E timpul pentru puțină vanilla philosophy mes amis...
Am întors pe toate fețele acest subiect mai ales pentru că este unul de actualitate. Nu neapărat pentru că aș fi luat prin surprindere de dorința unor oameni de a părea mai ceva folosindu-se de scurtături. E prea omenește pentru a fi șocat. Să fie frustrant, da, mai ales pentru cei care sacrifică și nu obțin rezultate pe măsura efortului, dar asta e o altă poveste.
În spatele acestor tentative e acea dorință umană de a fi admirat, de a demonstra că ești mai ceva decât restul lumii. Și chiar dacă te lovești de un impas, pentru că nu poți în mod natural să urci pe creasta pe care ți-ai propus-o, obosești repede pe cărarea trasată, nu e neapărat o problemă. Construiești un teleferic, iei o mașină, faci orice posibil pentru a demonstra că și tu ești în top, chiar dacă nu e nimic natural în acea ascensiune.
Până la urmă nu sunt multe de spus despre aceste dorințe satisfăcute la mâna a doua. Până la urmă cei care vor să demonstreze că sunt puternici, sunt de fapt niște simple marionete care nu pot scăpa de firele care le manipulează. Nu pot avea destinul lor, împrumută o cale a altuia, care-i face nefericiți, falși, chiar dacă poate nu realizează acest lucru sau sunt convinși de agerimea lor. Tocmai de aceea, astfel de persoane nu merită mai mult decât compătimire.
Voiam să mă concentrez asupra ideii din titlu. Dacă ceea ce am așternut până acum se realizează prin scamatorie, trucuri și jocuri de lumini e ceva ce nu poate fi obținut prin aceleași abilități. O diplomă ce se poate câștiga, dar nu de către oricine. Cei care o au poate nici nu-și dau seama că s-ar clasa în acel top. Nu e ceva ce urmăresc cu nerăbdare și perseverență. E pur și simplu un dat al vieții.
Să-i spunem diploma de om bun. Poate sună banal, născut pe muchie de clișeu. Dar s-ar putea să fie ceva mai mult în spatele acestui răspuns. Câtă lume vrea să pozeze în omul bun? Într-o definiție scurtă, o persoană de încredere, capabilă să aleagă bine, care pune interesul altora deasupra propriilor sale realizări. Cineva care e mereu la un pas în urma statutului de erou.
Mulți vor asta. Mulți pozează. Fie ei filantropi seculari sau mari reprezentanți religioși. Cum să nu pară ei oameni buni? Atâta vreme cât camerele video rulează, par să fie coborâți direct din lumina lui Dumnezeu, ca un dar al Cerului pentru restul omenirii. Dar atunci când luminile se sting, chipurile lor capătă o tentă mai întunecată. Efortul nu merită atâta vreme cât nu se poate smulge măcar o lacrimă sau o aclamație.
E obositor să fii om bun atunci când nu ești. Ești la regim tot timpul anului. Ai mânca un tort întreg după ora 6, dar trebuie să mesteci salata pentru că ți-ai creat o reputație. Și de multe ori plapuma de om bun nu reușește să acopere întreaga personalitate. Fațada ornată luxuriant va începe să crape poate chiar în momentul apoteozei. Și la fel ca imperiile clădite de marii cuceritori, odată cu moartea războinicului, de moștenire se alege praful.
Și atunci? Unde sunt adevărații oameni buni? Nu la știri, nu bătându-se cu cărămida în piept. Nu fac rating pe spatele comportamentului lor exemplar. Nu câștigă nimic din sacrificiile pe care cei mulți nici măcar nu le știu sau nu le bagă în seamă. Dar nu pot fi altfel. Nu pot întoarce spatele unei situații în care pot fi de ajutor. S-ar putea să nu fie perfecți, și să-și dea în petec uneori, dar asta e pentru că și ei sunt oamenii, și emoțiile sunt niște mici vulcani ce scapă de sub control.
Nu poți falsifica virtutea și dragostea. Acestea cresc departe de putere și de aplauze. Poți fi apreciat, dar reacția normală e de stânjeneală. Nu e locul tău pe podium, chiar dacă îl meriți. Dacă ai fi pus în aceeași situație și nu ai primi nici măcar un zâmbet sau o bătaie pe umăr ai face din nou același lucru. Pentru că ceva îți spune că asta e viața adevărată și că aici se găsește rostul ei cel mai adânc.
Omul bun poate pierde, poate să rămână un anonim ce niciodată nu va câștiga la loterie. De asemenea niciodată nu va găsi că e de folos să înșele pe cineva, sau să simtă nevoia să-și deseneze o imagine falsă despre sine. Mulțumit cu cine este el, natural în gesturile sale, nu poate fi copiat, nu poate fi parodiat, ci rămâne un model, fără a impune acest lucru. Pe umerii unor oameni ca aceștia se clădesc popoare mari. Ei cunosc adevărul și acela îi face liberi să fie o forță ce duce un rod bun pe pământ.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu