Pentru cei care au avut impresia ca am disparut de pe fata pamantului sau am ales sa ma ascund intr-o pestera si sa astept o schimbare mentionata in postul anterior...aveti niste idei cam ciudate. Ma rog. M-a speriat data ultimei interventii asa ca m-am gandit sa mai arunc o piatra in lacul acestui blog. Sub forma unei recenzii a cartii pe care am terminat-o (daca veti citi postul pe 29 august, o voi termina) recent. Datorita unor intamplari fericite si unor reduceri inducatoare de aruncat bani am ales sa fac 2 achizitii pe care le doream de ceva vreme. Una era intradevar cautata, oftata de fiecare data cand o vedeam pe raftul vreunei librarii din tarisoara noastra. Cealalta era pe lista acelor carti pe care mi le-as dori la un moment dat in biblioteca mea. Ma refer la cartea prezentata in titlu si despre care voi spune cateva idei, si despre mult asteptatul Jurnal al Oanei Pellea, luat la inegalabilul pret de 19.20 lei. (si sunt mandru ca am asteptat) Si daca aceasta carte se va ridica la valoarea invocata de atata lume. Dar, asta ramane pentru o data viitoare. Revenim...
Am comis pacatul cel mai mare citind aceasta carte. Pot spune ca nu am citit cartea, ci am alergat, am facut slalom printre micile pastile filosofice pe care le presara intr-un mod jovial si parintesc maestrul Plesu. (cu siguranta ca cel putin pentru mine si-a castigat acest titlu). Ceea ce poate descuraja multa lume care ar lua cartea in mana intr-o librarie e faptul ca nu este neaparat o carte unitara care sa dezbata un subiect. De fapt, temele sunt extrem de variate, autorul aratand cu degetul, analizand si oferind o alta cale. Pentru ca in general este o carte despre noi, romanii. Si noi nu suntem deloc intr-un loc bun in acest moment. Avem metehne, impresii gresite, sucite despre noi sau despre cum vedem viata. Ne complicam de multe ori, ne confectionam masti care ne opresc sa traim cum trebuie.
Nu mi-am propus sa memorez din aceasta carte citate, desi am insemnat unele idei care au produs o anumita strafulgerare in minte. Nu acesta ar fi scopul acestui volum. Cel putin nu asta am inteles eu. Eu am ales sa adun cele cateva firimituri pe care domnul Plesu le-a asezat in capitolele carti si sa meditez la sensul lor mai adanc si ca urmare a acestui exercitiu sa ajung la o intelegere mai clara, mai sanatoasa a vietii, a felului in care traim anumite aspecte ale vietii. Pentru ca tocmai despre asta este vorba in carte. Despre lucruri uitate. Despre lucruri frumoase pe care le-am asezat in plan secund in vreme ce ne-am permis sa traim rau. E timpul sa ne schimbam. Daca noi traim frumos, poate ii molipsim si pe altii. Poate tonul cartii nu e neaparat unul optimist, ci mai degraba resemnat. Eu imi rezerv dreptul la speranta. Pana mai exista frumos in lume.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu