Gata, ultima carte din Revelation Space! Deși se pare că mai există o continuare. Care corectează ce s-a întâmplat în volumul acesta. Yay!
Să trecem direct la săgeți
Începutul în alte sfere; să apreciem faptul că Reynolds nu reîncălzește aceeași ciorbă de trei ori. De această dată e aproape ca și cum am începe o serie nouă cu alți protagoniști. E drept, în timp vom înțelege care-i rostul lor, dar pentru o vreme înnotăm într-un mediu străin și aparent fără legătură cu ultimele aventuri. E greu să-mi imaginez reacția cuiva care a așteptat ani de zile să citească noul volum și să-l găsească sub forma aceasta.
Cartea începe pe la pagina 200; evident, nu există un standard referitor la felul în care un autor trebuie să-și scrie cărțile, dar în cazul de față în primele 199 de pagini (după ureche numărate) nu se întâmplă mare lucru. Adică se întâmplă chestii, care au repercursiuni asupra intrigii, nu știu dacă trebuie expuse atât de detaliat, dar asta e altă poveste. Oricum, lucrurile încep să se miște abia după ce o piatră zguduie apa din lac
Repetiție; v-am mai spus cât de mult îi place lui Reynolds să reia ceea ce deja a scris, nu? Așa că și eu pot să-mi exprim frustrarea față de pasaje în care este reluată cu deamănuntul câte o situație pe care deja am experimentat-o
Personaje în treacăt; mergând pe aceeași idee, protagoniști din celelalte volume apar din nou aici dovedind că într-un fel a fost o pierdere de timp să-ți bați capul cu ele. Mă rog, e vorba doar de un personaj care literalmente apare în vreo două scene după ce în cartea anterioară nu a avut mare lucru de făcut. Cât despre alte două personaje importante din volumul anterior, acestea vin pentru o confruntare finală destul de dezamăgitoare (chiar dacă într-un fel se potrivește cu personalitatea lor)
Catedrale pe roți; dacă unele chestii stilistice scârțâie iar personajele nu-s tot timpul bine conturate, când vine vorba de idei și de viziuni cinematografice, ai ce citi. De exemplu un cult religios care construiește biserici mobile pentru a nu rata un eveniment astronomic înțeles ca fiind un miracol. Mai trebuie să adaug ceva?
Convergențe; e fascinant cum deja am descoperit un al treilea autor SF care creează un personaj a cărei conștiință este trezită în uter, are cunoștințe despre viitor și se comportă ca un adult înainte de vreme. Să închinăm un pahar pentru Dune, Hyperion și Revelation Space!
Inventivitate; parcă simt nevoia să las o rubrică specială pentru talentul autorului. Pe frontul ăsta nu am fost deloc dezamăgit, având niște imagini imprimate pe ochiul minții fără mare efort. Reynolds reușește să creeze o tapiserie cosmică în care crește diferite facțiuni extraterestre fascinante. Parcă ai vrea să afli mai mult decât ceea ce se găsește deja în această trilogie.
Prăbușirea Casei Brannigan; unul din cele mai insolite personaje, atât din carte și cred că din galeria protagoniștilor SF este căpitanul navei devenit parte a acesteia; sunt multe de spus despre el, însă la final trebuie menționat că ultima sa scenă reușește să stârnească o reacție emoțională, ceea ce poate fi văzut ca un punct forte pentru autor
Traducere; mă simt parcă puțin stânjenit să aduc în discuție subiectul, dar de data asta a sărit în ochi. Eu am o condiție medicală datorită căreia pot citi o carte și în același timp să văd felul în care a fost tradusă din original. Se întâmplă doar în limba engleză, slavă Domnului, dar uneori mă scoate din poveste. Mai ales acum, când de multe ori exprimările au fost prea brute. Parcă era nevoie de o corectură și puțin mai mult lucru la adaptarea în limba română. Nu știu motivul însă probabil și alți cititori au simțit aceste hârtoape lingvistice.
Deus ex machina; să vorbim și despre cel mai mare cucui al seriei, cel puțin până acum pentru că nu am citit Inhibitor Cycle? Soluția e scoasă din pălărie spre final iar în cele din urmă victoria aduce de fapt o bătaie de cap și mai mare. Iar finalul este muuult prea deschis pentru a fi considerat satisfăcător. Intră în galeria altor încheiere ambigue cum ar fi Fundația și Pământul sau Canonicatul Dunei. Deși, cu a patra carte lucrurile par să fi fost modificate (sper că nu în stilul lui Simmons din dubletul Endymion)
Concluzia referitoare la această carte... citiți-o pentru concepte, pentru lumea imersivă pe care o crează. Dacă aveți o conexiune cu personajele s-ar putea să fiți mulțumiți cu felul în care ajung, sau nu. E o carte lungă, care avea nevoie de editare, și care oferă un final care poate să frustreze. Pentru fanii lui Reynolds bănuiesc că nu-i grea alegerea lecturii, pentru pasionații SF de asemenea oferă suficiente motive pentru a marca și acest volum în galeria cărților citite. Din nou, pentru cititorii moderați care vor să descopere un gen nou de literatură, ar fi mai bine să vă îndreptați spre zări mai liniștite unde veți găsi povești mai ușor de acceptat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu