Tragedia lui Anakin Skywalker pămînteanul

 Îmi plac filmele Star Wars suficient de mult fără să zic că sunt un fan înrăit. Am crescut cu trilogia originală și apoi am prins perioada în care s-a lansat a doua trilogie. Cred că am folosit mai degrabă imaginile și ideile din acele filme pentru propria mea imaginație fără a intra în gaura-de-iepure care cuprinde mai mult de șase filme.

Oricum, zilele astea le revăd pe toate șase după o lungă perioadă în care au rămas doar un rod al amintirilor. Ca unul care știe povestea le reiau de la 1 la 6. Cronologic. Un semn de schimbare, nu îndrăznesc să folosesc termenul de maturizare, e mutarea atenției. Acum nu mă interesează atât de mult luptele cu săbii laser și războaiele clonelor, ci mai degrabă personajele și narațiunea.

Da, știu, a doua trilogie nu e cel mai bun exemplu de cinematografie. Oricine are puțin habar despre universul Star Wars știe asta. George Lucas putea face ceva mai bun. Ar fi putut ieși chiar o capodoperă pentru că subiectul putea fi modelat ca atare. Până la urmă aceste trei filme răspund la două mari întrebări: cum se prăbușește o Republică și ia naștere un Imperiu, iar a doua cum apare Darth Vader?

Vreau să mă leg de cea de-a doua și să fac un pas mai departe de universul extins Star Wars. O operă de ficțiune bună stă pe picioare datorită conexiunii cu lumea reală. E acel sentiment al regăsirii de sine chiar și în personaje care trăiesc în alte timpuri, în alte lumi și așa mai departe.

Tocmai de aceea, de data asta am putut să privesc cum se desfășoară în fața ochilor tragedia lui Anakin Skywalker. O zic din nou, se puteau face unele modificări ca povestea să aibă o greutate mai mare, dar pentru moment să lucrăm cu materialul clientului.

Deci, cum se naște Darth Vader, un cyborg drapat în negru, cu o sabie laser roșie și fără nicio milă? Privind la tânărul sclav crescut de o mamă singură pe o planetă de la capătul galaxiei, parcă are mai mult sens. Și când acest puști care vrea să scape de acolo primește șansa asta, și poate deveni chiar cavaler Jedi, acceptă. Se rupe de singura persoană pe care o iubește cu adevărat și e mutat într-un mediu nou, unde ar trebui să învețe să se despartă de toate lucrurile vremelnice.

Rămâne însă afecțiunea pentru Padme, adolescenta care i-a arătat afecțiune și înțelegere la acel moment critic. Și ca unul care nu știa mai bine s-a prins de acest simțământ pe care ar fi trebuit să-l îngroape. Iar când peste ani de zile are ocazia de a o revedea, flama pasiunii își face loc. Chiar dacă era un cavaler Jedi chipeș și experimentat, mintea și inima i-au rămas în urmă lipsite de experiență și sfaturi bune.

Când mama îi moare în mâinile Tusken Raiders tot antrenamentul nu e suficient pentru a cuprinde furia pe care o simte. Stâlpul care l-a sprijinit în copilărie și care i-a dat speranță și viitor s-a dărâmat și din acel moment motivația îi devine clară. Vrea să prevină ca ceva similar să se întâmple, mai ales când acum și-a găsit un nou sprijin.

E mereu avertizat de teama care se află în sufletul său, dar nimeni nu-și ia timp cu adevărat să-l ia deoparte și să-l înțeleagă. Imaginea sa este cea a Celui Ales, a unuia care va realiza fapte mărețe. Să auzi toată ziua cât de bun ești înseamnă să începi la un moment dat să crezi că într adevăr ești bun. Ce se întâmplă însă când cineva îți șoptește că ești tras în spate și potențialul îți este încetinit?

Palpatine a inclus în planul său atragerea lui Anakin spre Partea Întunecată. A simțit în el o pradă ușoară. Ca un vânător i-a găsit punctele slabe, a apăsat butoanele potrivite și l-a manipulat ca pe o marionetă. Lăsat singur și fără cineva care să-l contrabalanseze, a ajuns să vadă în Palpatine un prieten sincer care-i vrea binele. Era părintele care îi lipsise și care știa să-l încurajeze. Și singurul care putea să-i soluția pentru problema vieții sale.

Atunci când Anakin începe să aibă premoniții despre moartea lui Padme panica și frica îl conduc. E singur, e neînțeles, e depărtat de aceia care s-ar putea să-l ajute. Cu toată puterea sa nu poate face nimic pentru a salva singura persoană pe care o iubea cu patimă. Și în acel moment nu poate face decât gestul necugetat de a-și vinde loialitatea dușmanului declarat, Sith-ului, care i-a vândut promisiunea izbăvirii.

Așa moare Anakin Skywalker și se naște Darth Vader. Când emoțiile și patimile nu sunt puse sub control, când îți țeși viața în jurul unei minciuni și când începi să crezi că ești cu adevărat de neînvins, devii altcineva. E și o dovadă a faptului că în singurătate omul se deformează și capătă forme neobișnuite exagerând calitățile deja prezente. Avem nevoie de alții pentru a ne găsi echilibrul și avem nevoie de adevăr pentru a ne îmblânzi sufletul.

Aș putea cu siguranță spune că sunt mai multe detalii la mijloc și ar fi adevărat. Aș mai putea spune că o mână mai delicată decât a lui Lucas ar fi putut adăuga nuanțe subtile și ar fi putut sublinia aspecte pentru a adânci și mai mult tragismul personajului. Oricum, rezultatul va fi mereu același: frica duce la mânie, mânia duce la ură, ura duce la suferință.

Din perspectiva asta povestea Star Wars este fascinantă și relevantă. Sunt zeci de mii de oameni pasionați de detalii, de culturi, de istoria galaxiei și așa mai departe. Pentru mine însă, povestea umană este ceea ce o face mai mult decât niște simple filme pentru copii.

Realismul provine din povestea unor oameni (și extratereștri) puși în situații de criză și care trebuie să alegă. Privind în perspectivă vedem însă bagajul întreg pe care îl cară cu ei. Într-un fel Anakin Skywalker, cavalerul Jedi și Alesul, a rămas mereu sclavul de pe Tatooine, naiv și căutând dragostea. Aceasta i-a dictat alegerile și l-a pus în cele din urmă într-un costum drapat în negru care-l menține în viață și care îi aduce aminte de tot ceea ce a pierdut. O adevărată tragedie. Singura consolare este că aceasta e doar jumătate din poveste.

sursa foto: https://unsplash.com/photos/8eapp1s0knw