Să ne bucurăm de lucrurile mici din viață pentru că nu știm niciodată cât vor ține. Unul din ele este cititul, un sport practicat cu mai mult sau mai puțin aplomb. Și aprovizionat de cei doi sărbătoriți ai momentului.
După cum zice Facebookul, atât editura Humanitas, cât și Polirom serbează o piatră de hotar destul de semnificativă. O editură face 35 de ani de activitate, alta 30, venind puternic din urmă. Să zicem o viață de om, având în vedere că eu mă găsesc sendviș între aceste două repere temporale.
Personal mă bucur pentru că atunci când mă gândesc la ceea ce am citit și mi-a lăsat o impresie, și de fapt la amintiri plăcute, multe se leagă de aceste două instituții culturale. E greu de explicat sentimentul acela de împlinire și liniște pe care ți-l oferă pauza de răscolit printre cărți de la un Gaudeamus, când privești de la etaj acele cercuri de fericire ce-ți stau la picioare. Micile plăceri, după cum spuneam.
De Humanitas se leagă atâtea povești faine, dincolo de târguri de carte. E și un fir roșu care îl leagă de București, pentru că până la facultate nu prea am intrat în contact avansat. Le vedeam cărțile prin librăriile și anticariatele Aradului, dar eram selectiv. Abia după ce am ajuns în Capitală am intrat într-un dialog mai dezvoltat cu volumele publicate de ei. Inclusiv datorită ofertelor de neregretat de la Kilipirim.
Au fost zeci de vizite în locații ce îmbinau vocea istoriei și artei cu melancolia unei coloane sonore discrete ce aluneca peste cărțile așezate în rând. Humanitas Cișmigiu a însemnat și întâlnirea nemijlocită cu autori celebri invitați să vorbească despre noile apariții. Humanitas Crețulescu înseamna duminici călduroase sau căldicele când după o plimbare pe Calea Victoriei sau hai-hui, intram înăuntru și gâdilam cotoarele cărților care-mi făceau cu ochiul. Și deși mai puțin, am fost atras și de Humanitas Takumi, un concept interesant ce aducea mai aproape aroma Orientului Îndepărtat.
Să vorbim și despre cărți? Ar fi cazul. Am citit mult și am înțeles câte ceva. Humanitas a însemnat întotdeauna o provocare de a nu rămâne blocat într-un cerculeț al bazei. De multe ori ajungeam să plutesc pe curenții unor idei mari, fascinante, sau descopeream uși înspre idei sau valori universale. Ca să nu-i pomenesc doar pe cei trei autori reprezentativi, mă gândesc la CS Lewis, la Radu Paraschivescu, Neagu Djuvara, Constanța Vintilă și lista continuă cu alți autori ce au scris în graiuri diferite, reunite într-o vastă simfonie a literelor.
Întorcând puțin foaia, să nu lăsăm Poliromul descoperit. Aceștia nu au avut locații fizice, astfel că întâlneam volumele prin vecini, pe la prieteni librari. Probabil una din cele mai timpurii amintiri se leagă de volumele lui Mircea Eliade și a sa Istorie a credinței. Aveam volumele 2 și 3 în ediția veche de la editura Științifică, dar îmi trebuia primul, iar în anticariate se vindeau laolaltă. Așa că am cumpărat unul nou, din țiplă. Cam așa a început.
De mai bine de doisprezece ani am urmărit cu mare atenție pagina oficială, inclusiv secțiunea În curs de apariție așteptând cu nesaț unele volume cu adevărat fascinante. Am simțit o inevitabilă atracție pentru titlurile conexe istoriei, dar și altor discipline umaniste. Și pentru mine, Polirom a devenit o casă a ficțiunii.
Mai ales prin colecția Top 10+ am ajuns să-mi cumpăr o grămadă de cărți clasice, de citit neapărat. Acel format economic a fost cu adevărat o binecuvântare pentru că tristul adevăr este că banii vorbesc. Dar prin micile volumașe cu copertă albă am pătruns în atâtea lumi minunate. Îmi aduc aminte de vara în care am citit Război și pace, luptând să țin volumele în mână. De călătorii cu trenul în care ascultam poveștile scrise de Ishiguro, Amin Maalouf sau John Steinbeck printre alții.
Nu știu dacă se cuvine să închei o postare nostalgică și evocatoare printr-o nemulțumire practică. Este un impas bine înțeles de orice cititor pasionat care trebuie să privească din timp în timp în contul din bancă. Ce e bun, costă. Amândouă editurile sunt excelente și cărțile lor și-au pus amprenta asupra unei părți din țara asta. Au devenit istorie. Cu ajutorul unor reduceri online și offline și altor trucuri de veterani literari, le putem ține în mână, cel puțin până în prezent.
Viitorul nu este al nostru, deși mi-ar plăcea să mi-l imaginez că cel puțin într-o anumită măsură va cuprinde și poza mea, citind pe mai departe volume publicate de cele două edituri care vor serba alte aniversări la fel de rotunjite. Până la bucuriile viitoare, să le prețuim pe cele palpabile. La mulți ani tuturor celor care se implică în construirea unui edificiu durabil într-o lume așezată pe nisip mișcător!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu