Esenţa şi sticla

Când spargem ceva, după ce ne pare rău mai mult? După conţinutul ei sau după ambalaj? Nu poţi spune că nu există valoare şi în ambalaj şi o etichetă care să enunţe o anumită plăcere în căutarea unor asemenea plăceri mai degrabă de colecţionar decât de consumator. Însă exemplul poate fi mai profund cu cât reprezintă majoritatea dilemelor cu care suntem confruntaţi la nivelul fiecărei zile.

Recent am auzit o idee deosebită într-o predică. Aş reambala-o astfel: pierderile ne definesc. Deşi aplicaţia a fost una spirituală, mă încumet să scot concluzia aceasta în spaţiul de zi cu zi. Nu-i aşa că de multe ori ne confruntăm cu alegeri complicate care ne fac să nu ştim încotro să o luăm. Şi mă refer la alegeri serioase. Două lucruri bune. Nu a dormi sau a merge la un curs. Două opţiuni care ar produce acelaşi nivel de plăcere, de mulţumire. Şi trebuie să alegi. E greu atunci. Mecanismele alegerilor sunt încă cercetate de către psihologi şi concluziile lor sunt cel variate.

Zilele astea am fost confruntat cu o astfel de alegere. Şi când creierul îţi argumentează la fel de bine pe ambele paliere simţi nevoia de o pauză. Şi cum stai şi îţi relaxezi neuronii înfierbântaţi poţi să priveşti situaţia în ansamblu. Ce mă doare mai tare? Că se sparge sticla sau că se varsă esenţa?

De multe ori alegem sticla. Suntem surprinşi de mirajul luminos, de felul în care becul sau soarele se reflectă în faţetele robuste ale sticlei. Simţim gâtul uscat şi vrem deja să luăm sticla. Dar apoi uităm de esenţă. Pentru că ne ia prea mult timp să desfacem capacul. Capacele se desfac greu. E nevoie de o energie diferită de cea zilnică pentru a lua în stăpânire esenţa. Aceasta însă oferă o satisfacţie mai prelungă. Sticla satură ochii, esenţa satura setea în întregime. Cine va bea, spunea Isus... va primi ceva în plus decât cel ce doar se zgâieşte la luciul apei.

S-ar putea să vă fi pierdut. Să nu fi înţeles niciun cuvânt din toată acea alegorie ciudată. Am crezut că e modul cel mai uşor de a-mi spune gândul. Pentru că la fel cum e cu sticla şi esenţa, tot aşa e şi cu gânditul şi cititul. Să ne gândim deci mai profund la ce poate însemna. La timpul alegerilor, la viitorul deciziilor şi la undele pe care le vor crea în timp. La ceea ce pierdem când câştigăm şi la ce câştigăm când pierdem. E esenţial. E o chestiune de viaţă şi de moarte uneori. Sau de trezire. La viaţă.