Una din cele mai fascinante şi pline de învăţăminte calităţi ale istoriei este însăşi trecerea ei. Analiza a ce se schimbă pe parcursul unor decenii, secole, milenii de la un anumit punct. Unele transformări sunt vizibile cu ochiul liber pentru persoane care trăiesc o anumită perioadă de timp. Chiar şi eu pot spune că unele lucruri încep să difere în comparaţie cu lumea în care m-am născut.
Dar cred totuşi că cele mai demne de analizat lucruri se petrec la nivel macro. La nivelul societăţii şi la nivelul înţelegerii acesteia asupra ei înşişi, trecutului ei şi a membrilor ei. De aceea întrebarea din titlul este extrem de actuală. Pentru că odată cu schimbarea se schimbă şi perspectiva asupra lumii. Asupra originii.
Scriu aceste rânduri sub impresia produsă de unele articole referitoare la evoluţia socio-culturală a Americii, a Statelor Unite. De multă vreme ţara trece printr-o tăcută revoluţie. Dintr-o ţară care a fost întemeiată pe principii iluministe şi creştine, devine o ţară care la suprafaţă încă mai susţine aceste principii însă încearcă să evite responsabilitatea pe care le poartă.
Ideea este simplă: creştinismul nu mai este viabil cu modul de viaţă american modern pentru că normele sale încurcă. Biblia şi perceptele ei care au ajutat la naşterea şi ridicarea statului acum produc ilaritate şi dezgust pentru o generaţie care a devenit din ce în ce mai interesată de cum să-i fie bine şi cum să primească aprecieri şi deloc critici din partea celorlalţi. Şi dacă unele comportamente nu se conformează cu şablonul, aruncăm şablonul.
Dar nu vreau aici să discut despre acest proces care se va încheia cu victoria celor mai vocali candidaţi la postul de portavoce culturală. Ci de ceea ce se întâmplă în acel moment. Când paradigma se schimbă. Şi altcineva este la putere. Ce se întâmplă cu cei care ajung pe locul doi? Care sunt "detronaţi"? În mod normal te-ai aştepta la o reacţie blândă sau poate mulţumitoare pentru tot binele anterior pe care l-a făcut o anumită ideologie.
Cred însă că prin tabloul de la începutul postării mi-am dat de gol intenţia şi concluzia. În America, creştinismul ajunge să fie atacat şi ridiculizat. Dacă eşti creştin nu eşti în rând cu societate şi eşti exclus. Această atitudine simt că vine în opoziţie cu însăşi principiile fondatoare ale statului care permiteau oricui să creadă orice. Dacă tu eşti promotr al libertăţii totale, de ce îi ataci pe cei care nu sunt ca tine? Iată cum cercul se întoarce înapoi de unde a pornit.
Şi răspunsul la întrebare este trist. Tabloul lui Francisco Goya îl reprezintă pe tiranul zeu grec Chronos devorându-şi copiii în teama lui că va fi detronat. A fost primul gând în momentul în care am meditat la această idee. Doar că aici situaţia este inversată. Copiii spiritului îşi devorează părinţii. Nu pentru că este neapărată nevoie. Nu e nici pomeneală de persecuţie sau oprimare. Tocmai ideea că cel care dictează este el, induce această dorinţă de a aneantiza trecutul. Pare specific umanităţii şi este înfiorător. Cum poate oare o revoluţie care se ridică prin sânge să aducă ceva bun? Utopiile născute pe cimitire vor ajunge în cele din urmă tot acolo.
Pentru o persoană care vrea să fie realistă, cinismul şi o resemnare sunt cele mai bune atitudini pe care le putem lua. Speranţa nu face parte din felul în care lumea este structurată. Pentru cine, care nu este creştin. Căutând soluţia în interiorul sistemului nu avem şansă de a găsi nimic bun. Doar zei spoiţi a căror vopsea va expira la un anume moment. Dacă mai avem credinţa că extra-naturalul este ceva real, mai există o şansă. Sistemul să o ia de la zero şi nişte oameni cu un singur Tată să mişune pe acestă lume. Altfel, suntem destinaţi canibalismului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu