Astăzi, căutarea s-a încheiat!
Aș fi putut cumpăra cartea oricând. Doar am făcut trei ani de facultate și am bântuit prin anticariate, cu soare sau cu lună. Mereu am ezitat, am lăsat-o să fie un fel de Moby Dick, leviatanul care mereu scapă harponului învăluindu-se în mister și absență.
Nici în zilele de expansiune dezmățată nu i-am simțit nevoia. Pe atunci căutam ieftinul, nu ceva așezat în vârful lanțului trofic al prețurilor. Cumva am dat-o uitării chiar dacă suratele ei îmi completau elegant rafturile.
Dar astăzi, e a mea. Săptămâna trecută mi-a trecut prin gând să o iau. Era prea târziu să-mi vină în timp util așa că am filat-o pe site-ul Târgul Cărții și imediat ce s-a făcut de luni am pus-o în coș. Iar acum, cei patru fantastici se odihnesc regește pe rafturile mele supraîncărcate.
Care-i povestea cărții ăsteia vechi?
Totul a început undeva prin 2003-04-05, cred. Eram încă mic dar pasiunea pentru istorie avea deja aripi vârtoase. Am trecut de la volumioare scrise de Petre Ghelmez și Petru Demetrie Popescu la enciclopedii unde existau secțiuni dedicate istoriei. Aveam Arborele lumii care avea o sub-secțiune dedicată subiectului.
Într-o bună seară cum stăteam în fața televizorului, mama, care se pregătea să plece la injecții, vine și-mi lasă în brațe un ditai cărțoiului și pleacă val-vârtej pe ușă. Nu mai știu ce mi-a zis, de unde a apărut, dar efectul a fost complet. Uneori nu dibuiești sau uiți momentele în care ți se schimbă viața. Eu pe ăsta nu-l pot uita.
Cartea era primul volum din Istoria culturii și civilizației, opera profesorului Ovidiu Drimba. Prima felioară ce bate 500 de pagini se ocupă de istoria antică și am fost absorbit de ea din primul moment. Nu pot explica sentimentul acaparator. E ceva dincolo de bucurie sau satisfacție, e sentimentul de a găsi ceva ce nici măcar nu știai că îți lipsește, dar care te completează.
De atunci nu m-am putut dezlipi de cartea aia. Citeam și răsciteam în special secțiunile de istorie politică, așa cum un fan citește romanul autorului preferat. Mi-am grefat pe neuroni istoria popoarelor orientale, a grecilor și romanilor, chinezilor și indienilor. Hărțile și diagramele completau imersiunea și îmi făceau cartea și mai esențială.
După aceea s-a deschis poarta. Am pus mâna pe alte cărți care completau ceea ce Drimba a sărit fiind vorba totuși de un spațiu limitat pentru un timp atât de îndelungat. Fascinația mea pentru istoria antică se leagă și de această carte care m-a aclimatizat unor lumi aflate la frontiera legendei.
Nu știu să vă spun cum m-am întâlnit cu celelalte două volume. Cel de-al doilea a apărut undeva înainte liceului, cred. Al treilea cel mai probabil a poposit de pe rafturile îmbietoare ale anticariatului din Arad. Dar acum, deja biblioteca mea a devenit încăpătoare și pentru alte titluri istorice, deși Drimba a rămas o referință și o amintire plăcută pentru un pasionat al trecutului ce avea nevoie tocmai de acele pagini pentru a le citi și reciti.
Astăzi chiar dacă am toate patru volumele s-ar putea să nu mai apelez la ele în primă fază. Lumea a cam uitat de ele. Nu mai sunt la modă, cum e Harrari. Și nici nu e mediatizat ca Geiss sau Andrew Marr. Dar, opera profesorului Drimba își are locul ei atât în bibliografia culturală a țării, cât și în bibliotecilor celor care s-ar putea să se găsească în poziția mea, un tânăr care căuta un ghid sigur în imensa lume a trecutului umanității.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu