Deși este cel mai slab dintre cele trei filme ale seriei originale, Întoarcerea lui Jedi compensează prin finalul dramatic. Mai ales în momentul de cumpănă în care Luke se ascunde iar Darth Vader îl tachinează căutând să-l împingă în brațele întunericului. Deși refuză să lupte, atunci când sora îi este amenințată, ripostează violent. Își atacă tatăl până când îi retează unul din brațele mecanice și-și dă seama că se află pe muchia prăbușirii.
Dar rezistă. În acel moment de criză, Luke Skywalker refuză corupția Părții Întunecate și stă fără armă în fața Împăratului care-l pedepsește, pregătindu-se să-l omoare. Și Răul este învins de puterea sacrificiului dublat de încrederea fiului în rămășița de bunătate din sufletul sfâșiat al tatălui său.
În copilărie Luke Skywalker era modelul eroului la care priveau cei de vârsta mea, și nu numai. Alături de el erau alți protagoniști fictivi care trăiau și luptau după aceleași idealuri. Erau cei în stare să se apere, să apere pe alții, să se opună Răului, dar atunci când erau puși în fața unor alegeri nu treceau de anumite linii. Sunt mulți cei pe care i-am urmărit cu ochii plini de mirare ai vârstei, de la Superman la diferiți eroi din anime-uri care își demonstrau virtuțile prin respingerea ispitei unei puteri necontrolate. Aceasta era un fel de cateheză seculară care sădea în minte o anumită viziune despre viață.
Mai târziu am descoperit seria Fundației a lui Asimov. Deși a fost inspirație pentru Star Wars, nu semăna mai deloc cu aceasta. Într-o epocă a bătăliilor spațiale și a razelor laser, Asimov își rezolva crizele altfel. Prin istețime, intuiție și strategie. Uneori prin viclenie și înșelăciune, e drept, dar el aplica tiparul istoriei reale pe un fundal cosmic. Motto-ul cel mai cunoscut a rămas Violența este ultimul refugiu al incompetenței. M-a fascinat acest mod de a vedea lumea, chiar dacă pragmatismul aplica tensiune expresiei.
A mai rămas Dune, găsită în primii ani de liceu, când încă mai era mult de învățat. La început am fost pur și simplu translatat în lumea misterioasă și atrăgătoare creată de Frank Herbert ca o extensie a istoriei pe care o știam prea bine. Mai târziu am descoperit și personajele. Am fost fascinat de Paul Atreides cu mult timp înainte ca Timothee Chalamet să-l portretizeze pe marele ecran și să farmece privitorii poveștii sale. De la Herbert am învățat că poți să fii împărat al Galaxiei sau profet, tot om ești, iar dacă deții mare putere și greșești, costul se măsoară exponențial.
Iar la sfârșitul liceului, deși într-o lectură încă necoaptă, a venit Stăpânul Inelelor. Capodopera lui Tolkien, prin care strălucește filonul delicat al unei credințe smerite, vorbește despre cea mai mare putere, Inelul, care este și cea mai mare amenințare. Am fost fascinat de scenele în care personajele pozitive, oamenii în care ai avea cea mai mare încredere sunt chemați să poarte povara acestuia dar refuză, simțind tentația implacabilă. Cel mai bun om, cel mai înțelept erou, se poate metamorfoza într-un monstru dacă acceptă corupția puterii și a Răului.
De ce am înșirat această listă pestriță de opere influente? Pentru că în ultima vreme, în lumea reală se observă o mișcare contra filosofiei comune tuturor acestor lucrări. În loc să privim înspre eroi ca Luke, Superman sau Aragorn, în lumea reală se pare că au de câștig de cauză cei împotriva cărora se ridică să lupte.
Evident, poți spune că una-i un basm și alta e realitatea în care trăim. Da, dar ea este influențată de ceea ce citim și vedem. Sau nu citim, pentru că în lume scade consumul de carte vertiginos. Și se vede. Acești eroi nu sunt interziși, nu sunt scoși din biblioteci și librării, dar par să fie expirați, deloc demn de urmat.
De o vreme încoace pare-se că apare un alt model, un alt tip de idol la care mulți se închină. Nu voi nominaliza, cine are ochi va vedea, ca să parafrazez un alt Erou al cumpătării și sacrificiului. Sunt ușor de recunoscut. Sunt cei cu putere, cei care reușesc să câștige indiferent de felul în care o fac. Cei care au putere și-o folosesc în folosul lor. Ei pot spune multe, dar adevărul poate fi înțeles printre rânduri.
Nu pot spune că ascensiunea unor astfel de modele, în mediu politic sau social, este cauzată doar de renunțarea la lectură, dar probabil joacă un rol. Se pot găsi multe alte cauze, nimic nu e atât de ușor simplificat. Rămâne însă ceea ce apare în fața ochilor și consecințele.
Să fie de vină ecranele? Algoritmii care nu mai lasă loc de gândire, de opinii diferite și empatie? Tratăm viața ca un joc video în care trebuie să-l zdrobim pe partenerul de conversație și dacă simțim că pierdem controlul putem să ridicăm tonul și să amenințăm, doar avem puterea de a o face. Și dacă găsim un trib care să ne înțeleagă frustrările ne simțim și mai puternici în vociferările noastre.
Iar dacă noi suntem mânioși, cum am putea să ne alegem lideri blânzi, milostivi, împăciuitori, chiar cu inimă curată? E drept, e penurie de oameni mari. Ne e greu să găsim pe cineva în care să găsim flacăra virtuților arzând în vâlvătaie. Dar nu știu dacă asta ne dă dreptul să-i chemăm în față pe cei cu torțe în mâini gata să dea foc la tot ce văd în fața ochilor.
Asta este lecția eroilor. Atunci când ai puterea în mână, când poți face ce vrei și dicta după pofta inimii, nu o fă. Ești doar un om. Fiecare decizie este ca o piatră aruncată în apă. Va stârni unde de șoc. Nu-mi pasă dacă nu mă afectează pe mine, dar undele se vor extinde tot mai mult, la fel ca focul ce nu ocolește pe cel care l-a stârnit.
În jurul nostru este criză de bunătate și smerenie. Chiar și în dreptul celor care își zic credincioși și spun cuvintele potrivite. Învățătorul lor le-a spus că după roade îi veți cunoaște. Îi vom cunoaște și ne vom cunoaște pe noi, dacă cedăm în fața Răului și puterii nelimitate, sau o respingem. Decizia asta va creiona viitorul. Sau îl va șterge cu totul.
susa foto: https://unsplash.com/photos/shallow-focus-photography-white-crown-hanging-decor-3E3AVpvlpao
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu