Călătorind deschidem uși înspre amintirile pe care le-am trăit și înspre speranțele ce încă nu au luat naștere...
O altă mini-vacanță, o altă ocazie de a ieși din casă. Am ales Oradea, loc nepășit din primăvara lui 2021. E ceva vreme de atunci. La fel ca nisipurile mișcătoare, orașul nu-și păstrează același chip. E în firea localităților care cresc. Altele rămân la fel și dacă le revezi peste zece ani.
Ce s-a schimbat la Oradea? Nu atât de mult pe cât ar putea prevedea cineva din fraza anterioară. E drept, nici nu ne-am plimbat atât de mult în acele câteva zile. Orele se dozează altfel când știi că timpul e nemilos. Mai important este faptul că lucrurile au rămas aproape la fel. De multe ori reușite serbate cu pompă încep repede să-și piardă luciul. Și nimeni nu le mai dă atenție.
Oradea încă se menține ca un oraș frumos, cochet și elegant, cel puțin în centru. Aș adăuga că nu doar acolo. Am mers puțin pe străduțele care nu fac parte din zona Instagramabilă și am găsit curățenie. E drept, zilele astea o parte din centru este șantier, situație în care dezordinea e prezentă. Dar pe unde nu s-a ajuns cu proiectele e frumos. Și centrul e curat. Puteam face fotografii cu trotuarul lipsit de chiștoace, hârtii sau pete, dar nu ăsta e scopul turistului.
*până la urmă am dat și de niște gunoaie, dar a trebuit căutat destul de mult până acolo
Am vizitat din nou Grădina Zoologică, un loc pitoresc, calm și cald. În premieră am trecut și pe la Muzeul Francmasoneriei, deschis după 2021. E un loc fascinant și misterios deși parcă îi lipsește o scânteie care să-l facă mai atractiv. E încărcat cu artefacte valoroase și călătoria în camera ritualică induce o stare de taină.
În afară de asta ne-am făcut veacul prin Piața Unirii și pe Republicii, locurile deja cunoscute. O reîntâlnire cu prieteni vechi ce par să întinerească pe an ce trece. E o situație rară în România. După ce m-am întors acasă am răsfoit un volum ce amintește arhitecți ardeleni și arată imagini cu operele lor. Când dădeam peste vreo clădire din Oradea, fotografia era a unui monument uitat, părăginit. Astăzi, acelea strălucesc. Cartea a fost alcătuită prin 2017-18.
Un alt gând care mi-a săgetat prin minte a fost o comparație. Luna trecută când am putut ieși mai mult din casă, am luat la pas Clujul, am scris și despre asta. În câteva zile am reușit ceva ce n-am putut în trei luni cât am stat înainte. Am prins un drag de orașul ăla, am găsit acea plăcere de a fi acolo. Dar e adevărat, are unele minusuri. Și după ce m-am plimbat prin Oradea, parcă le-am văzut mai bine puțin. Nu vreau să fac o comparație între cele două, dar asta e o demonstrație clară a proverbului care spune despre o schimbare de perspectivă care te ajută să vezi lucrurile într-o nouă lumină.
După cum spune titlul e inevitabil să te întorci la Oradea. Nu ai cum să o uiți, mai ales că-i așa aproape și așa frumoasă. E adevărat, dușmanul ei natural este CFR-ul pentru că oricât aș recomanda cuiva din București să vină în vizită, o să strâmbe din nas. Sunt totuși zece ore. Pentru cei de mai aproape, e neapărat de bifat. Doar să nu veniți lunea, când sunt muzeele închise. Au o ofertă bogată-bogată de tot.
La bună reîntoarcere!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu