Am povestit mai demult despre momentul în care am găsit Fundația, primul volum, într-un maldăr de cărți aduse acasă de tata. Am lăsat lucrurile în suspans pentru că de la a găsi o carte care ți se pare interesantă și până la a o citi e cale lungă. De data nu a fost chiar atât de lungă.
De când mă știu am fost atras de SF. Țin minte frânturi de emisiuni la TVR1 cu niște chestii dintr-astea, cu generic de final sau început având o melodie din ciclul Oxygene a lui Jean Michelle Jarre. Mai mult de atât nu-mi aduc aminte. Și evident, știu că mi-a plăcut mereu Star Wars, dar nu neapărat pentru poveste, ci pentru fundal. De fapt, cam așa făceam de când mă știu. Vedeam un film sau un serial, îi luam personajele și fundalul și apoi îmi făceam povestea mea.
E sigur că aveam la acea dată suficient de multă curiozitate încât să mă apuc de citit Fundația. Vă spun sincer pe atunci nu eram un cititor avid și nu aveam nici gusturi prea bune. În liceu am citit în clasa a IX-a Solaris și mi s-a părut o prostie. Au trebuit să treacă vreo câțiva ani pentru a putea aprecia cartea la adevărata ei valoare.
Așa că nu-i deloc vreo surpriză că nu mi-a plăcut cartea din prima. Am fost total capturat de acele fragmente din Enciclopedia Galactica, de istoria trecută a Imperiului, de planete și de politica din spate. Lucrurile care nu apăreau în volum. Sunt convins că nu am înțeles care era șpilul psihoistoriei și logica evenimentelor. Dar eu am o regulă neîncălcată de a nu lăsa o carte neterminată așa că am dus-o până la capăt. Și i-am pus cruce pentru moment.
Totul s-a schimbat când am început clasa a VIII-a. La ora de limba română profesoara ne-a pus pe fiecare să povestim despre o carte pe care am citit-o în vacanța de vară. Ca un bun elev am amânat sarcina până în ultimul moment. Am decis să povestesc despre Ocolul Pământului în 80 de zile. Pe atunci eram fan Jules Verne. Și atunci, din nou, stelele s-au aliniat, și am hotărât să fac altceva. Pentru că deși îmi plăcea Verne era totuși puțin banal. Și m-am decis să vorbesc despre Fundația, pentru a ieși din tipar.
Cel puțin pe profesoară am impresionat-o. Citise cartea în facultate și se mira cum de un puștan de gimnaziu a pus mâna pe așa carte (chiar dacă nu a înțeles mare lucru din ea). Și atunci, s-a schimbat macazul din nou. Pentru că mi-a promis că-mi va da să citesc alte cărți ale lui Asimov. Mai mult decât atât mi-a făcut cadou Soarele gol ediția de buzunar apărută la Univers în acea vreme.
Bineînțeles eram în clasa a VIII-a și aveam examen de capacitate, așa că e de la sine înțeles că am acceptat oferta de a citi. Universul lui Asimov e mare și l-am citit cum am apucat. Am împachetat Cavernele de oțel și Soarele gol. Apoi am terminat trilogia originală și Preludiul Fundației. Am mai citit O piatră pe cer și mi-a topit mintea. Cam asta am apucat în gimnaziu.
Se apropiau examenele și profesoara mi-a promis mai mult după ce vor trece. Le-am bifat și-n vară, într-o zi, a venit la mine acasă cu o pungă plină ochi de Asimov. Cred că în acea zi sau în ziua următoare am citit Marginea Fundației. A fost prima carte citită cap-coadă într-o singură zi. Și are 440 de pagini în ediția Nemira! M-am ridicat din pat doar să mănânc și să merg la baie. Și-apoi am continuat călătoria înspre Gaia și spre deznodământ.
Am încheiat saga cu Fundația și Pământul. Am citit Eu, robotul. Am descoperit volumele cu povestiri scurte și o vară întreagă le-am citit și recitit de parcă descoperisem comoara din El Dorado. Și evident am scris ceea ce s-ar numi astăzi fan fiction. Am extins povestea lui Asimov ocupându-mă de istoria Imperiului Galactic ce n-a fost așezată în pagină de el. Din păcate acele caiete s-au pierdut în negura timpului.
Îmi amintesc una din zile în care am mers împreună cu mama în Arad și am intrat-o într-o librărie și am întrebat dacă nu au cumva Soarele gol sau Cavernele de oțel. Vânzătoarea s-a uitat la mine ca la felul șapte. Au trebuit să treacă mai bine de zece ani până când Paladin să reediteze seria completă.
Probabil fiecare copil pasionat de lectură are un autor pe care-l descoperă și care-i aprinde imaginația ca un foc de miriște. În adolescență cu siguranță că nu am priceput suficient de bine toate nivelurile pe care este clădită Fundația. Însă darul lui Asimov a fost mult mai prețios. Indirect mi-a pus pixul în mână și am scris. Povești ce semănau cu ale lui, dar care în timp au început să fie ale mele. Dar despre asta cred că am să scriu altădată.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu