Să vă mai povestesc câte-ceva despre introvertiți. O altă situație, simțire, pe care cu siguranță că ceilalți nu o pot înțelege atât de ușor. Deși asta ține probabil de felul omului și după cum oi mai zice, introvertiții nu-s la fel.
Să zicem că ești la coadă. De bilete la Gara de Nord. În fața unui fast food. La un magazin de haine. E plictisitor, depinzând și de mărimea cozii, de viteza casierului și de cerințele clienților. Asta poate fi o bună ocazie de a reface în minte planul zilei, a împinge discret căștile mai adânc în urechi sau a citi o carte delicioasă.
Pe măsură ce rândul scade se scurge pe șira spinării o senzație de neliniște. Urmează să ajungi în față. Știi ce vrei, știi că poți articula cuvintele necesare și te strădui să-ți arcuiești atenția pentru a putea să răspunzi unei întrebări neașteptate și alarmante. E dreptul tău să stai la coadă și e timpul tău în care îți poți exprima doleanțele. Până la urmă, tu plătești.
Dar din momentul în care termini de plasat comanda, un ceas începe să ticăie. Ești singur în fața biroului gol, primul din linie și în spate ai o coadă. Ai putea spune că ești în centrul atenției. De aceea ești atent ca atunci când vorbești, să o faci răspicat, pentru a putea fi înțeles.
De acum ești hoț. Simți cum ți se bagă în buzunar secundele celorlalți. Ții rândul în loc chiar dacă nu ai comandat ceva extravagant, ceva care să-i facă pe vânzători să-și scarpine pălăriile. Sub tălpi se aprinde un foc mic și în minte simți vocile nemulțumite ale celorlalți. Și de aceea încerci să găsești scuze, inventezi argumente și dezbați cu tine însuți așteptând să se scurgă cele câteva minute.
Eliberarea. Ți se întinde produsul cerut. Rostești un salut cât se poate de respectuos și apoi faci stânga împrejur fără să-i privești în ochi pe cei pe care i-ai dezamăgit prin cerințele tale exagerate.
Mi s-a întâmplat de multe ori un scenariu asemănător. Nu știu câtor altor persoane li s-a întâmplat. Dar de fiecare dată când sunt la o coadă și știu că se face aglomerație în spatele meu, simt nevoia să evadez cât mai repede.
E adevărat norma e opusul. Omul care se zgâiește, e nesigur și cântărește toate opțiunile de parcă soarta planetei e în buzunarul său. Nu mai caut motive, doar povestesc și încerc să vă ajut să vă puneți în papucii nerăbdători ai unui introvertit sechestrat la o coadă oarecare...
sursa foto: https://unsplash.com/photos/CrHG_ZYn1Dw
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu