Un celebru proverb roman spune asta: patria mea e acolo unde eu ma simt bine. Nu pot sa nu fiu de acord cu aceasta idee. Da' hai s-o discutam un pic de dragul vorbelor.
Nu intru intr-o discutie despre ce inseamna patria pentru ca proverbul se refefa la un loc specific, acest loc fiind nu neaparat o noua tara, ci poate un oras nou, sau o regiune noua in care persoana se muta. Nu e nevoie de o replantare intr-un "pamant strain". Asa...simt ca mi-am pierdut usurinta vorbelor de cand n-am mai postat ceva serios pe blog.
Revin, si ma gandesc doar la faptul ca o mutare dintr-un loc in altul produce in sufletul celui care paraseste punctul A, o anumita mutatie. Pot sa ma iau ca exemplu, pentru ca se potriveste bine aceasta comparatie. Eu, macean din nastere, crescut in Campia Aradului schimb mediul complet venind la studii la 16 km de Bucuresti, in Cernica, un sat muntean. Punem baza... Deci, mi-am mutat patria. Eu raman inca legat prin anumite conexiuni de Arad, din motive familiale, dar si din motive culturale. Ma mandresc ca-s macean si aradean si banatean, nu ma integrez complet in masa studentilor, imi pastrez identitatea. Pastrez ceea ce poate fi numit dor de casa, desi poate intr-o stare latenta. Si pentru a nu intra in contradictie cu proverbul, continui. Chiar daca pastrez aceste coordonate, nu simt nevoia, dorinta exagerata de a reveni acasa,de a poposi pe plaiurile natale. Pentru moment, aici este patria mea. Cu toate ca sunt rupt intr-un fel de locul originii mele, nu simt acut dorinta reintoarcerii. (ma repet deja...)
De ce, s-ar pune o intrebare valabila. Care sunt motivele pentru care cineva este in stare sa renunte in decurs de doua luni nefacute la placerea de a simti sub picioare pamantul natal? Un raspuns ar fi adaptabilitatea, acea disponibilitatea de a numi orice palma de pamant casa, de a nu avea un reper sub soare, un punct fix in jurul caruia se invarte realitatea. In situatia specifica a subsemnatului, pot adauga si anturajul (nu imi vine alta expresie in minte) prezent in noua locatie. Nu neg faptul ca in punctul A nu exista persoane cu care sa fi avut relatii excelente, dar atata vreme cat si in locul in care traiesti in prezent aceasta variabila este implinita nu exista niciun motiv care sa nu te faca sa vrei sa stai aici de placere, nu doar din obligatie.
Si cum e mai bine? Sa ramai legat de un punct fix, sa tanjesti dupa revenirea la "zidurile de aur ale Ierusalimului", sau sa fii universalist, adica sa vezi totul ca pe o noua incapere a casei care este Pamantul? Nu ma pot pronunta definitiv, pentru ca nu ar fi corect din punct de vedere al discursului si pentru ca oricum ar fi cineva care nu ar fi de acord cu mine. Dar pot sa-mi dau cu parerea. Eu recomand echilibrul. Eu, in mod specific, sunt o persoana care dupa cum ati vazut ma obisnuiesc in cateva zile cu orice loc si-i pot spune acasa. Totusi, niciodata nu voi uita de unde am venit, totdeauna voi privi in vest, la micul oras pe nume Arad ca la punct de plecare, loc al genezei personale si de aceea cand voi reveni de fiecare o voi face cu placere si cu un anumit respect. Totdeauna, va exista o diferenta, Aradul va fi pe o treapta mai sus decat restul pentru mine. E bine oriunde, pentru ca nu conteaza locul, nu conteaza mediul, daca sunt munti ori mare, cel mai important pentru sufletul uman este faptul ca este alaturi de persoane cu care poate relationa, pe care sa le poata pastra aproape de inima lui. Si doar asa iti poti forma o patrie a ta, o patrie fara frontiere, dar in care tot timpul te vei simti bine. Pentru ca niciun petec de pamant nu iti poate oferi implinirea pe care tio pot oferi acele diamante care sunt prietenii adevarati.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu