Acum, ca niciodată

Devine o expresie pe care o remarcăm tot mai des în vorbire, nu atât la nivel oficial, formal, ci și în comentariile oamenilor „simpli”. Parcă și nainte o fost rău, dar ca acum n-am mai văzut. Poate că am rostit chiar noi acest cuvinte, poate că nu dar cu siguranță ele circulă undeva în eter, se coagulează în sângele conversațiilor purtate la birt sau la coadă.

M-am gândit totuși, să fie chiar așa? Desigur, e nevoie doar să deschizi un ziar serios și bine informat (condiție neapărată) și să iei la rând coloanele. Lipsuri, criză, corupție, dezastre naturale, crime etc. Te îngrozești și instinctiv vrei să-ți faci cruce și să bați în lemn. Dar, dacă nu e chiar așa? Vreau să prezint câteva unghiuri în care poate fi privită problema asta. Nu sunt adevăr absolut, s-ar putea să fie chiar greșite, dar poate ne dau de gândit.

a)      Vine Sfârșitul. Pur și simplu aceste breaking news-uri sunt acele semne despre care vorbeau atât Isus cât și ucenicii Săi. În situația asta asta, nu vreau să mai adaug comentarii pentru că situația e destul de clară și ar fi bine să ne comportăm ca atare.

b)      Miopie istorică. Suntem egoiști din fire. Ne vedem prima dată doar pe noi și numai pe noi. Aceasta se remarcă și în felul în care interpretăm lumea din jurul nostru și chiar istoria. Totul începe și se termină cu noi. Adăugăm și un strat de ignoranță, după gust, și avem o imbatabilă opinie neavizată. Oare înainte nu era rău? Atunci când ciuma, holera, tifosul și alte boli măturau Europa până aproape de secolul XIX? E un subiect vast, iar răspunsul e evident: și înainte era mai rău și de aceea mitul vârstei de aur este aproape universal. Pentru că acum e rău de tot. Și ca un alt factor modern de care trebuie ținut seama, să ne aducem aminte că suntem mulți. Acum un secol dezastrele erau mai puțin mediatizate pentru că se petreceau departe de ochii oamenilor și îi afectau prea puțin. Cu 7 miliarde de oameni lățiți pe toată planeta, de multe ori ajungem să trăim pe falii tectonice, lângă vulcani sau în zone afectate de fenomene meteorologice dezlănțuite. E normal că dezastrul capătă dimensiuni impresionante. Sau ca să cad pradă clișeului, apocaliptice.

c)      Bumerangul degradării. Am mai pomenit acest lucru și e un factor care va juca un rol tot mai important în anii care vor veni. Din 1850 încoace (aproximativ) a început Revoluția Industrială, singura în stare să zguduie planeta la propriu. Asta a însemnat defrișări peste tot pe unde se putea, poluare, schimbare a mediului după bunul plac al omului. De parcă noi am fi stăpânii și de parcă n-ar exista efecte averse. Uite că începem să le resimțim. Am umblat la reglajul Pământului cu fascinația unui copil curios, dar habarnist. Și jucăria dă rateuri. Desigur, jucăria noastră când dă rateuri, mor oameni. Dar e făcută cu mâna noastră și având în vedere că nu există vreun interes real de schimbare, mai bine nu va fi. Ce înseamnă asta? E normal ca azi să fie mai rău ca înainte pentru că noi avem puterea să ne distrugem casa, lucru pe care străbunicii noștri nu-l puteau face.

d)     O voce care e învățată să fie folosită. Democrația înseamnă dialog, cel puțin în esență, sau în teorie. Orice stat liber va permite acest lucru, și în cazuri extreme și regimurile totalitare simt furia populară. Ideea de Revoluție e nouă, iar cea de revoluție populară nu mai nouă de 1789 (prima revoluție franceză). De atunci omul simplu a început să-și urle cererile din toți bojocii. Acum când oricine are la dispoziție un gadget cu care se poate face auzit, cum să nu ne mirăm de atâtea joci care strigă? Unii urlă ce le spun alții, o altă parte urlă ceea ce cred că e corect. De cele mai multe ori, cei care au dreptate nu urlă. Adevărul nu trebuie strigat pentru că el este evident și de neclintit. Cu toate acestea, am putea spune că unul din scopurile în care sunt folosite aceste dispozitive este pentru scopuri politice sau sociale (să le încadrăm în aceeași barcă). Îți aperi punctul de vedere, fie el fals sau nu. De acum încolo alegeri electorale vor fi influențate de Facebook, prin utilizatorii săi, iar reacții ale poporului chemat în stradă își vor avea scânteia în vreun comentariu sau event. Înainte, e adevărat, cine s-ar fi gândit că ar fi posibil așa ceva? Într-un regim absolutist (monarhii europene), fascist sau comunist? În nici un caz. Nici nu ne putem da seama cât de multe ne-a schimbat ca oameni tehnologia, de la televizor la laptop și până la smartphone-ul butonat cu religiozitate în orice moment de liniște. Asta înseamnă că ideile bune vor ieși în față, dar și că se va produce o manipulare în masă. Acesta este tristul adevăr, iar noi suntem supuși de bunăvoie și chiar cu plăcere acestui mare experiment prin tehnologie. Ce va ieși, ne vor spune cei de mâine dacă vor apuca.

 În concluzie, o să rezum în scurt cele câteva gânduri. Este evident că zilele noastre sunt diferite față de cele ale strămoșilor noștri. Sunt evident asemănări, crize și dureri, iar o carte bună de istorie va umple un gol în mintea curioasă a oricui. Omul în sine, în esența lui nu s-a schimbat mai deloc în toți anii ăștia de când a descoperit scrisul pe tabletă în Sumerul antic și până la scrisul pe tabletă din Salonta de astăzi (fără supărare dar ăsta a fost primul oraș care mi-a venit în minte. Salonta e un orășel drăguț J). Lumea din jurul său, da.

Revoluția industrială și o revoluție intelectuală l-au împins înainte poate fără să vrea și să înțeleagă ce i se întâmplă. Astăzi poate lua pulsul planetei fără să transpire, din Tokyo în New York și din Stockholm în Cape Town. Când s-a mai întâmplat așa ceva? În plus Vestul (ca să împrumut conotația folosită de Niall Fergusson) și-a semănat ideile sale peste toată lumea, în principal democrația, libertatea, dialogul. Oamenii o interpretează cum vor și astfel se naște uneori conflictul. E mai mare ca înainte pentru că nu mai e nimeni care să ne verifice peste umăr ce scriem noi pe internet.

În plus ochii noștri văd mai repede răul și îl raportează cu o bizară fascinație. Am scris deja despre asta, nu mă mai repet. O tragedie ne produce interes și o exploatăm până când apare ceva mai rău. Și azi sunt mult mai multe tragedii pentru că sunt mai mulți oameni. E evident și ușor de înțeles. Poate ar fi mai de dorit ca atunci când se suferă undeva în lume să întindem o mână de ajutor, nu un ochi larg deschis după orice oftat de durere.

Deci, vine sfârșitul sau nu? Habar n-am. Nu sunt eu cel mai în măsură să o spun. Lumea trece în prezent prin spasme (deși, la o adică aceasta a fost o realitate istorică permanentă. Istoria nu a stat niciodată pe loc. Nouă ni se pare un muzeu pentru că privim din spate) și probabil în anii ce vin nu va mai arăta la fel. Cum va fi? Analiștii și teologii știu cel mai bine. Ei să descoasă toate ițele astea. E vorba de o istorie mult prea mare pentru noi, ăștia mici.

Fiecare ar trebui totuși să-și facă în așa fel încât bucățica lui de istorie să arate bine. Dacă ne vor săpă arheologii viitorului să găsească niște dosare care vorbesc despre oameni care au făcut bine și nu au dorit distrugere. Visez acum, e evident, dar fără visători probabil că lumea asta ar fi de coșmar. Și ca să închei practic, îl las pe Isaac Asimov, unul din cei mai prolifici autori din toate timpurile, să vorbească. Odată a fost întrebat ce ar face dacă ar fi ști că mai are de trăit doar o oră. El a răspuns în stilul său caracteristic: aș scrie mai repede!