Sincer nu sunt fanul guru-ilor care strâng în jurul lor milioane de fani care sorb fiecare cuvințel rostit sau scris. Am și eu autori preferați la care revin, dar nu țin la orice butadă rostită ca la foaie de Scriptură. Și nici nu aș putea apuca să mă uit în gura tuturor având în vedere că mulți sunt cei buni, și în unele cazuri s-ar putea să nu mă ducă mintea să pricep ce zic.
Oricum, ca să nu deraiez din start postarea, îmi place de Jordan Peterson, cel puțin din fărâmele pe care am apucat să le ascult. E un om practic. Zice bine. Când îmi zice fă-ți curat în cameră și apoi fă curat în lume mă simt cu musca pe căciulă. Eu sunt dovada vie că un minimalist poate fi dezordonat.
Zilele trecute am prins pe Youtube o frântură de interviu cu el. Și a zis o chestie monumentală, cel puțin după părerea mea. E genul acela de lucru care pare evident, și poate l-ai mai auzit spus altădată sub altă formă, dar acum îl auzi ca dăngănitul unui clopot.
Vorbind despre adevăr și ce înseamnă să spui doar adevărul, a oferit o imagine fascinantă. Era o întrebare de meditație, ceva de genul crezi că realitatea e mai bine fundamentată ca o consecință a rostirii adevărului sau a minciunii? Parafrazez desigur.
E o chestie cu adevărat interesantă și nici nu-mi trece prin cap să o dezvolt prea mult. Mi-ar lua suficiente postări să le scriu un an întreg. Ar merge poate mai bine explorate într-o carte. Vedem de unde sare inspirația.
Revenind totuși la lucruri serioase, cred că asta e o decizie care are consecințe serioase asupra ta ca persoană. Dacă alegi să îți creezi o identitate bazată pe jumătăți de adevăruri, pe lucruri nespuse. Îți creezi o realitate proprie, o oglindă spartă care trebuie să-ți reprezinte deciziile. Îți hrănește ambițiile și dorințele care au control asupra ta.
Viața ta devine un turn Babel. Zidești o construcție impunătoare care ești tu, dar care are la fundație ceva fals. O iluzie. O deviere de la ceea ce este corect. Și cum nu stă pe picioarele ei, trebuie susținută mereu și mereu, înălțată, proptită, înfrumusețată. Se poate ajunge chiar la punctul în care devine adevăr pentru tine. Ești ceea ce repeți. Dar ca în povestea turnului, s-ar putea ca vârful să fie doborât de furtunile hazardului și providenței și să stai față în față cu adevărul în cele din urmă.
E greu să ascunzi ceva. Să ai ochi la spate, să strângi din buze, să ai fumigena la tine pentru a distrage atenția. E nevoie de exercițiu și de talent, până la urmă. Și cu cât o faci mai des cu atât te îndepărtezi de cine ești cu adevărat. Chiar și atunci când minciuna are folos și te ajută, rămâne ca ceva străin ție, artificial.
Acum că-i gata postarea probabil ar trebui să zic o chestie de genul și de aia eu niciodată n-am să iau în considerare minciuna ca soluție. Nu de asta am scris toată postarea asta. A fost mai degrabă ca să las întrebarea lui Peterson aici.
Nu pot să prezic ce voi face în următorii 50 de ani. N-am habar ce se va întâmpla, dar în mod ideal aș prefera să îmi trăiesc viața în așa fel încât să nu am nimic de ascuns. Cu cât ești mai liber cred că e mai ușor să fii sincer. Probabil există o versiune a vieții în care poți găsi și fericirea și poți trăi fără a apela la o astfel de retorică. Idealizăm, idealizăm, dar trebuie să plecăm de undeva. Altfel totul e pictat în negru, și nu ajungem nicăieri.
Bine, știți ceva, nu sunt guru așa că nu vă luați după ceea ce am scris mai sus. Gândiți-vă fiecare și hotărâți fiecare ce e mai bun pentru el sau ea
foto: https://unsplash.com/photos/UgfqcCMUeS8
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu