Una dintre ideile mele preferate
despre om este ca el este o fiinta care isi recunoaste finitudinea si danseaza
(metafizic) in jurul Timpului. Limitarea la o anumita perioada de activitate
duce la aparitia unor anumite comportamente din partea fiecarui om. Alegeri
care ii definesc personalitatea si care creioneaza la final, un destin, o
viata.
Si Timpul joaca un rol foarte
important in viata noastra. Altfel, nu ne-am fi inconjurat cu ceasuri,
calendare si cronometre. Viata noastra este segmentata, impartita, divizata la
puteri omenesti si supraomenesti in asa fel incat ar parea un fluviu pe care
s-au ridicat diguri din loc in loc.
Dar nu mi
se pare a fi ceva si e normal pana la urma. Nici eu nu sunt ferit de aceasta
reactualizare la minut a
vietii, fiind destul de scrupulos in privinta secundelor ce imi compun o zi, o
viata. Si zilele trec vijelios, precum o
furtuna. In urma, raman doar consecintele (pentru unele persoane, chiar pagube)
ale ceea ce noi am facut.
Insa vreau sa privesc putin
dincolo de limita cea mai de jos a divizarii pe care ne-o facem. Sa ma gandesc
la acel taram mistic ce poarta numele de Viitor. E locul unde vrem cu totii sa
locuim. Aici toata lumea isi termina cu bine dietele, inchide ultima carte din
cele 100 propuse spre citire si vorbeste mult mai bine ca inainte pentru ca
si-a incheiat exercitiile de dictie. Dar, pana acolo e drum lung. Timpul are
prostul narav de a se interpune intre noi si scopurile noastre.
Si aici omul pune piciorul in
prag. De fapt, el insusi pune bazele unui "prag", unei punti de
legatura cu acest viitor ipotetic. Este uimitor pentru fiiinta umana cum este
ea in stare sa vada acel viitor. Sa stie ca peste ani ceea ce e gand, chiar va
exista. Si cu toate acestea, se poate pentru persoanele care pun punti intre ei
si Viitor.
Problema cu puntile metafizice
este ca se aseamana prea mult cu omoloagele lor din lumea fizica. Ele se pot
rupe, se pot paragini, rugina mancand toata rezistenta. Pot fi uitate si
atunci, se pierde Visul. Viitorul devine un proiect esuat, o epava ce poate mai
bantuie prin mintea omului in noptile in care somnul fuge mai repede ca si
pagubitul.
Dar fiecare dintre noi avem
dreptul sa visam. In jurul nostru, totul
pare sa se rupa, sa se sfarame. Puntile acestea poarta atatea nume incat nu
ajunge un blog sa le spui pe nume. Sunt legaturi intre oameni, meserii si sperante legate de mai binele semenilor
sau trecutului. Toate se pot deforma si isi pot pierde valoarea pentru Omul
care le leaga. Si el le tot rupe.
Cu toate acestea, la finele
acestei postari nu exista elixirul magic. Sfantul Graal e ascuns in alta parte.
E doar o concluzie faptica a unei realitati care se petrece in jurul nostru. In
acelasi timp, reprezinta si o speranta. Pentru aceia care citesc aceasta
postare, pentru altii care viseaza si pun tot efortul in punti cladite din
material ce nu se rupe. Pentru astfel de persoane, as scoate in evidenta un
respect pentru determinare si in acelasi timp pumni stransi pentru ca Visele
lor sa treaca hotarul secundei zdrobitoare si sa se uneasca cu un Viitor ce
tine mainile intinse spre cei ce vor...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu