Ce inseamna Peda?

In urma cu doua zile am postat din nou pe blog. La cererea fanului nr. 1 al acestui blog, voi posta acum un fel de continuare si reanaliza a celor spuse mai nainte. Pe scurt, unde-i bine, acolo e patria. Si patria nu reprezinta un loc, o zona bine stabilita care sa ramana imovabila. Ea poate sa se mute, cata vreme tu te muti, cata vreme reusesti sa creezi relatii cu oameni pe care ajungi sa-i pretuiesti si sa tii la ei.

Sa vedem acuma ce pot zice eu despre cladirea situata in poza de mai jos. De ce unii oameni raman legati de un anume loc, simt o stare de bine doar in jurul acelui punct fix, ramanand fideli acelui loc.

Din nou, tot ce spun eu nu este definitiv, nu e litera de lege, e doar un curent neuronal care s-a vrut asternut pe hartie. Sunt sigur ca o sa fie lume care nu o sa fie de acord cu parerea mea, dar pentru asta s-a inventat rubrica de comentarii, sa ma contrariati.

Revin, cu un caz in studiu foarte bun pentru ca l-am trait pe pielea mea. 4 ani, am locuit, pot spune in Liceul Pedagogic Dimitrie Tichindeal, am invatat, m-am jucat, am creat, ne-am prostit, am fost seriosi, am ras...am plans, am crescut. E un loc, un loc care mi-a marcat viata intr-un mod esential. Nu as fi ceea ce sunt astazi daca nu as fi fost pe bancile acestui liceu. Si m-am gandit ieri, cand mi-am propus sa scriu acest post, ce a insemnat pentru mine Peda, liceul care astazi a facut inca un pas spre bicentenar?

Sa fie cladirea, eclectica, ridicata in 1904, patria pe care o regret? Sa fie oare memoria anterioara, cei 200 de ani scursi de la Tichindeal in care aici s-a facut invatamant de calitate, in care a produs elevi remarcabili, si care a fost o lumina pentru zona Transilvaniei si pentru toata Romania? Sau poate profesorii, la randul lor remarcabili in actul invatarii? Sau sa fie colegii, cei care au fost alaturi de mine, banca langa banca, 24/7, zi de zi, impartasind toate simtamintele mele, pe care le exprimam, si care au vazut evolutia mea, si la randul nostru fiecare vazand cum am devenit de la niste simpli boboci veniti din diferite parti ale marelui nostru judet, o clasa unita si apoi niste oameni capabili sa fie studenti eminenti, fiecare la facultatea aleasa?

Eu le-as alege pe toate daca as putea. Dar nu se poate, doar un raspuns e valabil. Oricat de mult m-as mandri cu faptul ca am iesit din aceasta scoala, cu istoria ei atat de lunga si de luminoasa, nu ar fi indeajuns. In vara aceasta am ajuns la concluzia ca in general, oamenii normali si cei care incearca sa fie normali, nu pot trai in turnuri de fildes separati de restul lumii si ingropati in munti de enciclopedii. Desigur, temperamentul joaca si el un rol aici, dar in mod normal fiecare persoana simte la un moment dat nevoia de socializare. (nu ma starniti pe subiectul asta, am luat 9, 70 la sociologie). E nevoie de contact uman. Si nu pot sa nu ma gandesc ca momentele pe care mi le voi aminti de la Peda nu vor fi acelea in care citeam carti sau cand participam la actul invatarii. Vor fi momentele in care alaturi de colegii mei, prietenii mei am facut anumite lucruri: am mers la filarmonica, am copiat teme la matematica, am chiulit, am invatat pentru corigenta, am ras, ne-am bucurat...pentru mine, asta a fost o parte semnificativa a ceea ce a fost Peda. Nu cred ca as fi mers patru ani in aceeasi sala de clasa daca nu as fi stiut ca ma intampina persoane care iti pot spune o vorba buna, sau te pot face sa razi. E clar, pentru mine, Peda a fost patru ani patria mea, dar acum e doar o cladire pustie. Tin minte in vara asta ziua cand am mers sa-mi iau diploma de bac. Nu era nimeni acolo. Si din pacate, fara nazdravanii mei colegi, va ramane mereu un gol, desi traditia invatamantului de calitate tichindealian nu se va sfarsi nici dupa tricentenar...

LA MULTI ANI, TICHINDEAL (1812-2011)