul clasei urmand sa ajung in arhiva. Am devenit trecut, in aceeasi masura in care si liceul a devenit pentru mine trecut. Toate clipele petrecute pe culoarele scolii, frumoase sau foarte frumoase, vor ramane in urma, vor ramane in memorie. Dar omul nu a fost facut si sa stea si sa se lamenteze privind la trecut. El trebuie sa inainteze spre viitor.
Maine, pe vremea asta oi fi intr-un tren care ma va duce la destinatia finala, Institutul teologic Cernica. Acolo voi petrece primele 12 saptamani in calitate de student, studiind materii noi si care imi vor testa cunostiintele si puterea de adaptare. Vremea leneviei a trecut, pentru mine va incepe un alt tip de viata, daca pot spune asa. Admit, ca mai ales in acesti ultimi patru ani m-am sedentarizat, datorita programul extenuat, dar totul se va schimba. Nu stiu, nu vreau sa stiu, pentru ca vreau ca sa fiu surprins. Chiar m-am gandit uneori, cum ar fi sa stii viitorul. Plictisitor, pentru ca mereu ai sti ce te astepta dupa colt. (nu vreau sa intru in polemici, afirmatia a fost facuta in general) Asa ca, cu cat stiu mai putin cu atat mai bine.
Inchei cu o chestie draguta. Am urmarit in lunile care au trecut un anime vechi japonez, Space Battleship Yamato. Povestea e lunga dar se poate gasi pe Wikipedia o explicatie a intamplarilor. Voiam sa fac o legatura cu inceputul postului. Revenind la nave, fie ele si spatiale, vreau sa fac referire la cantecul de la inceputul fiecarui episod. Exista o versiune cantata de un interpret japonez care incepe usor, nostalgic dar apoi se iuteste si se transforma in theme-ul obisnuit care este intr-un ritm alert. Asa pot descrie si aceasta trecere. Acum, sunt putin trist caci o perioada s-a terminat, a fost emotionat, mai ales finalul. Dar e un punct. Si dupa fiecare punct, vine o alta propozitie. Un nou inceput. Asta voi face eu. Voi incepe din nou. Voi lua de la zero si peste patru ani...mai vorbim atunci.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu