Am tot auzit despre cartea asta, lucruri bune și foarte bune. Revelație, extraordinar, super-mega-fain. Lucruri de bază atunci cand încerci să vinzi o carte. De înțeles. Avand în vedere că editura Paladin începe să fie un mic monstruleț turbat care scoate marile cărți SF, din trecut și prezent, am zis hai să încerc că nu are să muște.
Povestea e simplă. Moscova, metroul orașului, anul 2033 (duh!). Artiom, e un puștan care trăiește în această post apocalipsă. Ca de obicei, un război nuclear, neclar ca origine prin narațiune, devastează lumea. Bonus, mutații genetice cat cuprinde. Omenirea ajunge să se retragă în metrouri devenite ultimele refugii viabile pentru puținii supraviețuitori.
Intriga începe cu un om misterios, prieten cu tatăl adoptiv al lui Artiom, care-l trimite pe acesta într-o misiune secretă. Pentru a duce la capăt acea misiune secretă însă, va trebui să traverseze întreg metroul moscovit și a duce mesajul către destinatarul de drept. Problema e că, în timp stațiile de metrou ajung la nivelul de subculturi preluând cele mai simbolice ideologii ale secolului trecut. Avem o stație neo-nazistă, una comunistă (evident), una în care adepții unei noi religii se învârt pe acolo și chiar una care este în grija unor Martori ai lui Iehova. Și finalul e cu bum-bum.
În primul rând, e clar, cartea asta e bildungsroman. Artiom crește ca urmare a experiențelor, în general traumatice, prin care trece. Își schimbă mentalitatea și reușește să rămână un bun luptător. Problema e că e destul de pasiv ca personaj. De prea multe ori, lucruri se întâmplă, întâlnește fix persoana potrivită la momentul potrivit. Și tot mai apare un moment în care Artiom vorbește despre faptul că viața nu are deloc sens și întâmplările nu se leagă între ele. Probabil că aceea a fost o meta glumă.
Partea cea mai interesantă a cărții este descrierea stațiilor. Cumva este de înțeles că oamenii adoptă ceea ce știau mai bine și ceea ce a afectat secolul trecut în modul cel mai brutal. Deși e puțin ciudat că totul rămâne ca o capsulă în timp, fără să se petreacă mutații la nivelul mentalității oamenilor. Dar, da felul în care oamenii se organizează și își duc viața e interesant. Autorul reușește să te transpună în acea lume claustrofobică, în care singura lumină este cea a becurilor de la metrou și a întunericului ce se ascunde dincolo de acestea.
E un roman care nu își ia riscuri și se vede. E tare hollywoodian pentru o carte rusă. De prea multe ori se întâmplă ca în ultima clipă situația să fie salvată de un element nou. Și întâlnirile întâmplătoare într-un astfel de mediu din nou par trase de păr. Cu toate acestea, ajută să grăbească pasul, ceea ce este bine.
Că tot vorbeam de hollywoodian, finalul bate încolo. Tipii răi trebuie omorâți și noi avem arma necesară pentru a o face. E adevărat, imaginea Pieței Roșii iradiate și pline de făpturi puse pe hăcuit este cinematografică. And the twist...când am început să scriu mi-am dat seama cu ce carte seamănă Metro 2033. Dacă aș spune însă, ar fi un spoiler. Pentru că nenea-autorul vrea să blureze puțin linia dintre monștrii și supraviețuitorii unui holocaust nuclear. Care va fi reacția oamenilor? Rămâne să citești cartea, dacă vrei.
Poate că am fost critic, dar e o carte în regulă. Nu îți schimbă viața, nu reinventează literatura. E o cărămiduță de 600 de pagini care îți arată cum ar arăta omenirea prinsă în cavernele de oțel ( ;) ) ale metroului, locul care poate fi o închisoare sau un cămin. Am înțeles că Metro 2035, ultimul volum din trilogie va apărea la Gaudeamus, în toamnă. Am să-mi iau și 2034 și am să le termin pe toate pentru a vedea unde duce toată povestea. Dacă e bună, s-ar putea să-mi schimb verdictul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu