Unii mai știu că am și scris în trecut. Prin clasa a IV-a într-o carte-antologie în onoarea scriitorului Petre Ghelmez. Am mai scris în revista școlii prin clasa a XII-a, tot așa vreo 2 articole. Am mai scris un articol despre Richard Wurmbrand în revista Semnele Timpului, și un capitol în cartea Absolvenții curajului despre dr. Burt Beach. Vreme de mai bine de trei ani am scris pentru revista online Biblioteca Respiro un număr de articole despre cărțile citite. Momentan scriu (cu intermitențe) pentru o altă revistă online, Timpul, tot despre cărți.
După acest CV pe care nu plănuisem dinainte să-l adaug vine titlul, care nu-i cacealma și nici surpriză. O mână de oameni au aflat în ani recenți de pasiunea mea pentru scris. Dacă există interes poate o să postez cândva și despre acest aspect, dar e de știut că mi-a plăcut să imaginez povești cam de când am fost în stare să mâzgălesc pe un caiet fraze complexe (pentru vârsta aceea).
Și asemenea unui bulgăre care se tot rostogolește câștigând experiență, anii au trecut și evenimentul a venit tot mai aproape până când Providența a găsit coordonatele necesare pentru ca visul să devină real. Pauza oferită de starea de urgență mi-a oferit pretextul pentru a scrie această scurtă carte și pentru a o șlefui. Am găsit o gazdă primitoare la editura Gutenberg Univers din Arad, iar vineri dimineața m-am trezit în mână cu o carte care avea numele meu la autor.
E un sentiment ciudat și mișto în același timp. Eu îmi scoteam la imprimantă ceea ce am scris de-a lungul anilor și faptul de a-ți găsi gândurile pe hârtie le ofereau parcă o altă vizibilitate. Erau palpabile, dar știam că nimeni în afară de mine nu se va uita la acele rânduri (evident, dacă nimeni nu va cumpăra cărțile o să mă trezesc în aceeași situație). Dar să ții în mână cartea și să știi că acolo sunt înghesuite eforturile, ștersăturile, momentele de inspirație, sunetul tastelor lovite de degete și, evident, niște fărâme din tine însuți, e altceva.
Aș zice că simțeam un amestec de mândrie și mulțumire. Mândria aceea de a aduce ceva pe lume, ceva care poate să inspire, să emoționeze, să vorbească unei alte minți. E o mândrie care te face să te simți mic pentru că ești o voce într-un concert cu nenumărați interpreți, deși asta nu te va face să-ți ții gura pentru că ai și tu ceva de spus. Și mulțumire lui Dumnezeu pentru că s-a putut întâmpla un astfel de lucru extraordinar. Știu că e la modă ideea că oricine poate scrie o carte (și așa este), dar printre multele cărți născute din motive mercantile, mai există câte un exemplar care se naște din pasiune și umanitate.
Am umplut o pagină A4, singura ocazie în care o să auziți un introvertit vorbind verzi și uscate. Două cuvinte și despre carte pentru cei ce au rezistat până aici. Este un roman de mici dimensiuni numit Labirinturi de lut. Este povestea a două personaje care se întâlnesc întâmplător și care învață unul de la celălalt. Probabil am să mai concep o altă postare ca prezentare a cărții. Acum doar anunț că ea există pentru oricine e dornic să pună mâna pe ea. Pe lângă acest scurt roman mai sunt două povestiri scurte care oferă context întâmplării centrale. Și la final un mic ghid al locurilor prin care trec cei doi. Ah, acțiunea se petrece în Arad, cum am putut să uit asta!
Acesta a fost anunțul, persoana de contact sunt tot eu, fericit cu tot stocul pe cap. Cam atât.
Felicitari! Ma bucur mult sa vad ca progresezi zilnic. La cat mai multe randuri scrise in continuare! Poate scrii si pe Timpul despre cartea ta.
RăspundețiȘtergere