Probabil țara asta are multe baiuri, și multe pietre legate de gatul ei. Fără îndoială. Dar mă gandisem recent și poate am găsit o bună sursă a situației din ziua de azi. Singura? Evident, nu. Dar una destul de influentă. Și anume cutiuța aia magică, numită televizor.
Da, tocmai am inventat apa caldă. Nu e cazul să spun lucruri noi, ci doar să notez ceea ce-mi trece prin minte. Și cred că în prea lungii ăștia ani de după Revoluție, televizorul a făcut multe pentru țara asta. Îmi aduc aminte copil fiind că mă uitam la Teleenciclopedia sau alte emisiuni ce-și propuneau să ne învețe ceva. Mai erau și emsiuni concurs. Divertisment pe măsură și făcut cu cap și bun gust. Pe atunci erau mai puține variate, și mă gandesc eu un standard mai înalt de atins.
Poate înot în zona clișeului visand la vremurile bune de odinioară. Și poate că lucrurile sunt la fel sau au devenit chiar mai bine. Recunosc, n-am deschis un televizor din propria inițiativă de ani buni. Știu de exemplu că aveam TVR Cultural (timpul trecut). Că aveam Omul care aduce cartea (trecut), apoi un fel de reînviere a conceptului de asemenea devenită istorie. Acestea erau cumva drapele culturale, ceva cunoscut chiar și de cei care poate nu urmăreau frecvent astfel de programe. La trecutu-ți mare...
Nu vreau să mă limitez la chestii de cultură, că alea oricum făceau parte dintr-o nișă, oricat de multe nu ne-ar place să recunoaștem. Romanul nu prea citește, nu prea învață, nu prea își extinde aria personală de cunoaștere. Dacă ar fi așa, multe forumuri ar avea o altă formă și alt grad de conversație.
Problema e cu unele forme de cultură pe care le-a născut televizorul. Nu-i așa că vorbim ca la televizor? Dacă idolul nostru începe să folosească o frază, ne-o însușim. E normal așa. Diferit e doar dacă idolul este Radu Paraschivescu sau Gigi Becali. Așadar, vorbim ca televizor. Și dacă ce iese pe undele de TeVe nu e curat? Dar tot curge și ajunge de la Arad pană la Tulcea și Botoșani. Cum mai arată societatea? E o întrebare retorică, evident.
Am citit cel puțin două romane care se ocupă de tema asta. Aștept să crăpi (de fapt un volum de povestiri) al deja menționatului Radu Paraschivescu și Sindromul Stavroghin al Alinei Pavelescu. Amandouă se concentrează pe cultura născută de media și pe cei care-și vand ochii pentru cateva ore de delectare și relaxare. Și asta se face prin digerarea unor subiecte deloc respectabile. Căutăm prin gunoaie și scoatem cele mai umilitoare subiecte pentru că asta face rating, adică bani.
Pentru unii televizorul nici măcar idol nu mai este, ci oracol. A zis la televizor capătă greutatea unui a zis popa la biserică. Ce surse, ce analiză a argumentelor sau ascultarea opiniilor a două tabere? Dacă moderatorul te privește bland și vorbește catifelat trebuie să aibă dreptate! Cum și-ar putea permite să mintă?
Televizorul e ca un desert care ne strică pofta de mancare. Ar trebuie să consumăm legume și fructe, mancare clar sănătoasă. Și noi băgăm în stomac cele mai pline de siropoase și dulci plăcinte imaginabile. Și spunem că e bine.
Ni se spune că asta vinde, că asta place. Dezgolirea ființei umane, expunerea pe tarabă a tuturor tarelor, defectelor și eșecurilor. Totul la pachet cu un pumn de semințe, o doză de bere și reclame la medicamente pentru balonare. Mecanismul merge înainte și înghite vrei nu vrei pe toți cei care nu se dau din fața sa.
Sincer vorbind unui hoț nu-i place să fure? Unui dependent nu imaginea și gandul la drogul său îl ținea treaz sau îl duce în visare? E adevărat că nouă ca oameni ne plac astfel de subiect. E micul nostru secret murdar. Dar nu înseamnă că trebuie să și punem botul. Care filozof în 6.000 de ani de istorie a recunoscut că virtutea apare cu bătaie din palme? E nevoie de muncă și veghe, veghe și efort.
Data viitoare cand mai criticăm nesimțirea, lipsa de măsură, tupeul, lucrul prost făcut, indiferența, cruzimea și tot ce poate sluți o societate să ne privim și prin oglinda întunecată a televizorului. Își are partea lui de vină, și dacă privim în urmă din orice punct am începe, am putea să credem că nu e doar o simplă părere în vant. Și să ne gandim că dacă mai vrem și noi un viitor pentru țara asta, trebuie făcut ceva. Păcat că țara n-are buton de restart!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu