Prima mea întîlnire cu Gogol a fost acum mulți ani cînd am citit Suflete moarte și din cîte îmi aduc aminte am trecut de la o stare de amuzament la confuzie. E adevărat, detaliile mi s-au șters din minte, dar nu mi s-a părut a fi ceva cu adevărat extraordinar.
De data asta am ales volumașul apărut la Polirom pentru o călătorie cu trenul pînă la Timișoara. Îmi ziceam că am să-l suflu pe drumul dus-întors și am să pot completa puțin din foamea de clasici. Zicala mea este că dacă autorul este rus cu siguranță opera publicată este una dacă nu excepțională, cel puțin bună.
Orice regulă are o excepție după cum bine știm. Nu îndrăznesc să spun că Gogol este un scriitor slab, dar stilul său este unul greu de priceput în primă fază și mai apoi greu de așezat într-o categorie. Din experiență vorbesc despre trei dintre povestirile sale, Mantaua, Nasul și Însemnările unui nebun.
Prima, tratează experiența unui funcționar șters ca personalitate care are nevoie de o mantauă nouă. După ce convinge un croitor șugubăț să-i croiască o haină nouă se fălește cu ea, dar reușește să o piardă în curînd cu rezultate dramatice. A doua povestire, este despre un nas dispărut de pe fruntea unui funcționar înalt. Cîteva zile totul e haotic pentru că nasul este deghizat în om și hălăduie prin capitala Rusiei. Totul revine la normal inexplicabil. Cea din urmă prezintă însemnările unui om care își pierde mințile treptat ajungînd într-un ospiciu.
Să începem cu lucrurile pozitive. Niciuna din povestiri nu este plictisitoare, nu vrei să sari peste ea, chiar dacă sunt narate la persoana întîi în stilul pompos al epocii. Sunt bine scrise și nu sunt întinse peste răbdarea cititorului. În al doilea rînd există destulă critică socială și ironie la adresa sus-pușilor ridiculizați pentru ignoranța și mîndria lor fără acoperire. Nu în ultimul rînd, Gogol reușește să te facă să empatizezi cu oamenii ăia. Nu poți să le pronunți numele dar ești decepționat de soarta lor inevitabil tragică.
Lucrul care nu mi-a plăcut și m-a făcut să nu privesc cu ochi buni povestirile este lipsa explicațiilor. Se petrec o mulțime de întîmplări ciudate, fără noimă, iar oamenii nu stau să se întrebe de ce umblă un nas cu trăsura ziua în amiaza mare, de exemplu. Dar nu se sacrifică măcar un rînd pentru a da un răspuns. Asta mi-a distras atenția și m-a făcut să mă gîndesc la astfel de întrebări în loc să mă concentrez pe narațiune.
Cred că suprarealismul pe care Gogol voia să-l aducă înainte are susținere dacă ai cîteva linii de demarcație puse din start. Stabilind lumea ca fiind una puțin într-o ureche atunci accepți mai ușor consecințele acestei reguli impuse de autor. În Maestrul și Margareta de exemplu, se pleacă iute din cotidianul sovietic într-un ireal populat de creaturi supranaturale și în scurtă vreme accepți ce vrea să povestească Bulgakov.
Nu aș recomanda volumul pentru cineva care dorește să înceapă să citească Gogol. Uitîndu-mă pe catalogul celor de la Polirom văd mai multe titluri publicate, dar nu aș ști pe care să-l propun. Știu, mai am de citit și probabil peste o carte sau două am să mă obișnuiesc cu stilul bizar al lui Gogol. În cele din urmă este un clasic și pentru că ceea ce a scris vorbește despre dorința omului de a privi dincolo de banalul care ne înconjoară.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu