Probabil ca mergand pe linia aceasta a metaforelor voi reusi sa va bag in ceata si mai mult. Insa toate aceste expresii survin in urma unei stiri cat se poate de reale care m-a infiorat de-a dreptul. In aparent fara-finalul conflict sirian, se pare ca noul mod de a trece peste plictiseala se manifesta sub forma unui concurs macabru. Acei lunetisti, soldati de elita, isi exerseaza tirul intr-o maniera demonica pe cele mai nevinovate tinte: civilii care sunt chiar inainte loviti de blestemul razboiului. Am vazut pe un site de stiri imagini cu un copil, un fat nenascut care a pierit in pantecele mamei probabil ca urmare a unui pariu intre doi soldati care doreau sa-si masoare abilitatile lor de mari tragatori. Am fost infiorat pana in adancul inimii de aceasta ultima izbanda a omului.Si cat de cumplit pare, cand stai sa te gandesti de-a dreptul! Ce vina avea acea femeie, acel om, mort inca inainte de a respira aer pentru prima data pe acest pamant? Doar ca s-a aflat acolo, in acel moment. Blestemata intamplare, cumplit hazard. Nimic nu mai pare sigur, totul este relativ. Si aceasta relativitate nu aduce nimic bun omului, ci doar distruge si unele legaturi care inca mai strangeau in noi ce mai era bun.
Imi aduc aminte de o replica din filmul The dark knight (2008). Cand Joker jefuieste o banca si in cele din urma elimina pe toti complicii sai, unul din bancheri il intreaga retoric: Pe vremuri infractorii credeau in anumite valori... Voi in ce credeti? Desi poate ca locul de unde a fost extrasa aceasta intrebare poate inhiba pe unele persoane, exista un adevar care transcende aceasta intrebare. Si se adreseaza fiecarui om. Traim intr-o societate care in aparenta se fragmenteaza. Poate ca economic, sunt parti din lume care o duc bine. Poate ca din fata unui televizor de ultima generatie, a unei masini bune, sau din spatele unui carucior purtat printr-un supermarket, totul este bine. La noi poate nu e asa rau. Dar si aici, chiar in Romania, pare aceasta epidemie a frigului se extinde. Totul se destrama ca o tesatura subrezita. Dar nu acum. Poate nu acum. Nu in aceasta generatie, nu in urmatorii 50 de ani. Dar odata totul se va prabusi. Lipsit de puncte de sprijin, profitand de ceea ce pare a fi bine, omul incepe sa se transforme. In ce? Pe vremuri, prin anii 1900, science fictionul era un portdrapel al unei idei care era raspandita in toate mediile: progresul. Omul va reusi sa invinga totul, natura, obstacolele, caracterul si insusi pe Dumnezeu. Era vremea supraoamenilor. Cu toti stim cum s-a incheiat acel avant. Pe campiile Europei, prin apele reci ale Atlanticului sau in alte campuri de lupta uitate de lume. Si desi astazi pare ca avem parte de un anumit progres, am retinerile mele. Avansam, cream antidoturi pentru cele mai mari temeri ale noastre si pare ca ne indreptam cu pasi repezi spre un elixir universal care ne va permite sa gustam din ambrozia zeilor. Inchei insa cu o intrebare... Daca va veni ziua cand vom putea face acest lucru si vom uita tot ce a fost in trecut, cum vom arata noi atunci? Vom fi diferiti de oamenii de azi, inghetati in sufletele lor, uitand sa iubim, sa speram, sa pretuim viata si frumosul. Sau ne vom autodepasi. Asta doar viitorul ne poate spune. Pentru ca prezentul e inca rece....
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu