Am părăsit universul complicat al lui Liu Cixin, pornind înspre alte zări. Sunt aproape de finalul maratonului SF pe care mi l-am impus. Mai am de dovedit trilogia lui Alastair Reynolds din universul Revelation Space și o altă trilogie-cărămidă scrisă de Vernor Vinge. Apoi voi face o pauză și voi căuta alte izvoare literare mai puțin cu capul în nori.
Să vă spun de ce am ezitat în primul rând să mă apuc de opera sa. Din cauza Wikipediei. Bine, nu direct, ci pentru că mi-a prezentat realitatea și m-a supărat. De ce? Reynolds a scris o trilogie apărută în ani recenți la Nemira și încă vreo 2 cărți apărute mai demult la editura Trei. Toate bune și frumoase până când am văzut că la ambele a adăugat alte volume noi, netraduse în limba română. Îmi place să citesc și apoi să închid ușa în urma mea. Cine știe dacă Nemira mai publică ceva nou? (dacă ar face-o aș prefera să termina seria Cultura, dar asta e altă poveste).
Cu toată ezitarea mea, am zis că n-am ce face. Citesc ce am, mai ales că am înțeles că nu există o legătură prea strânsă între cărțile scrise de Reynolds. Și am luat-o frumos de la capăt, cu cartea eponimă, un volumaș ce sare de 600 pagini. Urmează câteva impresii legate de această carte.
-un început amestecat; nu vreau să greșesc dar primele două sute și ceva de pagini surprind trei perspective diferite ale protagoniștilor înainte ca aceștia să se întâlnească și să pornească înspre punctul culminant. Asta înseamnă că sărim de la unul la altul, de pe-o planetă pe alta și chiar în perioade diferite. E dezorientant și e ușor să renunți la lectură din cauza asta. Ce m-a deranjat pe mine a fost faptul că trecerile au loc chiar în unele capitole, astfel că citeam în flux fără să-mi dau seama că am trecut la alt personaj. Creează o senzație neplăcută.
-protagoniști banali; un lucru care sigur nu va fi pe placul multora, însă personajele nu sunt deloc legendare. Pot face chestii mișto sau pot descoperi misterele universului, însă nu au mai deloc profunzime. Dacă ar fi explodat cabina în care se aflau cu toții cu greu ți-ar smulge o lacrimă. E o temă comună a operele SF așa că dacă ești aici, știi deja la ce să te aștepți
-Sylveste; ăsta e un punct născut tot dintr-o frustrare personală. Unul din protagoniști poartă acest nume de familie care mi-a împleticit neuronii. În mod normal creierul completează automat spațiul liber și-mi livrează un Sylvestre așa cum ne-am aștepta, însă nu ăsta-i numele său. Și de fiecare dată când îl citeam mi se încleștau fălcile de supărare
-the Cixin connection; ce mă făceam dacă le citeam invers, mai ales că din punct de vedere cronologic Revelation Space precede 3 Body Problem? E vorba de extratereștrii evident. Nu știu dacă e spoiler sau nu dar punctul culminant are în centru extratereștrii străvechi. Mai mult decât atât, e vorba despre un război antic între aceștia și despre conceptul de Pădure Întunecată deși o variantă puțin mai moderată. De fapt, dacă stau să mă gândesc nu-i chiar cazul. Nu spun mai mult pentru că atunci țopăi direct în lumea spoilerelor. Nu știu cât ține de inspirație și cât sunt doar aceleași formule literare interpretate de fiecare autor în parte.
-imagini vii; fiind adânc în teritoriul space opera nu ne așteptăm la personaje memorabile, ci la dezlănțuirea talentului literar suficient pentru a ne hrăni ochii minți cu ceva deosebit; și Reynolds face o treabă bună aici. De la planeta Resurgam, la boala căpitanului, la culoarele navei spațiale și la ultimul obstacol (spoiler) toate acestea sunt creionate în tușe vivante, așa cum se cere
-spectacol impresionant; e drept cartea e încetuță și abia după pagina 400 (aprox) ne apropiem de concluzie. Suntem într-un scenariu de genul oameni se apropie de un artefact extraterestru, urmează senzații tari. Și Reynolds chiar încasează cecul, vorba americanilor. Ni se prezintă o lume cu adevărat străină, se servesc niște revelații neașteptate, iar finalul este puțin anticlimactic, dar destul de satisfăcător.
Concluzia finală pentru Spațiul Revelației aș păstra-o pentru ultima carte din trilogie. Dacă nu-ți place SF-ul, nu știu dacă este un loc bun să începi. Îți oferă o aventură incitantă, alături de personaje insuficient de bine creionate, dar care își fac treaba. E o carte cinematografică, chiar dacă poate nu oferă ceva inovator. Pentru pasionații genului cred că este mai greu de ocolit datorită statutului de roman important în cadrul space opera.
Rămâne de văzut unde ne poartă următoarele volume din serie...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu