Multumesc!

Ieri a fost Thanksgiving day, peste ocean. O sarbatoare veche, cu renume printre americani si care incepe sa isi faca simtita prezenta intr-o anumita forma si pe plaiurile Lumii Vechi. Multumirea, este un motiv de sarbatoare, desi in zilele noastre a multumi cuiva pentru ceva este de multe ori optional, si nu obligatoriu, ca si in vremurile bune de mai demult. Un multumesc spus la vremea lui e ca un trandafir in mijlocul unui desert fara viata. Insa de multe ori in relatiile dintre oameni se intind astfel de deserturi afectate de furtuni interioare pe care nu si le pot stapani. Si e pacat. Pentru ca a multumi inseamna deschidere, inseamna apropiere. Cand cineva face gestul de a multumi incearca sa spuna ca de fapt cealalta persoana reprezinta mai mult decat un strain, pentru ca recunostiinta este urmarea fireasca a unor fapte, atitudini si actiuni pe care unul dintre participanti le face. Si astfel recunostiinta ajunge sa lege oamenii intre ei. Poate ca tocmai de aceea, lumea de astazi devine tot mai separata si inchisa in colturi intunecoase. Lipseste mireasma de recunostiinta care ar putea insufleti chiar si un desert arid de decenii.

            Ceea ce mie mi se pare totusi incorect este faptul ca exista o Thanksgiving day. Inteleg rostul si ideea, o zi speciala in care sa se poate exprima recunostiinta pentru tot ceea ce s-a facut in timpul unui an. Multi insa fac din aceasta singura zi in care fac acest lucru la fel cum multi credinciosi fac din Paste sau Craciun unice ocazii de intalnire cu Dumnezeu, restul anului fiecare vazandu-si de problemele proprii. Ceva care nu este cultivat in mod continuu, nu ajunge sa creasca, sa evolueze, ci dimpotriva va decadea. Pentru ca o lege nescrisa a universului interzice tuturor obiectelor sa stagneze. Ele fie cresc, fie mor. Pentru acela care nu practica disciplina recunostiintei, o va uita, ii va uita scopul si o va considera neimportanta si anacronica in societatea de astazi. Azi fiecare face ce doreste prin puterea sa, asa ca e nevoie de cat mai putin sprijin, cooperare si in concluzie si de mai putina recunostiinta.

            Pentru a duce aceste scurte ganduri un pas mai departe, ma voi opri si la ideea recunostiintei fata de Dumnezeu. Fata de oameni putem fi recunoscatori pentru ajutorul dat intr-o anumita situatie, pentru prietenia lor, pentru interesul lor in viata noastra. Si aceasta se poate arata in diferite forme cunoscute de fiecare. Pot spune ca si la nivelul lui Dumnezeu se poate aplica aceeasi paradigma. Dumnezeu doreste aceleasi lucruri de la oameni, prietenia noastra, o relatie pe care sa o avem cu El si increderea ca este cu noi in toate imprejurarile vietii. Si cum poti fi recunoscator fata de Dumnezeu? Nu prea exista posibilitatea de a face cadouri sau de a trimite o scrisoare in care sa-ti exprimi gandurile. Poate....poate ca este mult mai simplu. Dumnezeu spune ca este cu noi oricand. Si daca noi pastram o relatie deschisa cu El, acesta e un prim pas al unei recunostiinte pe care sa o indreptam spre El, sprijinitorul nostru in viata. Mai ar fi lucruri de spus in acest domeniu, dar nu doresc sa ma axez in principal pe acest aspect al recunostiintei.

            De fapt as vrea sa inchei, vorbind despre o parte mai practica a recunostiintei: sunt eu recunoscator in viata mea, pentru aspectele ei? Cu rusine as putea spune ca nu sunt pe atat de recunoscator cat ar trebui sa fiu. De multe ori ajung sa iau ca pe un dat lucruri care le sunt oprite multor oameni. Aici nu ma refer in mod special la bunuri, ci la lucrurile care conteaza  cu adevarat, la persoanele care conteaza. Nu multa lume poate spune ca are parinti, nu multa lume poate spune ca are o familie iubitoare care incearca sa ofere toate conditiile unei vieti bune. Totusi eu am, si uneori nu pot gasi motive de multumire pentru aceasta. De asemenea, nu multa lume poate spune ca are prieteni, prieteni apropiati sufletului care inteleg cu adevarat ce traiesti, care incearca sa te ajute sau cel putin sa-ti asculte ofurile inimii in momentele cruciale ale vietii. Eu am, si uneori, nici in acest departament nu dau dovada de recunostiinta. Cati pot spune ca au simtit cu adevarat dragostea unui Dumnezeu iubitor? Multi ii intorc spatele si aleg o alta cale. Cei care totusi se supun lui Dumnezeu au parte de experiente frumoase. Am eu parte de experiente frumoase, de o viata fara dureri si intrebari? Om sunt si nu sunt ferit de framantarile adanci ale spiritului calator care incearca sa-si stabileasca un traseu prin aceasta lume plina de semne de intrebare. Dar pot spune ca sunt recunoscator pentru ca am un Dumnezeu care mi-e alaturi si imi ofera experiente minunate si in acelasi timp este cu mine si in momentele in care speranta pare sa nu existe. Si pentru asta sunt recunoscator. Sunt recunoscator pentru faptul ca m-am nascut aici si nu in alta parte, ca am putut trai viata pe care am trait-o, fiecare moment si dincolo de ora 11:00 nu stiu ce ma asteapta. Dar sunt sigur ca va fi ceva pentru care mai incolo, peste ani voi fi recunoscator. In fata lui Dumnezeu si in fata oamenilor. FIN