Nikos Kazantzakis este probabil cel mai cunoscut autor grec (dacă nu-l punem la socoteală pe Homer), oferind literaturii mondiale multe titluri traduse în multe limbi și care au devenit standarde pentru alți scriitori.
Fratricizii, cea mai nouă carte tradusă de către Humanitas, probabil că nu are faima lui Zorba grecul sau a Ultimei ispite a lui Isus, dar cu siguranță că nu este o carte inferioară. Pentru mine cel puțin e cea mai bună carte a lui pe care am citit-o până acum (am citit două :D), reușind să creeze un ton și să picteze o atmosferă similară tulburilor zile ale Războiului civil din Grecia.
Conflictul mare este tocmai acest Război civil purtat între forțele guvernamentale și rebelii comuniști dornici să pornească revoluția și la ei în țară aliniindu-se blocului comunist deja înstăpânit peste jumătate de continent. A fost un conflict crud, brutal și care a produs multe victime. Țara a ieșit slăbită și adânc divizată în urma luptelor.
Dar pe lângă această macro-ciocnire mai există ceva. Povestea lui Kazantzakis nu se referă la marea politică și la discuții de birou. Nu, autorul își mută ustensilele în câmp deschis privind lupta din mijlocul ei. Cum se vede războiul civil într-un sat unde cei care înainte se cunoșteau atât de bine luptă pe viață și pe moarte?
Care e tăria argumentelor venite din gura vechilor amici a celor cu care înainte participai la toate activitățile obștii? Până unde merge până la urmă această camaraderie, și cât de puternice sunt ideile? O lume nouă se naște întotdeauna prin eliminarea celei vechi?
Totuși în centru se află imaginea părintelui Iannaros, cel care atâta vreme a oscilat: să țină piept valurilor roșii, încurajând trupele guvernamentale sau să treacă de partea comuniștilor, în tabăra cărora se afla chiar fiul său?
Tema centrală a cărții este alegerea, greutatea de a ajunge în punctul deciziei și consecințele pe care le va avea asupra comunității. Un preot se luptă cu un Dumnezeu aparent tăcut încercând să priceapă prefacerile prin care trece societatea. Kazantzakis aduce în fața noastră tumultul acesta, pictează în culori vii Decizia, identificând una din cele mai umane acțiuni și punând-o sub lupă. Ne vom găsi poate în aceeași îndoială și făcând echilibristica argumentelor, deși uneori deciziile noastre poate nu vor avea impactul vizibil în carte.
Kazantzakis este un pictor de cuvinte și în anumite momente surprinde în tușe vii o scurtă imagine, o străfulgerare a mediului, a țării sau a pietrei după voi autorului. Pe lângă micile explozii el reușește să așeze clar povestea într-un mare peisaj grecesc. Reușește să facă credibil și palpabil climatul sterp, căldura soarelui sau bătaia valurilor aproape de malul unei mări inospitaliere. Pe lângă densitatea poveștii e de apreciat și acest element estetic ușor de întâlnit și în alte opere ale sale.
Per total, Fratricizii este un roman bun, solid și care merită citit. Va reuși să creeze emoție, va convinge cititorul să întoarcă pagina pentru a afla soarta personajelor și deznodământul unui conflict ce poate schimba viața unui sat și de fapt a unei țări.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu