Postat inițial pe 12.10.2016
De obicei, atunci când o carte se spune că urmează într-un fel sau altul tradiția, evenimentele sau conceptele unui strălucit înaintaș, apar niște așteptări pe măsură. Pe lângă cele normale care se impun ca atunci când dai bani pe o carte să nu ai impresia că ai făcut-o degeaba. Romanul 1984 scris de George Orwell este un clasic, o necesitate literară pentru orice om ce vrea să se considere cult, indiferent dacă-ți place sau nu.
Revenind însă la 2084, m-am apropiat de carte datorită titlului, datorită tocmai aceste filiații de la Orwell și datorită evenimetelor actuale care par a fi aduse în carte la punctul culminant. Să vedem despre ce este vorba.
În viitorului anului 2084 lumea este Abistan. Nu există nimic altceva și oricine îndrăznește să se pună într-o poziție antagonică cu marele Yolah și cu Abi, mesagerul său, va dispărea complet din istorie. (o mulțime de paralele cu 1984). Totul este controlat prin ajutorul acestei religii care domină fiecare aspect, respirație și gând al existenței umane. Se pare că nu există nicio metodă de a scăpa de sub supravegherea...era să zic a lui Big Brother. (like pentru gluma nereușită) Și totuși, un om simplu, chinuit de îndoieli și adus într-un loc unde vede fisurile sistemului perfect, începe să își pună întrebări. Încetul cu încetul își dă seama că paradisul nu este Abistan și poate există ceva mai bun pe undeva. Și începe o căutare ce cuprinde mare parte a cărții. Detaliile vor fi descoperite de către cei ce se vor avânta în lectura ei.
Să începem cu ce nu mi-a plăcut. Principala diferență dintre 84 și 04 sunt personajele. Aici sunt extrem de șterse, fantomatice chiar. Autorul alege să deseneze Abistanul, să-i explice cutumele, tradiția și istoria, sacrificând însă orice legătură pe care o putea avea cititorul cu personajul principal. Ati, este o umbră, o cameră prin care noi privim în lumea aceasta. Și nimic mai mult. De asemenea, niciun personaj nu este tridimensional și mai mult decât generic. Dacă cineva moare sau supraviețuiește, nu te impactează pe tine ca cititor aproape deloc.
Un alt minus important pentru mine este lipsa totală a tensiunii. Abistan pare a fi un regim totalitar absolut care controlează tot. Ni se spune despre crimele și abuzurile pe care le face. Dar totul de la mare distanță. Nici măcar odată nu ajungi să simți în ceafă amenințarea. Compară cu Orwell și acel sentiment al faptului că întradevăr Big Brother te urmărește. Aici, totul e prea neclar, prea îndepărtat. Cu toată puterea aceea imensă, nu simți amenințarea.
Fără aceste două componente esențiale romanul cade rău de tot. Nu este o lectură proastă, autorul scrie destul de interesant încât să te facă să afli finalul poveștii, dar nu va avea un impact în timp. Cartea e prea generică pentru a te face să te mai gândești la ea peste câțiva ani. Dar sunt și lucruri care mi-au plăcut.
Unu, ideea e impresionantă. În lumea noastră de astăzi, subiectul e actual și totuși viziunea aceasta teribilă, pusă pe hârtie dă de gândit. Faptul că cineva a făcut-o este un lucru bun, și fiecare în mintea lui poate merge mai departe cu firul evenimentelor imaginându-și o astfel de distopie.
Doi, deonstrucția religiei. M-a surprins felul în care este tratată religia. Desigur, este un comentariu mai mult sau mai puțin voalat referitor la religia islamică și latura ei extremistă, însă nu poți să nu observi câteva paralele. Ca observator al fenomenului religios în general, autorul oferă câteva puncte interesante de vedere și în același timp este echidistant. Nu atacă religia de dragul retoricii și nu o prezintă ca fiind rădăcină a răului. Religia până la urmă se află în mâna omului și el ajunge să facă ce vrea cu ea. Și în acest caz o transformă într-o armă mai periculoasă decât o bombă atomică.
Trei, twistul neașteptat. Acesta este un spoiler pentru cei care nu au citit cartea așa că nu voi spune. Dar la un moment dat există o legătură directă cu romanul lui Orwell. Nu mă așteptasem și când am citit am rămas puțin pe gânduri. Mi-a plăcut abordarea. Veți înțelege voi. (în engleză se poate spune fan service).
În mare, cartea este ok, se poate cumpăra dacă întradevăr e singura carte din Raftul Denisei care vă lipsește. Dacă nu, bibliotecile sigur o vor avea pe undeva și vă așteaptă să o citiți. Merită citită pentru unele idei pe care le expune, deși cititorul va trebui să facă unii dintre pașii pe care autorul nu îi face. În final, comparația pălește. Lumea lui Orwell e întradevăr un totalitarism care înghite totul, în vreme ce Sansal ne pune în față o cutiuță cu nisip, niște cortine și joacă o piesă de teatru a absolutismului. Nu este nicio dispută referitoare la care carte îți va da coșmaruri la finalul lecturii.
Recomandare: da
Nota: pentru colecționari și cumpărători compulsivi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu