Cu siguranţă că în mintea mea această postare ar fi avut o
altă înfăţişare dacă ar fi fost scrisă mai devreme. Însă, după cum spune o
vorbă înţeleaptă, mai bine aşteaptă şi apoi fă ce ai de făcut. Aşa că am făcut
asta şi mi-am mai temperat puţin aplombul.
Motivul pentru care am simţit o revoltă în forurile mele
interioare este o imagine care pur şi simplu m-a înfuriat în primele momente
când am citit-o. Mi se întâmplă rar, dar acel grafic a reuşit să atingă
punctele sensibile şi să provoace o reacţie. Pe scurt, era o imagine în care
erau înşirate statistici ale numărului de credincioşi din mai multe religii
importante. După aceea era mesajul profund jignitor: gândeşte-te că eşti mai
deştept decât toţi aceştia.
Acum nu pot decât să compătimesc o astfel de persoană care cu
siguranţă că trăieşte într-un turn de fildeş construit de al său sentiment de
superioritate facilă în faţa a miliarde de oameni săraci care nu au un statut
mai mare ca al unor vite ce au nevoie de un păstor. Şi aş fi putut să ignor
această imagine, pentru că internetul în general este locul în care oamenii îşi
varsă frustrările şi în care unele cuvinte rostite mai cu spirit au un efect
mai mare decât realitatea în sine. Aşa că mi-ar plăcea doar atât, să punctez
câteva idei în opoziţie cu opinia multora dintre aceştia aşa zis ubermensch,
eliberaţi de orice jug mitologic primitiv etc.
În primul rând acest val de emfază superioară arogantă
provine dintr-o generalizare regurgitată. O profesoară de a mea din liceu ne-a
spus acest lucru pe care l-am păstrat în minte: nu generalizaţi! Asta înseamnă
o afirmaţie absolută pe baza unor date absolute şi comprehensive. Nu cred că
este cazul aici. Pentru că ideea e următoarea: un credincios este un om
lobotomizat, handicapat care nu poate sau nu vrea să înţeleagă ştiinţa şi
astfel este egal cu zero. Poate citesc eu altceva, dar cred că dibuiesc destul
de clar intenţia autorului acelei concluzii motivaţionale. Dar se bazează oare
pe adevăr? A studiat el problema destul de profund încât să zică, da toţi sunt
aşa? Mă îndoiesc pentru că eu, în ciuda limitării mele pot oferi contraexemple
ceea ce înseamnă ceva.
S-o luăm însă cu începutul. Mă supără atitudinea asta: eşti
credincios, trăieşti în evul mediu şi meriţi să rămâi acolo. E adevărat, există
anumite grupuri religioase a căror învăţătură îndeamnă la anumite limitări ce
pot părea neobişnuite sau pot fi dăunătoare membrilor lor. Dar nu poţi să spui
că din cauza câtorva, toţi sunt infectaţi şi să îi propui pe toţi ca fiind
nebuni de legat! Hai să vedem dacă ideea asta este dăunătoare sau
antidemocratică: o persoană poate să-şi exercite credinţa sa, atâta vreme cât
aceasta nu îndeamnă la violenţă, ură şi distrugere şi nu periclitează viaţa
celor din jur. Dacă nu face acest lucru, de ce să te implici tu unde nu e nevoie?
Lasă-l pe om să creadă, aşa cum şi tu poţi să nu crezi.
Următoarea idee care este eronată: credincioşii sunt
anti-ştiinţă. Eu sunt credincios şi nu sunt anti-ştiinţă. Acum sincer, nu prea
m-aş vedea despărţit de acest laptop pe care scriu comfortabil în pat această
postare. Şi pe lângă aceasta, sunt mulţi credincioşi care sunt savanţi de
renume în diferite câmpuri ale ştiinţei moderne. E adevărat, unii dintre ei nu
cred în ceea ce cred savanţii atei, dar e numai normal. E dreptul lor, chiar
dacă unii simt că distrug însăşi temeliile ştiinţei. Nu intru prea mult în
subiect, pentru că nu îmi este familiar. Însă această idee rămâne: în afară de
unele grupuri extremiste, această falie
este una pur şi simplu fictivă. Ştiinţa a făcut mult pentru a ajuta omenirea,
şi de exemplu multe biserici s-au folosit de avansul medicinei pentru a uşura
suferinţele oamenilor. Şi să nu uităm că mulţi dintre savanţii trecutului
credeau într-o Fiinţă superioară.
Să ating puţin şi ideea acelei imagini: credincioşii sunt mai
mulţi decât ateii scientişti. E normal acest lucru. Pur şi simplu privit
dintr-o perspectivă temporală, demografică
şi culturală nu te poţi aştepta ca ateii să răsară ca ciupercile după
ploaie. Din nou, subiectul este destul de vast şi ar putea fi explorat într-o carte(şi anume motivaţiile
credincioşilor), dar ideea e aceasta: oameni de ştiinţă specializaţi sunt o
minoritate răsfirată pe întreg mapamondul. Asta pentru că a dori să înveţi şi
să înţelegi domeniile ştiinţei înseamnă dorinţă, pasiune, perseverenţă şi muncă
multă. Majoritatea oamenilor, fie ei şi necredincioşi, ar prefera să nu o facă.
E un adevăr trist pentru că se pierde o ocazie de educaţie. Şi educaţia e bună,
mereu. Pe de altă parte, credincios însemnă colectivul unei biserici (să luăm
de exemplu Biserica catolică) din întreaga lume, aşezaţi în fiecare ţară, oraş,
sat. Oamenii pot fi ţărani, şomeri, profesori, avocaţi, politicieni, arhitecţi
etc. E o categorie evident mai mare şi sunt oameni care au ales alt drum în
viaţă şi care au crezut că viaţa lor a fost influenţată de o Persoană
transcendentă.
Şi aici vine un alt punct: ce te prost sau deştept? Faptul că
poţi să înţelegi legile mecanicii astrale sau că poţi explica teoria
relativităţii la fel de uşor ca ultimele bârfe din show biz? Cunoştiinţa
teoretică este bună, de folos, dar uneori în viaţa reală este nevoie de mai
mult. Experienţă de viaţă, respect în societate şi respect faţă de viaţa umană
sunt necesare. De fapt, le văd ca fiind fundamentale pentru a fi o fiinţă umană
de...succes. Prefer o atitudine mai smerită, dar deschisă înspre a privi pe
toţi oamenii ca fiind egali, decât o înălţare snoabă pe baza unor standarde pe
care nu toată lumea le poate atinge. Şi acesta este adevărul: ştiinţa nu este
pentru toată lumea.
Eu unul mi-am propus ca să îmi acopăr unele lacune pe care le
am în domeniul înţelegerii lumii. De fiecare dată când deschid o carte de
fizică, astronomie sau biologie sunt fascinat de acele imagini complexe care
apar acolo. Lumi ce merită explorate de către toată lumea. Că nu mulţi o vor
face, asta este un adevăr pe care va trebui să-l acceptăm. Că aceia care nu o
vor face sunt nişte netoţi, e o afirmaţie puţin deplasată. Un om poate trăi cu
puţin până la moartea sa, inclusiv cunoştiinţe despre lume.
Identitatea este una din marile necunoscute cu ar trebui să
se confrunte fiecare om care trăieşte.
Să îşi dea seama de rostul său pe pământ şi de acele valori şi concepte
care îl pot transforma în persoana cea mai bună pentru sine şi pentru cei din
jurul său. Majoritatea oamenilor poate că găsesc acest lucru tocmai în
credinţă. Şi încearcă să se conformeze acelor învăţături fără a încerca să
depăşească nivelul pe care l-au atins odată cu această alegere. Şi la final,
viaţa lor poate a fost o binecuvântare pentru întreaga comunitate. Şi toţi pot
recunoaşte într-un asemenea om, un bun cetăţean, un vecin săritor, un soţ model
şi un părinte deosebit. Aici văd eu esenţa unei vieţi bine trăite. Restul, e o aventură care îi incită doar pe
unii dintre cei ce trăiesc pe acest pământ. Şi nu ştiu dac o fi aşa de rău.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu