Îmi place Steinbeck. cel mai mult m-a prins Iarna vrajbei noastre. Rar am stat până noaptea târziu pentru a termina un roman, dar pentru ăsta mi-am contorsionat trupul pe un fotoliu până l-am dat gata. Mai e și Oameni și șoareci, o carte ușurică de câteva zeci de pagini (așa ziceam înainte s-o citesc), dar care are un miez dur și tragic. Omul știe să scrie, fără doar și poate.
Am luat Cartierul Tortilla pentru un drum cu trenul până la Timișoara. Ziceam că-i scurtuț și că până la urmă l-aș fi împachetat acasă. Între timp m-a lovit realitatea peste neuroni și am preferat să privesc un peisaj natural, o imagine destul de rar într-un an al izolării. Dar am citit cartea pe sărite, acasă, deși nu am avut timpul pentru a o lua de la cap la coadă.
E de ajutor construcția cărții, mai multe întâmplări separate care au în centru câțiva dintre săracii orașului Monterey, absolvenți magna cum laudae ai Școlii vieții, oameni care fac să fie bine chiar și când situația este rea. Nu pierzi nimic dacă citești un capitol sau două într-o zi și apoi reiei firul după trei zile. Personajele sunt tot acolo dormitând sau plănuind cum să fac rost de următoarea butelcă de vin.
Povestea se învârte în jurul lui Danny, un paisano care la finalul Primului Război Mondial moștenește de la bunicul său două case în cartierul Tortilla din apropiere de Monterey. Alături de el este prietenul său Pilon, pe care-l ia chiriaș într-una din case. Un accident duce la pierderea unei din ele, așa că cei doi prieteni stau într-o singură casă. De-a lungul capitolelor se alătură încă vreo câteva personaje pitorești, eroii romanului.
La început mi-a fost greu să-i accept pe Danny, Pilon et co, datorită stilului lor de viață care se baza în general pe mici furtișaguri și pe viitoarea întâlnire cu un pahar de vin. Dar Steinbeck reușește să-i scrie ca pe niște personaje credibile și complexe, care ascund un întreg univers de dorințe și regrete în spatele condiției sociale mizere. Au momente de iluminare spirituală, sar în ajutorul celor care sunt în suferință și împart un adânc sentiment de camaraderie.
Aici cred că vine avantajul lecturii segmentate. Dacă aș fi citit cartea dintr-o dată aș fi criticat faptul că nu există un fir roșu care să plece de la un cap la altul. Prietenii sunt cei care țin romanul pe picioare și în mișcare. Astfel, ca un serial, taie o bucată din realitatea cotidiană a unui orășel în care nu se petrec tare multe, dar care este animat de personajele pestrițe ce îl populează.
Mi-a plăcut și finalul, chiar dacă este unul tragic. Steinbeck aduce o notă de demnitate, o atitudine obișnuită în fața unui moment definitiv cum este decesul. Înainte de aceasta transformă un act banal și stupid în mania zeilor pictând prăbușirea lui Danny asemenea finalului lui Hercule sau a altui semizeu. E o schimbare de ton care nu depășește cadrul creat înainte, ci îi conferă o încheiere apoteotică.
Recomand Cartierul Tortilla, o carte ce merită citită pe îndelete pentru a te obișnui cu personajele și cu încercările lor de a trăi o viață în dreptatea pe care și-au croit-o singuri din peticele soartei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu